Decizia nr. 2087/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 29.06.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Comuna Șelimbăr prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B., C., D. și E. născută Schuster, a solicitat: să se constate nulitatea încheierii de intabulare nr. x/11.10.1967 privind înscrierea în CF x Șelimbăr nr. top x,231/1 a lui F. pentru nevalabilitatea titlului; să se constate nulitatea încheierii de intabulare nr. x/12.12.2018 prin care pârâtele 2-5 și-au înscris dreptul de proprietate prin succesiune asupra imobilului înscris în CF x Șelimbăr (CF vechi x) nr. top x,231/1; să se constate nulitatea încheierii de CF x/2019 și a actului de vânzare-cumpărare nr. x/2019 SNP G. încheiat între pârâta 1 și pârâtele 2-5, să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Șelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 aparține Comunei Șelimbăr conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, să se dispună rectificarea CF x Șelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 prin înscrierea dreptului de proprietate al Comunei Șelimbăr; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 830/01.10.2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2020 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Comuna Șelimbăr prin primar, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L., B., D. și E. și în consecință: s-a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. 2539/11.10.1967 privind înscrierea proprietății în CF x Șelimbăr nr. top x, 231/1 a lui F.; s-a constatat nulitatea încheierii de întabulare nr. x/12.12.2018 prin care pârâtele B., C., D. și E. și-au înscris dreptul de proprietate prin succesiune asupra imobilului înscris în CF x (CF vechi x) nr. top x, 231/1; s-a constatat nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/19.06.2019 și a contractului de vânzare autentificat prin încheierea SNP G. nr. 910/19.06.2019 încheiat între pârâta A. S.R.L. și pârâtele B., C., D. și E.; s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x (vechi 2294) Șelimbăr nr. top x, 231/1 aparține reclamantei Comuna Șelimbăr; s-a dispus rectificarea CF x (vechi 2294) Șelimbăr nr. top x, 231/1 prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei Comuna Șelimbăr; au fost obligate pârâtele la plata sumei de câte 2.180 RON fiecare în favoarea reclamantei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1187 din 26 mai 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții B., C., D., E., S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 830/2021, pronunțate de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2020; a schimbat, în tot, sentința apelată și, rejudecând cauza: a respins acțiunea formulată de către reclamanta Comuna Șelimbăr, prin primar în contradictoriu cu pârâtele B., C., D., E. și S.C. A. S.R.L.; a obligat intimata Comuna Șelimbăr, prin primar, la plata sumei de 7500 RON în favoarea apelanților, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 1187 din 26 mai 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă Comuna Șelimbăr prin Primar, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 28 decembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului C9. Prin cererea de recurs, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În ceea ce privește admisibilitatea recursului, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea pronunțată în apel poartă în mod greșit mențiunea definitivă, fără a fi indicată calea de atac a recursului. Astfel, a susținut că regimul căilor de atac este reglementat prin normele de procedură aplicabile în cauză indiferent de mențiunile instanței de judecată cu privire la calea de atac potrivit art. 457 C. proc. civ. De asemenea, a susținut că prezenta cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere principale formulate în cadrul aceleiași acțiuni civile complexe și urmărește clarificarea situației juridice a imobilului înscris în CF x Șelimbăr (CF vechi x Șelimbăr nr. top x, 231/1). Petitele formulate reprezintă cereri principale aflate în strânsă legătură între ele pentru a fi judecate împreună. Cauza a fost judecată în primă instanță de Tribunalul Sibiu având în vedere natura juridică a unei acțiuni evaluabile în bani cu o valoare de peste 200.000 RON, care atrage competența materială a tribunalului. Prin încheierea din data de 17.09.2020 instanța de fond și-a stabilit competența raportat la prevederile art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Toate părțile au considerat că acțiunea formulată este de competența materială a tribunalului, având natura juridică a unei acțiuni evaluabile în bani și nu a fost contestată niciodată această calificare. În aceasta situație, în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, hotărârea instanței de fond în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea pronunțată în apel este supusă recursului potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ. După prezentarea soluțiilor instanței de fond și apel, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la valabilitatea actului care a stat la baza întabulării imobilului în CF x Șelimbăr nr. top x, 231/1 prin încheierea de întabulare nr. 2539/11.10.1967. Astfel, instanța de apel a reținut că prin actul de proprietate nr. x din 01.09.1967 al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Sibiu se atribuie în proprietate lui F. imobilul înscris în CF x Șelimbăr nr. top x, 231/1 (imobil transcris în CF x Șelimbăr). Copia actului de proprietate a fost eliberată de cartea funciară de la documentația aflată la baza încheierii nr. 2539/11.10.1967 și se afla la dosar fond. A mai reținut instanța de apel că tot prin actul de proprietate nr. x din 01.09.1967 al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Sibiu i s-a atribuit aceluiași F. și imobilul înscris în CF nr. x nr. top x. Copia acestui act de proprietate se afla la fila x bis dosar fond. Recurenta-reclamantă a susținut că este greu de dedus (dacă nu imposibil) raționamentul logic prin care instanța de apel a stabilit că același act de proprietate (individualizat prin număr, dată și emitent) poate avea două variante diferite și ambele să producă efecte juridice. Așa cum rezultă din probele administrate (expertiza tehnică topografică, înscrisuri) ambele variante ale actului de proprietate au fost întabulate în cartea funciară cu privire la imobile diferite, unul pentru imobilul cu nr topografic x, 231/1 și unul pentru imobilul cu numărul topografic x. Or, este evident faptul că în situația în care se atribuiau în proprietate două imobile antecesorului pârâtelor, acestea erau precizate în cuprinsul aceluiași act de proprietate și nu în două acte diferite având același număr, dată și emitent. Reținerea de către instanța de apel a faptului că același act prezentat în două forme diferite (sub aspectul conținutului) este valabil pentru fiecare formă a actului și sunt produse efecte distincte valabile reprezintă o motivare contradictorie care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut că autorul apelantelor a dobândit două imobile în localitatea Șelimbăr prin același act ca efect al atribuirii în temeiul Decretului nr. 81/1954, contrar celor susținute prin motivele de apel formulate în termenul legal. Apelantele au arătat expres că imobilul cu nr top x, 231/1 a fost atribuit autorului lor, iar imobilul cu nr. top x a fost atribuit unei alte persoane care are același nume. În apel a avut loc o rejudecare a fondului și s-a stabilit o altă stare de fapt cu privire la situația celor două imobile și la persoana care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestora ca efect al atribuirii conform Decretului nr. 81/1954, dar în motivarea hotărârii se arată că instanța de apel nu va examina criticile cu privire la lipsa de identitate dintre autorul pârâtelor, proprietar al imobilului înscris în CF x Șelimbăr, și cealaltă persoană cu numele de F. proprietar al imobilului înscris în CF x Șelimbăr întrucât nu au mai fost susținute. Recurenta-reclamantă a apreciat că cele susținute de apelante prin motivele de apel cu privire la existența a două persoane diferite cu același nume, F., fiecare proprietar asupra unui imobil, nu reprezintă critici ale sentinței, ci o prezentare a stării de fapt și aceasta trebuia să facă obiectul analizei instanței de apel atunci când a rejudecat în fond. Instanța de apel a reformat sentința instanței de fond în ceea ce privește capetele de cerere privind nulitatea încheierii de CF x/2019, a actului de vânzare-cumpărare nr. x/2019 și de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF x Șelimbăr (CF vechi x) nr. top x, 231/1 cu motivarea sumară că acestea sunt acte subsecvente și nulitatea acestora s-a dispus ca urmare a anularii actului inițial. Acest motiv reținut de instanța de apel este străin de natura cauzei privind aceste capete de cerere. Prin cererea de chemare în judecată nu a fost solicitată admiterea acestor capete de cerere ca efect al nulității actului inițial. Aceste capete de cerere principale au fost întemeiate în drept pe norme materiale diferite. Astfel, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a fost cerută în temeiul art. 1246 C. civ., iar constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului a fost cerută în temeiul Legii nr. 18/1991. Instanța de fond a soluționat aceste capete de cerere raportat la starea de fapt dovedită în cauză și la normele de drept material invocate în acțiune. În motivarea instanței de fond nu se regăsesc cele reținute de instanța de apel, respectiv că admiterea acestor capete de cerere a fost consecința anularii actului inițial. Astfel, instanța de fond a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului (CAP) înainte de anul 1989 și fără înscrierea în cartea funciară. Din probele administrate (înscrisuri, expertiza topografica, martori) s-a stabilit că imobilul a fost în proprietatea CAP în anul 1989 și, ca efect al Legii nr. 18/1991, a trecut în proprietatea Comunei Șelimbăr. Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost constatată de către instanța de fond conform art. 1248 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) C. civ. raportat și la art. 1683 alin. (3) C. civ. Sub acest aspect, soluția instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material arătate în cererea de chemare în judecată. Instanța de apel rejudecând fondul cauzei nu a verificat incidența normelor de drept material pe care s-a întemeiat acțiunea civilă formulată de reclamantă cu privire la aceste capete de cerere principale.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20 februarie 2023, intimatele-pârâte S.C. A. S.R.L., B., C., D., E. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șelimbăr, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial. În esență, intimatele-pârâte au apreciat că recursul este nefondat, criticile fiind superficiale, neclare, fără fundament juridic și probator pertinent, pe fond, dar și fără a respecta cerințele textelor de casare invocate, expres și limitativ prevăzute, refuzând să analizeze în concret situația juridică a imobilului în litigiu care a aparținut familiei F., care a fost naționalizat abuziv de Statul Român în anul 1946, iar apoi în anul 1967, a fost retrocedat. Cu privire la admisibilitatea recursului, intimatele-pârâte au susținut că, din modul în care au fost formulate petitele acțiunii introductive, reclamanta a urmărit ca primul petit, respectiv să se constate nulitatea încheierii de întabulare nr. 2539/1.10.1967 privind înscrierea în CF nr. x Șelimbăr nr. top. x, 231/1 a lui F. pentru nevalabilitatea titlului, să fie un petit principal, de soluționarea căruia depind celelalte petite. În mod legal, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că prin respingerea petitului nr. 1, restul petitelor vor fi respinse tocmai pentru că acestea nu au autonomie, fiecare depinde de soluția primului petit. Față de cele arătate, intimatele-pârâte au apreciat că prezenta cale de atac a recursului este inadmisibilă, având în vedere că o hotărâre privind rectificarea cărții funciare este susceptibilă numai de apel, potrivit art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1196. În situația în care se va aprecia că recursul este admisibil, intimatele-pârâte au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatele-pârâte au susținut că nu este un aspect de nelegalitate împrejurarea că prin același act de proprietate au fost restituite tatălui pârâtelor, F., două imobile, cu atât mai puțin nu este un aspect de "contradictorialitate" a deciziei atacate. De altfel, Statul Român a naționalizat cele două imobile printr-un singur act, Deciziunea nr. 284/13 februarie 1946 și apoi le-a restituit tot printr-un singur act, actul de proprietate nr. x din 1 septembrie 1967. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatele-pârâte au susținut că, în mod inadmisibil, recurenta Comuna Șelimbăr și-a modificat argumentele de fapt și de drept pe care le-a invocat în acțiunea introductivă cu referire la petitul nr. 1 privind nulitatea încheierii de C.F. nr. x/1967, precum și faptul că a indicat alte temeiuri de drept pe care nu le-a invocat până la acest moment, respectiv nulitatea relativă a contractului art. 1248 alin. (1), (2) și 4 C. civ. și "vânzarea lucrului altuia", art. 1683 alin. (3) C. civ.. De principiu, în calea extraordinară a recursului, controlul de legalitate vizează doar temeiurile de drept care au stat la baza deciziei atacate, nefiind admisibilă modificarea acestora, respectiv adăugarea unor noi texte de lege. Astfel, prin acțiunea promovată, Comuna Șelimbăr a susținut nevalabilitatea actului de proprietate nr. x din 1 septembrie 1967, prin care lui F., beneficiar al Decretului nr. 81/1954, i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra imobilului având numărul topografic x, 231/1, în suprafață de 717 mp, înscris în C.F. nr. x Șelimbăr, în sensul că acest act ar fi fost modificat la data de 31 iulie 1969, acestuia fiindu-i restituit un alt imobil, cel cu nr. top. x, înscris în C.F. nr. x Șelimbăr. Dar, în motivele de recurs, recurenta-reclamantă formulează o altă critică, constând în aceea că, prin același act de proprietate, lui F. i-au fost restituite două imobile. În concret însă, reclamanta Comuna Șelimbăr nu a putut face dovada propriilor sale afirmații, respectiv nevalabilitatea actului de proprietate situație în care actul este valabil emis, dreptul de proprietate a lui F. a fost legal înscris în cartea funciară, deci produce efecte juridice, după cum în mod legal s-a pronunțat Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 1187/2022. În acest sens, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit cărora: "rectificarea unei întabulări (...) se va cere de orice persoană interesată: Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile". Or, noile argumente invocate în recurs nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate. Reclamanta-recurentă Comuna Șelimbăr nu argumentează în ce ar consta "încălcarea unui interes particular", în condițiile în care pârâtele B., C., D. și E. au vândut societății comerciale A. S.R.L. imobilul moștenit de la tatăl lor, F., din comuna Șelimbăr, sat Șelimbăr, județul Sibiu, având cu nr. topografic x, 231/1, înscris în C.F. nr. x Șelimbăr (C.F. vechi nr. xȘelimbăr). De asemenea, reclamanta invocă doar aliniatul (3) al art. 1.683 C. civ., care oferă soluția consolidării de drept a unei asemenea vânzări: atunci când bunul devine proprietatea vânzătorului sau adevăratul proprietar al bunului ratifică vânzarea. În prezenta cauză, însă, nici una dintre aceste ipoteze nu este aplicabilă, vânzarea imobilului s-a făcut de proprietarele acestuia, conform mențiunilor din cartea funciară, iar dreptul de proprietate a fost transmis societății cumpărătoare. Folosința abuzivă a imobilului de către Comuna Șelimbăr nu este de natură a justifica, din punct de vedere juridic, dreptul său de proprietate. Totodată, au mai precizat că imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în patrimoniul fostului CAP din localitate Șelimbăr, astfel că temeiul legal indicat de reclamantă în acțiunea promovată, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 18/1991, nu este aplicabil în cauză. De asemenea, au învederat că pârâta S.C. A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu respectarea tuturor dispozițiilor legale de la fiicele lui F., iar dreptul său de proprietate a fost înscris în Cartea Funciară în baza încheierii de CF x/2019. Contractul încheiat respectă toate condițiile de legalitate, vânzătoarele având calitatea de proprietar, conform înscrierii dezbaterii succesorale după tatăl lor. Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 13 martie 2023, recurenta-reclamantă a susținut că este greșită aserțiunea intimatelor-pârâte în sensul că a fost formulat un petit principal de nulitate a încheierii de intabulare nr. x/01.10.1967, iar celelalte petite formulate nu au autonomie și depind de soluția primului petit. Cererile formulate de reclamantă sunt petite principale și a fost arătat temeiul juridic al fiecărei cereri. Aceste cereri principale au fost judecate în fond, cu încadrarea în drept a fiecărui petit formulat, astfel încât și în calea devolutivă de atac a apelului nu se poate schimba cererea de chemare în judecată. A mai susținut că în speța de față nu a fost formulată o singură acțiune de rectificare a cărții funciare care să atragă numai calea de atac a apelului conform art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996. În situația în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, hotărârea instanței de fond în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea pronunțată în apel este supusă recursului potrivit art. 460 alin. (3) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității recursului este nefondată, iar recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În privința excepției inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că intimatele pârâte o fundamentează pe calificarea juridică a primului capăt de cerere de chemare în judecată ca reprezentând o cerere de rectificare a cărții funciare și ca fiind un capăt de cerere principal. Or, în privința acțiunii în rectificare de carte funciară, competența materială de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, raportat la prevederile art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.. Aceasta întrucât așa cum rezultă din dispozițiile art. 908 alin. (3) C. civ., prin acțiunea în rectificare se urmărește suplinirea consimțământului titularului dreptului tabular ce urmează să fie rectificat. Așadar, ori de câte ori rectificarea de carte funciară are un caracter principal (precum invocă intimatele în cauză), ea sancționează refuzul titularului dreptului înscris de a-și da consimțământul la rectificare, adică neexecutarea unei obligații de a face, ceea ce determină competența materială în soluționarea sa a judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. (relativ cererilor privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani). Însă, prin încheierea de ședință din 17.09.2020 a tribunalului, s-a constatat că ambele părți procesuale au apreciat că tribunalul este instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză, instanța de fond reținându-și respectiva competență în temeiul art. 94 alin. (1) lit. k) (cereri evaluabile în bani) și art. 95 alin. (1) C. proc. civ. și deci, nu în baza art. 94 pct. 1 lit. h) care ar fi atras competența materială a judecătoriei în situația în care rectificarea de carte funciară ar fi fost considerată capătul de cerere principal al cererii. Mai mult, cu acel prilej, intimatele au arătat prin avocat ales, faptul că în speță este vorba despre o acțiune de drept comun, "obiectele acțiunii sunt rectificare de carte funciară și revendicare imobiliară, consideră că acțiunea trebuie timbrată la valoarea pretențiilor solicitate", punct de vedere care nu ilustrează aprecierea existenței unui singur capăt de cerere principal. Tribunalul însuși a pus accentul la același termen de judecată, în cadrul soluționării excepțiilor procesuale, pe (cele) două capete de cerere reprezentate de rectificare de carte funciară și constatarea dreptului de proprietate al comunei reclamante, din ansamblul motivării încheierii respective de judecată, privit din punct de vedere logico - juridic, rezultând că prima instanță de judecată le-a apreciat pe ambele capete de cerere menționate ca fiind capete de cerere principale și nicidecum, ca aflându-ne în prezența unei acțiuni în rectificare de carte funciară cu capete de cerere accesorii. Încheierea de ședință din data de 17.09.2020 nu a fost atacată cu apel de către nici una dintre părțile procesuale și a intrat astfel, în autoritatea de lucru judecat. Drept urmare, întrucât în cauză nu s-a stabilit competența materială a judecătoriei, competență care ar fi fost determinată de calificarea juridică a capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară ca fiind cel principal și întrucât prin respectiva încheiere de ședință definitivă a tribunalului capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei nu i-a fost recunoscut vreun caracter de subordonare față de cel privind rectificarea, rezultă că adoptarea punctului de vedere prezent invocat de intimate, ar determina efectele juridice menționate, incompatibile însă, cu statuările din respectiva încheiere de ședință definitivă. De altfel, Înalta Curte constată că într-adevăr, din modul de redactare al cererii de chemare în judecată, rezultă că în privința capătului de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, accentul juridic este așezat de reclamantă pe prevederile art. 29 din Legea nr. 18/1991, prevederi care impun o analiză proprie, prin raportare la exigențele concrete impuse de această normă juridică, astfel încât decelarea caracterului principal și al acestui capăt al cererii de chemare în judecată este o operațiune corectă din punct de vedere juridic. Drept urmare a tuturor acestor argumente, excepția inadmisibilității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 în referire la art. 33 alin. (2) din același act normativ, nu este fondată, urmând a fi respinsă. Recursul formulat este fondat. Astfel, în referire la primul motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în esență, recurenta a precizat că dând valențe juridice depline fiecărei forme din cele două distincte, succesive în timp și care se exclud reciproc, ale actului de proprietate nr. x/1967, instanța de apel a motivat contradictoriu hotărârea dată, neprezentând nici raționamentul logic pentru care a apreciat că același act de proprietate care a cunoscut în timp forme diferite sub aspectul conținutului, păstrează efectele distincte valabile ale fiecăreia din aceste două forme. Totodată, recurenta a invocat faptul că instanța de apel nu ar fi analizat criticile din motivele de apel relative aserțiunii pârâtelor că imobilul cu numărul topografic x ar fi fost atribuit unei alte persoane F. decât autorul acestora, purtând însă, același nume. Nu mai puțin, recurenta se plânge și că nu au fost soluționate capetele de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu numerele topografice x, în patrimoniul său, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991 și cel privind nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/2019 și a actului de vânzare - cumpărare nr. x/2019. Înalta Curte apreciază că întreg acest ansamblu de critici ilustrează într-adevăr, atât teza existenței de motive contradictorii în cadrul deciziei recurate, cât și teza primă a motivului de recurs invocat, respectiv aceea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, calificare juridică permisă instanței de recurs prin prisma dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. Analizând așadar, din această perspectivă, criticile invocate în cadrul primului motiv de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte observă faptul că într-adevăr, reclamanta recurentă a susținut prin cererea de chemare în judecată (a se vedea în special punctul 1 din cerere) că întrucât actul de proprietate în temeiul căruia s-a realizat înscrierea drept proprietar a autorului intimatelor în cartea funciară a imobilelor cu numere topografice x, a fost ulterior modificat, astfel cum ar rezulta și din adresa nr. x/1970 a Consiliului Popular al Comunei Șelimbăr, atunci s-ar fi procedat în 1971 la înscrierea dreptului de proprietate al respectivului autor asupra imobilului cu numărul topografic x, așa cum era corect, fără însă, a se mai proceda între-timp la radierea dreptului de proprietate al autorului intimatelor greșit înscris asupra imobilelor cu numere topografice x, astfel încât prezentul demers promovat de reclamantă vizează din acest unghi de vedere rectificarea cărții funciare a acestor imobile ultim menționate. Aceste aserțiuni au fost reluate de reclamantă și prin întâmpinarea formulată în cadrul fazei apelului, în apărare față de criticile apelantelor pârâte din cererea de apel (a se vedea în acest sens, filele x și urm. din dosarul de apel), aserțiunile neavând așadar, caracter de noutate nici în apel și nici în recursul prezent (astfel cum eronat invocă intimatele pârâte prin punctul 2. lit. a) din întâmpinarea din recurs, ca și motiv de inadmisibilitate). Instanța de apel reține însă, în cadrul deciziei sale pronunțate, faptul că prin actul de proprietate nr. x/1967, autorului intimatelor i s-ar fi acordat în proprietate toate imobilele menționate: cu numărul topografic x și cu numerele topografice x. Din punct de vedere logic, dar și juridic, aprecierea curții de apel reprezintă însă, doar o concluzie, lipsind raționamentul juridic al instanței de apel care să o justifice, raționament care să îndepărteze din silogismul juridic, apărările evidențiate de reclamantă inclusiv în faza apelului, astfel cum s-a arătat anterior. Principial, împrejurarea că o instanță pronunță o soluție pe fond asupra unui cereri, regăsită în dispozitivul hotărârii, și care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, presupune însă, și existența raționamentului care a stat la baza acesteia. Neexpunerea acestuia, nici măcar în parte, este incompatibilă cu formularea de către judecător la momentul luării hotărârii, a unor judecăți succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării și aplicarea normei juridice incidente în situația dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune - încadrabilă din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ., în punctul 6 al textului procesul enunțat - echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei, instanța de control judiciar fiind în imposibilitatea de a verifica raționamentul juridic al instanței care pronunță o astfel de hotărâre, pentru a constata corectitudinea sau incorectitudinea sa. Astfel, se observă că instanța de apel nu a evaluat nici măcar minimal, în esență, apărările esențiale ale reclamantei relative faptului că forma actului de proprietate nr. x/1967 care a stat la baza înscrierii în 1971 a dreptului de proprietate asupra imobilului cu numărul topografic x ar reprezenta însăși forma modificată a respectivului act de proprietate din 1967, act care în varianta inițială (cea din 1967), invocat a fi fost eronată, a servit pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor cu numere topografice x. Nici un argument al instanței de apel nu este orientat către această analiză importantă în economia speței deduse judecății. Împrejurarea că instanța de apel nu a evaluat aceste apărări esențiale în cauză, apărări care configurau de altfel, însăși cauza juridică a primului capăt al cererii de chemare în judecată formulate, rezultă inclusiv din cuprinsul următorului paragraf al deciziei recurate: "Deși s-a făcut referire, în cuprinsul adresei, la un pretins act de proprietate modificat, acesta nu se regăsește la dosarul cauzei, nu au fost efectuate alte demersuri de radiere a dreptului de proprietate în temeiul acestui act, astfel că nu se poate reține nevalabilitatea actului de atribuire nr. x/01.09.1967, care a stat a baza emiterii încheierii de întabulare nr. 2539/11.10.1967 și care a vizat imobilul înscris în cf nr. x nr. top. x, 231/1 ". Or, se observă că dimpotrivă, constant pe parcursul procesului, începând chiar cu cererea de chemare în judecată, astfel cum s-a ilustrat anterior, reclamanta a susținut că actul juridic care a stat la baza înscrierii în 1971 a dreptului de proprietate al autorului intimatelor în cartea funciară a imobilului cu numărul topografic x reprezintă chiar forma modificată a actului de proprietate din 1967 și că prezentul demers vizează radierea dreptului de proprietate al autorului intimatelor, invocat a fi fost greșit înscris în privința imobilelor cu numere topografice x. Lipsește însă, orice dezbatere a instanței de apel din această perspectivă invocată de reclamantă. Din acest unghi de vedere și în condițiile lipsei oricărei motivări - măcar sumare - a aprecierii (cu caracter de concluzie) curții de apel că prin actul de proprietate indicat, autorul pârâtelor ar fi fost împroprietărit concomitent asupra tuturor imobilelor menționate, rezultă că hotărârea instanței de apel poate fi apreciată chiar și contradictorie, astfel cum enunță recurenta, atât timp cât în paragrafele precedente celui citat anterior din decizia recurată, instanța de apel face totuși trimitere prin indicarea dosar fond și 80 bis dosar fond la actul de proprietate având însă, conținuturi diferite. Necesitatea cercetării omise era cu atât mai stringentă cu cât inițial, prin motivele de apel, pârâtele au invocat în mod expres, faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului cu numărul topografic x ar fi fost înscris în cartea funciară în favoarea unei alte persoane, numite tot F., decât autorul dumnealor. Este adevărat că ulterior, pe parcursul desfășurării fazei apelului, pârâtele nu au mai susținut aceste critici din motivele de apel, precizând dimpotrivă și fără a justifica această revenire diametral opusă, că toate au fost proprietatea familiei, însă acest lucru ilustrează - o dată în plus - necesitatea analizării apărărilor din apel ale reclamantei, pentru o corectă dezlegare a pricinii. Indiferent că le aprecia a fi fondate sau nefondate, instanța de apel era datoare, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dar și ale art. 6 CEDO privind dreptul fundamental la un proces echitabil și art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare, să le analizeze și eventual, să le înlăture înainte expunerii concluziei sale finale. Neprocedând la analiza apărărilor menționate, instanța de apel a încălcat așadar, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Hotărârea va cuprinde (...) b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", devenind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel nesoluționând așadar, fondul cauzei și lipsind astfel, instanța de recurs de posibilitatea de a verifica corectitudinea soluției de respingere pe fond a cererii de chemare în judecată formulate. Drept urmare, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ. recursul prezent trebuie admis, cu efectul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În referire la criticile arondate punctului C.3 din motivele de recurs, Înalta Curte constată faptul că urmare a respingerii primului capăt de cerere de chemare în judecată, curtea de apel a arătat în continuare: "Fiind întemeiate sub acest aspect criticile apelanților, și celelalte dispoziții ale instanței de fond, de anulare a actelor subsecvente ca urmare a constatării nulității actului inițial, în speță încheierea de întabulare nr. 2539/11.10.1967, vor fi reformate, neputându-se reține că ar viza un bun care nu se regăsește în patrimoniul pârâtelor". Capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x, în temeiul art. 29 din Legea nr. 18/1991, nu reprezenta însă, un astfel de capăt de anulare a unui act subsecvent. Mai mult, astfel cum s-a ilustrat în paragrafele precedente arondate analizei excepției de inadmisibilitate a recursului, acest capăt de cerere era unul principal, nu accesoriu celui de rectificare de carte funciară. În acest context expus, se observă că lipsește cu desăvârșire orice analiză a curții de apel asupra acestui capăt penultim al cererii de chemare în judecată formulate, deși cererea a fost respinsă în ansamblul său. Din această perspectivă, devine din nou incident art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu aceleași efecte juridice de casare și rejudecare anterior expuse. În privința criticilor din cererea de recurs afectate capătului de cerere privind nulitatea încheierii de carte funciară nr. x/2019 și a actului de vânzare - cumpărare nr. x/2019, Înalta Curte constată că din cuprinsul concret al cererii de chemare în judecată, rezultă că acest petit se grefează pe stabilirea în prealabil, a existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x. Întrucât acest capăt de cerere privind constatarea dreptului de proprietate nu a fost analizat deloc de către instanța de apel, astfel cum s-a expus supra, rezultă că modul de rezolvare al solicitării respective de nulitate este condiționat de cercetarea și soluționarea în prealabil, a capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cu numere topografice x. Înalta Curte apreciază, contrar apărării intimatelor din cuprinsul întâmpinării depuse în recurs, că reclamanta nu a invocat în recurs noi temeiuri de drept cu privire la petitul menționat, respectiv art. 1248 alin. (1), (2) și 4 C. civ. și art. 1683 alin. (3) C. civ. Așa cum în mod corect a invocat recurenta în cererea de recurs, acest capăt de cerere a fost întemeiat pe "art. 1246 și urm. C. civ..", fapt care rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată . Or, art. 1248 este imediat în continuarea art. 1246 C. civ. Art. 1683 alin. (3) C. civ. a fost apreciat incident de către prima instanță de judecată în silogismul juridic presupus de art. 1248 alin. (4) C. civ. conjugat cu solicitarea de anulare a respectivului act juridic civil. Recurenta reclamantă a învederat acest fapt - al aprecierii incidenței de către tribunal - prin cererea de recurs, apreciere pe care și-a însușit-o, fără a se putea considera - raportat la acest context evidențiat - că ar fi realizat o modificare a temeiului juridic al capătului de cerere în discuție. Întrucât criticile din cererea de recurs, aferente încălcării de către curtea de apel a prevederilor de drept substanțial enunțate, critici care se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează fondul raportului juridic dintre părțile procesuale, fond care însă, astfel cum am expus anterior, nu a fost rezolvat de către curtea de apel, rezultă că ele, evident laolaltă cu apărările contrapuse lor de pârâte, nu pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, instanța de recurs neputând soluționa direct fondul cauzei, date fiind prevederile prohibitive ale art. 497 C. proc. civ., ci ele urmează a fi evaluate în rejudecare, de către instanța de apel. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Curtea va admite recursul promovat, va casa decizia civilă și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.