ÎCCJ, Decizia nr. 204/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4156 din 27 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1965 din 6 iulie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, în ceea ce privește hotărârea atacată și toate hotărârile anterioare invocate, că în litigiul finalizat cu pronunțarea deciziei supusă revizuirii a fost invocată prezumția autorității lucrului judecat, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect. Or, în măsura în care autoritatea de lucru judecat a fost analizată prin hotărârea atacată pe calea revizuirii, instanței de revizuire nu îi este permisă cenzurarea modului de soluționare a acestei apărări.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., invocând ca temei dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, acesta susține că instanța de revizuire a ignorat obiectul cererii sale - anularea ultimei hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a celor pronunțate anterior -, fără a face o verificare temeinică; recurentul-revizuent arată că nu a solicitat ca instanța de revizuire să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice este greșită, ci doar să constate că prin ultima hotărâre s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat ce rezulta din prima hotărâre, astfel încât cererea sa este pe deplin admisibilă, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului și anularea celei din urmă hotărâri, dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În cauză a fost aplicată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., aplicabilă în cauză în raport cu data declanșării procesului, 8 septembrie 2017.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului X SA - Sucursala Y.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și a formulat noi critici împotriva deciziei recurate care vizează încălcarea prevederilor art. 43 - 44 C. proc. civ. și pretinsa incompatibilitate a judecătorilor ce au soluționat cererea de revizuire

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, sub rezerva depunerii de către recurent a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 15 aprilie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Recurentul a depus, la data de 2 mai 2019, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON.

Prin Încheierea din 24 iunie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4156 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018 și a fost fixat termen de judecată la data de 30 septembrie 2019, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, se constată, că, în speță, criticile formulate privesc încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situație în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate de recurent, ce vizează, în concret, încălcarea normei prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (cu referire la condițiile de exercitare a cererii de revizuire) sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive contradictorii/potrivnice; hotărârile contradictorii sunt date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre este pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau instanța să fi omis a se pronunța asupra ei; să se ceară anularea cele de-a doua hotărâri.

În cazul concret dedus judecății, astfel cum corect s-a reținut, obiectul acțiunilor în pricinile în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu este identic, aspectele ce diferențiază cele două litigii fiind determinate, însă, de natura și particularitățile raportului juridic dintre părțile litigante, anume că Dosarul nr. x/2009 a avut un obiect diferit de al celor care i-au succedat, respectiv constatarea calității de autor al realizării tehnice, în timp ce dosarele ulterioare au avut ca obiect pretenții, respectiv obligarea unității la plata unor despăgubiri derivând din încălcarea art. 73 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, pe perioade de timp diferite (2003 - 2006, 2006 - 2009).

Pe lângă lipsa triplei identități în raport cu toate hotărârile anterioare, de referință, instanța de revizuire a constatat că în litigiul finalizat cu pronunțarea Deciziei nr. 1965 din data de 6 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017, atacată pe calea revizuirii, a fost invocată prezumția autorității lucrului judecat a celor reținute cu privire la caracterul de noutate și utilitate al soluției tehnice invocate în cauză, iar atât instanța de fond, cât și cea de apel s-au pronunțat cu privire la acest aspect.

Ceea ce invocă, deși nu în mod explicit, autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

În speță, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situație ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, respectiv Decizia nr. 1965 din data de 6 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017, a fost analizată existența altor hotărâri judecătorești anterioare, prin care s-au dezlegat aceleași raporturi juridice dintre părți, sens în care, în mod legal, instanța de revizuire a reținut că în prezentul litigiu părțile au fost cele care au pus în discuție puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești ce susțin cererea de revizuire, iar instanțele de fond și de apel s-au pronunțat, înlăturând-o argumentat.

Împrejurarea că instanța învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficiență prezumției lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greșeală de judecată, nu poate fi însă cenzurată pe calea revizuirii.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la raționamente jurisdicționale sau soluții pretins eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procedurale incidente și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În ce privește motivul nou de recurs invocat prin răspunsul la întâmpinare și în concluziile orale cu ocazia dezbaterii prezentului recurs ce vizează încălcarea prevederilor art. 43 - 44 C. proc. civ. și pretinsa incompatibilitate a judecătorilor ce au soluționat cererea de revizuire, se constată că acesta a fost depus cu mult peste termenul legal prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 511 alin. (5) din același cod, astfel că acest motiv de recurs nu va fi primit și analizat, în raport și cu dispozițiile art. 489 alin. (3) din același cod.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4156 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM