ÎCCJ, Decizia nr. 116/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 689 din 6 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de repunere în termen și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Sentinței civile nr. 7307/2016 din 23 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția civilă în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere considerentele arătate în continuare.

Cu privire la cererea de repunere în termen

Tribunalul Dolj, prin declinarea cererii, a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de revizuire formulată de revizuenta A. și întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

La 6 septembrie 2017, revizuenta a depus la dosar cerere de repunere în termenul de formulare a revizuirii, raportat la dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., motivat de faptul că partea a avut nevoie de timp pentru a obține actele care susțin cererea de revizuire, respectiv copii ale hotărârii, cererilor de apel și recurs aflate în cel de-al doilea litigiul, respectiv în Dosarul nr. x/2015.

Revizuenta a învederat că cererea de revizuire a fost motivată raportat la considerentele hotărârilor apreciate ca fiind potrivnice, astfel încât aplicarea sancțiunii decăderii din termenul de formulare a revizuirii ar fi excesivă și ar fi de natură să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că a luat cunoștință de conținutul considerentelor hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/2015 după împlinirea termenului de o lună.

Cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii este neîntemeiată raportat la faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., partea nefăcând dovada că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Argumentul revizuentei, potrivit căruia termenul de o lună a fost depășit pentru a obține copii ale deciziei, cererilor de apel și recurs aflate în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Dolj, nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 186 C. proc. civ. Declararea unei căi extraordinare de atac cu depășirea termenului legal din cauza luării la cunoștință a considerentelor hotărârii ulterior împlinirii termenului de o lună nu se circumscrie cazurilor vizate de textul de lege evocat, termenul fiind unul imperativ, neavând relevanță în calcularea acestuia momentul luării la cunoștință de conținutul considerentelor hotărârii. Prin urmare, cererea de repunere în termen va fi respinsă.

Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire

Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 634 C. proc. civ., termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, este socotit de la data pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părții.

Termenul de introducere a cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată la data de 23 mai 2016 și a rămas definitivă la data de 10 aprilie 2017 prin Decizia civilă nr. 815/2017 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, motiv pentru care, cererea de revizuire depusă la data de 6 iunie 2017 la Tribunalul Dolj, secția I civilă, este tardivă, fiind introdusă cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865, întrucât litigiul vizează titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 46 din 6 martie 2012 a Tribunalului Dolj, menținută prin Decizia civilă nr. 8433 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova. Astfel, cererea a fost depusă în termenul prevăzut de art. 324 pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, întrucât hotărârea i-a fost comunicată la data de 5 mai 2017, iar revizuirea a fost introdusă la data de 6 iunie 2017, în condițiile în care zilele de 3,4 și 5 iunie 2017 au fost zile nelucrătoare.

În continuare, recurenta expune argumente în susținerea caracterului potrivnic al hotărârilor ce formează obiectul cererii de revizuire soluționate prin decizia atacată cu recurs.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care acestea se aplică hotărârilor date în apel fără drept de recurs în cereri evaluabile în bani până la 1.000.000 RON.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu, magistratul raportor a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 486, art. 487 și art. 489 C. proc. civ., reținând că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate, sub rezerva depunerii de către recurentă a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 ianuarie 2019, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Raportul a fost comunicat părților la data de 30 ianuarie 2019, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar.

Recurenta A. a formulat punct de vedere asupra raportului susținând, în esență, admiterea recursului. De asemenea, recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON, dosar și a arătat că renunță la invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar că invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 aprilie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 689 din 6 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017 și a fost fixat termen de judecată la data de 13 mai 2019, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, reținând că prin punctul de vedere la raport recurenta a arătat că nu mai invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în schimb invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 402 C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 402 C. proc. civ., care va fi soluționată în dosarul asociat creat în acest sens, precum și cu privire la cererea de recurs asupra căreia se va pronunța prin prezenta decizie.

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În sensul celor expuse la pct. 2, recurenta nu contestă aspectele reținute în decizia recurată în sensul că Sentința civilă nr. 7307/2016 a Judecătoriei Craiova, secția civilă, atacată cu revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost pronunțată la data de 23 mai 2016 și a rămas definitivă la data de 10 aprilie 2017 prin Decizia civilă nr. 815/2017 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, iar cererea de revizuire a fost depusă la oficiul poștal la data de 6 iunie 2017.

Criticile recurentei vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin criticile formulate, recurenta tinde să argumenteze faptul că, în speță, se aplică prevederile C. proc. civ. de la 1865, raportat la titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 46/06.03.2012 a Tribunalului Dolj, astfel că termenul respectiv se calculează, potrivit art. 324 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, de la data comunicării hotărârii, iar nu de la data la care hotărârea a rămas definitivă, întrucât, pentru motivarea revizuirii, era necesar să cunoască considerentele hotărârii atacate.

De asemenea, se mai susține că, în cauză, este incidentă Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, hotărârea atacată cu revizuire fiind susceptibilă de recurs.

În primul rând, se constată că, în speță, sunt incidente prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (noul C. proc. civ.), în raport cu prevederile art. 24 noul C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Astfel, hotărârea atacată cu revizuire este Sentința civilă nr. 7307/2016 a Judecătoriei Craiova pronunțată în Dosarul nr. x/2015 (rămasă definitivă la data de 10 aprilie 2017 prin Decizia civilă nr. 815/2017 a Tribunalului Dolj, secția I civilă), acțiunea reclamantului B. având ca obiect obligarea pârâtei A. la plata către reclamant a sumei de 21.977,93 euro, plătibili în RON la cursul leu/euro afișat de BNR din ziua plății și a sumei de 3786 RON actualizați cu rata inflației la data plății efective, cererea de chemare în judecată dedusă judecății fiind introdusă pe rolul instanței la data de 06.03.2015, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Recurenta susține că se aplică prevederile C. proc. civ. de la 1865, raportat la titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 46/06.03.2012 a Tribunalului Craiova, ce ar constitui temeiul în baza căruia reclamantul B. a introdus cererea de chemare în judecată finalizată prin hotărârea atacată cu revizuire.

Or, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor procedurale în materie civilă, legiuitorul nu are în vedere temeiul declanșării procesului, ci data la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată pe rolul instanței de judecată, conform art. 24 din noul C. proc. civ., sens în care, în raport cu cele indicate mai sus, sunt incidente prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În al doilea rând, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în parag. 32 din Decizia nr. 369/2017, invocat chiar de recurentă, efectul constatării ca neconstituțională a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2), în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I (20 iulie 2017), în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În speță, decizia susceptibilă de recurs, în opinia recurentei, și anume Decizia civilă nr. 815/2017 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, a fost pronunțată la data de 10 aprilie 2017, anterior pronunțării și publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, neavând relevanță nici data comunicării acesteia către recurentă, 5 mai 2017, întrucât și aceasta din urmă dată este anterioară zilei de 20 iulie 2017, moment de la au devenit obligatorii efectele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, conform art. 147 din Constituție.

Ca atare, litigiul soluționat prin hotărârea atacată cu revizuire a fost finalizat mai înainte de publicarea Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, astfel că, în cauză, nu este incidentă Decizia nr. 369/2017, calea de atac dedusă judecății neputând fi calificată și judecată ca și recurs împotriva Deciziei nr. 815/2017 a Tribunalului Dolj, secția I civilă, astfel cum solicită recurenta.

De asemenea, susținerea recurentei în sensul că termenul pentru exercitarea revizuirii se calculează de la comunicare, iar nu de la data la care hotărârea a rămas definitivă, întrucât, pentru motivarea revizuirii, îi este necesar să cunoască considerentele hotărârii atacate, nu poate fi primită, având în vedere faptul că dispozițiile procedurale citate prevăd fără echivoc faptul că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În speță, decizia atacată cu revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, într-o cauză ce avea deschisă calea de atac a recursului, conform celor arătate mai sus, a devenit definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

În circumstanțele expuse, prin decizia ce formează obiectul recursului în mod corect s-a reținut că cererea de revizuire a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La pronunțarea prezentei hotărâri, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea dispozițiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situații, termenul de revizuire se calculează de la data pronunțării hotărârii atacate:

- "[…] prin reglementările cuprinse în […] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susținerea autoarei excepției potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reține că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situații diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. […] obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);

- "[…] legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reținut că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 689 din 6 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2019.

Procesat de GGC - NN