ÎCCJ, Decizia nr. 176/2021

Ședința publică din data de 10 mai 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2092 din 27 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2309 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că este inadmisibilă cererea de revizuire pendinte, pentru considerentul că, prin intermediul său, revizuenta invocă încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, or, un atare motiv nu poate fi susținut în cererile de revizuire cărora nu li se aplică prevederile Legii nr. 310/2018. Raportat la motivele de fapt și de drept invocate de revizuentă, precum și la obiectul celor două cauze, finalizate prin deciziile pretins potrivnice, este invocată încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 1755 din 9 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, pretinzându-se că, prin decizia nr. 2309 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel București a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în ceea ce privește caracterul de act administrativ individual al Planului urbanistic de detaliu (PUD), chestiune tranșată definitiv prin decizia nr. 1755 din 9 aprilie 2019.

Analizând hotărârile pretins contrare, Înalta Curte a constatat că nu există identitate de obiect între cele două procese, astfel că, din perspectiva dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., nu poate fi invocată în cauză decât încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce nu presupune dovada îndeplinirii triplei identități de părți, obiect și cauză, ci numai faptul că o anumită chestiune litigioasă a fost tranșată diferit de către cele două instanțe în cauze în care există doar identitatea de părți.

Însă, concluzia revizuentei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 509-513 din C. proc. civ., așa cum au fost acestea modificate prin efectul Legii nr. 310/2018, nu are suport. Data învestirii instanței în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București (dosar în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire în prezenta cauză) este 20 septembrie 2017, deci anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018.

Înalta Curte a subliniat faptul că nu are relevanță, pentru determinarea legii aplicabile procesului, data formulării cererii de revizuire promovate împotriva deciziei nr. 2309 din 19 iunie 2019 sau data constituirii dosarului de recurs, ci data învestirii inițiale a tribunalului cu cererea introductivă, pentru că efectul admiterii cererii de revizuire este rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2017.

Constatând inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 310/2018, act normativ ce permite formularea cererilor de revizuire și pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, Înalta Curte a respins cererea de revizuire.

II. Calea de atac

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta A., solicitând casarea deciziei atacate, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr. 2309 din 19 iunie 2019 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut că, prin hotărârea recurată, instanța nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de procedură civilă care reglementează revizuirea unei hotărâri judecătorești pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv în ceea ce privește procesele începute între data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. și data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

A susținut că prin Legea nr. 310/2018 legiuitorul nu a introdus un nou motiv de revizuire și nici nu a modificat vreun motiv de revizuire existent. Dacă se admite că după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat constituie motiv de revizuire, în lipsa modificării art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, trebuie să se admită că aceeași încălcare reprezenta motiv de revizuire și înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Noțiunea autorității de lucru de judecat, ocrotită prin motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu poate avea o altă semnificație decât cea reglementată prin art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., la aceasta obligând principiul unității terminologice.

Recurenta-revizuentă a susținut și că interpretarea conținutului unui motiv de revizuire nu se poate face, în principal, prin prisma soluției reglementate sau nu de C. proc. civ., pentru că soluțiile pe care le poate aplica instanța nu pot restrânge dreptul părții de a exercita o cale de atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., căile de atac se exercită doar în condițiile și termenele stabilite de lege.

O altfel de abordare, cum este cea care ar pune instanța în situația de a constata nesocotirea autorității de lucru judecat, dar în același timp de a refuza admiterea căii de atac a revizuirii, pe motiv că legea nu prevede cum ar trebui să procedeze după anularea hotărârii, ar avea consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum și al accesului la instanță (art. 13), întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularități, care afectează în mod esențial efectele hotărârii judecătorești.

S-a susținut că, din moment ce forma C. proc. civ. anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018 prevedea drept soluție pentru revizuirea hotărârilor potrivnice doar anularea ultimei hotărâri, ar rezulta că, prin intermediul acestui motiv de revizuire, nu pot fi sancționate decât contrazicerile între dispozitivelor hotărârilor, nefiind permisă reanalizarea ultimei hotărâri.

În realitate, soluția este de anulare a ultimei hotărâri în ambele ipoteze, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ [art. 431 alin. (1) din Codul de procedură civilă] sau efectul pozitiv [art. 431 alin. (2) din C. proc. civ..] al primei hotărâri. Ceea ce diferă este doar faptul că, în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, după anularea ultimei hotărâri, este necesar să se procedeze la rejudecarea celei de-a doua cauze cu respectarea, de data aceasta, a ceea ce se tranșase deja și intrase în autoritate de lucru judecat printr-o statuare anterioară a unei instanțe. Prin Legea nr. 310/2018 s-a făcut un pas legislativ important pentru securizarea raporturilor juridice civile, lămurind o dată în plus sensul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Asupra fondului cererii de revizuire, recurenta a susținut că, prin decizia civilă nr. 2309 din 19 iunie 2019, s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în ceea ce privește caracterul de act administrativ individual al PUD, deși anterior acest aspect a fost tranșat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 1755 din 9 aprilie 2019, pronunțată tot de Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză si obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond, într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat și, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.

Chiar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din ultima perioadă statuează, cu valoare de normă supraconstitutională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.

III. Întâmpinările depuse

Intimații Primăria sectorului 1 București - prin primar, Consiliul Local al sectorului 1 București și Primarul sectorului 1 București au depus întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat.

În esență, au susținut că, prin decizia nr. 549 din 21 februarie 2018 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a stabilit cu titlu definitiv inadmisibilitatea invocării, ca motiv de revizuire, a contrarietății de hotărâri întemeiată pe interpretarea lato sensu, respectiv pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în cauzele înregistrate înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 310/2018.

În ipoteza în care s-ar admite că, în cazul unor litigii inițiate anterior intrării în vigoare a modificării art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018, hotărârea prin care s-a soluționat o chestiune litigioasă s-ar putea impune cu putere de lucru judecat într-un alt litigiu, chiar dacă nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, atunci urmează a se constata că, raportat la chestiunea litigioasă ce face obiectul prezentului recurs, se impun cu putere de lucru judecat considerentele deciziei nr. 549 din 21 februarie 2018, care tranșează cu titlu definitiv aceeași chestiune litigioasă, motiv pentru care recursul trebuie respins.

Însă, contrar celor susținute de recurentă, așa cum corect a reținut instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, cel puțin în cauzele inițiate anterior Legii nr. 310/2018, contrarietatea de hotărâri, ca motiv de revizuire, nu poate fi invocată decât prin raportare la interpretarea stricto sensu a autorității de lucru judecat, respectiv numai dacă între cele doua cauze în care au fost pronunțate hotărâri potrivnice există tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză.

Această interpretare se impune față de dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma in vigoare la inițierea litigiului (20 septembrie 2017), aplicabile în speță prin raportarea la dispozițiile art. 24 si 27 din C. proc. civ.

Problematica interpretării diferite date de instanțe aceleiași chestiuni de drept, respectiv existența practicii neunitare la nivelul aceleiași instanțe sau al mai multor instanțe în spețe similare, nu poate constitui motiv de revizuire, remediul practicii neunitare rămânând pronunțarea unei decizii în interesul legii sau a unor hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Interpretarea dată de recurenta-revizuentă excedează autorității/puterii de lucru judecat, reprezentând de fapt definiția precedentului judiciar sau a jurisprudenței (practicii judecătorești).

În plus, există și alte hotărâri judecătorești, anterioare deciziei nr. 1755 din 9 aprilie 2019, invocata de recurenta-revizuentă, în care a fost reținut cu titlu definitiv caracterul de act administrativ cu caracter normativ al unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate PUD-uri.

Raportat la susținerile recurentei-revizuente ar rezulta, așadar, că niciuna dintre aceste hotărâri nu pot fi contrazise de hotărârile ulterioare, chiar dacă nu este îndeplinită condiția triplei identități - de părți, obiect și cauză, fiind suficient că ele tranșează o chestiune litigioasă similară, respectiv natura hotărârii de consiliu local prin care s-a aprobat un PUD, de a fi act administrativ normativ sau individual.

Problema dezlegată în dosarul nr. x/2018 vizează strict caracterul de act administrativ individual al Hotărârii Consiliului Local al sectorului 1 București nr. 146 din 27 august 2015, iar nu al oricărei alte hotărâri de consiliu local, astfel încât, prin raportare la efectul pozitiv al lucrului judecat, numai în ipoteza unui alt litigiu care ar avea legătură cu această hotărâre, decizia nr. 1755 din 9 aprilie 2019 se impune cu putere de lucru judecat, acest aspect neputând fi reținut pentru litigii care au ca obiect o altă hotărâre a Consiliul local al sectorului 1 București.

Decizia nr. 2309 din 19 iunie 2019, a cărei revizuire s-a solicitat, nu are ca obiect Hotărârea nr. 146 din 27 august 2015, ci vizează Hotărârea nr. 135 din 31 august 2016.

Intimații B. și C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, susținând că, în mod corect s-a stabilit prin hotărârea atacată că, anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se putea pronunța numai în cazul în care era încălcat efectul negativ al puterii de lucru judecat, în sensul de a nu putea coexista două hotărâri pronunțate între aceleași persoane, pentru același obiect și cauză, însă cu soluții potrivnice.

Recurenta nu critică ceea ce a reținut instanța din perspectiva situației de fapt, respectiv din punctul de vedere al incidenței legislației în forma în vigoare anterior modificărilor din anul 2018 ale C. proc. civ., ci susține că, și în lipsa acestora, hotărârea ar fi fost revizuibilă, doar soluția de casare cu trimitere nefiind reglementată.

Or, chiar dacă prin modificarea din anul 2018, Codului de procedură nu i s-a adăugat un nou caz de revizuire, ci doar o soluție expresă pe care instanța urmează să o dispună în cazul în care va fi admisă calea extraordinară de atac pentru motivul hotărârilor potrivnice, este evident că anterior intrării în vigoare a acestei noi reglementări singura soluție posibil a fi pronunțată - anularea hotărârii fără trimiterea spre rejudecare - putea avea în vedere doar situația efectului negativ al puterii de lucru judecat.

Pe fondul cererii de revizuire, susține că hotărârile pretins contrare privesc părți diferite, au ca obiect hotărâri de consiliu local diferite, recurenta-revizuentă invocând, în realitate, o practică neunitară la nivelul Curții de Apel București în ceea ce privește caracterul actului administrativ de aprobare a documentației PUD - normativ sau individual.

Recurenta-revizuentă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a dezvoltat argumentele din cererea de recurs.

IV. Considerentele Înaltei Curți

Recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 2092 din 27 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din Codul de procedură civilă, cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[...]

Problema de drept ce urmează a fi dezlegată în prezenta cauză, față de obiectul cererii de revizuire și de criticile formulate în recurs, privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 310/2018.

Această problemă de drept decurge din împrejurarea că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, legiuitorul a reglementat admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri numai pentru ipoteza încălcării dispozițiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia:

Art. 431. - "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

Prin Legea nr. 310/2018, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută și în situația în care hotărârile sunt potrivnice din perspectiva încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Deși este reală susținerea recurentei-revizuente că Legea nr. 310/2018 nu a introdus un nou motiv de revizuire și nici nu a modificat vreun motiv de revizuire existent, concluzia anterioară este susținută de modificările aduse art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, anterior datei de 21 decembrie 2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. avea următorul conținut:

"Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite."

După această dată, textul prevede că:

"Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat."

Or, este evident că, deși cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu a suferit nicio modificare, efectele pe care legiuitorul a înțeles să le atribuie încuviințării cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri sunt diferite în funcție de legea aplicabilă - C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, sau același cod în forma ulterioară intrării în vigoare a legii de modificare.

Pentru a tranșa această problemă de drept, instanța se va raporta la dispozițiile legale referitoare la aplicarea legii de procedură civilă, reglementată de dispozițiile art. 24-28 din C. proc. civ.

Astfel, art. 24 din Codul de procedură civilă prevede că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Or, în cauza de față, în care se solicită anularea deciziei civile nr. 2309 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, data începerii procesului, în funcție de care se va stabili legea aplicabilă, este aceea a înregistrării acestui dosar pe rolul instanței, respectiv 20 septembrie 2017.

Or, această dată este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018.

Această stare de fapt, corect reținută de instanța de revizuire, are drept consecință aplicarea, în această speță, a dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. în vigoare la 20 septembrie 2017.

Așadar, în analiza cererii de revizuire, instanța nu putea analiza decât întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză în procesele în care s-au pronunțat cele două hotărâri pretins contrare, lucru pe care l-a și făcut.

Astfel, revizuenta a susținut că decizia civilă nr. 2309 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1755 din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Verificând aserțiunile revizuentei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că litigiul soluționat prin decizia nr. 1755 din 9 aprilie 2019 a avut ca obiect cererea de anulare/suspendare a Autorizației de construire nr. x/15.01.2018 emisă de Primarul sectorului 1 București și excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al sectorului 1 București nr. 146/27.08.2015 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru imobilul din București, str. x, iar litigiul soluționat prin decizia nr. 2309 din 19 iunie 2019 a avut ca obiect cererea de anulare a Autorizației de construire nr. x/09.03.2011 emisă de Primarul sectorului 1 București și excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al sectorului 1 București nr. 135/31.08.2016 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru imobilul din București, str. x bis.

Așa fiind, instanța de revizuire a constatat că nu există identitate de obiect între cele două procese, motiv pentru care cererea de revizuire a fost respinsă.

Or, din perspectiva dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., față de lipsa identității de obiect, nu putea fi invocată în cauză decât încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce nu presupune dovada îndeplinirii triplei identități de părți, obiect și cauză, ci numai faptul că o anumită chestiune litigioasă a fost tranșată diferit de către cele două instanțe în cauze în care există doar identitatea de părți.

Concluzia neaplicării în cauză a dispozițiilor Legii nr. 310/2018 nu permite însă o asemenea analiză, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în condițiile reglementate de legea procesuală în vigoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentei, nu este îndeplinită condiția identității de obiect și a respins, pentru aceste motiv, cererea de revizuire.

Cât privește susținerea recurentei-revizuente referitoare la jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, privind imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că este necontestat faptul că "statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale", iar judecătorul național are obligația "de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (Hotărârea din 26 aprilie 2017 în cauza Dumitru Popescu împotriva României, pct. 103-104).

În circumstanțele prezentei cauze, criticile din recurs, corelative criticilor din revizuire, vizează existența unor divergențe de jurisprudență la nivelul aceleiași curți de apel în ceea ce privește dezlegarea dată aceleiași probleme de drept - caracterul de act administrativ individual sau normativ al Planului urbanistic de detaliu.

Cu referire la o asemenea ipoteză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "divergențele de jurisprudență constituie, în sine, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate teritorială", iar "rolul unei instanțe supreme este tocmai să soluționeze aceste contradicții" (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, pct. 37).

Numai că, divergențele jurisprudențiale nu pot fi soluționate pe calea revizuirii pentru hotărâri definitive potrivnice, reglementată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, ci doar prin mecanismele prevăzute de lege pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, respectiv recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă.

Pentru toate aceste considerente,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2092 din 27 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2021.