Decizia nr. 221/2022 — ÎCCJ — recurs

Decizia pronunțată în revizuire Prin Decizia nr. 2980 din 25 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 997 din 19 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2020, reținând, în esență, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună zile de la data rămânerii definitive a ultimei decizii, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire În temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., susținând, în esență, că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru introducerea revizuirii în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., curge de la data comunicării hotărârii ultimei hotărâri, iar nu de la data rămânerii definitive a acesteia, întrucât susceptibilitatea unei hotărâri de a fi revizuită în raport cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat poate fi constatată de partea interesată numai în urma comunicării hotărârii și cunoașterii considerentelor acesteia asupra cărora poartă autoritatea de lucru judecat, astfel că acest motiv de revizuire nu poate fi invocat numai în raport cu dispozitivul hotărârii.

Excepția de neconstituționalitate invocată În Dosarul nr. x/2022, recurentul A. a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sub aspectul momentului de la care se calculează termenul de revizuire în cazul invocării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 24 octombrie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Întâmpinarea formulată în cauză Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți 5.1. Asupra cererii de suspendare a judecății Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de autorul excepției de neconstituționalitate, reținând, pe de o parte, că soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată în prezenta cauză, prin încheierea din 24 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., și observând, pe de altă parte, că art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. reglementează, ca motiv de revizuire, ipoteza în care "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții". 5.2. Asupra recursului În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Prin decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., reținând, în esență, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună zile de la data rămânerii definitive a ultimei decizii, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În cauză, problema suspusă dezlegării pe calea recursului - în condițiile în care recurentul nu critică data rămânerii definitive a ultimei hotărâri și nici data introducerii cererii de revizuire, astfel cum au fost reținute în hotărârea atacată - vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună pentru introducerea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, așa cum prevăd în mod expres și lipsit de echivoc dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: "Art. 511. - Termen de exercitare (1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri." Atât timp cât dispozițiile citate sunt lipsite de echivoc, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are obligația de a aprecia cu privire la regularitatea exercitării revizuirii cu respectarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speță, a Deciziei civile nr. 997 din 19 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2020. Cu referire la problema de drept supusă dezlegării, sunt edificatoare și obligatorii statuările instanței de contencios constituțional cu referire la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cuprinse la parag. 28 - 30 din Decizia Curții Constituționale nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022: "Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită." La pronunțarea prezentei decizii, este avut în vedere faptul că problema de drept a primit aceeași soluționare în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reprezentată de deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 152/2022. În consecință, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.