Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
24 octombrie 2022

Decizia nr. 221/2022 — ÎCCJ — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

DECIDE Respinge cererea formulată de recurentul A. de suspendare a judecății până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată în Dosarul nr. x/2022. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2980 din 25 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2022. Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ. GGC - ED

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.