ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3540/2011

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă

nr. 2593 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul P.D.,

acțiunea având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului

în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză nu se poate

stabili situația premisă prevăzută de textul de lege - art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, respectiv punerea la dispoziție în mod voluntar a locuinței pârâtului

pentru folosirea acesteia ca o casă de întâlniri pentru Securitate, iar în condițiile

în care pârâtul a avut și calitatea de urmărit informativ este cu atât mai puțin

plauzibil caracterul voluntar al unei eventuale încredințări a locuinței organelor

de securitate.

2.Recursul reclamantului

și procedura derulată în fața instanței de recurs

Împotriva sentinței civile

nr. 2593 din 1 iunie 20103490 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal, Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, care a solicitat admiterea recursului și modificarea

hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, în

sensul constatării calității de colaborator al Securității a intimatului-pârât,

potrivit art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

3.Decizia pronunțată în

recurs

Prin Decizia nr. 1738

din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității împotriva sentinței civile nr. 2593 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel

București, a modificat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea formulată

de reclamant și a constatat existența calității de colaborator al Securității a

pârâtului P.D., născut la 9 octombrie 1930, în comuna A., județul Gorj.

În motivarea soluției,

Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut, în esență,.că din Nota de constatare

emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 de către Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, rezultă faptul că în anii 1966-1967 colonelul P.D.

a fost folosit în calitate de „gazdă de întâlniri, organul de securitate folosindu-i

locuința"și de asemenea că intimatul-pârât în perioada anilor 1960-1970, a

fost „casă gazdă de întâlniri și în mai multe rânduri, din proprie inițiativă, a

furnizat organelor de Securitate informații de interes operativ".

S-a mai arătat în considerentele

deciziei atacate că, astfel cum susține și recurentul-reclamant, consemnările din

rapoartele întocmite de ofițerii de securitate se bucură de o prezumție relativă

de veridicitate, nefiind necesară coroborarea lor cu alte mijloace de probă.

Concluzionând, instanța

învestită cu soluționarea recursului a constatat că, nefiind răsturnată prezumția

de veridicitate a acestor rapoarte, în mod greșit Curtea de apel nu le-a avut în

vedere la pronunțarea soluției, iar calitatea de urmărit de Securitate a intimatului-reclamant,

în perioada 1982-1986 când acesta era comandantul Batalionului Construcții Energetice

Craiova, fiind verificat pe „linia apărării secretului de stat în baza Legii

nr. 23/1971", nu exclude calitatea de colaborator al Securității, începând

cu anul 1986, deci ulterior perioadei de urmărire prin Direcția Urmărire Informativă.

atac a contestației în anulare.

Împotriva Deciziei

nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul P.D.

a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

respectiv greșeala materială.

În concret, contestatorul

afirmă că data consemnată în raportul maiorului B.V., ofițer de contrainformații

militare, respectiv „anii 1966-1967” reprezintă o evidentă eroare materială, câtă

vreme persoana respectivă a avut răspunderi legate de unitatea unde funcționa P.D.

abia din anul 1984.

Curți asupra contestației în anulare

Potrivit primei teze a

art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator:

„Hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale”.

În doctrină dar și în

jurisprudență s-a arătat că prin greșeală materială trebuie înțelese erori evidente

de fapt în legătură cu aspectele formale ale judecății, neputând fi circumscrise

acestei sintagme aspecte care țin de modul de interpretare ori de apreciere a probelor

administrate.

Ceea ce se solicită în

cauză este tocmai reevaluarea raportului unui ofițer de contrainformații militare

care a consemnat că: „(…) în anii 1966-1967 l-am folosit pe colonel P.D. în calitate

de gazdă casă de întâlniri folosindu-i locuința (...)”, în contextul în care contestatorul

afirmă că în perioada respectivă ofițerul nu putea avea atribuții în ceea ce îl

privește iar intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

susține că referirea la perioadă privește instituția Securității iar nu pe raportorul

însuși. Cu alte cuvinte, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității susține că pronumele eliptic este „noi”- Securitatea, iar nu „eu”- ofițerul.

Prin urmare, pentru lămurirea

aspectului invocat este necesară reaprecierea probei cu înscrisul respectiv din

perspectiva enunțată, cu luarea în considerare a întregului context factual al dosarului,

operațiune complexă care nu poate fi îndeplinită în limitele procedurii restrictive

de față.

În același sens este și

jurisprudența CEDO, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului

judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative,

care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri

judiciare (cauzele Mitrea c România și Stanca Popescu c România), ceea ce nu este

cazul în speță.

adoptate

Pentru considerentele

expuse la pct. 5 din decizie, în temeiul art. 319 și 320 din C. proc. civ. se va

respinge contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de P.D.

împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie

2011.