ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3540/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2593 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul P.D., acțiunea având ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului în raport de dispozițiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză nu se poate stabili situația premisă prevăzută de textul de lege - art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, respectiv punerea la dispoziție în mod voluntar a locuinței pârâtului pentru folosirea acesteia ca o casă de întâlniri pentru Securitate, iar în condițiile în care pârâtul a avut și calitatea de urmărit informativ este cu atât mai puțin plauzibil caracterul voluntar al unei eventuale încredințări a locuinței organelor de securitate. 2.Recursul reclamantului și procedura derulată în fața instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2593 din 1 iunie 20103490 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul constatării calității de colaborator al Securității a intimatului-pârât, potrivit art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008. 3.Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 1738 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2593 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel București, a modificat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat existența calității de colaborator al Securității a pârâtului P.D., născut la 9 octombrie 1930, în comuna A., județul Gorj. În motivarea soluției, Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut, în esență,.că din Nota de constatare emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, rezultă faptul că în anii 1966-1967 colonelul P.D.

a fost folosit în calitate de „gazdă de întâlniri, organul de securitate folosindu-i locuința"și de asemenea că intimatul-pârât în perioada anilor 1960-1970, a fost „casă gazdă de întâlniri și în mai multe rânduri, din proprie inițiativă, a furnizat organelor de Securitate informații de interes operativ". S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, astfel cum susține și recurentul-reclamant, consemnările din rapoartele întocmite de ofițerii de securitate se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, nefiind necesară coroborarea lor cu alte mijloace de probă.

Concluzionând, instanța învestită cu soluționarea recursului a constatat că, nefiind răsturnată prezumția de veridicitate a acestor rapoarte, în mod greșit Curtea de apel nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției, iar calitatea de urmărit de Securitate a intimatului-reclamant, în perioada 1982-1986 când acesta era comandantul Batalionului Construcții Energetice Craiova, fiind verificat pe „linia apărării secretului de stat în baza Legii nr. 23/1971", nu exclude calitatea de colaborator al Securității, începând cu anul 1986, deci ulterior perioadei de urmărire prin Direcția Urmărire Informativă. 4. Exercitarea căii de atac a contestației în anulare. Împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul P.D.

a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv greșeala materială. În concret, contestatorul afirmă că data consemnată în raportul maiorului B.V., ofițer de contrainformații militare, respectiv „anii 1966-1967” reprezintă o evidentă eroare materială, câtă vreme persoana respectivă a avut răspunderi legate de unitatea unde funcționa P.D. abia din anul 1984. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Potrivit primei teze a art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”. În doctrină dar și în jurisprudență s-a arătat că prin greșeală materială trebuie înțelese erori evidente de fapt în legătură cu aspectele formale ale judecății, neputând fi circumscrise acestei sintagme aspecte care țin de modul de interpretare ori de apreciere a probelor administrate.

Ceea ce se solicită în cauză este tocmai reevaluarea raportului unui ofițer de contrainformații militare care a consemnat că: „(…) în anii 1966-1967 l-am folosit pe colonel P.D. în calitate de gazdă casă de întâlniri folosindu-i locuința (...)”, în contextul în care contestatorul afirmă că în perioada respectivă ofițerul nu putea avea atribuții în ceea ce îl privește iar intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității susține că referirea la perioadă privește instituția Securității iar nu pe raportorul însuși. Cu alte cuvinte, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității susține că pronumele eliptic este „noi”- Securitatea, iar nu „eu”- ofițerul.

Prin urmare, pentru lămurirea aspectului invocat este necesară reaprecierea probei cu înscrisul respectiv din perspectiva enunțată, cu luarea în considerare a întregului context factual al dosarului, operațiune complexă care nu poate fi îndeplinită în limitele procedurii restrictive de față. În același sens este și jurisprudența CEDO, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c România și Stanca Popescu c România), ceea ce nu este cazul în speță. 6. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. 5 din decizie, în temeiul art. 319 și 320 din C. proc.

civ. se va respinge contestația în anulare de față ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.D. împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.