ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3232/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a chemat în judecată pe pârâtul H.I., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea pârâtului de

colaborator al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât pârâtul a fost de acord cu

punerea la dispoziția organelor de Securitate a unei încăperi din apartamentul

pe care îl ocupa, în scopul efectuării întâlnirilor cu rețeaua informativă, în

condiții de conspirativitate deplină.

Pârâtul a formulat întâmpinare în

care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât nu a fost

niciodată colaborator al Securității, nu a avut cunoștință de faptul că a avut

un nume conspirativ și că se întocmeau rapoarte cu privire la activitatea

desfășurată în locuința pe care o deținea.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 756

din 10 februarie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a apreciat că activitatea pârâtului nu se

circumscrie ipotezei reglementate de art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr.

24/2008, deoarece nu există niciun indiciu în sensul că spațiul pe care îl

deținea a fost pus la dispoziția organelor de Securitate, cu scopul încălcării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În opinia curții de

apel, nu se poate susține ipoteza că partea finală a textului legal anterior

individualizat instituie o categorie de colaboratori aparte cu totul față

cealaltă categorie vizată de prima parte a respectivei reglementări.

Dimpotrivă, este evident faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a

extinde sfera de aplicare a calității de colaborator și în privința acestei

categorii de persoane (cei care puneau la dispoziție locuința lor sau un alt

spațiu pe care îl dețineau), însă cu respectarea corelativă și obligatorie și a

celorlalte condiții evocate: punerea la dispoziție să se fi realizat în vederea

înlesnirii culegerii de informații de la alte persoane; prin acele informații

culese eventual, în urma punerii la dispoziție a locuinței sau a unui alt

spațiu deținut, să se denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului

totalitar comunist; furnizarea sau înlesnirea transmiterii informațiilor ori,

după caz, punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui

spațiu pe care îl deținea, în vederea înlesnirii culegerii de informații de la

alte persoane să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Ca atare, instanța de

fond a apreciat că este eronat punctul de vedere al reclamantului, în sensul că

este necesară doar îndeplinirea a două condiții: înlesnirea activității de

culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la

dispoziția organelor de Securitate a locuinței sau a altui spațiu deținut, iar

această măsură să se realizeze în mod voluntar.

Curtea a arătat că,

deși în casa pârâtului au fost introduși mai mulți informatori, nu s-a dovedit

activitatea acestora sub aspectul încălcării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Mai precis, simpla

susținere a folosirii spațiului pârâtului de către niște angajați ai fostelor

organelor de Securitate sau de către niște informatori ai acestora, în lipsa

oricăror date referitoare la activitatea concretă realizată acolo, este

insuficientă pentru constatarea calității pârâtului de colaborator al

Securității.

În plus, instanța a

evidențiat faptul că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că nu a avut

loc o punere efectivă, la dispoziția organelor de Securitate, a locuinței

pârâtului, ci doar una scriptică, în evidențele Securității.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii

acțiunii.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea contestată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2

lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia

recurentului, instanța de fond a respins în mod nejustificat acțiunea, deși în

speță a fost dovedită punerea de către intimat la dispoziția Securității, în

mod voluntar, a unui spațiu deținut de acesta, situație în care, în raport de

temeiul legal anterior enunțat, este reținută calitatea de colaborator al

Securității, fără a mai fi necesară îndeplinirea altei condiții.

Pe de altă parte,

recurentul a apreciat că, dacă ar fi menținută soluția contestată, ar însemna

ca la stabilirea calității de colaborator al Securității, în ipoteza punerii la

dispoziție a casei de întâlniri, soluția dată prin hotărâre judecătorească să

depindă exclusiv de activitatea unor terți, adică de informațiile furnizate de

aceștia organelor de Securitate.

În realitate, calea

aleasă de legiuitor se justifică prin aceea că gazdele caselor conspirative

aveau, în angrenajul Securității, un rol mult mai important decât cel al

informatorilor. În plus, categoria gazdelor nu permite subclasificări pe

criterii morale, la fel ca în cazul informatorilor, a căror activitate este

analizată în funcție de conținutul delațiunilor furnizate Securității.

Ca atare, recurentul

a concluzionat în sensul că legiuitorul a considerat că simpla punere la

dispoziția Securității a unui spațiu deținut duce automat la reținerea

calității de colaborator al Securității.

Totodată, recurentul

a apreciat că punerea locuinței intimatului la dispoziția Securității nu a fost

fictivă, deoarece lucrătorii acestei instituții au renunțat la casa

conspirativă atunci când folosirea acesteia a devenit într-adevăr imposibilă.

Intimatul a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele

18-21 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 2 lit.

b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

293/2008, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea

de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția

Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei

care, având calitatea de rezidenți ai Securității coordonau activitatea

informatorilor.

Din interpretarea

dispoziției legale anterior citate, rezultă faptul că, pentru reținerea

calității de colaborator al Securității, este necesar ca înlesnirea activității

de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut în mod voluntar.

Din probatoriul

administrat în cauză, rezultă faptul că intimatul a fost de acord să sprijine

organele de Securitate prin punerea voluntară la dispoziția acestora a unei

încăperi din locuința sa, încăpere ce a fost efectiv folosită drept casă de

întâlniri, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Ca atare, intimatul a

fost recrutat la data de 16 iulie 1974 în calitate de „gazdă casă de

întâlnire”și a dobândit numele conspirativ „C.”, „în problema naționaliștilor

germani din orașul Arad” (a se vedea fila 33-38 dosar fond).

Mai precis, au fost

prezentate mai rapoarte din care rezultă faptul că această casă de întâlniri a

fost efectiv folosită și că recurentul a avut o atitudine corespunzătoare, de

sprijin față de organele de Securitate (a se vedea filele 36-39 dosar fond).

De asemenea, la fila

45 dosar fond se află un raport cu propunerea de abandonare a gazdei casei de

întâlniri „Clopotul”, în care se menționează faptul că „de la data colaborării

și până în prezent, casa a fost folosită cu bune rezultate, dar după ce soția

acestuia a născut, întâlnirile au devenit imposibil de realizat”.

Pe de altă parte,

Înalta Curte apreciază că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b) din ordonanța

aflată în discuție, care se referă la persoanele care au sprijinit fosta

Securitate prin oferirea de informații, situație în care acele informații

trebuie să îndeplinească două condiții (cu privire la conținut și la posibilele

efecte) pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității, în

ipoteza dedusă judecății în prezenta cauză – a punerii la dispoziția

Securității a unui anumit spațiu – legiuitorul nu a mai considerat necesară

întrunirea altor condiții pentru reținerea acestei calități.

Ca atare, din

formularea textului legal rezultă în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat

două situații diferite, cu referire la două categorii distincte de colaboratori

ai Securității – colaboratorul care oferea informații, pe de o parte, respectiv

colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziția Securității, pe

de altă parte.

În consecință,

instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a făcut o

interpretare eronată a normei anterior individualizate, întrucât intimatul a

pus în mod voluntar la dispoziția organelor de Securitate spațiul anterior

descris.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul,

va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va constata

calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței

civile nr. 756 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea.

Constată calitatea pârâtului H.I.

de colaborator al Securității.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.