ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2421/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 octombrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului O.N. de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 25 decembrie 1979, sub numele conspirativ „G.”, pentru efectuarea în condiții corespunzătoare a întâlnirilor cu persoanele recent introduse în rețeaua informativă.

A mai arătat reclamantul că în perioada 1979-1981, conform relatărilor ofițerilor, „în casă au fost introduse doar două surse”, iar pentru înlesnirea de culegere de informații, realizată de pârât prin punerea la dispoziție a apartamentului său, acesta a fost recompensat în 1982 și în 1983; că ofițerii au considerat că această casă oferă foarte bune condițiuni pentru munca cu rețeaua informativă, fapt confirmat și prin recompensarea în continuare a pârâtului și în 1984, respectiv 1986; că în casă au fost introduse sursele „B.”, „L.” și „O.”. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că nu și-a pus locuința la dispoziția organelor de securitate, depunând la dosar, în susținerea poziției sale, mai multe declarații de martor autentificate.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2723 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul O.N. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Raportul întocmit la data de 28 decembrie 2009, depus la dosar, consemnează că pârâtul a fost de acord să pună apartamentul său la dispoziția organelor de Securitate, iar în notele de analiză care au urmat raportului se precizează, în termeni generali, că în situația casei de întâlniri nu au intervenit mutații care să afecteze folosirea locuinței și că, uneori, pârâtul a fost recompensat pentru serviciile sale.

Instanța a constatat însă, din coroborarea probelor administrate în cauză, că pârâtul nu a acceptat să pună apartamentul său la dispoziția organelor de Securitate, situație care face inaplicabile în cauză prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, concluzie întărită de faptul că la dosar nu există nici un înscris care să conțină acordul expres al pârâtului, dar și de faptul că la dosarul personal al acestuia nu există nicio dovadă că ar fi fost recompensat pentru serviciile sale, contrar afirmațiilor ofițerului care a întocmit toate rapoartele și notele de analiză. Având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al Securității, în sensul O.U.G.

nr. 24/2008, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată. 3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a respins în mod nejustificat acțiunea, neținând seama de împrejurarea că, pe de o parte, punerea la dispoziția securității a unui spațiu deținut de pârât este dovedită și pe de altă parte, că pentru ipoteza punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu, avută în vedere în ultima teză a art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, legiuitorul nu a considerat necesară întrunirea altor condiții pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității. În acest context, recurentul - reclamant a arătat că instanța și-a întemeiat soluția pe două declarații date de ofițerul de securitate care a folosit locuința intimatului - pârât, declarații a căror credibilitate este afectată de caracterul lor lacunar și contradictoriu și care nu au fost corelate cu celelalte probe, din care rezulta folosirea spațiului și recompensarea materială a titularului lui. Totodată, recurentul - reclamant a făcut referire la o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o speță pe care o consideră identică, în care instanța de recurs a confirmat interpretarea pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008, arătând că „în sensul legii pentru reținerea calității de colaborator al securității era necesar ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut și punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă voluntar”. 3. Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în lipsa unei probe privind punerea voluntară a spațiului la dispoziția Securității.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, intimatul-pârât a arătat că probele administrate dovedesc, fără echivoc, opunerea sa la folosirea apartamentului pentru culegerea de informații, că instanța de fond a avut în vedere întreg probatoriul cauzei și că declarațiile fostului ofițer de Securitate și înscrisurile depuse la dosar au fost interpretate în mod adecvat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Potrivit art. 2 lit. b) teza penultimă din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea (…)”.

Este adevărat că, așa cum susține recurentul-pârât, ipoteza normei citate este îndeplinită dacă persoana în cauză a pus voluntar spațiul deținut, indiferent cu ce titlu, la dispoziția Securității, legiuitorul neimpunând alte condiții, legate de folosirea efectivă a spațiului în scopul menționat sau de furnizare de informații de către deținătorul spațiului. Critica legată de interpretarea și aplicarea prevederii legale menționate este însă nefondată, pentru că, la pronunțarea soluției, instanța de fond nu a avut în vedere neîndeplinirea unor cerințe suplimentare, neimpuse de legiuitor, ci a înseși condiției pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității o indică, în mod just, ca fiind necesară și suficientă, aceea a existenței unei manifestări de voință a intimatului – pârât în sensul punerii locuinței sale la dispoziția Securității.

Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este întemeiată pe o interpretare corectă a probelor cauzei, privite în ansamblul lor și corelate în mod logic, instanța de control judiciar împărtășind punctul de vedere că, în lipsa unui angajament emanând de la intimatul - pârât, raportul și notele de analiză întocmite, în termeni generali, de lucrătorul de securitate, nu sunt în măsură să formeze o convingere în sensul punerii voluntare a locuinței la dispoziția Securității, care să ducă la constatarea calității de colaborator al Securității.

Acesta este, de altfel, elementul distinctiv esențial pe care îl prezintă cauza de față în raport cu cea soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5922 din 18 decembrie 2009, citată în motivele de recurs și în care se reține existența angajamentului scris al persoanei în cauză, motiv pentru care, contrar susținerilor recurentului-pârât, între cele două spețe nu există similitudine. Nici critica legată de modul în care prima instanță a interpretat probele, în special declarațiile date de fostul lucrător de securitate G.A., nu este întemeiată. Verificând conținutul declarațiilor olografe date în cursul anului 2007, cu prilejul unor verificări efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, de numiții G.A., V.A.

(fost ofițer de Securitate) și V.M. și al declarațiilor autentificate, date după învestirea instanței, de G.A., A.V., N.F., R.I. și R.N., Înalta Curte reține că acestea conțin elemente de detaliu și se corelează între ele, conducând, toate, la concluzia că intimatul-pârât nu și-a manifestat voința de a pune locuința la dispoziția Securității, ci a reclamat folosirea ei de către afinul său G.A. fără a i se fi cerut acordul. În ceea ce privește recompensarea materială a intimatului-pârât, Înalta Curte constată că la dosar nu există nici un înscris care să ateste primirea unor sume de către acesta, singurele dovezi prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind mențiunile întocmite în mod unilateral de ofițerul de Securitate G.A.

în nota de analiză a activității. Valoarea probatorie a notei de analiză a fost apreciată corect de judecătorul fondului, în contextul în care, așa cum s-a arătat anterior, în cauză nu există un acord expres al intimatului – pârât sau o dovadă a încasării unor sume în schimbul punerii spațiului la dispoziția Securității. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2723 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.