ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2421/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 30 octombrie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului O.N. de colaborator

al Securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de

întâlniri, la data de 25 decembrie 1979, sub numele conspirativ „G.”, pentru efectuarea

în condiții corespunzătoare a întâlnirilor cu persoanele recent introduse în rețeaua

informativă.

A mai arătat reclamantul

că în perioada 1979-1981, conform relatărilor ofițerilor, „în casă au fost introduse

doar două surse”, iar pentru înlesnirea de culegere de informații, realizată de

pârât prin punerea la dispoziție a apartamentului său, acesta a fost recompensat

în 1982 și în 1983; că ofițerii au considerat că această casă oferă foarte bune

condițiuni pentru munca cu rețeaua informativă, fapt confirmat și prin recompensarea

în continuare a pârâtului și în 1984, respectiv 1986; că în casă au fost introduse

sursele „B.”, „L.” și „O.”.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că nu și-a pus locuința

la dispoziția organelor de securitate, depunând la dosar, în susținerea poziției

sale, mai multe declarații de martor autentificate.

Prin sentința civilă

nr. 2723 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul O.N.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Raportul întocmit la data

de 28 decembrie 2009, depus la dosar, consemnează că pârâtul a fost de acord să

pună apartamentul său la dispoziția organelor de Securitate, iar în notele de analiză

care au urmat raportului se precizează, în termeni generali, că în situația casei

de întâlniri nu au intervenit mutații care să afecteze folosirea locuinței și că,

uneori, pârâtul a fost recompensat pentru serviciile sale.

Instanța a constatat însă,

din coroborarea probelor administrate în cauză, că pârâtul nu a acceptat să pună

apartamentul său la dispoziția organelor de Securitate, situație care face inaplicabile

în cauză prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, concluzie întărită de

faptul că la dosar nu există nici un înscris care să conțină acordul expres al pârâtului,

dar și de faptul că la dosarul personal al acestuia nu există nicio dovadă că ar

fi fost recompensat pentru serviciile sale, contrar afirmațiilor ofițerului care

a întocmit toate rapoartele și notele de analiză.

Având în vedere considerentele

expuse, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca

pârâtul să fie considerat colaborator al Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008,

motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

de reclamant

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a respins în mod nejustificat

acțiunea, neținând seama de împrejurarea că, pe de o parte, punerea la dispoziția

securității a unui spațiu deținut de pârât este dovedită și pe de altă parte, că

pentru ipoteza punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu, avută în

vedere în ultima teză a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul nu a

considerat necesară întrunirea altor condiții pentru a se reține calitatea de colaborator

al Securității.

În acest context, recurentul

- reclamant a arătat că instanța și-a întemeiat soluția pe două declarații date

de ofițerul de securitate care a folosit locuința intimatului - pârât, declarații

a căror credibilitate este afectată de caracterul lor lacunar și contradictoriu

și care nu au fost corelate cu celelalte probe, din care rezulta folosirea spațiului

și recompensarea materială a titularului lui.

Totodată, recurentul

- reclamant a făcut referire la o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, într-o speță pe care o consideră identică, în care instanța de recurs

a confirmat interpretarea pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, arătând că

„în sensul legii pentru reținerea calității de colaborator al securității era necesar

ca înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă să

se facă prin punerea la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu deținut

și punerea la dispoziția Securității a spațiului respectiv să se facă voluntar”.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut în mod temeinic

și legal că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea calității de

colaborator al Securității, în lipsa unei probe privind punerea voluntară a spațiului

la dispoziția Securității.

Răspunzând criticilor

formulate în recurs, intimatul-pârât a arătat că probele administrate dovedesc,

fără echivoc, opunerea sa la folosirea apartamentului pentru culegerea de informații,

că instanța de fond a avut în vedere întreg probatoriul cauzei și că declarațiile

fostului ofițer de Securitate și înscrisurile depuse la dosar au fost interpretate

în mod adecvat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Potrivit art. 2 lit. b)

teza penultimă din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator al Securității este și persoana

care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară

la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea (…)”.

Este adevărat că, așa

cum susține recurentul-pârât, ipoteza normei citate este îndeplinită dacă persoana

în cauză a pus voluntar spațiul deținut, indiferent cu ce titlu, la dispoziția Securității,

legiuitorul neimpunând alte condiții, legate de folosirea efectivă a spațiului în

scopul menționat sau de furnizare de informații de către deținătorul spațiului.

Critica legată de interpretarea

și aplicarea prevederii legale menționate este însă nefondată, pentru că, la pronunțarea

soluției, instanța de fond nu a avut în vedere neîndeplinirea unor cerințe suplimentare,

neimpuse de legiuitor, ci a înseși condiției pe care Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității o indică, în mod just, ca fiind necesară și suficientă, aceea

a existenței unei manifestări de voință a intimatului – pârât în sensul punerii

locuinței sale la dispoziția Securității.

Concluzia la care a ajuns

judecătorul fondului este întemeiată pe o interpretare corectă a probelor cauzei,

privite în ansamblul lor și corelate în mod logic, instanța de control judiciar

împărtășind punctul de vedere că, în lipsa unui angajament emanând de la intimatul

- pârât, raportul și notele de analiză întocmite, în termeni generali, de lucrătorul

de securitate, nu sunt în măsură să formeze o convingere în sensul punerii voluntare

a locuinței la dispoziția Securității, care să ducă la constatarea calității de

colaborator al Securității.

Acesta este, de altfel,

elementul distinctiv esențial pe care îl prezintă cauza de față în raport cu cea

soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 5922 din 18 decembrie 2009, citată în motivele de recurs

și în care se reține existența angajamentului scris al persoanei în cauză, motiv

pentru care, contrar susținerilor recurentului-pârât, între cele două spețe nu există

similitudine.

Nici critica legată de

modul în care prima instanță a interpretat probele, în special declarațiile date

de fostul lucrător de securitate G.A., nu este întemeiată. Verificând conținutul

declarațiilor olografe date în cursul anului 2007, cu prilejul unor verificări efectuate

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, de numiții G.A., V.A.

(fost ofițer de Securitate) și V.M. și al declarațiilor autentificate, date după

învestirea instanței, de G.A., A.V., N.F., R.I. și R.N., Înalta Curte reține că

acestea conțin elemente de detaliu și se corelează între ele, conducând, toate,

la concluzia că intimatul-pârât nu și-a manifestat voința de a pune locuința la

dispoziția Securității, ci a reclamat folosirea ei de către afinul său G.A. fără

a i se fi cerut acordul.

În ceea ce privește recompensarea

materială a intimatului-pârât, Înalta Curte constată că la dosar nu există nici

un înscris care să ateste primirea unor sume de către acesta, singurele dovezi prezentate

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității fiind mențiunile întocmite

în mod unilateral de ofițerul de Securitate G.A. în nota de analiză a activității.

Valoarea probatorie a

notei de analiză a fost apreciată corect de judecătorul fondului, în contextul în

care, așa cum s-a arătat anterior, în cauză nu există un acord expres al intimatului

– pârât sau o dovadă a încasării unor sume în schimbul punerii spațiului la dispoziția

Securității.

soluției pronunțate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând

motive pentru reformarea sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței

civile nr. 2723 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.