Decizia nr. 25 din 2 martie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.424/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 6.772/118/2018.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 noiembrie 2019, în Dosarul nr. 6.772/118/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă în interpretarea art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), şi a art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), la transformarea, în domeniul temporal de aplicare a Legii nr. 263/2010, a unei pensii anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), în pensie pentru limită de vârstă, trebuie menţinut stagiul complet de cotizare de care pensionarul trebuia să beneficieze, la momentul cererii de acordare a pensiei anticipate, potrivit Legii nr. 19/2000, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011 (Decizia nr. 4/2011), prin raportare la data formulării cererii de acordare a pensiei anticipate, ori, dimpotrivă, trebuie utilizat stagiul complet de cotizare aplicabil la momentul transformării pensiei, prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi stabilit prin raportare la data naşterii pensionarului, în acord cu Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 22 octombrie 2015 (Decizia nr. 22/2015).”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 decembrie 2019 cu nr. 3.424/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 2 martie 2020.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 6.772/118/2018, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, obligarea acesteia la:

Reclamanta, născută în data de 31 ianuarie 1952, a fost beneficiară, începând cu 28 mai 2008 – data formulării cererii de pensionare -, a unei pensii anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000, prin decizia nr. xxxxxx din 19 august 2008, care a fost transformată, începând cu 31 ianuarie 2011, în domeniul temporal propriu de aplicare a Legii nr. 263/2010 (care a abrogat, la data intrării sale în vigoare – 1 ianuarie 2011 – reglementarea-cadru anterioară în materia pensiilor publice – Legea nr. 19/2000), în pensie pentru limită de vârstă, prin decizia nr. xxxxxx din 20 octombrie 2011, fără ca la punctajul mediu anual calculat potrivit art. 95 din Legea nr. 263/2010 să fie aplicat indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din acelaşi act normativ.

Stagiul complet de cotizare utilizat atât la momentul emiterii deciziei de pensie anticipată, sub imperiul Legii nr. 19/2000, cât şi la cel al emiterii deciziei de transformare a pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, sub imperiul Legii nr. 263/2010, determinat prin raportare la data naşterii reclamantei, a fost de 28 de ani.

Prin cererea administrativă înregistrată la pârâtă la data de 27 septembrie 2018, reclamanta a solicitat revizuirea pensiei sale pentru limită de vârstă, cu referire la cele două chestiuni aflate în litigiu în prezenta cauză, respectiv: stagiul complet de cotizare şi indicele de corecţie, cererea astfel formulată fiind respinsă de pârâtă, situaţie care a determinat învestirea primei instanţe în cauza pendinte.

Prin Sentinţa civilă nr. 654 din 11 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată, prima instanţă reţinând, în esenţă, următoarele:

Conform art. 170 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011.

Prin Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017 (Decizia nr. 71/2017), s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii.

Având în vedere că dreptul iniţial la pensie al reclamantei s-a stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, instanţa a reţinut că aceasta nu poate beneficia de aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 alin. (1) din actul normativ menţionat, în raport cu interpretarea acestei dispoziţii cuprinsă în Decizia nr. 71/2017.

În ceea ce priveşte stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei, instanţa a reţinut că instituţia pârâtă în mod corect a avut în vedere un stagiu de 28 de ani, acesta fiind prevăzut în anexa nr. 9 privind vârstele standard de pensionare şi stagiile minime de cotizare în funcţie de data naşterii asiguratului din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000).

Astfel, pentru femeile născute în ianuarie 1952 (situaţia reclamantei) stagiul complet de cotizare stabilit de dispoziţiile legale este de 28 de ani.

Susţinerea reclamantei că acest stagiu de cotizare trebuia determinat în raport cu data depunerii cererii nu are niciun suport legal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând instanţei de control judiciar să rejudece în integralitate pretenţiile cu a căror soluţionare a fost învestită prima instanţă prin cererea de chemare în judecată şi să le admită.

Din oficiu, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a pus în discuţia părţilor utilitatea sesizării instanţei supreme, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2019 sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.

Prin Încheierea pronunţată la 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce se vor reda în continuare.

Astfel, primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite: litigiul în legătură cu care urmează a se formula sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, iar instanţa învestită cu soluţionarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 153-156 din Legea nr. 263/2010, cauza ce face obiectul judecăţii aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Constanţa, care este titulara sesizării.

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 depinde soluţionarea pe fond a prezentei cauze, întrucât, în privinţa stagiului complet de cotizare ce trebuie utilizat la momentul transformării pensiei anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, este esenţial a se stabili dacă stagiul complet de cotizare ce ar fi trebuit utilizat la momentul acordării pensiei anticipate în temeiul Legii nr. 19/2000, prin raportare la data formulării cererii de pensionare, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2011, trebuie menţinut şi la momentul transformării acestei pensii anticipate în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010 ori, dimpotrivă, la momentul transformării trebuie utilizat stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 263/2010, determinat de legiuitor prin raportare la data naşterii asiguratului, în acord cu Decizia nr. 22/2015 – susţinerea pârâtei, ce a stat la baza refuzului administrativ de soluţionare favorabilă a cererii de revizuire formulate de reclamantă, fiind în sensul că stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat într-o asemenea ipoteză, la momentul transformării, este cel prevăzut de legea în vigoare la acel moment, în temeiul principiului de drept tempus regit actum.

Dezlegarea acestei chestiuni de drept este esenţială pentru soluţionarea în fond a cauzei, întrucât, faţă de efectul retroactiv limitat al revizuirii, de 3 ani, calculat regresiv faţă de data înregistrării la casa teritorială de pensii a cererii administrative de revizuire a pensiei şi, faţă de împrejurarea că la data până la care poate produce efecte retroactive cererea de revizuire litigioasă, pensia aflată în plată era cea pentru limită de vârstă, acordată în temeiul Legii nr. 263/2010, începând cu 31 ianuarie 2011, prezintă relevanţă stagiul complet de cotizare ce trebuia utilizat la momentul acordării, prin transformare, a pensiei pentru limită de vârstă, întrucât decizia de acordare a pensiei anticipate a încetat să mai producă efecte juridice la data acordării pensiei pentru limită de vârstă – 31 ianuarie 2011. În acest mod devine irelevant stagiul complet de cotizare ce trebuia utilizat la momentul acordării pensiei anticipate, întrucât aceasta nu se mai afla în plată la data de 27 septembrie 2015, dată până la care poate fi revizuită pensia reclamantei sub aspectul invocat.

Curtea a reţinut că instanţa supremă nu s-a pronunţat, prin niciunul dintre cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare, asupra chestiunii de drept invocate din oficiu în prezenta cauză, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa de admisibilitate privind nestatuarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra acestei chestiuni de drept.

În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept, Curtea a reţinut că şi aceasta este îndeplinită în cauză, rezultând din existenţa unei clarificări la nivel jurisprudenţial intervenite prin deciziile nr. 71/2017 şi nr. 29 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 5 iulie 2018 (Decizia nr. 29/2018), pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorii, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, întrucât beneficiază de autoritate de lucru interpretat, şi care au determinat, cel puţin la nivelul acestei instanţe, un reviriment jurisprudenţial în privinţa chestiunii litigioase privitoare la stagiul complet de cotizare ce se impune a fi utilizat la momentul transformării pensiei anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010.

Astfel, prin Decizia nr. 80/AS din 31 martie 2015, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, reţinând temeinicia şi legalitatea sentinţei apelate, prin care prima instanţă recunoscuse îndreptăţirea unui beneficiar de pensie anticipată parţială, acordată începând cu 17 martie 2009, deci sub imperiul Legii nr. 19/2000, la aplicarea indicelui de corecţie în privinţa pensiei pentru limită de vârstă acordate începând cu 1 octombrie 2011, deci sub imperiul Legii nr. 263/2010, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat împotriva acesteia.

Consecutiv pronunţării deciziilor nr. 71/2017 şi 29/2018 de către instanţa supremă, prin care s-a statuat că indicele de corecţie nu este aplicabil pensiilor pentru limită de vârstă acordate sub imperiul Legii nr. 263/2010 beneficiarilor cărora le-au fost stabilite pensii anticipate sau anticipate parţiale în temeiul Legii nr. 19/2000, la nivelul Curţii de Apel Constanţa se conturează un început de divergenţă jurisprudenţială cu privire la chestiunea litigioasă a stagiului complet de cotizare ce trebuie utilizat la momentul transformării unei pensii anticipate sau anticipate parţiale, stabilite în domeniul temporal de aplicare a Legii nr. 19/2000, în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Astfel, prin Decizia nr. 156/AS din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, un complet al acestei instanţe a apreciat că un asigurat căruia i-a fost acordată, în anul 2010, sub imperiul Legii nr. 19/2000, o pensie anticipată parţială este îndreptăţit, la momentul acordării, în anul 2013, a unei pensii pentru limită de vârstă, sub imperiul Legii nr. 263/2010, la utilizarea stagiului complet de cotizare determinat potrivit Legii nr. 19/2000, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 4/2011, prin raportare la data formulării cererii de pensionare, stagiu complet de cotizare mai mic decât cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 22/2015, determinat de legiuitor prin raportare la data naşterii asiguratului.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 294/AS din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, un alt complet al instanţei a reţinut, în privinţa unui beneficiar de pensie anticipată parţială începând cu 20 octombrie 2009, respectiv de pensie pentru limită de vârstă începând cu 20 octombrie 2012, care solicitase, prin cererea introductivă de instanţă, revizuirea pensiei sale atât prin aplicarea indicelui de corecţie, cât şi prin utilizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000, stabilit prin raportare la data formulării cererii de pensionare, nu la data naşterii sale, cu respectarea dezlegării date prin Decizia nr. 4/2011, că acesta nu este îndreptăţit nici la aplicarea indicelui de corecţie – faţă de momentul înscrierii sale iniţiale la pensie şi de deciziile nr. 71/2017 şi 29/2018 – şi nici la utilizarea (menţinerea) stagiului complet de cotizare (mai mic) de care ar fi trebuit să beneficieze în temeiul Legii nr. 19/2000 la momentul transformării pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010. S-a reţinut că Decizia nr. 4/2011, invocată de apelant, produce efecte circumscrise dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, astfel că nu este aplicabilă în speţă, unde obiectul cererii este reprezentat de revizuirea pensiei pentru limită de vârstă, acordată în baza Legii nr. 263/2010.

Condiţia de admisibilitate privind noutatea problemei de drept nu a fost interpretată de către instanţa supremă în mod absolut, în sensul că aceasta trebuie să fi apărut pentru prima dată, ci în sensul afirmării unei linii de demarcaţie faţă de procedura recursului în interesul legii, astfel încât sesizarea în vederea dezlegării unei chestiuni de drept nu este admisibilă atunci când există o jurisprudenţă consacrată a instanţelor, fie că este unitară, fie că este neunitară, în ultimul caz neputând fi utilizată decât procedura recursului în interesul legii.

Cum însă procedura recursului în interesul legii nu poate fi utilizată decât în cazul unei jurisprudenţe neunitare consacrate, existenţa unor soluţii izolate nu înlătură nici caracterul de noutate al chestiunii de drept incidente, ci, dimpotrivă, dovedeşte că activarea mecanismului complementar de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 519-521 din Codul de procedură civilă este justificată.

Acest mod de interpretare a cerinţei noutăţii corespunde practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, de exemplu, a constatat admisibilitatea unei sesizări în condiţiile în care, în încheierea de sesizare, s-a făcut referire la hotărâri judecătoreşti, majoritatea definitive, pronunţate în 12 dosare ale mai multor instanţe, între care şi instanţa care a formulat sesizarea, prin care s-au soluţionat cauze în care aceeaşi chestiune de drept era incidentă (Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015).

Pe baza acestor considerente, instanţa de trimitere a reţinut că existenţa unor soluţii jurisprudenţiale izolate nu înlătură caracterul de noutate al chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci, dimpotrivă, subliniază necesitatea pronunţării unei hotărâri prealabile, în vederea prevenirii unei jurisprudenţe neunitare consacrate.

Procedând la analiza jurisprudenţei referitor la această chestiune de drept, ulterioară datei pronunţării deciziilor nr. 71/2017 şi nr. 29/2018, Curtea a constatat că nu există o jurisprudenţă consolidată şi constantă a instanţelor naţionale, materializată în hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se fi cristalizat o practică judiciară unitară sau neunitară cu privire la chestiunea de drept litigioasă, nefiind nici identificate cauze în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni de drept, care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

Conchizând, noutatea chestiunii de drept antemenţionate este consecutivă pronunţării de către instanţa supremă, în cadrul mecanismului a priori de asigurare a unei practici judiciare unitare, a deciziilor nr. 71/2017 şi nr. 29/2018, fapt ce a determinat – în contextul inaplicabilităţii, potrivit legii, a indicelui de corecţie pentru pensiile anticipate/anticipate parţiale stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 la momentul transformării acestora în pensii pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010 – necesitatea reevaluării chestiunii litigioase privitoare la stagiul complet de cotizare ce se impune a fi utilizat la momentul transformării pensiei anticipate/anticipate parţiale stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 263/2010, producând astfel un reviriment jurisprudenţial de dată recentă.

Deşi instanţa le-a acordat părţilor un termen pentru a-şi pregăti apărarea cu referire la chestiunea de drept pusă în discuţie din oficiu, reclamanta nu a formulat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării instanţei supreme.

Pârâta, prin punctul de vedere scris depus la dosar, a învederat că nu este necesară sesizarea instanţei supreme cu soluţionarea chestiunii de drept invocate din oficiu, întrucât, în temeiul art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi al art. 52 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, transformarea pensiei anticipate stabilite sub imperiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă potrivit Legii nr. 263/2010 se realizează prin utilizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de legea în vigoare la momentul transformării pensiei, în temeiul principiului activităţii legii civile, în speţă, stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi aplicabil reclamantei fiind de 28 de ani, acest stagiu fiind utilizat atât la momentul acordării pensiei anticipate, cât şi la momentul transformării acesteia în pensie pentru limită de vârstă.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 6.772/118/2018 a reţinut următoarele:

Stabilirea vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare de care reclamanta, născută în ianuarie 1952, trebuia să beneficieze la momentul acordării pensiei anticipate – 28 mai 2008 ar fi trebuit să se realizeze potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 19/2000 şi ale anexelor nr. 3 şi 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 4/2011, prin raportare la data formulării cererii de pensionare – 28 mai 2008, potrivit cărora unei femei născute în ianuarie 1951 şi care formulează cerere de acordare a pensiei anticipate în luna mai 2008 îi este aplicabil un stagiu complet de cotizare de 26 de ani şi 8 luni (în locul celui de 28 de ani, utilizat de pârâtă în cuprinsul deciziilor de pensie emise şi determinat prin raportare la data naşterii reclamantei).

Prin Decizia nr. 4/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 din Legea nr. 19/2000, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare.

Stabilirea vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare de care reclamanta, născută în ianuarie 1952, trebuia să beneficieze la momentul acordării pensiei pentru limită de vârstă – 31 ianuarie 2011, pentru ipoteza în care aceasta ar fi fost şi data înscrierii iniţiale la pensie, ar fi trebuit să se realizeze potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi anexei nr. 5 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 22/2015, potrivit cărora unei femei născute în ianuarie 1951 i-a fost prestabilit de legiuitor, prin raportare la data naşterii acesteia, un stagiu complet de cotizare de 28 de ani (utilizat de pârâtă în cuprinsul deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, începând cu 31 ianuarie 2011).

Astfel, prin Decizia nr. 22/2015, instanţa supremă a statuat că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 şi 53 din Legea nr. 263/2010 raportat la prevederile anexei nr. 5 din această lege, vârsta standard de pensionare, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, se determină în funcţie de data naşterii asiguratului; în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (3) şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 raportat la prevederile anexei nr. 5 din această lege, stagiul complet de cotizare al persoanelor care se pensionează în temeiul acestui act normativ şi care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare se determină conform anexei nr. 5 în funcţie de data naşterii asiguratului.

Prin această decizie, instanţa supremă, având a se pronunţa asupra unor acte normative diferite, a adoptat o interpretare diametral opusă faţă de cea adoptată prin Decizia nr. 4/2011, prin care statuase că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 şi care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 din Legea nr. 19/2000, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, care se determină în funcţie de data formulării cererii de pensionare.

Din analiza comparativă a celor două decizii antemenţionate se constată că, dacă sub imperiul Legii nr. 19/2000, determinarea vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare pentru o persoană care se înscria la pensie ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare se realiza prin raportare la data formulării – adică a înregistrării la casa teritorială de pensii – a cererii de acordare a pensiei, nu la data naşterii asiguratului, de lege lata, adică în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, determinarea acestor două criterii obiective pentru acordarea şi stabilirea întinderii dreptului la pensie al unei persoane se realizează prin raportare la data naşterii asiguratului, neprezentând relevanţă, sub aspectul acestei chestiuni, momentul formulării de către asigurat a cererii de acordare a pensiei, stagiul complet de cotizare şi vârsta standard de pensionare fiind predeterminate de legiuitor, prin raportare la data naşterii asiguratului.

Cu referire la această chestiune, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 71/2017 instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa supremă, în paragraful 62 al deciziei, a reţinut că, din interpretarea sistematică şi teleologică a textelor de lege menţionate, rezultă că data înscrierii iniţiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată, că plata acesteia se suspendă pe perioada în care asiguratul se află în una dintre situaţiile prevăzute de lege şi că la împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

De asemenea, în paragraful 68, a mai reţinut că în situaţiile în care dreptul iniţial la pensie s-a născut anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecţie nu este aplicabil, fiind fără relevanţă juridică nepunerea în plată a deciziei de pensionare sub aspectul stabilirii datei la care s-a născut dreptul iniţial la pensie, întrucât a operat doar suspendarea efectelor deciziei de pensionare cu privire la plata drepturilor băneşti.

Prin Decizia nr. 29/2018 s-a statuat că aceeaşi soluţie este incidentă şi în privinţa pensiilor anticipate parţiale şi a pensiilor de invaliditate stabilite sub imperiul Legii nr. 19/2000 şi a căror transformare în pensii pentru limită de vârstă se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010.

Se poate reţine că, deşi numai implicit, în fundamentarea acestor două soluţii, instanţa supremă a pornit de la situaţia premisă potrivit căreia, odată stabilite stagiul minim şi stagiul complet de cotizare sub imperiul Legii nr. 19/2000, cu ocazia emiterii unei decizii de acordare a pensiei anticipate sau a celei anticipate parţiale, acestea se menţin şi cu ocazia emiterii unei decizii de transformare a oricăreia dintre aceste două categorii de pensii într-o pensie pentru limită de vârstă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, operaţiunea de recalculare aferentă transformării pensiei operate sub imperiul noii reglementări implicând numai adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare, nu însă şi o eventuală redimensionare a stagiului complet sau minim de cotizare prin raportare la noua reglementare în materie, în vigoare la momentul efectuării transformării.

Cu referire la această chestiune litigioasă, Curtea a constatat că pensia anticipată, respectiv pensia pentru limită de vârstă de care reclamanta a beneficiat de-a lungul timpului au fost guvernate de acte normative succesive, astfel că soluţia cu privire la această succesiune de legi în timp trebuie pronunţată cu observarea dispoziţiilor tranzitorii cuprinse fie în Legea nr. 263/2010, fie în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, în acord cu principiul instituit prin art. 54 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000).

Cum Legea nr. 263/2010 nu conţine norme tranzitorii cu referire la această chestiune, cea a regimului juridic aplicabil operaţiunii de transformare a pensiei anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, raportarea trebuie făcută la dispoziţiile art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Potrivit acestui text de lege, transformarea pensiilor anticipate şi anticipate parţiale, stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a legii, în pensii pentru limită de vârstă se face la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 din lege sau, după caz, a vârstelor standard reduse potrivit legislaţiei în vigoare, iar calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condiţiile legii.

Se constată că această normă tranzitorie stabileşte că, pentru pensiile anticipate acordate în temeiul Legii nr. 19/2000, astfel cum este pensia reclamantei din prezenta cauză, transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, intervenită în domeniul temporal de aplicare a Legii nr. 263/2010, se realizează în condiţiile prevăzute de acest din urmă act normativ, cu utilizarea vârstei standard de pensionare, fără a se menţiona, expressis verbis, că şi stagiul de cotizare trebuie determinat potrivit Legii nr. 263/2010.

În condiţiile în care norma tranzitorie nu stabileşte, printr-o menţiune expresă, că şi stagiul complet de cotizare trebuie determinat potrivit legii noi, adică potrivit Legii nr. 263/2010, concluzia ce se poate trage din această modalitate de reglementare este cea potrivit căreia stagiul complet de cotizare determinat la momentul înscrierii iniţiale la pensie, adică al acordării pensiei anticipate, potrivit Legii nr. 19/2000, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 4/2011, se menţine şi la momentul transformării acestei pensii într-o pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, adică se menţine stagiul complet de cotizare mai mic, determinat prin raportare la data formulării cererii de pensionare, în acord cu Decizia nr. 4/2011, în detrimentul stagiului de cotizare mai mare, determinat prin raportare la data naşterii asiguratului, în acord cu Decizia nr. 22/2015.

Din interpretarea sistematică a părţii finale a art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, potrivit căreia: „. . . calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condiţiile legii”, precum şi a celor înscrise în art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi în art. 69 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 se poate conchide că şi determinarea stagiului complet de cotizare, cu ocazia transformării în pensie pentru limită de vârstă a unei pensii anticipate, precum cea a reclamantei din prezenta cauză, trebuie realizată, potrivit regulii de drept tempus regit actum, consacrată la nivel legislativ prin art. 6 alin. (1) şi (5) din Codul civil şi în absenţa unei dispoziţii legale care să prevadă în mod expres supravieţuirea legii vechi de stabilire a stagiului complet de cotizare, tot în conformitate cu legea nouă, în vigoare la momentul transformării, adică Legea nr. 263/2010.

În acest sens, cum, potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, situat în secţiunea denumită „Calculul pensiilor”, punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5, dispoziţie legală explicitată prin art. 69 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, potrivit căruia stagiile complete de cotizare reglementate la art. 95 din lege sunt prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din lege, precum şi la art. 56-59 din lege, se poate reţine că operaţiunea de calculare, în baza art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu referire la art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, a pensiei pentru limită de vârstă, prin transformarea pensiei anticipate stabilite sub imperiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă potrivit Legii nr. 263/2010, „în condiţiile legii”, conform normei de drept intertemporal, trebuie realizată în integralitate sub imperiul Legii nr. 263/2010, adică şi cu utilizarea stagiului complet de cotizare determinat potrivit acestui act normativ, prin raportare la data naşterii asiguratului, iar nu prin raportare la data formulării cererii de pensionare, potrivit reglementării anterioare.

În acelaşi sens, al aplicării, cu ocazia transformării, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, în pensie pentru limită de vârstă a unei pensii anticipate stabilite potrivit Legii nr. 19/2000, pot fi reţinute, mutatis mutandis, şi argumentele avute în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cuprinsul Deciziei nr. 69 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.037 din 6 decembrie 2018 (Decizia nr. 69/2018), prin care instanţa supremă a fost chemată a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept similare cu cea analizată în precedent, respectiv o chestiune vizând stabilirea legii, respectiv Legea nr. 263/2010 – legea nouă – sau Legea nr. 19/2000 – legea veche şi sub imperiul căreia a fost stabilită pensia supusă recalculării speciale, ce guvernează recalcularea, în domeniul temporal propriu de aplicare a Legii nr. 263/2010, a unei pensii stabilite în temeiul reglementării anterioare – Legea nr. 19/2000.

Prin antemenţionata decizie, instanţa supremă a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169

Transpunerea, mutatis mutandis, a argumentelor reţinute de instanţa supremă în antemenţionata decizie la problema de drept analizată în precedent se poate realiza astfel: se constată că nici prin art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 legiuitorul nu a făcut o trimitere expresă sau implicită, directă sau indirectă, la un act de reglementare primară anterior Legii nr. 263/2010, ci, dimpotrivă, acesta a prevăzut că transformarea pensiilor stabilite potrivit reglementării anterioare se realizează la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 din lege sau, după caz, a vârstelor standard reduse potrivit legislaţiei în vigoare, iar calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condiţiile legii.

În absenţa unui trimiteri exprese în cuprinsul normelor la un act normativ de reglementare primară anterior legii în vigoare – Legea nr. 263/2010, referirea la „condiţiile legii” nu poate viza decât legea în vigoare, respectiv Legea nr. 263/2010, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile cuprinse în art. 4 alin. (3) şi art. 77-79 din Legea nr. 24/2000.

În măsura în care se apreciază că a doua interpretare este cea corectă, se impune, consecutiv, a se constata că pensia pentru limită de vârstă a reclamantei din prezenta cauză va fi stabilită în aceleaşi condiţii de vârstă standard de pensionare sau vârstă redusă de pensionare şi cu utilizarea aceluiaşi stagiu complet de cotizare precum cele aplicabile unei alte femei, născută, precum reclamanta, în ianuarie 1952, şi care s-a înscris iniţial la pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, fiindu-i acordată pensia pentru limită de vârstă începând cu aceeaşi dată – 31 ianuarie 2011 – fără a beneficia anterior, sub imperiul Legii nr. 19/2000, de o pensie anticipată.

În aceste condiţii, ambele pensii pentru limită de vârstă, atât cea a reclamantei, cât şi cea a persoanei comparabile din punct de vedere obiectiv cu aceasta, vor fi stabilite cu luarea în considerare a aceluiaşi stagiu complet de cotizare. Însă, în timp ce reclamanta, în respectul deciziilor nr. 71/2017 şi nr. 29/2018, nu este îndreptăţită la aplicarea, la punctajul determinat conform art. 95 din Legea nr. 263/2010, a indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din acelaşi act normativ, cealaltă beneficiară a pensiei pentru limită de vârstă este îndreptăţită la aplicarea acestui indice.

În continuare, presupunând că punctajul mediu anual al fiecăreia dintre aceste două persoane, determinat potrivit art. 95 din Legea nr. 263/2010, deci, în principiu, prin raportare la valoarea contribuţiilor plătite de acestea pe durata vieţii active, este de 1, punctajul final al reclamantei va fi 1, pe când cel al persoanei virtual analoage din punct de vedere obiectiv va creşte în acord cu valoarea indicelui de corecţie aplicabil, în speţă, cu 12%, indicele de corecţie aferent anului 2011 fiind de 1,12, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 29/2015.

Sub acest aspect, cât timp pensia pentru limită de vârstă a fiecăreia – element în raport cu care trebuie efectuată analiza existenţei ori a inexistenţei unei situaţii analoage sau a uneia diferite în mod obiectiv – este stabilită în baza aceloraşi dispoziţii legale cuprinse în Legea nr. 263/2010, având acelaşi regim juridic, cu luarea în considerare a aceluiaşi stagiu complet de cotizare şi a aceleiaşi vârste standard de pensionare, se pune problema dacă diferenţa de tratament juridic dintre reclamanta din prezenta cauză şi o altă femeie născută în ianuarie 1952 şi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în data de 31 ianuarie 2011 este justificată din perspectiva aplicării unor legislaţii diferite în temeiul regulii de drept tempus regit actum, în condiţiile în care ambele pensii pentru limită de vârstă sunt stabilite în temeiul uneia şi a aceleiaşi legislaţii.

O justificare a tratamentului juridic diferit dintre reclamanta din prezenta cauză şi persoana comparabilă din punct de vedere obiectiv ar putea fi primită în ipoteza în care pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei din prezenta cauză, transformată din pensie anticipată acordată în temeiul Legii nr. 19/2000, ar fi fost stabilită prin utilizarea (menţinerea) stagiului complet de cotizare mai mic determinat prin raportare la data formulării cererii de acordare a pensiei anticipate, cu observarea celor statuate prin Decizia nr. 4/2011, iar pensia pentru limită de vârstă a persoanei comparabile din punct de vedere obiectiv, adică a unei alte femei născute în ianuarie 1952 şi înscrise iniţial la pensie pentru limită de vârstă începând cu 31 ianuarie 2011, ar fi fost stabilită cu utilizarea stagiului complet de cotizare mai mare determinat în temeiul Legii nr. 263/2010 prin raportare la data naşterii asiguratului, cu observarea celor statuate prin Decizia nr. 22/2015. Or, în ipoteza în care se consideră că este corectă cea de-a doua interpretare posibilă, ambele pensii pentru limită de vârstă vor fi stabilite în integralitate potrivit Legii nr. 263/2010, prin utilizarea aceluiaşi stagiu complet de cotizare.

Cu privire la aplicarea indicelui de corecţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, una dintre acestea fiind Decizia nr. 698 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015 (Decizia nr. 698/2014), prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, în cuprinsul paragrafului al optsprezecelea, că, „potrivit art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2011), la punctajul mediu anual urma să se aplice un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie. Acest indice de corecţie avea ca scop corectarea diferenţelor între cei pensionaţi înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Indicele de corecţie urma să se aplice o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie”.

De asemenea, prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, instanţa de contencios constituţional a mai statuat că „aplicarea art. 170 din Legea nr. 263/2010 persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv data de 1 ianuarie 2011, este justificată de faptul că legiuitorul a prevăzut astfel încă de la momentul intrării în vigoare a acestei legi, pentru a îndepărta orice diferenţe de tratament juridic între persoanele pensionate sub imperiul aceleiaşi reglementări”.

Cu referire la punctajul mediu anual – element în raport cu care se determină cuantumul pensiei cuvenite unei persoane, se constată că acest element are, pe lângă funcţia de cuantificare a valorii contribuţiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat, ce se materializează în suma punctajelor anuale, o înrâurire hotărâtoare asupra cuantumului punctajului mediu anual şi, în consecinţă, a cuantumului pensiei cuvenite asiguratului.

Deci, la contribuţii egale va rezulta un cuantum mai mare al pensiei pentru persoana căreia legea îi stabileşte un stagiu complet de cotizare mai mic.

Scopul reglementării instituţiei juridice a indicelui de corecţie l-a constituit, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional, înlăturarea inechităţilor dintre cei pensionaţi, inclusiv anticipat, potrivit reglementării anterioare şi care beneficiază de un stagiu complet de cotizare mai mic faţă de cei pensionaţi sub imperiul Legii nr. 263/2010, cărora li se aplică un stagiu complet de cotizare mai mare decât celor dintâi, în condiţii de plată pe durata vieţii active de către două persoane a unor contribuţii de asigurări sociale de stat egale, fiind favorizat cel pensionat sub imperiul reglementării anterioare, care instituia un stagiu complet de cotizare mai mic, şi defavorizat cel pensionat sub imperiul reglementării actuale, care a instituit un stagiu de cotizare mai mare.

În respectul celor statuate prin deciziile nr. 71/2017 şi nr. 29/2018, în vederea respectării principiului egalităţii de tratament între beneficiari, ar putea fi susţinută prima interpretare. Astfel, numai în măsura în care stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctaj