ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe acesta.

Prin Sentința civilă nr. 453 din 19 februarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității pentru pârâtul A..

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că acțiunea reclamantului este întemeiată și a admis-o, precizând că măsurile dispuse de pârât au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv libertatea de deplasare și de exprimare, prevăzute atât de Constituția în vigoare la acea vreme, cât și de tratatele internaționale la care România era parte. Evidențierea relațiilor întreținute de către o persoană vizată de activitatea de urmărire operativă cu un cetățean al fostei RFG, relații neoficiale monitorizate atent de fostul regim politic totalitar, întrucât erau apreciate drept vulnerabilități asupra siguranței naționale, a sistemului politic restrictiv practicat în perioada respectivă, putea conduce la aplicare unor sancțiuni în privința persoanei vizate, aceasta fiind astfel îndemnate să întrețină relații cu cetățeni ai statelor democratice și de a defăima sau critica în final regimul politic și economic practicat în România anterior anului 1990.

Însă, în acest sens, Curtea de Apel București nu a ținut cont de argumentele susținute cu documentele aflate la dosar, conform cărora în cazul urmăririi informative a numitului B., inginer chimist la Institutul de Cercetări Chimice - ICECHIM București, supravegherea desfășurată era motivată de suspiciunea că întreținea legături mascate, neoficiale, cu C., unchiul său, emigrat ilegal în Austria, urmărit informativ de către Inspectoratul Județean Mehedinți, întrucât era suspect de a fi agent al unui serviciu de informații străin, iar verificarea naturii "legăturilor cu cetățenii străini", a numitului B., "dacă aceștia nu au intenția de a-l atrage la activitate ostilă statului nostru", considerându-se absolut justificată, întemeiată și necesară.

Recurentul mai arată că instanța de fond nu a luat în considerare nici faptul că dosarul de urmărire informativă asupra lui B. a fost deschis la data de 19 martie 1980, perioadă în care nu lucra în cadrul Direcției a 2-a, iar semnătura sa nu apare în Raportul cu propuneri de deschidere a dosarului de urmărire informativă, ci doar într-o Notă de analiză și propuneri de măsuri de finalizare și clarificare a motivelor de monitorizare în cadrul dosarului de urmărire informativă "D.".

În opinia recurentului, în cauză, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

În aceste condiții, în mod evident, reclamantul a extins în mod abuziv verificările, în cazul de față, fără a exista temei, sau o solicitare, o cerere, legală și justificată de vreun interes legitim.

De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de limitele legale și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de Constituția din 1965, prin art. 29 și 30 și de Pactul Internațional privind drepturile civile și politice - art. 12, 19 alin. (3), 21 alin. (1), cu expresele limitări în interesul securității naționale.

Prin activitățile informativ-operative derulate, în cazurile enunțate de reclamant, întocmirea unor documente sau folosirea rețelei informative, nu s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, întrucât acestea nu au reprezentat acte de îngrădire, suprimare, respectiv oprimare sau persecuție.

Aceste activități informativ-operative sunt derulate de toate serviciile de informații din lume, într-un sistem clasificat strict secret. Fiecare stat, indiferent de regimul său politic are dreptul să-și apere Securitatea internă și să mențină ordinea de drept ca o garanție a protejării drepturilor omului. În acest sens, jurisprudența CEDO consideră că activitatea informativă desfășurată în cadrul legal nu încalcă drepturile omului.

Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 16 februarie 2017 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul-pârât a fost lucrător al fostei Securități, având gradul de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Direcției II, Serviciul 2 (1981, 1987).

În baza O.U.G. nr. 24/2008 s-au formulat cereri de verificare și aplicare a procedurilor legale de către B. și E. referitoare la dosarele lor, respectiv I 264550 și 11774 (cote C.N.S.A.S.).

O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definitiv în art. 2 lit. a) noțiunea de lucrător al Securității ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Din definiția dată de legiuitor termenului de lucrător al Securității rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a se constata această calitate, respectiv persoana trebuia să fi fost ofițer sau subofițer al Securității, iar activitățile pe care le-a desfășurat să fi avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cerințe ce trebuie întrunite cumulativ.

Analizând argumentele pe care recurentul-pârât le invocă în apărarea sa, se observă că acesta recunoaște pe deplin toate măsurile instrumentate. Însă acesta își motivează acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al fostei Securități prin considerente ce privesc "apărarea ordinii, legalității și securității statului român". Mai mult chiar, acesta consideră îndreptățite toate acțiunile întreprinse în această calitate.

Or, din simpla enunțare a motivelor de urmărire reiese că nu au fost supuse dezbaterii cazuri ce ar fi avut de-a face cu siguranța națională.

Așa cum rezultă din toate documentele pe care se întemeiază acțiunea în constatare, recurentul, ofițer de Securitate cu gradul de colonel și funcția de șef de colectiv în cadrul Direcției II, Serviciul 2, a participat activ la urmărirea informativă a unui inginer chimist la ICECHIM București, semnalat că întreținea legături cu C., unchiul său, emigrat în Austria.

Înalta Curte constată că pârâtul a aprobat o serie de măsuri informativ - operative, consemnate în Nota de analiză și propuneri cu măsuri în cadrul dosarului de urmărire informativă "D." din data de 17 octombrie 1981, după cum urmează:

- "Identificarea numiților: G., F., C, D., foști colegi de facultate, cu care obiectivul se află în relații mai apropiate, în vederea obținerii unor informații despre activitatea și preocupările lui B.";

- "Verificarea și atragerea la colaborare a unui cercetător din colectivul său de muncă, pentru a cunoaște preocupările, atitudinea, relațiile și legăturile lui și a preveni scurgerea de date secrete";

- "întrucât F.. - fratele obiectivului, inginer la întreprinderea de avioane Craiova, în 1979 era lucrat de către Inspectoratul județean Dolj - Serviciul 3, vom reveni la adresele noastre anterioare, pentru a ne comunica date de interes operativ despre acesta";

- "Vor fi continuate măsurile pe linia unităților speciale "S" (n.n. - interceptarea corespondenței) și "T" (n.n. - tehnică operativă)".

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că măsura interceptării convorbirilor telefonice la domiciliul titularului, aprobată de recurentul - pârât, a fost pusă în aplicare, așa cum reiese din documentele regăsite la Dosarul nr. x. De asemenea, propunerea de a solicita "date de interes operativ" despre fratele obiectivului a fost pusă în aplicare, după cum rezultă din documentele aflate în dosar.

De asemenea, așa cum reiese din documentul identificat la Dosarul nr. y, recurentul-pârât a propus "atenționarea" unui alt inginer din ICECHIM, numitul E., pe motivul că era "ascultător al postului de radio G.".

Or, în absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv sau chestiuni ce ar fi putut amenința siguranța națională, prin preluarea acestui tip de informații, care vizau viața privată, rezultă că recurentul a contribuit la acțiuni abuzive, prin care s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 453 din 19 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM