ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.04.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1825 din 22.05.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând incidența cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. S-a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, în sensul în care s-a considerat că nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru constatarea calității de lucrător al securității în privința intimatului A., prin aceea că acțiunile propuse/desfășurate în cadrul acțiunii informative deschise pe numele persoanei urmărite au vizat activitatea specifică de contraspionaj, nu de poliție politică, urmărindu-se protejarea interesului național, neconstituind o violare a dreptului la viață privată în înțelesul art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. S-a arătat că soluția instanței se întemeiază pe o evaluare greșită a faptelor cauzei în contextul în care pentru corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este necesar să se facă o analiză asupra activității concrete a foștilor ofițeri ai Securității, așa cum aceasta rezultă nemijlocit din actele propuse, aprobate sau îndeplinite de aceștia, neavând relevanță, din perspectiva ce interesează, nici titulatura departamentului din care făcea parte ofițerul, nici împrejurarea că respectivul ofițer procedase la consemnarea pur formală că acțiunile desfășurate aveau caracter de contraspionaj. Sub acest aspect, s-a arătat că activitatea intimatului a fost analizată de prima instanță doar în raport de motivul deschiderii dosarului de urmărire informativă și de consemnarea pur formală că una dintre cunoștințele din afara țării ale persoanei urmărite ar fi putut fi agent al unui serviciu de informații. Or, pentru stabilirea calității de lucrător al Securității era necesar ca prima instanță să fi analizat acțiunile concrete ale intimatului față de persoana urmărită - în speță, numita B. (nume anterior C.), caz în care s-ar fi constatat că asupra respectivei persoane nu exista nicio suspiciune rezonabilă legată de periclitarea siguranței naționale. Astfel, s-a menționat că persoana în cauză nu avea o profesie/funcție care să fi putut presupune accesul la informații secrete ori la alte aspecte legate de siguranța națională, numita B. (nume anterior C.) având calitatea de medic stomatolog la Policlinica orașului Sebeș. De asemenea, nici înscrisurile întocmite de intimat, în calitatea sa de ofițer de Securitate, nici documentul prin care a fost inițiată acțiunea informativă nu consemnează concret care erau potențialele informații secrete pe care un cetățean străin le-ar fi putut obține de la persoana urmărită, după cum nu se arată nici care dintre cetățenii români din cercul relațional al persoanei urmărite deținea informații secrete ori ar fi putut avea acces la asemenea informații. Din înscrisurile întocmite de intimat nu rezultă ca Securitatea să fi fost interesată să afle ce informații secrete deținea persoana urmărită sau ar fi putut afla ea ori cetățenii pe care aceasta îi cunoștea. Dimpotrivă, așa cum consemnează chiar înscrisurile fostei Securități, persoana urmărită avea "un interes exagerat de a se stabili în RFG, sens în care și-a depus actele de căsătorie cu D. (prescurtarea CNSAS) din RFG." În considerarea acestui fapt, s-a solicitat să se constate că nu subzista pretinsa motivație sub care fusese declanșată acțiunea informativă deschisă pe numele persoanei urmărite. Nu se putea vorbi de interesul unui serviciu secret străin de a obține recrutarea unei persoane, dacă respectiva persoană urma să părăsească definitiv România. Dacă, nici până la plecarea din țară, persoana urmărită nu a putut avea acces la date secrete, un asemenea risc era cu totul exclus după momentul părăsirii definitive a țării. Cu relevanță deosebită în economia cauzei a fost menționat faptul că nici intimatul și nici alți ofițeri ai Securității nu au consemnat concret care erau informațiile secrete apărate prin acțiunea îndreptată împotriva persoanei urmărite, rezultând cu evidență că adevăratul motiv pentru care fusese declanșată acțiunea informativă era acela că persoana urmărită avea relații neoficiale cu cetățeni străini și, mai ales, intenționa să emigreze. Or, o asemenea motivație era specifică activității de poliție politică, neavând corespondent și nefiind dictată de rațiuni care să urmărească satisfacerea cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării materiale într-o societatea democratică, derogare prevăzută de art. 12 coroborat cu art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului de la regula respectării dreptului la viață privată. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate în cauză și constatarea calității de lucrător al Securității în privința intimatului A.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea intimatului A. s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță, invocându-se în esență aceleași apărări cu cele formulate și la judecata în fond. S-a arătat că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost corect interpretate și aplicate în cauză, prima instanță reținând - în mod justificat și în acord cu starea de fapt relevată de probele administrate, că acțiunile inițiate și derulate în dosarul de urmărire informativă au vizat activitatea de contraspionaj, nu de poliție politică, fără nicio legătură cu cu viața privată a numitei B. S-a arătat că activitatea informativă de contraspionaj presupune prin natura sa o muncă echipă, cu o riguroasă organizare și o strictă coordonare, rezultând, din actele dosarului, că toate măsurile și activitățile intreprinse de intimat în legătură numita B. au fost stabilite, discutate și aprobate de șeful de birou și șeful Securității, așa explicându-se și faptul că șeful de birou (șeful direct al intimatului) era cela care procedase la plasarea unei scrisori anonime în autoturismul obiectivului "J." pentru clarificarea informațiilor obținute și suspiciunilor avute față de acesta. Potrivit actelor cauzei și cum corect a reținut și instanța de fond, urmărirea informativă a numitei B., căsătorită E., a fost efectuată din rațiuni de securitate națională, aceasta fiind suspectată că se afla în studiu pentru a fi recrutată de SFI, având în vedere faptul că era în relații apropiate cu cetățeanul vest-german F., urmărit informativ de serviciul de informații de contraspionaj, sub indicativul "J.", ca fiind presupus agent SFI. Ca urmare, s-a solicitat să se constate că acțiunea de "urmărire informativă" a avut ca unic scop probarea nevinovăției numitei B. Măsurile și acțiunile intreprinse pentru "urmărirea informativă" a numitei B., fiecare în parte și în ansamblul lor, caracterizează orice serviciu de contraspionaj, fiind necesare pentru obținerea de informații concludente, având la acel moment, ca și în prezent, acoperire legală, desfășurându-se în secret, fără consecințe în ceea ce privește activitatea sau statutul persoanei urmărite. S-a concluzionat că activitatea desfășurată de intimat nu a fost decât o activitate tipic informativă de contraspionaj și că mijloacele și metodele folosite au fost specifice unei asemenea activități, iar numita B. era doar o persoană de legătură a obiectivului "J.", care era de fapt persoana urmărită în dosarul de contraspionaj.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 07 aprilie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este fondat, pentru considerentele ce urmează: Stabilirea calității de lucrător al securității în privința intimatului A. s-a solicitat să se constate în raport cu acțiunile desfășurate împotriva numitei B. (fostă C.), susținându-se că măsurile și activitățile desfășurate în cadrul acțiunii informative inițiate și derulate de către intimat, locotenent (1985) și respectiv locotenent major (1987, 1988) la Inspectoratul Județean Alba, Serviciul III al fostei Securități, au avut drept consecință îngrădirea/suprimarea unor drepturi fundamentale ale persoanei urmărite. Încălcarea reclamată a fost susținută prin trimitere la Raportul din data de 06.07.1985 întocmit de intimatul A., cuprinzând propunerea de plăsmuire a unei scrisori anonime în numele lui C. (B.) și plasarea acesteia în autoturismul obiectivului "J." (cețățean vest-german, suspectat a fi agent SFI), care, la rândul său, era subiectul unei supravegheri informative, propunere acceptată în cauză și adusă la îndeplinire, conform mențiunilor înscrise pe respectivul document, cât și în raport de Planul de măsuri din 23.05.1987 întocmit de același intimat, referitor la conduita și comportamentul persoanei urmărite C. (B.), obiectivele și măsurile propuse pentru stabilirea preocupărilor și relațiilor acesteia, inclusiv cea privind deschiderea dosarului de urmărire informativă, dar și de Nota de analiză din 12.10.1987, consemnând rezultatul activităților și acțiunilor îndeplinite în cauză. Din cuprinsul înscrisurilor mai sus mențioante, rezultă că acțiunea informativă privind pe numita C., căsătorită E., a fost declanșată ca urmare a faptului că aceasta se afla în relații cu cetățeanul vest-german F., suspectat a fi agent SFI, și avea intenția clară de a se stabili în RFG, sens în care inițiase demersurile necesare pentru încheierea căsătoriei cu D. din RFG, iar prin natura serviciului intra în relații cu un număr mare de cetățeni români cu diverse funcții, studii și preocupări. Planul de măsuri din data de 23.05.1987 menționează o serie de informații legate de viața personală a numitei C., stare civilă, profesie și loc de muncă, cerc relațional, cât și acțiunile intreprinse de aceasta în scopul efectuării unei deplasări în RFG, inclusiv împrejurările în care îl cunoscuse pe cetățeanul vest-german F., suspectat a fi agent SFI, lucrat în dosarul de urmărire informativă J. De remarcat că datele și informațiile referitoare la viața personală a numitei C. prezintă în esență evoluția și acțiunile intreprinse de persoana urmărită pentru plecarea definitivă din țară și stabilirea în RFG. Întreaga prezentare a faptelor în Planul de măsuri din 23.05.1987 este concentrată și pleacă de la obiectivul persoanei urmărite de a ajunge cu "orice preț" în RFG, deși, în opinia intimatului, persoana în cauză nu avea motive întemeiate care să susțină "acestă insistență", fiind menționate principalele demersuri ale lui C. făcute în acest scop. A fost subliniat faptul că numita C. îl cunoștea pe cetățeanul vest-german F. din timpul liceului, când acesta se afla în țară, manifestându-și dorința de a se căsători cu el; nici obiectivul și nici părinții acestuia nu au fost însă de acord cu căsătoria. Mai apoi, în anul 1985, numita C. a depus cerere de plecare în scop turistic în RFG, avizată negativ; o nouă cerere de deplasare temporară în RFG, de asemenea, respinsă, a fost depusă în cursul lunii februarie 1986. Se menționa, totodată, că numita C. este preocupată să facă deplasarea în RFG, sens în care a luat legătură cu mai multe persoane pentru a-i intermedia obținerea unei chemări în RFG, inclusiv cu obiectivul J. și a învățat limba germană. Se mai arăta că numita C. declarase că intenționează să se căsătorească în RFG, iar în anul 1986 a cunoscut cetățeanul vest-german D. (care nu știa limba română și avea o situație materială modestă), pe care a reușit să îl determine să o ia în căsătorie. Așadar, pornindu-se de la preocuparea de bază a numitei C. (B.), și anume părăsirea definitivă a țării și stabilirea în RFG, cât și a legăturii acesteia cu cetățeanul vest-german F., în Planul de măsuri întocmit de intimat se menționa că era necesară supravegherea persoanei în cauză, pentru "prevenirea scurgerii unor informații cu caracter secret, pe care le-ar putea procura prin relațiile sale ce lucrează în sectoare unde se concentrează astfel de date", cât și pentru "stabilirea dacă sub pretextul căsătoriei cu cetățeanul vest-german D. nu se ascund preocupări de natură informativă sau este doar interesul de a ajunge in RFG." Tot ca obiectiv de lămurit în cadrul supravegherii informative a numitei C. era menționată descifrarea limbajului convențional folosit de aceasta cu F. Măsurile propuse pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor trasate implicau folosirea rețelei informative existente, informatorul G., pentru stabilirea relațiilor, preocupărilor și intențiilor numitei C., iar infomatoarea K. urmând a fi dirijată pe lângă legăturile lui C. stabilite până în prezent, și anume H., I. și B., precum și selecționarea din rândul legăturilor acesteia a unui candidat la recrutare pentru o încadrare informativă cât mai corespunzătoare la locul de muncă și la domiciliu. În plus, ca ipoteză de lucru, a fost prevăzută și folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă la domiciliu și la locul de muncă și punerea sub filaj pe momente operative, cât și efectuarea unei percheziții domiciliare sub pretextul înregistrării unui reclamații că persoana urmărită face lucrări dentare și chiuretaje (C. fiind medic stomatolog). Pe baza acestor elemente, în mare parte relevate ca atare și în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul examinării în cauză, judecătorul primei instanțe a considerat că în speță nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu argumentația esențială că activitatea desfășurată de intimatul-pârât nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului și, chiar dacă acțiunile intreprinse constituiau o atingere adusă dreptului la viață privată a persoanei urmărite C. (B.), acestea au fost determinate și justificate de realizarea unui scop legitim - protejarea interesului național, înscriindu-se în conținutul activității de contraspionaj derulată în acțiunea informativă deshisă pe numele persoanei urmărite, subsecvent relațiilor pe care aceasta le avea cu un cetățean din RFG, suspectat a fi agent al unui serviciu de informații străin. Ca urmare, s-a considerat că sarcinile dispuse în Planul de măsuri arată că acestea vizau activitatea specifică de contraspionaj, nu de poliție politică, fiind redat explicit în cuprinsul respectivului document scopul în vederea căruia se propusese luarea în supraveghere a persoanei urmărite. De asemenea, s-a mai arătat de către instanță că încălcarea dreptului la viață privată, invocată prin plasarea unei scrisori anonime (fictive), nu putea fi valabil reținută în cauză, în condițiile în care scrisoarea era pur fictivă, nu avea un expeditor sau destinatar real, situație în care dreptul nu se putea vorbi de un drept la corespondență sau de nesocotirea lui. În legătură cu același aspect, s-a mai reținut că scopul urmărit prin întocmirea/plasarea scrisorii fictive a fost acela de verificare și documentare a preocupărilor obiectivului J., suspectat a fi agent SFI, acesta fiind vizat de respectiva măsură, în autoturismul acestuia, și nu al numitei C., fiind introdusă scrisoarea fictivă. În plus, s-a menționat că cetățeanul suspectat a fi agent SFI forma obiectul urmăririi în cauză, neexistând în consecință nicio legătură între acțiunea intreprinsă și viața privată a numitei C. (B.). Deosebit de cele arătate, în considerentele sentinței se face referire și la cerința de îndeplinit pentru constatarea calității de lucrător al Securității din perspectiva desfășurării activităților prin care se suprimă/îngrădesc drepturi și libertăți fundamentale ale omului, arătându-se că aceasta presupunea ca lucrătorul în cauză să fi desfășurat el însuși, direct și personal ori prin persoane interpuse (alți ofițeri care executau măsurile dispuse), activități de felul celor menționate la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind necesară existența unei legături cauzale directe, de necontestat, între activitatea desfășurată în concret de lucrător/interpuși și vătămarea drepturilor și libertăților fundamentale ale celui urmărit. Înalta Curte constată însă că raționamentul și concluziile instanței sunt eronate și în vădită contradicție cu faptele cauzei, fiind întemeiată critica din recurs referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii de către judecătorul primei instanțe. Rezultă cu evidență din cele deja arătate că acțiunea informativă deschisă pe numele lui C. (căsătorită E.) s-a făcut la inițiativa intimatului, ofițer al fostei Securități în perioada ce interesează. Declanșarea acțiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranța statului, suspiciunile existente în privința persoanei urmărite având ca temei relația pe care o avea cu cetățeanul vest-german F. și intenția sa de plecare din țară și stabilire în RFG, hotărâre ce putea fi cel mai probabil materializată prin încheierea unei căsătorii cu un cetățean străin. Nimic din actele dosarului nu sugerează ca persoana umărită să fi dezvoltat relații cu cetățeni străini sau alte persoane în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului, dimpotrivă, din cuprinsul înscrisurilor mai sus analizate, rezultând intenția de plecare din țară a persoanei urmărite, sens în care se realiza și acțiunea mijloc, aceea de menținere a contactului cu cetățeanul vest-german F., dar și relaționarea cu alte persoane care i-ar fi putut oferi informații și o rezolvare favorabilă a demersului legat de plecarea din țară. Sub acest aspect, Înalta Curte constată pertinența și utilitatea observației recurentului-reclamant, fomulată în sensul că nici înscrisurile întocmite de intimat, în calitatea sa de ofițer de Securitate, nici documentul prin care a fost inițiată acțiunea informativă, nu consemnează concret care erau potențialele informații secrete pe care un cetățean străin le-ar fi putut obține de la persoana urmărită C., constatare valabilă și în privința cetățenilor români din cercul relațional al persoanei urmărite, în sensul în care niciun înscris probatoriu nu menționează care anume persoană deținea informații secrete ori ar fi putut avea acces la asemenea informații. De asemenea, nu poate fi omisă nici împrejurarea că persoana urmărită nu avea o profesie/funcție care să fi putut presupune accesul la informații secrete ori la alte aspecte legate de siguranța națională, numita C. având calitatea de medic stomatolog la Policlinica orașului Sebeș. Ca urmare, motive exclusiv politice, și nu considerente legate de siguranța statului, au stat la baza declanșării acțiunii informative deschise, din inițiativa intimatului, pe numele persoanei urmărite. Nici intimatul și nici alți ofițeri ai Securității nu au consemnat concret care erau informațiile secrete apărate prin acțiunea îndreptată împotriva persoanei urmărite, rezultând cu evidență că adevăratul motiv pentru care fusese declanșată și derulată acțiunea informativă era acela că persoana urmărită avea relații neoficiale cu cetățeni străini și, mai ales, intenționa să emigreze. Așa fiind, Înalta Curte nu a putut reține concluzia primei instanțe, preluată și prin întâmpinarea depusă în prezenta cale de atac, conform căreia urmărirea informativă a numitei C., căsătorită E., ar fi fost efectuată din rațiuni de securitate națională, aceasta fiind suspectată că se afla în studiu pentru a fi recrutată de un serviciu de informații străin, având în vedere relația apropiată cu cetățeanul vest-german F., urmărit informativ de serviciul de contraspionaj. Și în opinia Înaltei Curți, nu se putea vorbi de interesul unui serviciu secret străin de a obține recrutarea unei persoane, dacă respectiva persoană urma să părăsească definitiv România. Dacă, nici până la plecarea din țară, persoana urmărită nu a putut avea acces la date secrete, un asemenea risc era cu totul exclus după momentul părăsirii definitive a țării. În consecință, Înalta Curte constată că acțiunile îndreptate împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim și, ca atare, nu exista nici justificare pentru dispunerea acestora. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere adusă dreptului fundamental la respectarea vieții private, în toate componentele sale. Este de necontestat că persoana în cauză a făcut obiectul unei supravegheri specifice din partea fostei Securități, așa cum reiese din Planul de măsuri din 23.05.1987, relevante fiind în acest sens mențiunile privitoare la folosirea rețelei informative și încadrarea unor surse umane la locul de muncă și domiciliul, posibilitatea introducerii mijloacelor speciale de tehnică operativă la domiciliul și locul de muncă, efectuarea unei percheziții domiciliare, punerea sub filaj pe momente operative și luarea unor măsuri de interceptare a corespondenței. De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor probatorii mai sus analizate, se reține că la cunoștința Securității au ajuns informații deosebit de sensibile referitoare la viața familială și sentimentală a persoanei urmărite. Or, într-o atare situație, încălcarea drepturilor fundamentale ale omului este evidentă. Spre deosebire de prima instanță, Înalta Curte constată că încălcarea dreptului la viață privată a persoanei urmărite a avut loc și prin plăsmuirea și plasarea unei scrisori anonime în autoturismul cetățeanului străin, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că respectiva scrisoare nu provenea în realitate de la C. sau nu îi era destinată acesteia, dreptul la respectarea corespondenței implicând și dreptul de a nu îți fi atribuită o corespondență care nu îți aparține în realitate. Cu alte cuvinte, dreptul la corespondență implică nu numai respectarea secretului corespondenței, ci și a componentei ce vizează integritatea și siguranța corespondenței, sub aspectul emitentului/expeditorului, conținutului și destinatarului acesteia. Lipsită de relevanță este și împrejurarea că scrisoarea plăsmuită a fost introdusă în autoturismul cetățeanului străin de un alt ofițer al Securității, în condițiile în care inițiativa întocmirii respectivului înscris a aparținut intimatului în cauză, el fiind cel care a propus realizarea măsurii, apreciind și asupra utilității ei. În acest sens, este de arătat că, în ceea ce privește constatarea ca îndeplinite a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securități există în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuție mai mare sau mai mic avut la realizarea acțiunilor interzise. De asemenea, nu interesează dacă pe parcursul derulării acțiunilor intruzive au fost implicați aceeași participanți, unul sau mai mulți, sau dacă în lanțul participanților s-au interpus și alți angajați ai fostei Securității, după cum nu interesează nici dacă activitățile au fost executate personal de către cel care le-a propus sau de o altă persoană. Calitatea de lucrător al fostei Securități se dobândește în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecințelor decurgând din încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În raport de toate cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și se impune a fi reformată în sensul constatării calității de lucrător al Securități în privința intimatului A., conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea reclamantului și va constata că pârâtul A. a avut calitatea de lucrător al Securității.