ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.12.2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al fostei Securități.

Prin sentința nr. 653 din 9 martie 2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând incidența cazului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, în sensul în care, s-a considerat că nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege pentru constatarea calității de lucrător al securității în privința intimatului A., prin aceea că nu se demonstrase existența unei legături cauzale directe între activitățile/măsurile intimatului propuse în acțiunea informativă deschisă pe numele persoanei urmărite și încălcarea/suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în cauză.

S-a arătat că soluția instanței avea la bază o evaluare greșită a faptelor cauzei, în contextul în care inițierea unei acțiuni informative, cazul intimatului, presupunea, în mod necesar, și finalizarea acesteia, neavând relevanță, sub aspectul ce interesează, dacă implementarea măsurilor propuse inițial erau aduse la îndeplinire de același lucrător sau de un alt lucrător al securității, în condițiile în care, în concepția legii, noțiunea de lucrător al securității include toate persoanele implicate în activități vizând încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar activitățile întreprinse în mod separat se încadrează în derularea unei acțiuni informative unice.

În acest sens, s-a susținut că nu era necesară prezentarea unor înscrisuri intermediare care să demonstreze legătura de cauzalitate între propunerea de punere în filaj a celui urmărit și implementarea măsurii, cum eronat s-a apreciat în cauză, dimpotrivă, tocmai lipsa unor alte propuneri care să fi fost luate ulterior dovedește existența nexului cauzal dintre propunerea măsurii de către intimat și punerea ei în practică.

Ca lipsită de suport rațional a fost menționată și aprecierea instanței făcută în legătură cu inexistența unui transcript al convorbirilor telefonice interceptate în baza propunerii intimatului, în condițiile în care exista consemnarea concretă atât a faptului că respectivele măsuri au fost aplicate, cât și a informațiilor astfel obținute.

De asemenea, s-a arătat că nu era necesară dispunerea unor măsuri concrete din partea intimatului cu privire la interceptarea corespondenței persoanei urmărite sau cu privire la filaj. Măsurile propuse erau suficient de clare, fiind anume menționate și indicată, totodată, persoana asupra căreia se impunea a fi aplicate.

Abordarea instanței a fost criticată în sensul că avea la bază o prezumție greșită și contrară scopului urmărit de legiuitor în definirea noțiunii de lucrător al securității, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ignorându-se că actele ofițerilor de securitate erau realizate spre a produce consecințe, nicidecum, în scopul de nu a produce rezultate, așa cum se deduce din raționamentului primei instanțe.

În fine, s-a arătat că, din perspectiva dispozițiilor art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și ale art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nici nu era necesară demonstrarea încălcării dreptului la viață privată a celui vizat de acțiunea informativă, fiind suficientă constatarea existenței propunerii intimatului cu privire la inițierea acțiunii și cu privire la măsurile pe care le presupunea respectiva acțiune, rezultând că nota de serviciu întocmită și semnată de către intimat exploata informații preliminare legate de preocupările, anturajul și intențiile persoanei urmărite (dorința de emigrare).

Or, în condițiile în care intimatul transformase informații legate de viața personală a celui urmărit în obiect de lucru pentru Securitate, fără să fi existat nicio rațiune legată de apărarea siguranței naționale, este evident că prin acțiunea desfășurată a avut loc încălcarea dreptului la viață privată.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate în cauză și constatarea calității de lucrător al securității în privința intimatului A..

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea intimatului A. s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță, invocându-se în esență același apărări cu cele formulate și la judecata în fond.

S-a arătat că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost corect interpretate și aplicate în cauză, prima instanță reținând, în mod justificat și în acord cu probatoriile administrate, că nu intimatul era cel care realizase în concret și efectiv supravegherea informativă a numitului B. și, ca urmare, nu putea fi acuzat de faptul că ar fi suprimat ori îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, în lipsa unor dovezi care să susțină punerea în aplicare a măsurilor menționate în raportul întocmit la data de 09.08.1985.

Sub acest aspect, s-a arătat de către intimat că raportul mai sus menționat cuprindea doar propunerea inițierii unor măsuri informativ-operative, menite să stabilească preocupările persoanei vizate pe linia întreținerii de relații cu cetățeni străini și în legătură cu intențiile acesteia, privind părăsirea ilegală a țării.

În acest context s-a avut în vedere și realizarea unor măsuri specifice de influențare a celui în cauză, prin intermediul unor persoane cu ascendent asupra acestuia, în scopul renunțării la intenția plecării din țară, prin conștientizarea riscurilor unei asemenea acțiuni, inclusiv cele decurgând din pronunțarea unei condamnări penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, s-a arătat că niciuna dintre măsurile propuse prin raport, și anume, supravegherea persoanei la locul de muncă și la domiciliu, prin intermediul surselor umane "Titi" și "Fănică", utilizarea de mijloace tehnice la domiciliu și la locul de muncă, în scopul cunoașterii cercului relațional și a intențiilor persoanei în cauză, realizarea filajului, în măsura în care din datele obținute rezulta că aceasta intra în legătură cu persoane care prezentau interes pentru securitatea statului nu au fost aduse la îndeplinire personal de către intimat și nici nu s-a probat că ar fi fost puse în executare de alți lucrători ai securității, după cum nu se probase nici existența vreunei legături de cauzalitate între măsurile propuse de intimat și cele propuse prin Nota de sarcini întocmită de cpt. C., dar nici punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în nota de sarcini mai sus menționată, întocmită după 2 ani de la data raportului inițial.

S-a făcut trimitere la constatările și concluziile primei instanțe, solicitându-se să se rețină că simplă obținere a unor date cu caracter personal referitoare la persoana care făcuse obiectul acțiunii informative nu constituie o violare a dreptului la viață privată, cum greșit se invocă de către recurentul-reclamant, respectivele informații fiind cunoscute intimatului din cuprinsul angajamentului de colaborare al persoanei în cauză cu Securitatea.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Stabilirea calității de lucrător al securității în privința intimatului A., s-a solicitat să se constate în raport cu acțiunile desfășurate împotriva numitului B., susținându-se că măsurile propuse în cadrul acțiunii informative inițiate de către intimat, locotenent major la IPJ Dâmbovița, Biroul 3 al fostei Securități, au avut drept consecință îngrădirea/suprimarea unor drepturi fundamentale ale persoanei urmărite.

Încălcarea reclamată a fost susținută prin trimitere la raportul cu propunerea de luare în lucru la dosar de problemă a numitului B., cuprinzând propunerea inițierii unor măsuri informativ-operative din partea intimatului A., prin care să se stabilească veridicitatea informațiilor semnalate prin rețeaua informativă, cât și prin mijloace speciale T.O. (tehnică operativă), în legătură cu activitățile persoanei în cauză, suspectată că se afla în relații cu cetățeni străini și intenționează să părăsească țara în mod ilegal, sub pretextul unei excursii în străinătate.

Raportul susmenționat a fost încheiat la data de 09.08.1985.

De asemenea, încălcarea dreptului la viață privată, inclusiv a libertății de circulație, a fost susținută în cauză și în raport de nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de cpt. C. la 2 ani după raportul semnat de intimat.

Rezultă din raportul inițial că măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe în condițiile în care implicau o supraveghere aproape permanentă a persoanei urmărite și în toate segmentele vieții sale, în mediul familial, la locul de muncă și în cercul relațional.

Astfel, pornindu-se de la suspiciunea unor legături cu cetățeni străini și intenția de plecare din țară, în raportul întocmit de intimat se menționa că este necesară stabilirea situației familiale a persoanei urmărite, îndeosebi a relațiilor dintre el și soție, dar și a posibilităților de influențare a celui în cauză, în sensul renunțării la intenții și folosirea lui în interesul muncii.

Măsurile propuse pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor stabilite implicau încadrarea cu surse operative la domiciliu și la locul de muncă, folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă la domiciliu și la locul de muncă și punerea sub filaj, dacă din datele obținute rezulta că persoana urmărită intenționează să intre în legătură cu alte persoane care prezentau interes pentru securitatea statului.

Pe baza acestor elemente, relevate și în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul examinării în cauză, judecătorul primei instanțe a considerat că nu erau îndeplinite în speță condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu argumentația esențială că simpla propunere a unui plan de măsuri în care să se folosească tehnici și mijloace de urmărire specifice fostei Securități, situația intimatului, constituie o condiție necesară, dar nu suficientă, pentru constatarea calității de lucrător al fostei Securități.

Sub acest aspect, s-a arătat că era absolut necesară stabilirea unei legături cauzale directe între planul de măsuri întocmit de intimat și conexitatea directă a acestuia cu suprimarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei urmărite, cu alte cuvinte, punerea în practică a setului de măsuri sau, cel puțin, existența unor indicii temeinice în acest sens.

S-a apreciat de către instanță că nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de un alt angajat al fostei Securități, la 2 ani după raportul semnat de intimat, nu reprezintă o punere în aplicare a măsurilor inițial propuse în privința persoanei urmărire, acestea fiind diferite în toate privințele de cele cuprinse în raportul intimatului, cu sublinierea importantă că, pentru niciuna din cele 2 lucrări informative emise la intervale considerabile în timp nu se demonstrase în vreun fel punerea lor în aplicare efectivă, neexistând nici înscrisuri intermediare care să facă legătură între cele 2 lucrări, în sensul dovedirii faptului că măsurile intruzive întreprinse împotriva persoanei urmărire își aveau cauza și erau urmarea directă în propunerilor cuprinse în raportul inițial.

Înalta Curte constată însă că raționamentul și concluziile instanței de fond sunt eronate și în vădită contradicție cu faptele cauzei, fiind întemeiată critica din recurs referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii de către judecătorul primei instanțe.

Rezultă cu evidență din cele deja arătate că acțiunea informativă deschisă pe numele lui B. s-a făcut la inițiativa intimatului, ofițer al fostei Securități în anul 1985.

Declanșarea acțiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranța statului, suspiciunile existente în privința persoanei urmărite având ca temei relațiile dezvoltate cu cetățeni străini și intenția de plecare din țară, sub pretextul unei excursii în străinătate.

Nimic din actele dosarului nu sugerează ca persoana urmărită să fi dezvoltat relații cu cetățeni străini în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului, dimpotrivă, din cuprinsul raportului, rezultând intenția de plecare din țară a celui urmărit, sens în care se realiza și acțiunea mijloc, aceea privind intrarea în contact cu cetățeni străini.

Ca urmare, motive exclusiv politice, și nu considerente legate de siguranța statului, au stat la baza declanșării acțiunii informative deschise, din inițiativa intimatului, pe numele persoanei urmărite.

Se reține, așadar, că măsurile propuse împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim și, ca atare, nu exista nici justificare pentru utilizarea acestora.

De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere dreptului fundamental la respectarea vieții private, în toate componentele sale.

Totodată, este de necontestat că persoana în cauză a făcut obiectul unei supravegheri specifice din partea fostei Securități, așa cum reiese din nota de sarcini din 14.10.1987 întocmită de cpt. C., relevante fiind în acest sens mențiunile privitoare la încadrarea unor surse umane la vechiul loc de muncă al persoanei urmărite, introducerea și exploatarea mijloacelor de tehnică operativă complexe la locul de muncă și a unor mijloace de tehnică operativă simple la domiciliu, precum și folosirea posibilităților de interceptare a convorbirilor și corespondenței.

Or, în condițiile în care, în chiar cuprinsul notei de sarcini din 1987 se menționa neechivoc mijloacele folosite în supravegherea persoanei urmărite, făcându-se referire și la informațiile astfel obținute, Înalta Curte constată că nu era necesară prezentarea separată a rezultatului acțiunilor realizate pe fiecare tip de activitate desfășurată în cadrul supravegherii operative, esențial fiind faptul că au fost obținute și exploatate informații legate de viața privată a persoanei în cauză, precum și faptul că utilizarea mijloacelor folosite nu a urmărit realizarea unui scop legitim.

Prin urmare, rezultă că în cauză a avut loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Spre deosebire de prima instanță, Înalta Curte constată, în acord cu opinia recurentului-reclamant, că legătura de cauzalitate dintre măsurile propuse de intimat prin raportul din 1985 și activitățile efectiv desfășurate sau propuse subsecvent de un alt angajat al fostei Securități prin nota de sarcini din 1987 este demonstrată și rezultă din materialitatea faptelor cauzei, cât și din modalitatea în care era organizată și regulile după care lucrează orice structură de securitate.

Observațiile formulate sub acest aspect de către recurentul-reclamant sunt întemeiate și deplin justificate în circumstanțele cauzei.

Este de neconceput ca măsurile propuse printr-un raport încheiat de securitate să nu fi fost luat în considerație ori să nu impună cel puțin minime verificări asupra aspectelor semnalate.

Dimpotrivă, inițierea unei acțiuni informative presupune în mod necesar și finalizarea acesteia, indiferent de rezultat.

Or, în speță, s-a demonstrat că supravegherea persoanei urmărite nu a încetat, câtă vreme, după 2 ani de la data întocmirii raportului inițial, era încheiată o notă de sarcini separată care cuprindea activitățile efectiv desfășurate împotriva celui în cauză și propunea pe mai departe supravegherea acestuia.

Faptul că respectiva notă de sarcini a fost întocmită de un alt angajat al fostei securități și că măsurile de supraveghere realizate erau diferite și mai intruzive decât cele inițial propuse de către intimat nu prezintă relevanță juridică în ceea ce privește constatarea ca îndeplinite a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securități existând în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuție mai mare sau mai mic avut la realizarea acțiunilor interzise.

De asemenea, nu interesează numărul actelor materiale care intră în conținutul acțiunii intruzive și nici dacă pe parcursul derulării respectivelor acțiuni au fost implicați aceeași participanți, unul sau mai mulți, sau dacă în lanțul participanților s-au interpus și alți angajați ai fostei Securității, după cum, nu interesează nici dacă activitățile au fost executate personal de către cel care le-a propus sau o altă persoană.

Calitatea de lucrător al fostei Securități se dobândește în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecințelor decurgând din încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, reținând că măsurile propuse de intimat prin raportul din 09.09.1985 se încadrează în lanțul cauzal al activităților de supraveghere desfășurate împotriva persoanei urmărite, constituind elementul declanșator și o verigă importantă și necesară în acțiunea informativ-operativă desfășurată de fosta Securitate împotriva celui în cauză, acțiune care a contribuit prin ea însăși, dar și unită cu activitățile ulterioare la suprimarea/îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și se impune a fi reformată în sensul constatării calității de lucrător al fostei Securități în privința intimatului A., conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 653 din 9 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și va casa sentința recurată în sensul admiterii acțiunii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 653 din 9 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată.

Admite acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2017.