Decizia nr. 1574/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 895/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanței să constate calitatea de lucrător al fostei Securități a acestuia din urmă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 895 din data de 30.03.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 895 din 30.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. În esență, recurentul a arătat că, în mod greșit prima instanță a reținut că intimatul nu ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, întrucât urmărirea și chiar avertizarea unei persoane motivate de intenția acestuia de emigrare în Occident ar reprezenta, potrivit considerentelor sentinței, acțiuni legitime. Potrivit interpretării date de prima instanță, împrejurarea că acțiunea informativă a Securității și nici "manifestările de elogiere a modului de viață capitalist" ale celui urmărit nu ar fi suficiente pentru conturarea unei acțiuni tipice poliției politice. De asemenea, potrivit interpretării date de prima instanță, nici faptul că unul dintre obiectivele explicite ale urmăririi informative era acela de a afla "concepțiile politice" ale celui urmărit nu ar demonstra caracterul politic al acțiunilor intimatului-pârât. A mai arătat recurentul că, în interpretarea nelegală a instanței, "alta ar fi fost situația" dacă motivele acțiunii securității ar fi fost determinate exclusiv de laudele aduse, de cel urmărit, modului de viață din occident și dacă acesta nu ar fi fost condamnat, în prealabil, pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Este adevărat că, trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste și, prin urmare, orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal. În speță, persoana urmărită și avertizată de intimat își motivase cât se poate de clar că opțiunea de emigra, așa cum s-a arătat chiar în "Raportul cu propunerea de avertizare a soldatului P.I." aprobat de intimat. În plus, recurentul consideră că este nelegală și interpretarea instanței de fond potrivit căreia, condamnarea pentru trecerea frauduloasă a frontierei ar fi de natură a justifica supravegherea și avertizarea celui urmărit pentru opiniile potrivnice regimului comunist pe care acesta le exprimase. Prin actele pe care le-a semnat, intimatul a arătat explicit că existau două motive distincte de urmărire informativă și avertizare: pe de o parte intenția cetățeanului urmărit de emigrare, iar pe de altă parte, atitudinea acestuia "de elogiere a modului de viață capitalist". În final, recurentul-reclamant a considerat că, încercarea de a justifica ingerințele motivate expres de opiniile anticomuniste ale celui urmărit reprezintă o încălcare evidentă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20.04.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 19.01.2017, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor invocate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă constatarea calității pârâtului-intimat A. de lucrător al securității conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dispoziții care prevăd că "este lucrător al securității orice persoană care având calitatea de ofițer sau de subofițer al securității sau al miliției cu atribuții pe linie de securitate inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989 a desfășurat activității prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului în scopul susținerii puterii totalitar comuniste". În perioada de dictatură comunistă cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 puterea comunistă a exercitat în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și deconspirarea securității. Sesizată în baza acestor prevederi legale, instanța de fond a analizat activitatea desfășurată de pârâtul-intimat și a stabilit, în mod temeinic și legal și în opinia instanței de control judiciar, că activitatea desfășurată în perioada de referință nu poate fi calificată ca o activitate de îngrădire sau suprimare a drepturilor și libertăților cetățenilor români deoarece, în contextul operativ în care s-au desfășurat măsurile de verificare cu privire la P.I. au fost clar dimensionate, argumentele operative, sarcinile și măsurile dispuse au fost clar indicate, în contextul în care, intimatul-pârât făcea parte dintr-o unitate militară cu regim de batalion disciplinar, iar unul dintre obiectivele principale era urmărirea și preîntâmpinarea evadării din unitate și evaziunea din țară a soldaților aduși să execute pedeapsa. În atare situație nu se poate reține că acțiunile desfășurate de pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului P.I. așa cum sunt definite aceste îngrădiri prin art. 17 pct. 1 al Pactului internațional privind drepturile civile și politice, "imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familie, domiciliu sau corespondența sa nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale", ceea ce face ca motivele de recurs invocate de recurent să nu poată fi primite, nefiind întemeiate. Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal, așa cum era pedepsită și uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste, ceea ce conduce la concluzia că orice atitudine îndreptată împotriva regimului era pedepsită penal. Însă, sub acest aspect Înalta Curte arată că nu poate fi apreciată ca relevantă Decizia nr. 14/13.01.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care s-a reținut că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 06.03.1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune, având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securității statului, iar competența de judecată a fost atribuită instanțelor militare". În aceeași decizie s-a arătat că, atât timp cât persoana condamnată înainte de 1989 pentru trecerea frauduloasă a frontierei nu încerca sustragerea "de la urmărirea penală sau de la executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracțiune, de drept comun", fapta acestuia se încadrează în sfera infracțiunilor cu caracter politic, astfel că persoana condamnată pentru trecerea frontierei înainte de 1989 "are calitatea de fost deținut politic". Situația descrisă în decizia sus-menționată nu se regăsește în cauza de față deoarece, persoana urmărită, anterior încorporării ca militar a fost condamnat penal la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei în Iugoslavia, iar în perioada de referință se găsea într-o unitate militară cu regim de batalion disciplinar. De asemenea, Înalta Curte reține faptul că, activitatea desfășurată de intimatul-pârât în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu avea în vedere regimul unității militare, respectiv de batalion disciplinar, iar măsurile luate față de P.I. aveau ca scop preîntâmpinarea evadării din unitate și ulterior evaziunea din țară, până la executarea pedepsei a cărei executare a fost obligat. Deci, cu alte cuvinte, numitul P.I. nu a fost supus urmăririi în calitate de persoană privată, ci în calitate de soldat al unei unități militare cu regim de batalion disciplinar, fiind necontestat faptul că, intimatul-pârât în perioada vizată avea calitatea de maior, ceea ce includea acceptarea și însușirea tuturor rigorilor statutului de cadru militar. În consecință, elementele de fapt prezentate de către recurentul-reclamant nu confirmă ipoteza juridică avută în vedere de reglementarea cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Într-adevăr, prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premizele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informați, în condițiile lipsei de vinovăției și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Temeiul juridic al soluției Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.