ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2018

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.06.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2929 din 10 noiembrie 2015, a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată și nelegală. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a făcut aprecieri greșite, cu privire la faptul că: - instrumentarea dosarelor nu se făcea din motive politice; - drepturile și libertățile fundamentale ale Constituției și ale Pactelor internaționale nu au fost încălcate; - pactele internaționale pe care România le-a ratificat, prevăd și unele excepții în cazul în care, persoanele care constituțional au drepturi și obligații, nu și-au respectat obligațiile civile sau au încercat să aducă atingere siguranței statului. Recurentul arată că, activitățile informative vizând descoperirea, verificarea, documentarea și prevenirea activităților contrare valorilor supreme ale statului cum erau acțiunile de spionaj și trădare, cu caracter iredentist și revizionist nu aveau nimic de a face cu regimul politic, aspecte cu care se ocupa și Serviciul Secret Român în perioada interbelică. Instanța de fond trebuia să țină cont de prevederile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la data de 16 decembrie 1966 de ONU în care se stipulează că: libertatea convingerilor poate fi restrânsă pentru ocrotirea securității, ordinii și sănătății publice ori morale sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora; libertatea de exprimare poate fi supusă anumitor limitări în scopul apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice, precum și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale adoptată la Roma în data de 4 noiembrie 1950 în care se enunță faptul că, libertatea de exprimare, libertate care poate fi relativizată doar pentru rațiuni ce țin de securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor. Instanța de fond trebuia să constate că recurentul și-a desfășurat activitatea ca ofițer de informații într-un cadru organizat- instituționalizat prin legi și alte acte normative emise de organele puterii de stat ori ale administrației centrale, în limita competenței lor. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 12 martie 2018, având în vedere că în raport s-a reținut că recursul este admisibil, față de obiectul pricinii, constatarea calității de lucrător al securității, neexistând o jurisprudență constantă la nivelul secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a considerat, de către toți membrii completului că recursul nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ. și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 07.05.2018.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a investit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul disp. art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A.. În cauză, verificările au fost declanșate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către numitul B., în temeiul disp. art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008. În temeiul Notei de constatare nr. x din 30.10.2014, întocmită în cauză și a documentației atașată acesteia, prima instanță a reținut că recurentul-pârât a avut gradele de căpitan (1981, 1982, 1983), maior (1983) în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, Serviciul 1 (1981, 1982, 1983) și că, prin activitatea desfășurată a participat activ la supravegherea informativă a unui preot, îngrădindu-i în acest mod drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația din acea vreme. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată, având în vedere că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-pârât, care afirmă că au fost reproduse doar susținerile reclamantului CNSAS. Critica privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este, de asemenea, nefondată. Potrivit dispozițiilor legale enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Prima condiție prevăzută de disp. art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945-1989, este întrunită, întrucât recurentul-pârât a avut calitatea de căpitan, apoi maior, în cadrul Inspectoratului Județean Sălaj, Serviciul 1, împrejurare care, de altfel, nu a fost contestată în cauză. De fapt, ofițerii securității încercau să creeze impresia că urmărirea unui oponent al regimului comunist ar fi fost legată de pretinse acțiuni antinaționaliste ale acestuia, însă motivul care a determinat supravegherea informativă a preotului reformat a fost existența unor convingeri, inclusiv religioase, care nu erau acceptate de regimul comunist și nu atitudinea extremistă, xenofobă sau iredentistă a acestuia, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte nu au rezultat din înscrisurile depuse la dosar. Înalta Curte constată că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că măsurile pe care le-a dispus în acel dosar erau măsuri doar de restabilire a situației de fapt și că nu a încălcat drepturile celui urmărit, ci a protejat drepturile cetățenilor români, ale copiilor minori, siguranța și securitatea statului, precum și a poporului. Sub acest aspect se constată că deși recurentul-pârât se prevalează de o pretinsă activitate extremistă a persoanei urmărite, această situație nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă. Așa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentului-pârât potrivit căreia constatarea calității de lucrător al Securității ar trebuie verificată și prin prisma prevederilor art. 18 alin. (3) din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora "libertatea convingerilor poate fi restrânsă pentru ocrotirea securității, ordinii și sănătății publice ori morale sau a libertăților și drepturilor fundamentale ale altora" deoarece, așa cum s-a menționat mai sus, recurentul-pârât nu a produs nicio dovadă în acest sens, prin niciun mijloc de probă nu a dovedit că prin activitatea desfășurată de persoana urmărită se atenta la siguranța națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, ori apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale. Înalta Curte, în acord cu prima instanță constată că, recurentul-pârât a avut calitatea de ofițer al fostei Securități și, în această calitate, a participat activ la urmărirea unui preot reformat care își intensificase activitatea pe linie profesională urmărind revitalizarea cultului reformat, a dirijat rețeaua informativă pentru a obține informații referitoare la relațiile ce și le creează în rândul preoților reformați, atitudinea pe care o are la ședințele profesionale, relațiile cu persoane străine sau persoane din alte localități, reacția localnicilor la măsurile întreprinse de preot privind catehizarea elevilor. Totodată, nu poate fi primită apărarea recurentului-pârât în sensul că ar fi respectat cadrul legal în vigoare la acea dată deoarece, normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției nu pot constitui un temei legal pentru săvârșirea abuzurilor, iar simpla apartenență la una dintre structurile Securității sau Miliției nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana față de răspunderea individuală care îi revine în privința respectării drepturilor civile și a Constituției. Dreptul civil pe care l-a încălcat în activitatea sa, ca ofițer de Securitate, era prevăzut și garantat de Constituția în vigoare la acea dată, aspect față de care apărările recurentului sunt nefondate. Și cea de-a doua condiție prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză. Activitatea desfășurată de recurentul-pârât, anume de supraveghere informativă a unui preot reformat, oponent al regimului comunist, care fusese avertizat în perioada studenției, printre altele, pentru "aprecieri negative la adresa politicii partidului nostru și a unor conducători de partid și de stat" și care a continuat să se situeze pe o poziție dușmănoasă, ceea ce l-a menținut în atenția organelor de Securitate, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată. Recurentul-pârât a dirijat rețeaua informativă pentru a obține informații referitoare la relațiile ce și le creează în rândul preoților reformați, atitudinea pe care o are la ședințele profesionale, relațiile cu persoane străine sau persoane din alte localități, reacția localnicilor la măsurile întreprinse de preot privind catehizarea elevilor. Operațiunea de dirijare a rețelei informative constă în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenția Securității, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informațiilor obținute prin punerea în aplicare a acestor măsuri. Prin aceste activități, pârâtul a îngrădit dreptul la viață privată al persoanei urmărite, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menționate care au avut ca rezultat obținerea unor informații despre viața privată și anturajul persoanei urmărite, fără cunoștința și acordul acesteia și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale. Împrejurarea că activitatea desfășurată de recurentul-pârât a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților ierarhici nu sunt de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor ce reglementau activitatea Securității și Miliției. Din documentele atașate notei de constatare rezultă implicarea ofițerului în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului x (titular T.V.), relevantă fiind împrejurarea că simplă obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința sau fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată și a dreptului la liberă exprimare. Astfel, îngrădirea drepturilor mai sus menționate s-a produs în momentul în care, ofițerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanei urmărite în scopul de a obține informații despre comentariile acestuia. Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat și îl va respinge.

Temeiul de drept al soluției În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.