ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mai 2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 2.616 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului CNSAS.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurentul-pârât că sentința recurată cuprinde motive contradictorii și neconforme cu probatoriul administrat.

Instanța de fond a judecat în virtutea unei reale prezumții de vinovăție cu privire la faptele sale. Deși s-a reținut că trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu s-a avut în vedere că activitățile sale nu au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel, activitățile sale, cu privire la titularul dosarului x invocat de CNSAS, au fost exclusiv activități profesionale/în învățământ ale obiectivului vizat, desfășurate la locurile de muncă, în legătură cu drepturile și obligațiile profesionale, și nu cu viața privată. Referirile la conduita extraprofesională/extracuriculară, la deplasările și contactele cu cetățeni suspecți din străinătate, refuzul de a participa la sărbătorirea zilei naționale și la concepțiile politice au doar valoare de indicii orientative cu privire la profilul moral, la vulnerabilitatea personajului monitorizat la săvârșirea de fapte/acțiuni de natură a afecta siguranța națională sau programa școlară educativă, ce constituiau suspiciuni rezonabile ca temei real și legal al verificărilor de securitate desfășurate, și nu pe temeiuri politice.

A mai arătat recurentul, referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că instanța a aplicat greșit normele de drept material.

Astfel, a reținut greșit că ar fi încălcat prevederile art. 33 din Constituția României (1965), deși niciun înscris conceput sau semnat de el nu reprezintă un act de violare a secretului corespondenței sau a convorbirilor telefonice ale persoanelor invocate de CNSAS. Instanța a interpretat greșit un pasaj din Nota de constatare depusă de CNSAS la dosar, pasaj care reprezintă o propunere de măsuri complexe informative, dar care nu rezultă cu certitudine că ar fi fost pusă în aplicare, că ar fi interceptat corespondența și convorbirile telefonice ale persoanei în cauză.

Instanța de fond a apreciat greșit că faptele sale ar constitui încălcări ale drepturile persoanelor prevăzute de art. 17 din Pactul Internațional pentru Drepturile Civile și Politice, pentru că nu s-a dovedit caracterul arbitrar și ilegal al pretinselor imixtiuni în viața particulară sau familiară a persoanelor în cauză.

De asemenea, nu s-a ținut seama de faptul că verificările CNSAS desfășurate asupra sa și prezentul proces reprezintă o încălcare indirectă a prevederilor art. 25 lit. b) și art. 26 din același pact.

Nu s-a avut în vedere că petentul P.M., cel care a solicitat verificarea calității sale de lucrător, s-a autodemascat ca fiind un activ informator al Securității locale din Tecuci.

A mai apreciat recurentul-pârât că hotărârea recurată nu ține seama de deciziile Curții Constituționale a României și nici de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la analiza riguroasă a dovezilor.

Instanța de fond ar fi trebuit să stabilească și să motiveze necesitatea echilibrului rezonabil între interesul general, clamat de O.U.G. nr. 24/2008, și drepturile subiective sau interesele legitime private, prin menționarea în motivare a faptelor concrete, consumate, comisive sau omisive, certe și indubitabile, comise împotriva unor persoane ce au fost monitorizate.

Ar fi trebuit să analizeze existența condițiilor ca limitările să fie prevăzute de legea națională/în constituție, să aibă un scop legitim, moral, de interes pentru binele general al societății și să fie necesare într-o societate normală și democratică la momentul analizat.

Însă, aceste aspecte au dus la admiterea nelegală a acțiunii, nelegalitate care pleacă de la însăși greșita încadrare juridică ce se bazează pe un act juridic abrogat din 1991, Constituția României din 1965.

Pe aceeași logică, a acestei Constituții, instituția Securități era absolut legală, avea lege proprie de funcționare iar legitimitatea funcționării sale ca ofițer nu era ceva ilegal și munca de culegere de informații era strict reglementată. Scopul înființării Securității nu a fost să suprime drepturi și libertăți, astfel că, din analiza materialelor selectate de intimatul-reclamant CNSAS, nu se confirmă sub nicio formă încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și de expresie liberă a opiniilor conform art. 28 din Constituția României din 1965.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fiind îndeplinită condiția ca activitățile recurentului, dispuse în calitate de ofițer în cadrul Securității, să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond îndeplinind exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv.

De asemenea, nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant, în calitate de ofițer al fostei Securități, a participat nemijlocit la instrumentarea acțiunii împotriva titularului dosarului, P.M.

Astfel, pornindu-se de la suspiciunea unor legături cu cetățeni străini, în planul de măsuri privind deschiderea dosarului de urmărire informativă, din 20 mai 1988 (dosar x), recurentul a stabilit că este necesar a se stabili natura legăturii obiectivului cu fugarul N.T. din Austria și documentarea activității desfășurate de P.M.

Măsurile propuse pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor stabilite erau deosebit de severe în condițiile în care implicau o supraveghere permanentă a persoanei urmărite în toate segmentele vieții sale, în mediul familial, la locul de muncă și în cercul relațional, prin folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă, prin interceptarea corespondenței și prin punerea sub filaj.

Aceste măsuri au fost propuse din nou de recurent prin notele raport din 03 februarie 1989 și 15 august 1989.

Deci, rezultă cu evidență că acțiunea informativă deschisă pe numele lui P.M. s-a făcut la inițiativa recurentului, în calitate de ofițer al fostei Securități.

Declanșarea acțiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranța statului, suspiciunile existente în privința persoanei urmărite având ca temei relațiile dezvoltate cu cetățeni străini. Din actele dosarului nu reiese ca persoana urmărită să fi dezvoltat relații cu cetățeni străini în scopul desfășurării unor acțiuni care să pună în pericol siguranța statului.

Ca urmare, motive exclusiv politice, și nu considerente legate de siguranța statului, au stat la baza declanșării acțiunii informative deschise din inițiativa recurentului pe numele persoanei urmărite.

Măsurile propuse împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim și, ca atare, nu exista nici justificare pentru utilizarea acestora.

De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de intimat erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere dreptului fundamental la respectarea vieții private, în toate componentele sale.

Nu se pot reține susținerile recurentului, că nu rezultă cu certitudine că ar fi fost puse în aplicare măsurile dispuse (de interceptare a corespondenței și a convorbirilor telefonice ale persoanei în cauză, de filaj a acesteia), în condițiile în care, în cuprinsul Planului de măsuri privind deschiderea dosarului de urmărire informativă din 20 mai 1988, se menționau neechivoc mijloacele folosite în supravegherea persoanei urmărite (dirijare rețea informativă, mijloace de tehnică operativă, interceptare corespondență, filaj), măsuri reiterate în notele raport din 03 februarie 1989 și din 15 august 1989, iar, prin Raportul cu propuneri de atenționare din 06 octombrie 1989, s-a făcut referire și la informațiile astfel obținute (persoana urmărită a fost contactată și s-a întâlnit cu fiul lui N.T. din Austria și a fost semnalată cu comentarii negative la adresa politicii partidului și statului). De asemenea, și măsura atenționării persoanei urmărite a fost pusă în aplicare.

Astfel, Înalta Curte constată au fost puse în aplicare aceste măsuri și au fost obținute și exploatate informații legate de viața privată a persoanei în cauză, precum și faptul că utilizarea mijloacelor folosite nu a urmărit realizarea unui scop legitim.

De altfel, ar fi fost de neconceput ca măsurile propuse printr-un raport încheiat de securitate să nu fi fost luate în considerare ori să nu impună cel puțin minime verificări asupra aspectelor semnalate. Dimpotrivă, inițierea unei acțiuni informative presupunea, în mod necesar, și finalizarea acesteia, indiferent de rezultat.

Rezultă că, în cauză, a avut loc. o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securități există în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuție mai mare sau mai mic avut la realizarea acțiunilor interzise. Calitatea de lucrător al fostei Securități se dobândește în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecințelor decurgând din încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsurile propuse de recurent se încadrează în lanțul cauzal al activităților de supraveghere desfășurate împotriva persoanei urmărite, constituind elementul declanșator și o verigă importantă și necesară în acțiunea informativ-operativă desfășurată de fosta Securitate împotriva celui în cauză, acțiune care a contribuit la suprimarea/îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului.

Alegațiile recurentului referitoare la echilibrul rezonabil dintre interesul general, clamat de O.U.G. nr. 24/2008, și drepturile și interesele legitime, și la faptul că verificările CNSAS desfășurate asupra sa și că prezentul proces ar reprezenta o încălcare indirectă a drepturilor sale civile, nu pot fi avute în vedere, neavând nicio relevanță în cauză. O.U.G. nr. 24/2008 stabilește condițiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securității. În acest fel, această persoană este consemnată public pentru activitatea de poliție politică comunistă, fără a fi antrenată o altă răspundere, decât cea morală.

De asemenea, nici aprecierile recurentului privind scopul înființării și statutul Securității și prevederile Constituției din 1965, abrogată în 1991, nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, statul comunist român era ținut de respectarea întocmai a drepturilor și libertăților fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute și de Constituția în vigoare și de pactele și tratatele internaționale la care România a aderat, și, pe de altă parte, nu s-au relevat, în cauză, elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă a implicării persoanei care a solicitat verificarea recurentului sub aspectul calității de lucrător al Securității în acțiuni împotriva securității naționale (spionaj, trădare), și care să justifice, prin urmare, o eventuală ingerință a organelor Securității în viața privată.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 2.616 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2018.