ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2019

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin încheierea de ședință nr. 2940/1.11.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost strămutată judecarea cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2015 de la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la Curtea de Apel Tg-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 273/CA/14.03.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/4.09.2015, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Brașov, respectiv dispozițiile deciziei, privind obligarea la plată a reclamantului pentru suma de 13.435,60 RON și a dobânzilor și penalităților aferente. 1.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință publică din data de 01.03.2016, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Brașov, solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cu prioritare a excepției lipsei procedurii prealabile invocate prin întâmpinare în fața instanței de fond, fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a învederat faptul că printr-o interpretare și aplicare eronată a legii, instanța fondului a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocate prin întâmpinare și a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de intimatul-reclamant, reținând în mod greșit lipsa calității de funcționar public a acestuia, fără a mai analiza fondul cauzei. De asemenea, instanța de fond a apreciat ca fiind nelegală angajarea răspunderii civile a reclamantului, reținând în mod greșit că instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin reprezentant, față de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, însă prin aceste dispoziții sunt reglementate gradele profesionale ale funcțiilor publice de execuție. Prin întâmpinare, intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței nr. 273/CA/14.03.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov. În considerente, s-a arătat că prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 constituie o considerabilă excepție de la regula obligativității parcurgerii procedurii prealabile, regulă instituită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Intimatul-reclamant a arătat că prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 reprezintă doar o excepție de la regula stabilită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu se poate completa cu aceste prevederi, excepția invocată neavând fundament legal, prima instanță respingând-o în mod corect. 1.

Prin Decizia nr. 54/R/01.02.2017, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin decizia de imputare nr. 1400/4.09.2015 emisă de D.G.R.F.P. Brașov, s-a dispus obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 13.435,60 RON cu titlu de prejudiciu cauzat, la care se adaugă dobânzi și majorări/penalități de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până la data recuperării sumei. Curtea a reținut că nu se poate susține că intenția legiuitorului a fost aceea de a menține timp de 3 ani (în situația în care s-ar considera că se aplică termenul general de prescripție pentru atacarea actului administrativ, și nu cel special, adică situația în care atacarea ordinului/dispoziției de imputare nu ar fi supusă condițiilor și termenelor stabilite de Legea nr. 554/2004), incertitudinea asupra caracterului actului administrativ prin care s-a angajat răspunderea materială a funcționarului public, până la expirarea acestui termen. S-a statuat că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie în speță, în sensul că înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia. Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contenciosul administrativ conform art. 193 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil a refuzat să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ, iar în aceste condiții, dreptul la acțiune în sens material se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal pentru soluționarea cererii. În speță, Curtea a reținut că intimatul-reclamant înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ cu cererea de anulare parțială a deciziei de impunere nr. x/4.09.2015 emisă de D.G.R.F.P. Brașov nu a parcurs procedura prealabilă, deși avea această obligație legală, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a excepției inadmisibilității de către instanța de fond, prin trimitere la dispozițiile art. 15 din Legea nr. 188/1999, străine de chestiunea litigioasă tranșată prin încheierea de ședință publică din 1.03.2016, este în mod vădit nelegală. 2. Cererea de revizuire. Cererea de sesizare a Curții Constituționale 2.1. Împotriva Deciziei nr. 54/01.02.2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2015 a formulat revizuire A., solicitând admiterea acesteia, cu anularea în tot a deciziei și, pe cale de consecință, respingerea recursului declarat de către D.G.R.F.P. Brașov, cu menținerea sentinței civile nr. 273/CA/14.03.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2015, invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Revizuentul, în ceea ce privește autoritatatea de lucru judecat, s-a raportat la sentința civilă nr. 338/01.04.2016 și încheierea de ședință din 13.01.2016 pronunțate de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 788/18.10.2016. 2.2. La data de 21 februarie 2017, revizuentul A. a depus la dosar o cerere prin care invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la principiile fundamentale privind accesul liber la justiție statuat prin art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României. 3. Decizia dată asupra cererii de revizuire, ce face obiectul prezentului recurs Cauza având ca obiect cererea de revizuire a fost strămutată de la Curtea de Apel Brașov la Curtea de Apel Pitești prin încheierea de ședință nr. 1146 din 22 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Decizia nr. 564 din 15 mai 2017, Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul A.. A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 54 din 1 februarie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș din Dosarul nr. x/2015.

Recursul formulat împotriva deciziei de soluționare a cererii de revizuire 4.1. La data de 16 mai 2017, revizuentul A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 564/2017 a Curții de Apel Pitești, criticând atât soluția de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, cât și soluția de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. A solicitat anularea în tot a hotărârii atacate, anularea în tot a hotărârii revizuite și, pe cale de consecință, respingerea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și menținerea sentinței nr. 273/14.03.2016 pronunțate de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/2015. 4.2. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, a solicitat casarea soluției de respingere ca inadmisibilă și să se constate că nu este incident niciun motiv care să determine acest caracter al excepției de neconstituționalitate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Apărările intimatei Prin întâmpinare, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, atât în ceea ce privește soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale, cât și pe soluția de respingere a revizuirii, ca inadmisibilă.

Decizia instanței de recurs 6.1. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului formulat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 564 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Pitești vizând atât respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și soluția de respingere a cererii de revizuire a Deciziei nr. 54 din 1 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2015, a soluționat, cu celeritate, recursul vizând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 3759 din 23 noiembrie 2017, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6.2. Analizând recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 564 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Pitești de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că este nefondat. Preliminar, instanța de control judiciar constată că, deși recurentul a invocat motivele de casare prevăzute la pct. 5, 7 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu a motivat, în niciun fel, încălcarea normelor de procedură (pct. 5) sau încălcarea autorității de lucru judecat (pct. 7). Astfel, eventual, s-ar putea aprecia incident motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-revizuent criticând, în esență, soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă. 6.3. Înalta Curte reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de revizuent, "Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotarâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotarâri;". Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Potrivit alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. - efectele lucrului judecat, "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect." Deci, pentru existența acestui motiv de revizuire trebuie întrunite elementele caracteristice lucrului judecat, identitate de părți, de cauză și de obiect, hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. În cauză, cererea de revizuire, întemeiată pe articolul citat, 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește contrarietatea dintre Decizia nr. 54 din 1 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești care ar fi contradictorie cu hotărârea pronunțată în dosare care ar avea obiect și cauză identice, respectiv sentința civilă nr. 338 din 1 aprilie 2016 a Tribunalului Brașov din Dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 788 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Brașov. Or, Înalta Curte constată că hotărârea potrivnică, în raport cu care se solicită revizuirea Deciziei nr. 54/2017 a Curții de Apel Pitești, a fost pronunțată într-o cauză diferită, având părți diferite. Sentința civilă nr. 338/2016 a Tribunalului Brașov a fost pronunțată în Dosarul nr. x/2015 privindu-l pe reclamantul B.. Deci, nu se poate vorbi de identitate de părți, de obiect și de cauză pentru a fi întemeiat motivul de revizuire invocat de recurentul-revizuent A.. Nu pot fi reținute susținerile recurentului-revizuent, în sensul că soluția pronunțată prin decizia atacată este contradictorie cu hotărârea pronunțată într-o cauză având ca obiect tot Decizia de impunere nr. x/04.09.2015 a DGRFP Brașov, pentru că acest caz de revizuire nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire competența de a analiza pe fond temeinica hotărârii atacate, de a exercita un control judiciar asupra deciziei apreciate a fi netemeincă, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurentul-revizuent. 6.4. Referitor la alegațiile recurentului din cuprinsul notelor scrise, Înalta Curte reține că o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți care sunt în aceeași situație ca și revizuentul, nu îl îndreptățește pe cel din urmă să obțină anularea deciziei instanței, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile menționate. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării erorilor privind eventuala aplicare și interpretare greșită a normelor legale, prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei (Cauza F. c. României din 07 iulie 2009), transformându-se în recurs la recurs, sau într-o cale de atac deghizată. 6.5. Față de considerentele expuse, reținând că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,