ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3138/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 10273 din 29.01.2016 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva actelor administrativ-fiscale reprezentate de decizia de impunere nr. x din 24.09.2015, pentru suma de 2.206.150 RON.

Prin Sentința civilă nr. 98/2016 din 26 iunie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Soluționare Contestații.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita interpretare a disp. art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., susținând că indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni nu privesc comportamentul fiscal al recurentei, ci lipsa de conformare fiscală a unor terți (furnizori din amonte). A mai susținut că organul fiscal nu a stabilit un raport de cauzalitate între presupusele abateri săvârșite de către furnizorii din amonte și infracțiunea de evaziune fiscală pe care se presupune că ar fi săvârșit-o reclamanta.

De altfel nici organul de urmărire penală nu a putut până la momentul formulării prezentului recurs, să stabilească o legătură de cauzalitate între indiciile furnizate de organul fiscal și o faptă atribuită recurentei. În sentința atacată s-a precizat că urmărirea penală cu privire la faptele sesizate de intimată a fost nu doar începută ci și continuată in rem, fără a se aduce acuzații recurentei sau reprezentantului legal al acesteia.

A mai susținut recurenta că intimata, în momentul în care a invocat fictivitatea operațiunilor de achiziție nu s-a referit la operațiunile realizate între recurentă și cei doi furnizori ai săi - B. S.R.L. și C. SRL- ci la operațiunile dintre cei doi furnizori și furnizorii de pe lanțul de achiziții, din amonte.

Cum în cauză nu poate fi vorba de încadrarea indiciilor la una din lit. d) - e) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, rezultă că în mod nelegal cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond a considerat ca fiind îndeplinită în speță condiția constatării motivate de către organul fiscal a unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscale de către recurentă.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a aplicat în mod greșit disp. art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ..fisc. , reținând că aspectul esențial ce urma a fi dezlegat în soluționarea contestației administrative ar depinde de rezultatul ce urma a fi dezlegat în soluționarea contestației administrative ar depinde de rezultatul cercetărilor penale. În fapt, soluția asupra contestației- recunoașterea dreptului de deducere TVA pentru achizițiile efectuate în perioada 2011 - 2014 - ținea exclusiv de latura fiscală a litigiului.

În concluzie, a susținut recurenta prima instanță a pornit de la premisa greșită că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspecte de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsare lăsate la aprecierea unei autorități publice. Numai în acest mod instanța de fond ar fi putut ajunge la concluzia că suspendarea cauzei este obligatorie în orice situație în care autoritatea‚ fiscală este învestită cu analiza unor creanțe fiscale care fac și obiect al acțiunii penale, fără o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii de către recurentă a unei infracțiuni și a înrâuririi hotărâtoare pe care ar putea-o avea soluția penală în litigiul dedus judecății.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei și la soluția sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele argumente:

În ceea ce privește termenul de formulare a recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 13.07.2016 (F 47 dosar fond) la sediul reclamantei, respectiv Codlea - județ Brașov, pe dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond semnând funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, respectiv D., fiind menționate și datele de identificare ale acesteia conform actului de identitate.

La data de 20.07.2016 hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamantei la sediul procesual ales la SCA E., din municipiul Brașov, județul Brașov

Recursul a fost declarat la data de 2.08.2016 (F 100 dosar recurs).

Înalta Curte constată că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la data 20.07.2016 când a fost comunicată hotărârea la sediul procesual ales la SCA E., conform solicitării reclamantei de la instanța de fond.

Cu privire la soluționarea recursului pe fond, Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl constituie anularea deciziei de soluționare a contestației nr. x din 29.01.2016 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva actelor administrativ-fiscale

Prin Decizia nr. 10273 din 29.01.2016, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Soluționare Contestații a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 214 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației formulate de S.C. A. S.R.L. referitor la obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 24.09.2015, în sumă totală de 2.206.150 RON.

Pentru a dispune suspendarea soluționării contestației, pârâta a reținut, în esență, că achizițiile înregistrate de S.C. A. S.R.L. în baza facturilor emise de S.C. F. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. nu au proveniență legală, având în vedere circuitul tranzacțional care cuprinde, pe lanțul de achiziții/livrări bunuri și servicii societăți comerciale interpuse, societăți care prezintă un comportament fiscal inadecvat (SC G. S.R.L., H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. SRL), respectiv nu au depus declarații fiscale, nu funcționează la sediile declarate și nici la sediile secundare, contractele pentru aceste sedii fiind expirate, reprezentanții legali ai societăților furnizoare din circuitul tranzacțional nu au dat curs solicitărilor de a pune la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele solicitate în baza prevederilor art. 49 și art. 52 din O.G. nr. 92/2003 și sunt declarate inactive de către organele fiscale teritoriale.

Totodată, organele fiscale au constatat că prin introducerea de către principalii furnizori ai S.C. A. S.R.L. în circuitul tranzacțional al societăților care prezintă un comportament fiscal inadecvat s-a urmărit totodată și majorarea artificială a TVA deductibilă aferentă construcției obiectivului investițional "Ferma exploatare găini ouătoare".

S-a mai reținut, de asemenea, că prin adresa nr. x din 25.09.2015 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la rezultatele controlului, pentru a analiza dacă aspectele prezentate sunt urmarea unor fapte care pot fi încadrate în prevederile art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Urmare a constatărilor cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. x din 24.09.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a emis Decizia de impunere nr. 520 din 24.09.2015, prin care a stabilit în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. obligații suplimentare de plată și a transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sesizarea penală nr. 7557 din 25.09.2015 cu privire la posibila săvârșire de către reclamantă a unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Prin adresa transmisă la dosarul cauzei în data de 16 iunie 2016; Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov învederează că dosarul nr. x/2015, privind pe S.C. A. S.R.L. a fost reunit, prin ordonanța procurorului, la dosarul nr. x/2015, în vederea efectuării cercetărilor relativ la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, anterior fiind începută în cauză urmărirea penală in rem cu privire la această infracțiune și fiind dispusă efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică de natură contabilă, pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Înalta Curte reține că potrivit art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal, în vigoare la data emiterii actelor administrative în cauză, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din același act normativ "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Măsura suspendării nu este una obligatorie ci una facultativă, organul fiscal fiind chemat să aprecieze asupra oportunității acesteia. De asemenea, condițiile de legalitate și oportunitate a măsurii trebuie să se mențină pe toată perioada suspendării.

Instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prima instanță a pornit de la premisa că, în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației formulate pe cale administrativă împotriva actelor administrativ-fiscale, întrucât organul fiscal a constatat, motivat, că există indicii în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni, care ar avea, în cazul în care existența lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. De asemenea, organul fiscal a sesizat legal organele de urmărire penală, în vederea cercetării faptelor cu privire la care a constatat existența unor indicii că ar putea constitui infracțiuni.

A mai reținut instanța de fond că există o legătura între constatarea și pedepsirea infracțiunilor menționate de către organul fiscal în actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe de o parte, și soluționarea contestației împotriva actelor administrativ-fiscale, pe de altă parte, având în vedere că, a fost începută urmărirea penală pentru faptele indicate în actul de sesizare, astfel că modul de soluționare a contestației administrative depinde de existența sau inexistența acestor infracțiuni, precum și de soluționarea laturii civile în procesul penal, conținutul acestei laturi civile fiind reprezentat chiar de obligațiile fiscale care sunt în discuție în cadrul procedurii derulate în fața organului fiscal.

Însă, Înalta Curte, prin efectuarea controlului judiciar asupra argumentării soluției date de instanța de fond, va avea în vedere perioada de timp scursă de la momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov în vederea constatării existenței sau inexistenței infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x din 25.09.2015 cu privire la posibila săvârșire de către reclamantă a unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal.

De la această dată (25.09.2015) și până la momentul soluționării prezentului recurs de către instanța de control judiciar, a trecut o perioadă de timp de aproape 4 ani de zile, de când soluționarea contestației reclamantei, împotriva deciziei de impunere, este suspendată de către organele fiscale, în vederea sesizării organelor penale.

Or, față de acest interval de timp, decizia de suspendare emisă de organele fiscale apare ca disproporționată, conducând la întârzierea nejustificată, peste un termen rezonabil, a soluționării contestației.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, va anula decizia atacată și va obliga pârâta la soluționarea pe fond a contestației administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 98/2016 din 26 iunie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința atacată și în rejudecare admite acțiunea reclamantei.

Anulează decizia de soluționare a contestației nr. 10273 din 29.01.2016 și obligă pârâta la soluționarea pe fond a contestației administrative.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - MM