ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2019

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 460/20.11.2015 emisă de pârâtă în soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/21.05.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.05.2015, cu consecința retrimiterii contestației către ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în vederea soluționării pe fond.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3120 din 19 octombrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 3120 din 19 octombrie 2016 a declarat recurs reclamanta A. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată: • instanța de fond a reținut în mod eronat că s-a depus contestația administrativă prin intermediul B. abia la data de 18.09.2015, conform Notei de transport nr. x și nu la data de 02.07.2015. În realitate, contestația formulată a fost transmisă de reprezentantul convențional la data de 02.07.2015, conform Notei de transport nr. x, aflată la dosarul cauzei, în termenul legal de 30 de zile de la dat comunicării deciziei de impunere la data de 04.06.2015; • susținerile societății de transport B. sunt eronate, societatea aflându-se probabil într-o confuzie cu privire la data transmiterii contestației; • în mod greșit instanța de fond reține că reclamanta nu a justificat în niciun fel pasivitatea sa în perioada 02.07.2015 - 18.09.2015 întrucât contestația a fost transmisă către Agenția Națională de Administrare Fiscală la data de 02.07.2015, astfel că termenul limită pentru introducerea unei acțiuni în instanță s-ar fi împlinit abia în luna februarie a anului 2016.

Apărările intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală Prin întâmpinarea formulată la data de 5.01.2017 intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate. Arată intimata că, recurenta a depus contestația administrativă la data de 18.09.2015, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege, această împrejurare rezultând și din corespondența purtată cu firma de curierat, care a precizat că trimiterea a fost predată curierului vineri 18.09.2015 fiind livrată Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara la data de 21.09.2015.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal legalitatea Deciziei nr. 460/20.11.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite, nr. F-AR 185/21.05.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. În fapt, prin decizia de impunere menționată, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 18.025.795 RON reprezentând 5.187.639 RON - impozit pe profit suplimentar, 1.341.097 RON - dobânzi/penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 9.183.802 RON - TVA suplimentar și 2.313.257 RON dobânzi/penalități de întârziere aferente TVA. Judecătorul fondului a respins acțiunea ca nefondată reținând că toată corespondența la care face referire reclamanta, aferentă comenzii de preluare din data de 02.07.2015 a fost concret predată curierului abia la data de 18.09.2015, cu depășirea termenului prevăzut de lege de 30 de zile. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, termenul de depunere a contestației este de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Astfel, societatea reclamantă avea la dispoziție un termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, pentru depunerea contestației, dovada fiind făcută cu înregistrarea ori atestarea serviciului de curierat rapid. Decizia de impunere nr. x/21.05.2015 a fost comunicată societății reclamante la data de 04.06.2015, dată de la care începe să curgă termenul de 30 de zile, astfel încât ultima zi de depunere a contestațiilor a fost sâmbătă 04.07.2015, care s-a prelungit până luni 06.07.2015. Din corespondența purtată de pârâtă cu societatea de curierat utilizată de reclamantă a rezultat că societatea de avocați care o reprezintă pe reclamantă deținea un cont de utilizator în aplicația B. care îi permitea acesteia să efectueze singură înregistrări. Este adevărat că la data de 02.07.2015 această societate de avocați a emis un document de transport cu nr. awb 801196570, însă la prezentarea curierului nu a fost înmânată corespondența aferentă acestei comenzi, fiind predată doar o corespondență pentru Judecătoria Sector 1 București. Abia la data de 18.09.2015 a fost predată curierului contestația administrativă pentru societatea reclamantă, care a fost înregistrată la Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara la data de 21.09.2015, așa cum rezultă din înscrisul atașat la dosarului de fond. În aceste condiții, în mod corect a reținut autoritatea intimată, că reclamanta nu și-a exercitat în termenul prevăzut de lege dreptul de a contesta, constatând decăderea din acest drept. Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.