ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2771/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel

Prin sentința nr. 79 din 20 mai 2016, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.307.879 RON, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 433.634 RON. A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 6.667 RON, reprezentând cheltuieli cu efectuarea expertizei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce priveste stabilirea de către instanță a cuantumului dobânziii ce urmează a fi acordat, în ceea ce priveste admisibilitatea actiunii, în ceea ce priveste cuantumul obligatiei stabilita cu titlu de dobândă, cât și in ceea ce priveste momentul de la care s-a apreciat că trebuie acordate dobânzi, nefiind avute în vedere prevederile legale aplicabile, O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală și Ordinul nr. 1899/2004.

Un prim motiv de nelegalitate este dat de faptul că instanța de judecată a dispus obligarea pârâtei AJFP Brasov la plata sumei de 1.307.879 RON cu nesocotirea dispozițiilor legale aplicabile procedurii de restituire sume de la buget, neavând în vedere Procedura reglementată de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 prin care s-a prevăzut calea de urmat în ipoteza în care organul competent constată că cererea formulată de contribuabil pentru plata dobânzii este întemeiată, astfel că stabilirea de către instanță a cuantumului obligației cuvenite reclamante cu titlu de dobândă este nelegală; suma de 1.307.879 RON a rezultat în urma unui calcul efectuat de expert, însă instanța de judecată nu se poate substitui autorității pârâte prin stabilirea în mod unilateral a dobânzilor datorate și cu încălcarea competențelor organului fiscal.

Instanța de fond nu a avut in vedere dispozițiile art. 117 alin. (9) Codul de procedură fiscală, potrivit căruia: "(9) Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor", în acest sens fiind emis OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Pe cale de consecință, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat prin actiunea introductivă obligarea AJFP Brasov la stabilirea pe cale administrativă a dobânzilor aferente sumei de restituit, se impunea respingerea acțiunii în totalitate.

Consideră neîntemeiată reținerea instantei de fond potrivit căreia trebuia să calculeze dobânda legală de la data cererii de rambursare a dobânzii, 12.04.2002, și data rambursării efective a sumei. Instanța de fond este în eroare, întrucât la data de 12.04.2002 reclamanta a depus la organul fiscal cererea de rambursare TVA pentru suma de 542.618 RON, înregistrată sub nr. x/12.04.2002, care a fost soluționată în termenul legal de 30 zile prevăzut de H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adaugată, art. 64, prin Nota de constatare nr. x/17.05.2002, în care organul de control a menționat că verificarea s-a desfășurat în perioada 08-13.05.2005 și în care a fost respinsă la rambursare intreaga suma solicitată, și nu o cerere de rambursare a dobânzii, cum în mod greșit s-a reținut.

Prin decizia nr. 400/15.07.2002 s-a dispus reverificarea cererii de rambursare, care s-a efectuat în perioada 15.07.2002 - 31.07.2002, și s-a concretizat în procesul-verbal încheiat în 30.08.2002 înregistrat la nr. x/03.09.2002, prin care suma de TVA solicitată de 546.218 RON a fost respinsă la rambursare. Prin sentinta civilă nr. 687/2014 pronunțată de Tribunalul Brasov, definitivă prin decizia nr. 2569/2014 a Curții de Apel Brasov, s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 313/11.07.2013 în privința respingerii contestației formulate împotriva procesului-verbal de control din data de 30.08.2002 pentru respingerea la rambursare a sumei de 433.634 RON reprezentand TVA și au fost obligati la restituirea sumei de 433.634 RON.

Suma asupra careia se solicită dobânzi este suma respinsă la rambursare prin procesul-verbal nr. x/30.08.2002 și pentru care s-a pronunțat Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 2569/R/12.11.2014, în sensul obligării DGRFP Brașov la restituirea sumei de 433.634 RON. În mod eronat s-a apreciat momentul de la care trebuie acordate dobanzi ca fiind data de 12.04.2002, cât timp această dată reprezintă doar data solicitării la rambursare a TVA, nu și data la care s-a formulat cerere de acordare de dobânzi la suma de rambursat cu titlu de TVA.

Prin adresa înregistrată sub nr. x/05.12.2014, reclamanta a solicitat punerea în executare a deciziei penale nr. 687/CA/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul Brasov, definitivă prin decizia penală nr. 2569/12.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Totodată, se solicita compensarea sumei de 433.634 RON cu sumele datorate de către societate.

Restituirea de sume de la buget de stat la cererea debitorului se face în conditiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, cererea de restituire a fost soluționată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 92/2003, care prevede, potrivit art. 70, că cererile depuse de către contribuabil se soluționează de către organul fiscal în 45 de zile de la înregistrare.

În perioada scursă între data înregistrării cererii de restituire sume (05.12.2014) și până la data de 23.02.2015, la data de 09.01.2015 a fost emisă de catre AJFP Brașov Decizia privind compensarea obligatiilor fiscale nr. 778 pentru suma de 337531 RON (reprezentând obligatii fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței), pentru suma ramasă de restituit în cuantum de 96.103 RON i s-a solicitat să precizeze dacă solicită compensarea sau restituirea acesteia. Potrivit art. 116 alin. (6), organul fiscal a procedat la compensarea obligatiilor fiscale, modalitate de stingere a obligatiilor însușită de reclamantă.

Pe cale de consecință, instanța de fond în mod total eronat ignoră faptul că pârâta AJFP Brasov a soluționat cererea reclamantei în termenul de 45 de zile prevăzut de O.G. nr. 92/2003, astfel încât nu sunt în prezența depășirii lui pentru a se putea invoca art. 124 din actul normativ mentionat.

Prin adresa x/21.01.2015, S.C. A. S.R.L. a solicitat restituirea sumei de 96.103 RON, sumă rămasă după realizarea compensării, prin adresa nr. x/27.01.2015 i-a fost adus la cunostință încă o dată că suma de 96.103 RON nu este suma rămasă dupa efectuarea compensărilor obligatiilor datorate, ci numai cu acele obligatii față de bugetul de stat înregistrate după data de 17.11.2003, și că obligațiile rămase neachitate față de bugetul de stat sunt de 1.590.560 RON. La data de 19.02.2015 a fost emisă Nota de restituire nr. 52869, în 23.02.2015 s-a procedat la restituirea sumei de 96.103 RON, rezultă că termenul de 45 de zile de soluționarea cererii de restituire a fost respectat; organul fiscal a pus in executare în mod corect hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2013, astfel încât obiectul actiunii întemeiat pe prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal este nejustificat.

Dispozițiile din O.G. nr. 92/2003 sunt de strictă interpretare și nu permit acordarea de dobânzi, ci doar restituirea sumei și a unor dobânzi exclusiv în ipoteza în care suma nu ar fi restituită în termenul de 45 de zile de la data cererii; solicitările reclamantei au vizat o perioadă când sumele erau litigioase; situatia s-a clarificat doar o dată cu pronuntarea soluției în recurs, împrejurare în care nu se pot solicita despăgubiri pentru o perioada anterioară pronunțării soluției în recurs, care a stabilit cu certitudine suma de restituit reclamantei cu titlu de TVA. Organul fiscal nu poate fi sancționat pentru perioada în care solutionarea pe cale administrativă a contestatiei formulată împotriva procesului-verbal din 30.08.2002 a fost suspendată pentru soluționarea dosarului penal în care erau cercetate fapte de natură penală. Prelungirea pe o perioadă de 10 ani a procesului penal nu poate fi imputată organului fiscal prin sancționarea acestuia și obligarea la plata de dobânzi în perioada în care obligația fiscală era în litigiu.

La data de 12.02.2015, S.C. A. S.R.L. a formulat prima și singura cerere, înregistrată sub nr. x la AJFP Brasov, prin care a solicitat restituirea dobânzii aferente sumei de 433.634 RON începând cu data de 12.04.2002, data depunerii cererii de rambursare, și până la data restituirii sumei în baza sentințelor judecătorești, conform art. 124 Codul de procedură fiscală.

În ceea ce privește cuantumul dobânzilor fiscale, curtea constată că acestea au fost calculate de către expert pentru perioada dintre data cererii de rambursare a dobânzii (12.04.2002) și data rambursării efective a sumei, împotriva raportului de expertiză a formulat obiecțiuni care nu au fost analizate de către instanța de fond. Au fost calculate zile de întârziere de către expert în mod eronat de la data depunerii cererii de rambursare, 12.04.2002 - 09.01.2015, și nu conform Codului de procedură fiscală, de la data de 12.02.2015, data depunerii cererii exprese de plată dobânzi, sau cel mult de la data de 05.12.2014, data cererii de restituire TVA, respectiv de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar nr. x/2013. Au fost calculate accesorii pentru întreaga sumă de restituit, de 433.634 RON, și nu doar asupra sumei aprobate a fi restituită după compensarea obligatiilor, respectiv de 96.103 RON, așa cum rezultă din Decizia de restituire nr. 5747/19.02.2015.

Potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și OMF nr. 1899/2004, dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003. Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.

Compensarea este o operațiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operațiunea de restituire, iar dreptul la dobândă al contribuabililor trebuie stabilit din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, în măsura în care contribuabilul are de primit un debit, ceea ce nu se poate întâmpla atunci când contribuabilul are datorii mai mari sau egale cu suma solicitată la restituire Având in vedere că cererea de compensare a fost soluționată cu celeritate și în termenul legal, nu se pot acorda dobânzi, acestea fiind nejustificate. Suma a fost achitată prin compensare doar în momentul în care reclamanta a obținut un titlu executoriu ca urmare a anulării pe cale judecătorească a titlurilor executorii deținute de organul fiscal.

Recurenta a mai solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6667 RON, iar în subsidiar reducererea onorariului expertului prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară. A invocat faptul că, potrivit art. 453 C. proc. civ., trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derularii procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată; suma de 6.667 RON reprezentând onorariu expert este exagerată față de partea din actiune care a fost admisă, de valoarea pricinii, gradul de complexitate redus al cauzei și de efortul depus. În aprecierea cuantumului onorariului expertului, instanța trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii care a fost admisă, precum și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, astfel încât consideră nelegal modul în care au fost acordate cheltuielile de judecată și solicită diminuarea acestora, invocând în drept dispozițiile art. 451 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Brașov, prin administrator judiciar C. S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat pârâtei, prin cererea înregistrată la nr. 30046/12.04.2002, rambursarea TVA în sumă de 546.218 RON, cererea fiind respinsă potrivit procesului-verbal nr. x încheiat la data de 30.08.2002.

Prin sentința civilă nr. 687 din data de 17 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată în parte decizia nr. 313/11.07.2013 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în privința respingerii contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. x/30.08.2002, a fost anulat în parte procesul-verbal nr. x/30.08.2002, cu privire la respingerea la rambursare a sumei de 433.634 RON reprezentând TVA, și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 433.634 RON. Această sentință a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Brașov, prin Decizia nr. 2569/12.11.2014 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Suma de 433.634 RON a fost rambursată reclamantei, prin compensare și plată, la data de 09.01.2015 și data de 24.02.2015. La data de 09.01.2015 a fost emisă de către AJFP Brașov Decizia privind compensarea obligatiilor fiscale nr. 778, iar la data de 19.02.2015 a fost emisă Nota de restituire nr. 52869.

La data de 12 februarie 2015, reclamanta a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. x la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, plata dobânzilor aferente sumei de 433.634 RON. Prin adresa nr. x/17 martie 2015, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a comunicat reclamantei refuzul de plată a dobânzilor solicitate.

Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov la plata dobânzilor cuvenite pentru rambursarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată în suma de 433.634 RON, conform sentinței civile nr. 687/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 2569/2014 a Curții de Apel Brașov .

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.307.879 RON, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 433.634 RON.

Motivul de casare invocat de recurenta pârâtă este nefondat. Instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale, având în vedere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ca urmare a anulării actelor administrativ-fiscale prin care reclamantei i-a fost refuzată rambursarea TVA și rambursării cu întârziere, reclamanta a solicitat acordarea dobânzilor aferente acestei sume, solicitare respinsă de pârâtă.

Sunt total nefondate susținerile recurentei privind faptul că se impunea respingerea actiunii în totalitate, raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea AJFP Brașov la stabilirea pe cale administrativă a dobânzilor aferente sumei de restituit, că instanța de judecată nu se poate substitui autorității pârâte prin stabilirea în mod unilateral și cu încălcarea competențelor organului fiscal a dobânzilor datorate și că nu au fost avute în vedere prevederile legale aplicabile, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, art. 117 alin. (9), și Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Dispozițiile art. 117 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data formulării de către reclamantă a cererii de plată a dobânzii, prevăd că: "(9) Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor", în acest sens fiind emis Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Recurenta pârâtă omite, însă, faptul că reclamanta i-a solicitat, ca urmare a anulării actelor administrativ-fiscale prin care i-a fost refuzată rambursarea TVA și rambursării cu întârziere, acordarea dobânzilor aferente acestei sume, solicitare respinsă de pârâtă, iar instanța de judecată a fost învestită ca urmare a refuzului de plată a dobânzilor.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind aplicarea greșită a legii în ceea ce privește stabilirea de către instanță a cuantumului dobânzii, admisibilitatea acțiunii, cuantumul obligației stabilite, momentul de la care s-a apreciat că trebuie acordate dobânzi.

Potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate de recurentă, "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2

Cu privire la aceste dispoziții, este de menționat că prin Decizia nr. 694/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 948 din data de 22 decembrie 2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale, în sensul că autoritățile publice implicate, inclusiv instanțele judecătorești, sunt chemate să realizeze o interpretare și aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce decizia în privința momentului de la care sunt acordate dobânzile fiscale, organele fiscale având, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluționarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menționate, însă, dobânda trebuie acordată începând cu data stingerii obligației fiscale constatate, în condițiile legii, ca fiind nedatorată. Curtea a reținut că neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate nu privește sumele de rambursat de la bugetul de stat, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată care are un alt regim juridic ce ține de specificitatea sa.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind faptul că instanta de fond este în eroare, întrucât la data de 12.04.2002 reclamanta a depus la organul fiscal cererea de rambursare TVA pentru suma de 542.618 RON, care a fost soluționată în termenul legal de 30 zile prevăzut de H.G.. 598/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adaugată, art. 64, prin Nota de constatare nr. x/17.05.2002, și nu o cerere de rambursare a dobanzii (la acea dată, de altfel, acest act normativ nu era în vigoare, era în vigoare O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare de la 15 martie 2000 până la 31 mai 2002, abrogată de Legea nr. 345/2002, care prevedea un termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare). De asemenea, sunt nefondate susținerile privind faptul că instanta de fond ignoră faptul că pârâta a soluționat cererea reclamantei în termenul de 45 de zile prevăzut de O.G. nr. 92/2003, de la data înregistrării cererii de restituire sume (05.12.2014) și până la data de 23.02.2015.

Recurenta nu are în vedere faptul că solicitarea de plată a dobânzilor nu a fost formulată de reclamantă pentru faptul că nu i-a fost soluționată în termenul legal prevăzut de dispozițiile legale în vigoare la data respectivă cererea de rambursare a TVA, și nici pentru faptul că nu i-a fost restituită suma în termenul legal de la data finalizării acțiunilor formulate în instanță și anulării actelor administrative prin care a fost respinsă cererea de rambursare.

Cererea de plată a dobânzii a fost formulată de reclamantă ca urmare a rambursării cu întârziere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 433.634 RON, solicitată la rambursare prin cererea înregistrată sub nr. x/12.04.2002, respinsă potrivit procesului-verbal nr. x/30.08.2002, anulat prin sentința civilă nr. 687/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 2569/2014 a Curții de Apel Brașov, și rambursată reclamantei, prin compensare și plată, la data de 09.01.2015 și data de 24.02.2015.

Astfel cum în mod întemeiat a arătat instanța de fond, de la data aderării României la Uniunea Europeană, dreptul național trebuie interpretat și în conformitate cu dreptul Uniunii.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, "(…) deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe. În special, astfel de condiții trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiții adecvate totalitatea creanței care rezultă din excedentul de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în numerar sau într-un mod echivalent, și ca, în orice caz, modul de rambursare adoptat să nu implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (Hotărârea din 12 mai 2011, Enel Maritsa Iztok 3 AD, C-107/12, punctul 33 și jurisprudența citată).

Prin hotărârea menționată, s-a stabilit că "1) Articolul 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006, coroborat cu principiul protecției încrederii legitime trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede cu efect retroactiv prelungirea termenului în care trebuie efectuată rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată, în măsura în care reglementarea menționată privează persoana impozabilă de dreptul pe care îl avea anterior intrării în vigoare a acestei reglementări de a obține dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuia să îi fie rambursată. 2) În lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere. 3) Articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată să fie efectuată prin compensare.".

În mod corect a reținut instanța de fond jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește dreptul contribuabilului de a obține dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior prin hotărâre judecătorească.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că "Articolul 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa pe valoarea adăugată pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească." (Hotărârea din 24 octombrie 2013, Rafinăria Steaua Română, C-431/12).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "23. Pentru aceleași motive, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere." și a subliniat că "25. Pe de altă parte, trebuie să se constate că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.".

Reclamanta are dreptul la dobânzi începând cu data la care s-a împlinit termenul prevăzut de legea în vigoare pentru rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată cu privire la care s-a stabilit în mod definitiv dreptul la rambursare, și până la data la care taxa pe valoarea adăugată a fost rambursată (prin restituire sau compensare), inclusiv pentru perioada în care actele administrative prin care a fost refuzat dreptul la rambursare erau în vigoare, însă au fost ulterior anulate definitiv. Pentru stabilirea dreptului la dobânzi nu prezintă relevanță soluționarea în termenul prevăzut de lege a cererii de rambursare, iar ulterior, după soluționarea definitivă a litigiului, a cererii de restituire, în condițiile în care rambursarea trebuia efectuată în mod concret la expirarea termenului prevăzut de lege pentru rambursare, refuzul de restituire a fost stabilit în mod definitiv ca fiind nelegal, prin hotărâri judecătorești, iar actele administrative prin care s-a refuzat rambursarea au fost anulate definitiv.

Raportat la situația de fapt reținută, reclamanta beneficiind tardiv de rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 433.634 RON, solicitată prin cererea înregistrată sub nr. x/12.04.2002, respinsă potrivit procesului-verbal nr. x încheiat la data de 30.08.2002 și anulat prin sentința civilă nr. 687/17 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 2569/2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, și rambursată reclamantei, prin compensare și plată, la datele de 09.01.2015 și 24.02.2015, are dreptul la dobânzi fiscale inclusiv pentru perioada în care actul administrativ ulterior anulat era în vigoare.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind calculul dobânzii de la data depunerii cererii de rambursare, 12.04.2002, dobânzile fiind calculate de la o dată ulterioară celei la care avea dreptul (expirarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de legea în vigoare pentru soluționarea cererii de rambursare), și anume de la data de 30.08.2002 (data procesului-verbal nr. x/30.08.2002 prin care a fost respinsă la rambursare taxa pe valoarea adăugată solicitată), până la data de 9.01.2015 pentru suma de 337.531 (pentru care s-a efectuat compensarea), respectiv până la data de 23.02.2015 pentru suma de 96.103 RON (care a fost restituită),

Suma asupra căreia se solicită dobânzi este taxa pe valoarea adăugată respinsă la rambursare prin procesul-verbal nr. x/30.08.2002, iar faptul că restituirea taxei pe valoarea adăugată, ulterior anulării actelor administrative prin care rambursarea a fost refuzată, ar fi fost efectuată în termenul prevăzut de lege pentru restituire, nu prezintă relevanță. Reclamanta are dreptul la dobânda aferentă taxei pe valoarea adăugată respinsă la rambursare în baza actelor administrativ-fiscale anulate, iar emiterea actelor administrative prin care s-a refuzat rambursarea, ulterior anulate, și perioada în care au fost parcurse procedurile judiciare care au condus la anularea și constatarea, în final, a dreptului la rambursarea TVA, nu conduc la înlăturarea dreptului la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere.

Motivele de recurs privind cheltuielile de judecată sunt, de asemenea, nefondate. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., instanța de fond a obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov să plătească reclamantei S.C. "A." S.R.L. Brașov cheltuieli de judecată parțiale (proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată), în cuantum de 6.667 RON, reprezentând cheltuieli cu efectuarea expertizei (onorariul achitat de către reclamantă fiind de 6939 RON).

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., " (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.".

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este justificată de existența culpei procesuale a celui care a pierdut procesul, iar față de admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 453 C. proc. civ., fiind nefondată critica de aplicare greșită a acestora. Nu se impunea aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) și (3) C. proc. civ., întrucât onorariul expertului nu este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de expert și circumstanțele cauzei.

Dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, care prevăd că "(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului.", nu sunt incidente în sensul invocat de recurentă, fiind aplicabile în ceea ce privește stabilirea onorariului definitiv de către instanța care a dispus efectuarea expertizei judiciare. Onorariul definitiv a fost stabilit de instanță ulterior efectuării raportului de expertiză, prin încheierea din data de 14.01.2016, în baza decontului depus de expert, necontestat.

Pentru aceste motive, raportat la motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, este legală, recursul fiind nefondat.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.