Decizia nr. 37 din 7 mai 2020

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 13.394/3/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare la data de 1 ianuarie 2018):

Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii – de până la 35%.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, denumit în continuare regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 13.394/3/2018, reclamanţii persoane fizice au solicitat obligarea pârâtului A la emiterea deciziilor suplimentare de salarizare prin care, în completarea deciziilor de salarizare existente, să stabilească dreptul la acordarea, începând cu 1 ianuarie 2018, a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 şi în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 632/2018*) pentru aprobarea cuantumului sporului pentru condiţii de muncă, aplicabil la nivelul autorităţii pârâte, precum şi plata, începând cu 1 ianuarie 2018, a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă stabilite în condiţiile menţionate anterior.

În Dosarul nr. 15.778/3/2018 (privindu-i pe reclamanţii B şi C în contradictoriu cu acelaşi pârât), la termenul de judecată din 1 august 2018, instanţa a dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. 13.394/3/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.867 din 29 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a obligat pârâtul A să emită deciziile suplimentare de salarizare pentru reclamanţi prin care să dispună plata în favoarea acestora, începând cu 1 ianuarie 2018, a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 şi în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 632/2018.

În motivare, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale cap. II lit. A pct. II subpct. 6 din anexa nr. VIII la lege nu fac distincţia invocată de pârât în refuzul privind acordarea sporurilor în litigiu, astfel încât condiţiile de muncă ale întregului personal al pârâtei sunt identice pe grupe de activităţi, aşa cum este stabilit prin buletinele de analiză/expertizare întocmite în procedura administrativă. Nici în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 nu se reglementează acordarea diferită a sporurilor pentru condiţii de muncă prin raportare la depăşirea sau nedepăşirea grilei de salarizare valabile în anul 2022. Sporurile pentru condiţii de muncă se acordă în acest sens întregului personal care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii stabilite în buletinele de expertizare a locurilor de muncă.

În aceste condiţii, plata pentru muncă egală a unor drepturi salariale diferite este discriminatorie, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 16 din Constituţia României, art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 5 din Legea nr. 53/2003, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 21/2016, în care s-a reţinut că existenţa mai multor acte normative în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un tratament diferenţiat şi nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii care presupune plata egală pentru munca de valoare egală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că sporurile specifice pentru condiţiile de muncă nu pot fi acordate decât personalului care a avut acele sporuri în salariul brut existent în plată la 31 decembrie 2017 sau care, prin majorarea acestui salariu cu 25%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2018, nu a ajuns la cuantumul maximal prevăzut de lege pentru 2022, invocând şi Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente:

A arătat că de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat să se dispună emiterea deciziilor suplimentare de salarizare prin care să se dispună plata în favoarea acestora, începând cu 1 ianuarie 2018, a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 şi în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 632/2018, iar dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor anterior menţionate, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prezintă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. De asemenea s-a constatat că din evidenţele aflate pe site-ul www.scj.ro nu rezultă că această chestiune de drept, a cărei lămurire se cere, face obiectul unui recurs în interesul legii.

Recurentul-pârât a apreciat că este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul întrebării preliminare, aceasta fiind admisibilă în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă; totodată, a arătat că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) din Legeacadru nr. 153/2017 se acordă, în perioada 2019-2022, în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, prin excepţie, începând cu luna ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 ori devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Intimaţii-reclamanţi au considerat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că obiectul dedus judecăţii priveşte tocmai interpretarea legii cu privire la condiţiile de aplicare a sporului, respectiv dacă acesta se acordă în funcţie de valoarea salariului de bază, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sau prin raportare la condiţiile de muncă, astfel cum acestea sunt stabilite prin anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2.

Instanţa de trimitere a reţinut Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care au fost interpretate dispoziţiile notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1, respectiv 8 din Legea-cadru nr. 153/2017, faptul că în temeiul art. 23 din Legeacadru nr. 153/2017 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, incidenţa în cauză a art. 1, respectiv art. 6 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017; a avut în vedere buletinul de expertizare nr. 31/29.01.2018, Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 619/2018*) prin care preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a aprobat cuantumul sporurilor privind condiţiile de muncă pentru întreg personalul din cadrul instituţiei pârâte şi faptul că sporul pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă un drept salarial nou, constituit prin dispoziţiile legale mai sus menţionate.

A reţinut apoi ca fiind relevant faptul că reclamanţii, chiar dacă ocupă aceleaşi funcţii, îşi desfăşoară activitatea în condiţii noi, atestate de aplicarea regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, iar faţă de faptul că a doua etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), priveşte anul 2018 şi prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, arată că nu acesta este cazul reclamanţilor, care nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, ci în condiţiile reglementate prin regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, astfel că majorarea limitată la 25% din cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), începând cu luna ianuarie 2018, se aplică numai în situaţia în care personalul respectiv şi-ar desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii, adică dacă legiuitorul nu ar fi recunoscut şi drepturi salariale noi pornind de la anumite condiţii de muncă, cum este cazul reclamanţilor.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept şi suspendarea judecăţii recursului până la pronunţarea hotărârii prealabile.

Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Târgu Mureş au comunicat că nu au fost identificare cauze având ca obiect problema de drept supusă analizei.

Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat că Tribunalul Alba şi Tribunalul Sibiu nu au identificat practică judiciară şi nu au exprimat punct de vedere. Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a comunicat punctul de vedere în sensul că sporului prevăzut de anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 i se aplică doar dispoziţiile generale ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a) şi alin. (4)-(8), întrucât această categorie de personal nu se încadrează în niciuna dintre excepţiile reglementate în celelalte prevederi ale art. 38. A comunicat că la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba lulia au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti, care au fost anexate, rezultând următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că, la nivelul secţiilor a VIII-a şi a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, din consultarea practicii judiciare referitoare la problema de drept care face obiectul adresei, s-a constatat existenţa a două puncte de vedere, după cum urmează:

S-a menţionat că au fost identificate mai multe cauze suspendate în baza dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Tribunalul Bucureşti a comunicat că această categorie de persoane îşi desfăşoară activitatea în condiţiile reglementate prin regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, act normativ care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, iar majorarea limitată la 25% din cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu luna ianuarie 2018, se aplică numai în situaţia în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, adică dacă legiuitorul nu ar fi recunoscut şi drepturi salariale noi pornind de la anumite condiţii de muncă, cum este cazul de faţă. A precizat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti.

Tribunalul Ilfov a comunicat un punct de vedere, în sensul că sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă trebuie acordat indiferent dacă s-a atins sau nu grila de salarizare din anul 2020, dar numai începând cu 1 ianuarie 2018, întrucât pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2017 sporul prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6 lit. a), nu poate fi acordat, deoarece pentru acest interval se păstrează toate elementele de salarizare existente în iunie 2017, când Legea-cadru nr. 153/2017 nu era în vigoare.

Tribunalul Călăraşi a comunicat că nu a identificat jurisprudenţă relevantă şi nu a formulat punct de vedere.

Tribunalul Teleorman a comunicat punctul de vedere al secţiei competente, în sensul că, în condiţiile în care personalul din cadrul instituţiilor publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prestează această muncă în condiţii vătămătoare recunoscute de legiuitor, aceste condiţii trebuie recompensate cu sporul respectiv indiferent dacă s-a atins sau nu grila de salarizare din anul 2022 şi pentru toţi salariaţii care, potrivit buletinului de expertizare a locurilor de muncă, lucrează în condiţii cu risc de îmbolnăvire. Nu s-ar putea reţine că salariatul care nu a atins grila din anul 2022 lucrează în condiţii mai puţin vătămătoare decât ceilalţi.

Tribunalul Giurgiu a comunicat punctul de vedere al Secţiei civile, în sensul că trebuie distins între dreptul la salariu pentru munca deja prestată şi dreptul de a primi în viitor un salariu într-un anumit cuantum, trebuie distins între salariul de bază, pe de-o parte, şi sporuri sau alte beneficii, pe de altă parte, deoarece au un regim juridic diferit. Dispoziţiile legale incidente nu condiţionează acordarea sporului de un anumit cuantum al salariului de bază-, o astfel de condiţie se va aplica doar dacă este prevăzută de prevederile generale cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv doar dacă există o dispoziţie generală cu care norma specială să se completeze; pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2017 sporul prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a), nu poate fi acordat în temeiul acestei legi, intrată în vigoare la 1 iulie 2017, deoarece toate elementele de salarizare se menţin la nivelul lunii iunie 2017; în schimb, pentru perioada următoare, nimic nu condiţionează acordarea sporului de un anumit nivel al salariului de bază; ceea ce este limitat este salariul de bază care, dacă depăşeşte nivelul stabilit pentru anul 2022, va fi redus la acest nivel maximal.

În ceea ce priveşte Tribunalul Ialomiţa s-a exprimat opinia în sensul că majorarea limitată la 25% din cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu luna ianuarie 2018, se aplică drepturilor salariale în plată, pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii, nu şi în cazul drepturilor salariale noi (spor nou), pornind de la anumite condiţii (vătămătoare/periculoase, în cazul reclamanţilor din speţă).

Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a comunicat că jurisprudenţa identificată este reflectată în hotărârea înaintată, prin care s-a admis recursul, s-a casat în întregime sentinţa atacată şi, rejudecând, s-a admis în parte acţiunea în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la emiterea deciziilor în favoarea reclamanţilor care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea sporurilor conform Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 657/2018.

În ceea ce priveşte momentul de la care aceste sporuri trebuie acordate, instanţa de control a reţinut că el nu poate fi stabilit; aceste sporuri trebuie stabilite ţinând cont inclusiv de încadrarea în restricţiile bugetare. Referitor la susţinerile pârâtei potrivit cărora sporurile în discuţie ar trebui acordate doar persoanelor care beneficiază de salariul de bază stabilit prin înmulţirea coeficienţilor cu salariul de bază minim brut garantat pe ţară sau persoanelor care, în urma majorării salariilor de bază din luna decembrie 2017 cu un procent de 25%, vor beneficia de salariile de bază stabilite la nivelul celui pentru anul 2022, s-a constatat că prin hotărârea atacată prima instanţă a stabilit că reclamanţii au în principiu dreptul la acordarea sporului pentru condiţii de muncă, însă a respins acţiunea pentru că o parte dintre condiţiile pentru acordarea acestui spor, respectiv stabilirea sa prin ordin al directorului executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj în conformitate cu procedura legală, nu au fost îndeplinite. Prin urmare, prima instanţă nu a împărtăşit argumentele intimatei, caz în care ar fi trebuit să respingă de plano acţiunea formulată, iar intimata nu a promovat recurs cu privire la considerentele hotărârii instanţei de fond. În acest context, Curtea a reţinut că problema acordării sporurilor în discuţie din perspectiva prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 a fost deja tranşată şi că nu poate fi readusă în discuţie în cadrul prezentului recurs.

Curtea de Apel Constanţa a comunicat că a fost identificată o sentinţă în care a fost pusă în discuţie problema de drept în cauză, recursul împotriva acesteia fiind în curs de judecată. Prin aceasta s-a reţinut că sporul pentru condiţii de muncă va deveni aplicabil şi va putea fi acordat în momentul în care salariul de bază va fi determinat utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat. În mod excepţional, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, în acelaşi sens fiind şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 82/2018.

Tribunalul Constanţa a comunicat că nu au fost identificate cauze care să supună atenţiei problema de drept, iar punctul de vedere este în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (4) teza a II-a din Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Craiova a înaintat hotărâri judecătoreşti şi a arătat că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare nu poate fi aplicat cu ignorarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. Dacă salariul de bază cuvenit, stabilit în condiţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este egal sau mai mare decât nivelul stabilit prin anexa nr. VIII pentru anul 2022, pentru aceeaşi funcţie şi încadrare, nu se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în condiţiile cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1-3 din anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 917/2017, care a fost emisă în aplicarea art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt aplicabile începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, doar în situaţia funcţionarilor publici al căror salariu de bază, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este mai mare începând cu 1 ianuarie 2018 decât cel stabilit potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Vrancea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare se efectuează în condiţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, acesta cuprinzând şi dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 priveşte anul 2018 şi prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, însă, potrivit art. 1 şi art. 6 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nu îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii, ci în condiţiile actului normativ anterior menţionat. A comunicat o hotărâre judecătorească nedefinitivă, recursul împotriva acesteia fiind suspendat în baza art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat faptul că la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi al Tribunalului Iaşi practica judiciară este unitară, în sensul că actele administrative individuale emise cu privire la stabilirea salariului de bază începând cu 1 ianuarie 2018 respectă dispoziţiile legale anterior menţionate, având în vedere că prin majorarea cu 25% a cuantumului brut al acestor salarii faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 nu au fost depăşite salariile de bază stabilite în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, majorate cu procentele aferente gradaţiei, astfel încât să se acorde sporurile pentru condiţii de muncă. Sporurile se cuvin atunci când salariile de bază ajung la nivelul celor stabilite în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, acesta fiind motivul pentru care personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depăşesc grila din 2022 beneficiază şi de sporuri, prin aplicarea prevederilor regulamentare, acestea urmând a fi determinate ca procent asupra salariilor de bază stabilite în raport cu anexele la Legea-cadru nr. 153/2017. Au fost anexate hotărârii judecătoreşti definitive.

Opinia exprimată de Tribunalul Vaslui a fost în sensul admiterii acţiunilor şi obligării pârâţilor să emită noi decizii de salarizare în care să fie inclus şi sporul privind condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase prevăzut de anexa nr. VIII cap. II din Legea-cadru nr. 153/2017 şi regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, în cuantumul stabilit de ordonatorul de credit.

Curtea de Apel Oradea a comunicat că a identificat o decizie recentă în cuprinsul căreia, în esenţă, s-a apreciat că sporurile în discuţie nu pot fi acordate începând cu a doua etapă de aplicare etapizată a acestei legi, adică în perioada 1.01.2018-31.12.2018, aceasta fiind regula. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta fiind regula pentru a doua perioadă. Începând cu data de 1 ianuarie 2019, adică în a treia etapă de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2018, sporurile prevăzute în anexe vor fi acordate tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale, cu menţiunea că sporurile prevăzute de legea-cadru trebuie concretizate, iar în lipsa unei astfel de concretizări, acţiunea nu ar putea fi admisă, deoarece drepturile respective ar avea doar un caracter potenţial.

Curtea de Apel Piteşti a comunicat că practica identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia sa teritorială este în sensul că personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice beneficiază şi de sporul pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase. A fost transmisă în acest sens o sentinţă pronunţată de Tribunalul Vâlcea; aceasta nu este definitivă, recursul împotriva acesteia a fost admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a comunicat următoarele cu privire la problema de drept:

Curtea de Apel Suceava a comunicat că la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal nu au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti relevante, a fost înregistrată o singură cauză, suspendată potrivit art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aceasta fiind înaintată, împreună cu punctul de vedere exprimat de Tribunalul Suceava, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Potrivit acesteia, opinia majoritară este în sensul punctului de vedere al completului de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, care a formulat sesizarea, iar într-o altă opinie s-au invocat considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 82/2018 referitoare la aplicarea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal a comunicat două hotărâri judecătoreşti definitive; în prima dintre acestea s-a avut în vedere Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a reţinut că persoana îndreptăţită poate beneficia de sporul în litigiu în anul 2018 exclusiv în ipoteza în care salariul de bază pentru anul 2018, astfel cum a fost majorat conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu 25% faţă de luna decembrie 2017, depăşeşte salariul de bază care s-ar cuveni pentru anul 2022; în cea de a doua nu s-a reţinut interpretarea în sensul că sporul poate fi acordat doar persoanelor ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate, iar raportat la prevederile art. 6 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, printre criteriile în funcţie de care se poate face nominalizarea personalului care să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, nu este prevăzut cuantumul salariului de bază determinat potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, singura limită impusă de acest act normativ fiind cea prevăzută la art. 25; cea de a treia hotărâre comunicată este nedefinitivă, judecata recursului împotriva acesteia fiind suspendată potrivit art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi a constatat că prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. a) teza finală, art. 11 alin. (1), art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.450/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit că majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022 această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

Art. 519 din Codul de procedură civilă instituie următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: