ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3219/2019

Ședința publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 ianuarie 2016, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 2303/19.11.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, reclamantul Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea deciziei nr. 30/10.04.2015 privind soluționarea contestației și a procesului-verbal de constatare a neregurilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014 întocmit de Direcția de Constatare si Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea creanței bugetare stabilită prin procesul-verbal de constatare a neregurilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014, în cuantum de 6.925.186,37 RON (5.803.838,23 RON + 1.121.348,14 RON TVA) și obligarea pârâtului la plata întregii sume nerambursate, aferentă contractului de finanțare nr. x/30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 Iei, inclusiv TVA.

Prin sentința civilă nr. 69 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Municipiul Câmpina, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În referire la criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant Municipiul Câmpina a susținut că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, instanța trebuia să arate în concret probele dosarului, situația de fapt pe care a reținut-o în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

În ceea ce privește probele administrate, instanța de fond a făcut doar o referire generică la acestea, menționând nota de lucrări nr. x/2012 din 19.05.2014 întocmită de DLAF și precizând, totodată, că "toate documentele se regăsesc în acest sens, în multitudinea de înscrisuri și lucrări existente la dosarul cauzei", fără a indica în concret vreo filă din dosar la care s-a raportat.

A mai arătat recurentul-reclamant că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată, referitoare la faptul că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2014 a fost emis pentru aceleași nereguli înlăturate definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, că abaterea are caracter formal, fără un potențial impact financiar, astfel încât, în raport de prevederile art. 6 (3

3

) din O.U.G. nr. 66/2011, nu trebuia să fie aplicată reducerea procentuală și stabilită în sarcina recurentului o creanță bugetară, precum și că în cauza dedusă judecății nu există prejudiciu, așa cum rezultă din practica judiciară internă și europeană în materie, invocată în fața instanței de fond (pe care reclamantul o invocă și în recurs).

Tot în cadrul acestui motiv de recurs a mai susținut recurentul-reclamant că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, rezultă din considerentele sentinței atacate că cererea de obligare a pârâtului să ramburseze suma de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA, a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că pentru această cerere nu a fost îndeplinită procedura prealabilă potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, or, din lecturarea dispozitivului sentinței se constată că acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, și nu ca inadmisibilă.

O altă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a referit la faptul că prima instanță a evocat dispozițiile art. 109 alin. (2) și (3) din vechiul C. proc. civ., care prevăd că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, fără ca acestea să fie incidente în speță, întrucât în cauza dedusă judecății se aplică dispozițiile noului C. proc. civ., întemeindu-și astfel hotărârea pe motive străine de natura pricinii.

Cât privește referirea în considerentele sentinței la societatea A., argumentele primei instanțe sunt rezultatul unei evidente erori generată de confundarea societății A. cu B. S.R.L., care a creat convingerea instanței că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, reprezentând, astfel, un alt motiv străin de natura pricinii.

În cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014 se face referire la o societate comercială deținută de fiul și soția primarului municipiului Câmpina, însă nu este vorba de A., ci de societatea B. S.R.L., care, conform mențiunilor cuprinse în acest proces-verbal nu a avut nicio implicare. Deși, în motivarea hotărârii, instanța a reținut că societatea A. este deținută de soția și fiul primarului, în realitate, aceasta este o societate italiană, cu asociați italieni, care nu are nicio legătură cu persoanele anterior menționate.

În privința criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 6 (3

3

) din O.U.G. nr. 66/2011. Arată recurentul că schimbarea soluției tehnice de realizare a pasajului nu a avut niciun potențial impact financiar, în condițiile în care valoarea de realizare a pasajului conform noii soluții tehnice a fost mai mică decât valoarea de realizare conform soluției inițiale. Prin urmare, sunt incidente prevederile legale menționate, motiv pentru care nu trebuia să fie stabilită în sarcina sa o creanță bugetară în valoare de 6.925.186,37 RON.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în principal, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 20 martie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Prin încheierea de la termenul din 20 martie 2019, Înalta Curte, din oficiu, a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., referitoare la măsura suspendării judecării recursului, până la soluționarea dosarului penal aflat pe rolul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, motiv pentru care, a dispus amânarea judecării cauzei și a acordat termen de judecată la data de 12 iunie 2019, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere în acest sens, măsură ce a fost îndeplinită de către părțile litigante.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de suspendare a judecării recursului în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând cererea de suspendare a judecării recursului, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că această cerere este neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare.

Prin adresa emisă la 9 mai 2019 (aflată la dosarul de recurs), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a comunicat Primăriei Municipiului Câmpina faptul că, în dosarul nr. x/2012 înregistrat pe rolul acestei unități de parchet, se efectuează acte de urmărire penală in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

La data de 4 iunie 2019, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a înregistrat la dosar un punct de vedere, prin care a solicitat suspendarea prezentei cauze potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., raportat la faptul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014 prin care au fost declarate neeligibile toate cheltuielile aferente actului adițional nr. x la contractul de lucrări nr. x/22.03.2010 a fost emis ca urmare a constatărilor DLAF potrivit Notei de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014.

De asemenea, prin punctul de vedere, înregistrat la dosar la data de 6 iunie 2019, recurentul-reclamant Municipiul Câmpina a arătat că în dosarul nr. x/2012 s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000. Drept urmare, având în vedere că de la data înregistrării dosarului (anul 2012) și până în prezent, urmărirea penală deschisă este in rem, a apreciat că în cauză nu se impune suspendarea soluționării recursului, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.. În subsidiar, întrucât norma legală prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu face distincție între urmărirea penală in rem și in personam, iar infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată în recurs, a apreciat că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2012 aflat în lucru pe rolul Serviciului Teritorial Ploiești din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. conferă posibilitatea instanței de judecată să decidă asupra oportunității suspendării judecării cauzei, în vederea unei bune administrări a actului de justiție, însă, în speță, nu este incidentă ipoteza prevăzută de acest text de lege pentru suspendarea facultativă a judecării recursului, întrucât soluția care urmează a se pronunța în dosarul penal nu are nicio înrâurire asupra dezlegării prezentului litigiu, în care problema de drept în discuție o constituie verificarea legalității actelor administrative întocmite în procedura de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

În consecință, cererea de suspendare a judecării recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

II.2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

Subsumat motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă, în esență, că prima instanță nu a analizat argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului. De asemenea, recurentul-reclamant arată că sentința recurată cuprinde aspecte contradictorii, precum și străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reluare a concluziilor MDRAP, preluate de la DLAF, cu privire la neregulile constatate în legătură cu proiectul în discuție. Astfel, prima instanță nu a arătat în concret motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la situația de fapt dedusă judecății și la apărările formulate de pârât.

Neanalizarea de către instanța de fond a argumentelor reclamantului încalcă dreptul la apărare al acestuia, precum și prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun instanței să răspundă motivelor invocate prin cererea introductivă.

Înalta Curte constată că sunt fondate și criticile recurentului referitoare la împrejurarea că hotărârea se fundamentează pe motive contradictorii. Astfel, deși cererea de chemare în judecată privește două capete de cerere (cererea în anulare, formulată în principal și cererea în pretenții, în subsidiar), iar în considerentele sentinței atacate se regăsesc argumentele instanței referitoare la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de rambursare, formulată în subsidiar, în dispozitiv se regăsește doar soluția de respingere, ca neîntemeiată, a întregii cereri de chemare în judecată.

De asemenea, din perspectiva soluției criticate, sentința recurată cuprinde motive contradictorii, chiar străine de natura cauzei.

Astfel, în susținerea motivelor de nelegalitate, reclamantul a arătat că legătura comercială între S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. nu are nicio relevanță pentru relația contractuală dintre Municipiul Câmpina și S.C. C. S.R.L. pentru proiectul "Modernizare Calea x", în condițiile în care chiar în cuprinsul procesului-verbal se precizează că "din verificări nu a rezultat implicarea S.C. B. S.R.L. în derularea proiectului ce face obiectul verificării și nici că banii încasați de societate ar fi provenit din sumele acordate pentru realizarea acestuia".

Prezentând argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, judecătorul fondului a reținut, între altele, că, la fundamentarea procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/17.12.2014 au fost valorificate concluziile rezultate din verificările efectuate de către Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin nota de lucrări nr. x/2012 din data de 19.05.2014, iar "referitor la relația comercială între S.C. C. S.R.L. și A., instanța urmează să constate că aceste activități conform verificărilor efectuate de organele abilitate nu s-a derulat în condiții legale, o parte a serviciilor plătite de S.C. C. S.R.L., nefiind executate, conform prevederilor contractuale". A mai reținut judecătorul fondului, în continuare, că "se cuvine a sublinia, pentru o mai bună edificare și dezlegare judicioasă a pricinii dedusă judecății, că această societate este deținută de soția și fiul primarului, de altfel, reprezentantul legal al reclamantei".

Or, conform mențiunilor care se regăsesc la pagina 129 din cuprinsul actului emis de DLAF, rezultă că" ... echipa de control a efectuat verificări ... privitoare la existența unei relații comerciale între S.C. C. S.R.L. Bănești și S.C. B. S.R.L. Câmpina (societate condusă de fiul primarului municipiului Câmpina) ...", iar potrivit mențiunilor care se regăsesc la paginile 148-149 din același act, în legătură cu relația comercială dintre S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., concluzionând, s-a reținut că "... din verificări nu a rezultat implicarea S.C. B. S.R.L. în derularea proiectului ce face obiectul verificării și nici că banii încasați de societate ar fi provenit din sumele acordate pentru realizarea acestuia, echipa DLAF apreciază că verificarea în detaliu a cestei relații comerciale, precum și stabilirea unor eventuale implicații penale ale acesteia exced sferei de competență a Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF".

În contextul anterior expus, este evident că soluția judecătorului s-a bazat pe alte aspecte decât cele avute în vedere de emitentul actului atacat pentru a-i confirma legalitatea, fiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și considerente străine de natura cauzei.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aspect în raport de care nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de casare reprezentat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârât și la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina împotriva sentinței civile nr. 69 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2019.