ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26.08.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Municipiul Câmpina a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. 30 din 10.04.2015 privind soluționarea contestației administrative, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 17.12.2014 întocmit de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; anularea creanței bugetare stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014, în cuantum de 6.925.186,37 RON (5.803.838,23 RON + 1.121.348,14 RON TVA), precum și obligarea pârâtului la plata întregii sume nerambursate, aferentă contractului de finanțare nr. x din data de 30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA.

Prin sentința civilă nr. 2303/19.11.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamantul Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 69 din data de 16 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva sentinței nr. 69/16.03.2016 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul Municipiul Câmpina, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3219 din 12 iunie 2019, a respins cererea de suspendare a judecării recursului în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca neîntemeiată, a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina împotriva sentinței civile nr. 69 din 16 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a reținut ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar conform îndrumărilor acesteia instanța de fond urma să procedeze la un examen efectiv al argumentelor reclamantului, prin raportare la apărările formulate de pârât și la probatoriul administrat în cauză, în vederea analizării aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 06.02.2020 sub nr. x/2020.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 27 din 09 martie 2020, a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Câmpina, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, rejudecarea dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Ploiești; a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât și a respins cererea de rambursare a sumei de 10.437.787,53 RON ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Municipiul Câmpina, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În dezvoltarea recursului, reclamantul a susținut următoarele:

Așa cum rezultă din lucrările dosarului, exact pentru aceleași pretinse nereguli reținute în legătura cu procedura de atribuire s-a mai emis anterior și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.09.2012, aferent proiectului cod. SMIS 1135, cu titlul "Modernizare Calea x".

Această Notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare a fost contestată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 111 din 16.04.2013 Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei hotărâri recurentul a declarat recurs și prin decizia nr. 3829/15.10.2014 Î.C.C.J. a admis recursul și a modificat în parte hotărârea în sensul că a dispus anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.09.2012, aferent proiectului cod. SMIS 1135, cu titlul "Modernizare Calea x" și a Deciziei nr. 191/19.11.2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu prezumție de lucru judecat că, schimbarea soluției tehnice de realizare a proiectului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și că, sancțiunea aplicată pentru această schimbare este neîntemeiată.

Așa cum rezultă din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014, ce face obiectul prezentei cauze, derularea proiectului "Modernizare Calea x" a fost supus verificărilor efectuate de D.L.A.F. și în baza acestor constatări, s-a procedat la aplicarea unor noi sancțiuni pentru aceleași fapte, fiind încălcate astfel atât dispozițiile legale interne cât și cele comunitare, prin care este interzis a fi aplicate mai multe sancțiuni pentru aceeași faptă.

Analizând chiar dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, invocate ca bază legală a verificării, se constată că, legiuitorul nu numai că, a exclus dubla sancționare, dar chiar și în cazul săvârșirii mai multor nereguli, prin art. 6 alin. (3 indice 4) a statuat că, în situația în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse și nicidecum un cumul al acestora.

Pentru a demonstra temeinicia cererii de chemare în judecată a făcut referire la practica judiciara interna si comunitara in materie, arătând că, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Europeană de Justiție au stabilit că, și atunci când în gestionarea fondurilor europene se constată producerea unui prejudiciu urmează a se aprecia gravitatea faptei raportat la consecințele sancțiunii astfel încât aceasta să nu fie extrem de împovărătoare, însă având în vedere că, în cauza dedusă judecații nu exista prejudiciu, cu atât mai mult trebuie analizată consecința sancțiunii.

Astfel, în Decizia nr. 1473/20.03.2012 pronunțata de ÎCCJ în dosarul nr. x/2010, instanța supremă a menționat că, sancțiunile aplicate nu trebuie să încalce scopul în care a fost creat programul de finanțare și nici să încalce principiul proportionalitatii consacrat în practica C.E.J. Tot în cuprinsul acestei decizii, Î.C.C.J. precizează:

"Aceasta presupune că, în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințele economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori (cauza C58/08 The Oueen, la cererea V. Ltd sa.).

În aplicarea acestui principiu, C.E.J. a stabilit că, «sancțiunile din dreptul intern trebuie să fie totdeauna proporționale cu gravitatea abuzului» (cauza C146/05. Hot, din 27 septembrie 2007, Collea KG si Finanzanet) iar «măsura să nu depășească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit» (hot. c-45/2006- Campina)".

În cauza Comissia/Partheon (T.7/05. Rep. II - 100, pct. 94-107) s-a subliniat: «Atunci când se constată o încălcare a dispozițiilor contractuale de către beneficiarul fondurilor nerambursabile, autoritatea contractantă are o marjă de apreciere în privința luării unor decizii cu caracter sancționator, dacă încălcarea este suficient de gravă «și chiar dacă» beneficiarul trebuie să repare consecințele prejudiciului cauzat prin încălcarea clauzelor contractului în condiții mai restrictive decât cele din dreptul național privind răspunderea, acestea nu pot fi concepute astfel încât să facă, în practică, imposibilă sau, excesiv de dificilă obținerea reparării prejudiciului».

Având în vedere că, în cuprinsul deciziei citate mai sus ÎCCJ apreciază că, nu trebuie să se creeze "consecințe negative excesiv de împovărătoare pentru comunitate", reiese că, suma 6.925.18637 RON stabilită cu titlu de creanță bugetară rezultată din nereguli, este o sumă extrem de împovărătoare.

Instanța de fond apreciază că, raportat la dispozițiile art. 10 din H.G. nr. 875/2011, la constatările DLAF evidențiate în Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 și la faptul că, recurentul reclamant nu a adus probe, din care să rezulte netemeinica acestora, cererea de chemare în judecată este nefondată. De asemenea a apreciat că, nu constituie un argument în sensul inexactității și nerealitatii celor consemnate în Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 întocmita de DLAF împrejurarea că, în dosarul penal nr. x/2012 aflat pe rolul DNA-Serviciul Teritorial Ploiești și în prezent, după 6 ani de la întocmirea notei sunt efectuate acte de urmărire penală in rem. Numai ă, analizând Nota de control nr. x/2012 din data de 19.05.2014 se constată că, sunt menționate în mod expres numele persoanelor pentru care DLAF apreciază că, există indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, indicându-se și pretinsele infracțiuni și este evident că, dacă respectivele constatări erau exacte s-ar fi început urmărirea penală in personam și probabil că, respectivele persoane erau și trimise în judecată până în prezent.

Sentința civila nr. 27 din 9 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

În cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată a solicitat obligarea intimatului pârât la plata sumei nerambursată aferentă contractului de finanțare nr. x/30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON.

Prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2015, intimatul pârât a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă aceasta cerere, precizând că, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Având în vedere ca intimatul pârât nu a susținut niciodată că, nu i-ar fi fost comunicată adresa nr. x/25.05.2015, este evident că, instanța de fond trebuia, în baza rolului activ, să solicite probe pentru a face dovada comunicării adresei care reprezintă procedura prealabilă dacă avea bănuiala că, această adresă nu a fost comunicată pârâtului. Cert este însă, că, dacă intimatului pârât nu i s-ar fi comunicat adresa respectivă ar fi făcut mențiune în întâmpinare despre acest lucru.

Ca urmare, în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibil petitul trei al cererii de chemare în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. .

Prin întâmpinarea formulată la data de 30.07.2020, intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, arătând în esență următoarele:

Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.12.2014 a fost emis ca urmare a apariției unor date sumplimentare noi, necunoscute de structura de control la data încheierii Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA nr. t/13.09.2012.

Prin urmare, recurenta emite o opinie eronată, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.12.2014 nefiind reținute aceleași abateri și, pe cale de consecință, nu suntem nici în prezența puterii de lucru judecat, întrucât, în dosarul nr. x/2013 a fost analizată oportunitatea schimbării soluției tehnice, precum și dacă lucrările suplimentare erau datorate sau nu unor situații imprevizibile, iar în speța dedusă judecății a fost analizată situația de fapt care a stat la baza schimbării soluției tehnice ce se referă la antedatarea unor documente, mențiuni în fals pe documente, derularea în mod fictiv a unor negocieri pentru materiale necesare, fiind reținută folosirea cu știință a unor documente false, inexacte, incorecte în scopul justificării modificării soluției tehnice.

Totodată, nu poate fi reținută nici afirmația recurentei cu privire la aplicarea corecției financiare de 5% prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/30.09.2011 emisă pentru nerespectarea tratamentului egal în cadrul procedurii de atribuire a contractului și necontestată de UATM Câmpina, instanța de fond reținând în mod corect că, nici această sancțiune nu se mai regăsește distinctă în cadrul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, acest din urmă act fiind încheiat exclusiv pentru considerentul că procedura de atribuire a Actului adițional nr. x s-a bazat pe documente care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul obținerii pe nedrept de fonduri cu finanțare nerambursabilă.

Pe cale de consecință, criticile recurentei urmează a fi înlăturate, instanța de fond reținând în mod corect faptul că în speța dedusă judecății nu au fost aplicate sancțiuni noi pentru aceleași fapte și nici nu a fost încălcată prezumția de lucru judecat la încheierea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.12.2014.

În ceea ce privește critica recurentei reclamante potrivit căreia în cauză abaterea are caracter formal fără un potențial impact financiar, a solicitat să fie înlăturată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Contrar susținerilor recurentei, în cauza de față nu suntem în prezența unei corecții/reduceri procentuale, nereguli prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, ci a unor cheltuieli neeligîbite rezultate din nerespectarea contractului de finanțare.

Pe cale de consecință sumele constatate neeligibile nu au caracter formal, acestea fiind excluse de la finanțare.

Prin urmare, susținerile recurentei reclamante referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate deoarece obligația de restituire sau recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile de constatare a unei fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

În sprijinul acestei susțineri vin și constatările menționate de către DLAF în Nota de control nr. x/2012 din care rezultă că în cauză au fost sesizate mai multe nereguli în derularea contractului de execuție lucrări nr. x/22.03.2010.

În speță s-au adus prejudicii atât bugetului Uniunii Europene, cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Raportat la prevederile contractuale și legale, atât timp cât recurenta reclamantă a încălcat dispozițiile legale incidente în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene și cel național aferent acestuia este prejudiciat.

Aspectele constatate și sancționate dau expresie inclusiv normelor constituționale prevăzute la art. 135 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora statul are obligația de a asigura protejarea intereselor generale ale societății, respectiv a depistării în timp util atât a fraudelor, cât și a neregulilor, în speța în cauza fiind identificate nereguli apărute în obținerea fondurilor europene și fondurilor publice naționale aferente acestora, fiind efectuate verificări și din perspectiva utilizării acestor fonduri.

În acest sens, CJUE a statuat că simpla încălcare a Prevederilor Directivei 92/50/CE determină o cheltuială nejustificată și prin aceasta aduce prejudicii bugetului Uniunii.

În drept: art. 205 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Depunem prezenta întâmpinare în 2 (două) exemplare, unul pentru instanță și unul pentru comunicare.

La data de 18.08.2020, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de intimat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul reclamant și-a întemeiat cerere de recurs pe motivul de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile recurentului sunt întemeiate, Înalta Curte reține că, sentința recurată fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Din interpretarea sistematică a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, se constată că, legiuitorul nu numai că, a exclus dubla sancționare, dar chiar și în cazul săvârșirii mai multor nereguli, prin art. 6 alin. (3 indice 4) a statuat că, în situația în care, pentru același contract de achiziție verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexă, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse și nicidecum un cumul al acestora.

Totodată, dispozițiile art. 6 alin. (3 indice 3) din O.U.G. nr. 66/2011, prevăd:

"Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție de natură formală, care nu au niciun potențial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. Situațiile care pot fi constatate ca fiind fără impact financiar sunt prevăzute in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

Instanța de fond a precizat în considerentele hotărârii că, în cauza nu sunt incidente dispozițiile legale sus-mentionate deoarece ne aflam în ipoteza reglementata de art. 31 din OUGnr. 66/2011 conform cărora:

"(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora.

(2) În condițiile alin. (1) se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru eventuale diferențe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului."

Din analiza textului de lege sus menționat se constată că, la alin. (2) se prevede în mod expres de legiuitor, care este sancțiunea ce poate fi aplicată în situația în care apar date suplimentare necunoscute la data efectuării primului control, respectiv stabilirea de creanțe bugetare... până la acoperirea integrata a prejudiciului.

Înalta Curte reține că, legalitatea și temeinicia Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.12.2014 trebuia analizată de instanța de fond, prin coroborarea dispozițiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 cu dispozițiile art. 3 din același act normativ, urmând a fi avut în vedere și faptul că, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia nr. 3829/15.10.2014, cu putere de lucru judecat, că schimbarea soluției tehnice de realizare a proiectului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și că, sancțiunea aplicată pentru această schimbare este neîntemeiată.

Având în vedere că, schimbarea soluției tehnice de realizare a pasajului nu a avut niciun potențial impact financiar, în condițiile în care valoarea de realizare a pasajului conform noii soluții tehnice a fost mai mică decât valoarea de realizare conform soluției inițiale, este evident că, sunt incidente prevederile legale menționate mai sus, motiv pentru care, Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/17.12.2014 este nelegal și netemeinic.

Sunt întemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că, sentința civilă nr. 27 din 9 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată, recurentul reclamant a solicitat obligarea intimatului pârât la plata sumei nerambursată aferentă contractului de finanțare nr. x/30.09.2009, respectiv suma de 10.437.787,53 RON.

Prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2015, intimatul pârât a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă aceasta cerere, precizând că, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acestei solicitări s-a precizat în întâmpinare că, în baza art. 7 alin. (1) trebuia sa solicite autorității publice emitente "în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar recurentul a îndeplinit procedura prealabilă în anul 2015 pentru pretenții din anul 2012, astfel că, nu sunt îndeplinite condițiile legale privind procedura prealabilă.

Prin sentința civilă nr. 27/2020 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât și a fost respinsă cererea de rambursare a sumei de 10.437.787,53 RON ca inadmisibilă, iar in considerentele sentinței instanța de fond a făcut referire la dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform cărora plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător, însă a fost admisă excepția cu următoarea motivare:

"Deși reclamanta a invocat îndeplinirea procedurii prealabile prin cererea înregistrata la această sub nr. x/25.05.2015- dosar fond vol. 1, această cerere nu poartă dovada confirmării primirii de către pârât, astfel încât nu se poate considera că, îndeplinește condițiile procedurii prealabile astfel cum este reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la momentul formulării cererii".

Din înscrisurile noi depuse de recurent, dosar recurs, reiese că, a fost dovedită îndeplinirea procedurii prealabile de către acesta, astfel că, în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibil petitul trei al cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult, cu cât, intimatul pârât nu a susținut niciodată că, nu i-ar fi fost comunicată adresa nr. x/25.05.2015.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul.

Va casa sentința recurată și, rejudecând:

Va admite cererea reclamantului Municipiul Câmpina.

Va anula Decizia nr. 30/10.04.2015 privind soluționarea contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014 întocmit de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma nerambursată în cuantum de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA, aferentă contractului de finanțare nr. x/30.09.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Municipiul Câmpina împotriva sentinței nr. 27 din 09 martie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea reclamantului Municipiul Câmpina.

Anulează Decizia nr. 30/10.04.2015 privind soluționarea contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.12.2014 întocmit de Direcția de Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma nerambursată în cuantum de 10.437.787,53 RON, inclusiv TVA, aferentă contractului de finanțare nr. x/30.09.2009.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.