ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 950/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea pârâtei la plata sumei de 234.391,87 RON, reprezentând lipsa de folosință pentru terenul proprietatea Municipiului Câmpina, situat în Municipiul Câmpina, B-dul. x, nr. 59-61, județul Prahova, în suprafața totală de 341,48 mp, pentru perioada august 2018 - septembrie 2020, precum si la majorări de întârziere (1 % pe lună) în cuantum de 2.340 RON, în sumă totală de 236.731,87 RON, la care se adaugă suma reprezentând majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună de la data introducerii acțiunii și până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța; de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare, așa cum este prevăzută de legislația în vigoare, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 555 și 1537 C. civ. Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâtă în prezentul litigiu, reprezentând onorariu de avocat. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat necompetența funcțională a secției a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, având în vedere că litigiul dedus judecății este unul de natură civilă, care vizează pretenții decurgând din folosința unui imobil, iar pe fondul cauzei a solicitat să se respingă apărările formulate de către pârâtă, ca neîntemeiate, urmând să se admită acțiunea, așa cum a formulat-o. Prin încheierea din 12.02.2021, Tribunalul Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2020*.

Sentința pronunțată de Tribunalul Prahova Prin sentința nr. 1979/07.07.2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat reclamantul să plătească pârâtei 12.900 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin decizia nr. 2270/20.09.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca tardiv, apelul reclamantului împotriva sentinței; a respins cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar. A arătat recurentul că singura dată de la care avea posibilitatea de calculare a termenului de declarare a căii de atac era data la care a fost înregistrată hotărârea la sediul instituției, întrucât hotărârile și actele procedurale pot fi comunicate într-o zi de vineri, la o oră la care în programul de registratură nu mai pot fi înregistrate documente, pentru a primi număr de înregistrare. Astfel, documentele primite la ora 14:00 într-o zi de vineri, primesc număr de înregistrare în prima zi lucrătoare, respectiv în ziua de luni. Astfel că termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării la sediul instituției, situație față de care solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii. Recurentul a mai arătat că instanța de fond nu motivează sub nicio formă de ce consideră că este echivoc caracterul ilicit al faptei. Din argumentația, cel puțin sumară a instanței, se înțelege că fapta ilicită se referă la fapta pârâtei de a achiziționa și de a deține o construcție amplasată pe terenul proprietatea recurentului. Or, fapta ilicită a pârâtei constă în aceea că a folosit terenul proprietatea recurentului, pe care are amplasat un spațiu comercial, timp de 2 ani de zile, fără a achita contravaloarea folosinței terenului. Referitor la prejudiciu, recurentul arată că instanța nu face decât să rețină că s-a efectuat un raport de expertiză care a calculat suma de bani pe care recurentul ar fi putut să o primească cu titlu de chirie pentru terenul în litigiu, dar a stabilit că în cauză nu se poate reține nicio culpă în sarcina pârâtei sub aspectul cauzării unui prejudiciu in patrimoniul recurentului. Astfel, expertiza dispusă de către instanța de judecată nu este una utilă cauzei, deoarece specialitatea în care s-a dispus raportul de expertiză nu este cea care ar fi dus la dezlegarea pricinii. Din punctul de vedere al recurentului nu era necesar niciun raport de expertiză, sau, cel mult, se putea efectua o expertiză contabilă care să verifice calculele făcute de acesta și dacă prețul lipsei de folosință corespunde chiriei percepută de municipalitate pentru zona respectivă, chirie stabilită prin hotărârile consiliului local. Explicațiile instanței se rezumă doar la buna-credință a pârâtei care a solicitat cumpărarea terenului și la pasivitatea inexplicabilă a funcționarilor publici care au permis prelungirea pe un interval de circa 2 ani întocmirea unui simplu raport de evaluare a terenului în litigiu. Recurentul arată că într-o astfel de cauză oferta neechivocă de cumpărare a terenului de sub construcții, făcută de pârâtă, nu obliga la vânzarea acestuia prin întocmirea unui simplu raport de evaluare. Autoritatea publică locală este ținută de legislația în vigoare, în ceea ce privește evaluarea bunurilor imobile ale municipalității în vederea vânzării, cât și de legislația în privința achizițiilor publice, în ceea ce privește achiziționarea serviciilor unui evaluator autorizat. Procedurile de acest fel sunt proceduri de durată, care implică timp și resurse de la bugetul local cu această destinație, iar pârâta nu poate invoca că nu a folosit în acest timp terenul proprietatea recurentului. Față de aspectele învederate, recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond este nulă pentru nemotivare, respectiv nu conține argumentele pentru care au fost respinse cererile recurentului și nici argumentele pentru care au fost luate în considerare susținerile pârâtei. Mai arată recurentul că hotărârea este nelegală și pentru că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel: fapta ilicită săvârșită de pârâtă este aceea că a folosit terenul proprietatea municipalității o perioadă de timp, fără a plăti vreo sumă de bani pentru această folosință a terenului, iar vinovăția este dată de faptul că aceasta avea cunoștință că terenul pe care se află spațiul său comercial era proprietatea altuia, ignorând cu bună știință acest aspect și neînțelegând să achite vreo chirie pentru folosința bunului proprietatea altuia. Prejudiciul este acela că prin neachitarea vreunei chirii pentru terenul proprietatea recurentului, pârâta a prejudiciat bugetul local cu suma pretinsă în petitul acțiunii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Conform dovezii de comunicare a hotărârii aflată la dosarul de fond, hotărârea judecătorească nr. 1979/07.07.2021 a fost comunicată la data de 24.09.2021. Având în vedere dispozițiile legale indicate mai sus, termenul de recurs a început să curgă la data de 25.09.2021 și s-a împlinit la data de 25.10.2021. Conform dovezilor de la dosarul cauzei (respectiv ștampila aplicată pe plicul aflat la dosarul de apel), recurentul a depus apelul la data de 28.10.2021, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, situație în care instanța de apel în mod legal si temeinic a reținut că apelul este tardiv formulat. Instanța de apel în mod legal a înlăturat susținerea recurentului în sensul că termenul de apel trebuie calculat prin raportare la data menționată în registrul apelantei, atâta timp cât dispozițiile legale stabilesc, în mod clar și fără echivoc, faptul că termenul de apel se socotește de la data îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii, astfel după cum prevăd dispozitiile art. 165 C. proc. civ. În ceea ce privește celelelate critici, acestea nu reprezintă altceva decât o reluare a motivelor de apel. Recurentul susține că instanța de fond nu a motivat sub nicio formă de ce consideră echivoc caracterul illicit al faptei. Contrar celor susținute de apelant, judecătorul fondului a arătat care sunt considerentele pentru care a apreciat ca fiind echivoc caracterul illicit al faptei. Astfel, instanța de judecată a reținut că pretinsa faptă ilicită ar consta în folosința, timp de aproximativ 2 ani, a terenului pe care sunt amplasate construcțiile proprietatea pârâtei, dobândite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/17.08.2018. În condițiile în care încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor, intimata a manifestat intenția de a cumpăra terenul pe care se află construcțiile respective, pretinsa faptă de a folosi terenul respectiv nu poate îmbrăca forma unei fapte ilicite. În privința prejudiciului, recurentul susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de judecată a reținut că nu există prejudiciu, iar pe de altă parte, că în mod greșit s-a dispus efectuarea unei expertize. În ceea ce privește existența prejudiciului, în lipsa faptei ilicite nu se poate vorbi de producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul recurentei. Referitor la modalitatea în care a fost cuantificat prejudiciul pe care recurentul l-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond în mod legal și temeinic a încuviințat proba cu expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, singura în măsură să stabilească contravaloarea lipsei de folosință. Critica cu privire la încuviințarea expertizei este neîntemeiată, atâta timp cât în fața instanței de fond recurentul nu a contestat necesitatea și utilitatea expertizei. În mod temeinic instanța de fond a reținut că intimata a acționat cu bună credință, întrucât imediat după achiziționarea celor patru construcții s-a adresat recurentei cu o ofertă certă de achiziționare a terenului de sub construcții și a formulat periodic memorii și sesizări către Primăria Municipiului Câmpina pentru a urgenta finalizarea procedurii premergătoare încheierii contractului de vânzare cumpărare. Ca atare, nu poate fi reținută în sarcina intimatei nicio formă de vinovăție în producerea prejudiciului pe care recurenta susține că l-a suferit. Recurentul susține că fapta ilicită ar consta în folosirea terenului proprietatea municipalității o perioadă de timp, fără a plăti pentru această folosință. Nu se poate reține caracterul ilicit al acestei fapte, atâta timp cât, imediat după ce a intrat în proprietatea constructiilor edificate pe acest teren, intimata a solicitat primăriei să-i vândă terenul. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Prin notele scrise formulate la data de 23.05.2023, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, evocând fondul, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin decizia recurată, apelul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar, împotriva hotărârii de primă instanță, a fost anulat, ca fiind tardiv exercitat. Într-o primă parte a memoriului de recurs, recurentul a învederat că singura dată de la care avea posibilitatea de calculare a termenului de declarare a căii de atac era data la care a fost înregistrată hotărârea la sediul instituției, întrucât hotărârile și actele procedurale pot fi comunicate într-o zi de vineri, la o oră la care în programul de registratură nu mai pot fi înregistrate documente, pentru a primi număr de înregistrare. Astfel, documentele primite la ora 14:00 într-o zi de vineri, primesc număr de înregistrare în prima zi lucrătoare, respectiv în ziua de luni. În această situație, termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării la sediul instituției, situație față de care solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii. Într-o a doua parte a memoriului de recurs, recurentul deduce judecății aspecte de fond ale pricinii privind îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, raportate la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acela al solicitării contravalorii lipsei de folosință pentru terenul în litigiu. Înalta Curte constată însă că, având în vedere soluția cuprinsă în dispozitivul deciziei recurate, care vizează exclusiv sancțiunea respingerii apelului, aplicată pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual decât acele aspecte de nelegalitate care se raportează la considerentele privind incidentul procedural menționat, întrucât doar asupra acestei chestiuni s-a pronunțat instanța de judecată. Prin urmare, în măsura în care criticile recurentului sunt încadrabile în vreunul din motivele reglementate de art. 488 C. proc. civ. din această perspectivă, obiectul analizei instanței de control judiciar îl va constitui legalitatea sau nelegalitatea anulării apelului pentru exercitarea căii de atac în afara termenului prevăzut de lege, iar nu aspectele de fond privind îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Înalta Curte constată că recurentul, deși întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu expune nicio critică de nelegalitate în ce privește sancțiunea procedurală aplicată și nu arată, în concret, ce text de lege a fost încălcat de către instanța de apel, ci se limitează la a susține că, în opinia sa, termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării comunicării hotărârii la sediul instituției. Astfel, se reține că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 185 alin. (1) din același cod "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Totodată, art. 186 C. proc. civ. reglementează repunerea în termen și condițiile în care operează aceasta, iar art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. statuează asupra modului în care se calculează termenele pe zile, cum este și cazul termenului pentru exercitarea căii de atac a apelului. Instanța de apel a pronunțat decizia atacată raportându-se la aceste dispoziții privind stabilirea, calculul, împlinirea, curgerea și nerespectarea termenelor procedurale, modalitatea în care partea poate fi repusă în termenul procedural (de care reclamantul nu a uzat) și a constatat că hotărârea de fond a fost comunicată reclamantului la data de 24.09.2021 (conform procesului-verbal de la dosar tribunal), iar cererea de apel a fost formulată la data de 28.10.2021 (data poștei), în afara termenului de 30 de zile pentru declararea apelului, astfel cum este prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 154, art. 163, art. 165 C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură, instanța de apel a constatat că nu poate valorifica apărarea reclamantului în sensul că data înregistrării în evidențele acestuia a comunicării hotărârii primei instanțe este cea de la care se calculează termenul de apel, câtă vreme normele menționate reglementează o altă situație, respectiv, printre altele, comunicarea prin proces-verbal cu semnătură de primire, dovada în acest sens aflându-se la dosar și demonstrând exercitarea căii de atac în afara termenului prevăzut de lege. Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu critică în vreun fel raționamentul instanței, nu combate dezlegările acesteia și nu contestă incidența în cauză a dispozițiilor legale la care instanța s-a raportat atunci când a constatat tardivitatea apelului, simpla afirmație în sensul că termenul de declarare a căii de atac curge de la data înregistrării comunicării hotărârii la sediul instituției nefiind susceptibilă de încadrare în motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nesprijinindu-se pe vreo dispoziție legală în acest sens, a cărei nesocotire să fi fost invocată. În consecință, atunci când recursul nu este motivat sau când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Întrucât recurentul nu poate învedera, în concret, existența unor norme de drept a căror încălcare de către instanța de apel să fi atras soluția, apreciată eronată, de constatare a tadivității apelului și respingerii, în consecință, a căii de atac și nu critică soluția pronunțată din perspectiva legalității excepției de tardivitate, ci expune situații de fapt cu privire la modalitatea în care se înregistrează actele procedurale în evidențele acestuia, în cauză devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât intimata-pârâtă A. a făcut dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON reprezentând onorariu de avocat și având în vedere soluția ce se va da asupra recursului, respectiv aceea a constatării nulității căii extraordinare de atac, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant Municipiul Câmpina, prin primar, este parte căzută în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-pârâte. Suma acordată cu acest titlu însă nu va fi în cuantumul solicitat de către intimată (10.000 RON), ci va fi în cuantum de 1000 RON, stabilit conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la gradul de complexitate a cauzei, la soluționarea acesteia prin reținerea excepției de tardivitate și la faptul că litigiul a avut un singur termen de judecată în recurs, astfel încât și dimensiunea onorariului avocațial solicitate trebuie să fie corespunzătoare acestor elemente. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Câmpina, prin primar împotriva deciziei nr. 2270 din 20 septembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă și obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-pârâte A..