ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2127/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 01.02.2021, sub nr. x/2021 și precizată prin nota de ședință din 23.12.2021, reclamanții Primăria Municipiului Brașov, Municipiul Brașov, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Brașov, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D. au solicitat obligarea pârâților A. și B. la încheierea actului adițional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceștia s-au obligat prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 și nr. y/10.07.2018, iar în caz contrar, hotărârea judecătorească să țină loc de act adițional la contractul încheiat la 04.01.1993, având ca obiect concesionarea terenului situat în Brașov, str. x, în suprafață de 969 mp, identificat prin CF nr. x Brașov, nr. top. x, proprietatea Statului Român; a precizat că valoarea redevenței pentru anul 2018 este în cuantum de 71,11 RON/mp, pentru anul 2019 este de 73,4353 RON/mp, pentru anul 2020 este de 76,40 RON/mp, iar pentru următorii ani redevența datorată urmând să se calculeze în funcție de indicele prețurilor de consum și rata inflației; obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 7.207 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului situat în Brașov, str. x, în suprafață de 969 mp, identificat prin CF nr. x Brașov, nr. top x-proprietar Statul Român, teren concesionat conform contractului de concesiune încheiat la data de 04.01.1993, modificat în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, nr. y/04.05.2018 și nr. 2926/10.07.2018, calculată la valoarea redevenței, astfel: pentru perioada 16.04.2018-03.05.2018 (pentru 100% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/14.04.2018); pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 30% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018); obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 31.838 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, conform notei de calcul anexate, cu obligarea acestora la plata în continuare a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 168.317 RON, reprezentând redevență aferentă contractului de concesiune încheiat la data de 04.01.1993, modificat în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 și nr. y/10.07.2018, astfel: - pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 70% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018); pentru perioada 10.07.2018 - 30.09.2020 (pentru cota de 100% din teren - conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018).

În subsidiar, în situația în care instanța de judecată va considera că sumele pretinse nu pot fi solicitate cu titlu de redevență, deși pârâții și-au intabulat în cartea funciară dreptul de concesiune, obligarea acestora la plata debitelor cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a terenului în litigiu, calculată la valoarea redevenței, conform notei de calcul atașate; obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018 - 30.09.2020, cu obligarea acestora la plata în continuare a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului.

Pârâții A., B., C. Și D. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește încheierea contractului de concesiune pentru suma de 15 RON/mp redevență.

În ceea ce privește petitele 2 și 4, s-a solicitat admiterea, în parte, a acestora, în sensul obligării pârâților la plata lipsei de folosință calculată la suma de 15 RON/mp și.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 160/S/16.05.2023, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Primăria Municipiului Brașov și a anulat cererea formulată de această parte, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererea formulată de reclamanții Municipiul Brașov, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Brașov, în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca neîntemeiate; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți C., D., A. și B., ca neîntemeiată.

1.3. Hotărârea pronunțată în apel

Împotriva sentinței civile nr. 160/S/16.05.2023 au formulat apel principal reclamanții Municipiul Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov, solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței apelate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții Municipiul Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov și apel incident pârâții A., B., C. și D., solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește încheierea contractului de concesiune, urmând ca instanța să stabilească redevența cuvenită la suma de 25 RON/mp; admiterii în parte a petitelor 2 și 4, în sensul obligării pârâților la plata sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință calculată la suma de 15 RON/mp; respingerii petitelor 3 și 5 ale cererii principale ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 188/Ap din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins apelul formulat de Primăria Municipiului Brașov împotriva sentinței civile nr. 160/S/16.05.2023, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, ca neîntemeiat, a admis apelul formulat de reclamanții Municipiul Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov, în contradictoriu cu intimații pârâți A., B., C. și D., împotriva sentinței civile nr. 160/S/16.05.2023, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Municipiul Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov, în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D. și a obligat pârâții C. și D. la plata către reclamanții Municipiul Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov a sumei de 7.207 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință teren, astfel: pentru perioada 16.04.2018 - 03.05.2018 (pentru 100% din teren); pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 30% din teren), a obligat pârâții A. și B. la plata către reclamanții Municipiul Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov a sumei de 168.317 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință, astfel: pentru perioada 04.05.2018 - 09.07.2018 (pentru cota de 70% din teren); pentru perioada 10.07.2018-30.09.2020 (pentru cota de 100% din teren) și a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanții-reclamanți reconvențional A., B., C. și D., menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză.

II. 1 Motivele de recurs

Împotriva deciziei pronunțate în apel, au exercitat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Municipiul Brașov, înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 05 aprilie 2024, repartizat aleatoriu, spre competentă soluționare completului nr. 4 noul C. proc. civ.

Prin cererile de recurs, identice în conținut, recurenții, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii a atacate și obligarea pârâților A. și B. la încheierea actului adițional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceștia s-au obligat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018, iar în caz contrar hotărârea să țină loc de act adițional la contractul încheiat la 04.01.1993, respectiv obligarea pârâților A., B. la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018-30.09.2020, respectiv, la plata în continuare a acestora până la achitarea integrală a debitului, și obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 31.838 RON reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, și în continuare, până ia achitarea integrală a debitului, criticând decizia curții de apel din următoarele aspecte:

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 1270 C. civ. atunci când a reținut că nu există temei legal pentru obligarea pârâților A. și B. la încheierea unui act adițional la contractul de concesiune, și că pârâților nu le este opozabil contractul de concesiune încheiat cu concesionarul S.C. E. S.A., deoarece aceștia nu sunt părți în acest contract, astfel că nu pot fi obligați la plata penalităților de întârziere, conform art. 9 din contractul de concesiune încheiat cu S.C. E. S.A., în contextul în care prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, pârâților F., odată cu construcția, li s-a transmis și dreptul de concesiune asupra terenului aferent, astfel cum este prevăzut în contractul menționat, iar prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/04.05.2018 și nr. y/10.07.2018, dreptul de concesiune asupra terenului aferent a fost transmis către pârâții A. și B..

Așadar, contractele de vânzare-cumpărare încheiate reprezintă raportul juridic prin care intimații-pârâți se obligă la încheierea contractului de concesiune cu privire la terenul pe care se află spațiul comercial, iar prin semnarea acestora, pârâții si-au asumat în totalitate clauzele contractuale, neputând să se exonereze de răspundere pe motiv că situația actuală nu le mai este favorabilă. De altfel, pârâții nu s-au opus acțiunii în ceea ce privește încheierea contractului de concesiune și nici în ceea ce privește plata redevenței, având obiecțiuni doar în ceea ce privește valoarea acesteia.

Prin urmare, în mod greșit instanța de judecată a reținut faptul că, în cauză, stipulația contractuală este în sensul că pârâții au preluat numai dreptul de concesiune, iar conform evidențelor de carte funciară, pârâții Cozma și-au intabulat dreptul de proprietate dobândit prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2018 și nr. y/10.07.2018, încheiate cu pârâții F. au înregistrat în favoarea acestora dreptul de concesiune pe durata de 99 ani asupra imobilului cu nr. top. x proprietatea Statului Român.

În atare situație, pârâții A. și B. pot fi obligați la încheierea actului adițional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, astfel cum aceștia s-au obligat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2018, pe cale de consecință, pot fi obligați și la plata sumei de 376.116 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 04.05.2018-30.09.2020, și în continuare, până la achitarea integrală a debitului, respective, obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 31.838 RON reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 16.07.2018-10.07.2018, și în continuare, a majorărilor care curg până la achitarea integrală a debitului, conform notelor de calcul aflate la dosarul cauzei.

II.2. Apărările formulate de în cauză

Niciunul dintre intimați nu a depus la dosar întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 01 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 iunie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursurilor declarate în cauză, când, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursurilor și a rămas în pronunțare asupra acesteia

II. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursurile, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluția atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul exercitat de reclamanta Primăria Municipiului Brașov, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, se constată că recursul recurentei-reclamante Primăria Municipiului Brașov nu se raportează la argumentele reținute de curtea de apel atunci când a constatat că, deși contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993 cuprinde ca părți Primăria Municipiului Brașov, în calitate de concedent, respectiv, S.C. E. S.A., în calitate de concesionar, acest aspect nu conferă capacitate procesuală de folosință Primăriei Municipiului Brașov, având în vedere dispozițiile art. 5 lit. h) din Codul administrativ și art. 76 din Legea administrației publice locale nr. 69/1991, în vigoare la momentul încheierii contractului, conform căruia consiliile locale hotărăsc cu privire la concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat, neformulând critici care să privească nelegalitatea soluției, prin raportare la raționamentul juridic ce a stat la baza pronunțării sale.

Astfel, memoriul de recurs al recurentei-reclamante Primăria Municipiului Brașov nu conține aspecte care să combată considerentele curții de apel prin raportare la soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia, formulând critici cu privire la fondul pricinii deduse judecății, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin raportare la pretinsa aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 1270 din C. civ., în contextul în care instanțele de fond au soluționat cererea formulată de această reclamantă în temeiul admiterii unei excepții procesuale absolute, în legatură cu o condiție de exercițiu a actiunii civile și care împiedică dezlegarea pe fond a cererii. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că motivele de recurs trebuie să se raporteze la aspectele decelate și dezlegate de curtea de apel cu privire la cererea formulată de partea care exercită respectiva cale de atac.

Or, în cauza de față, instanțele de fond au apreciat că reclamanta Primăria Municipiului Brașov nu întrunește una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, reglementată de art. 32 din C. proc. civ., referitoare la capacitatea procesuală de folosință, anulând, asyfel, acțiunea promovată de aceasta, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

În atare context, criticile din recurs nu pot viza decât considerentele care au reprezentat temei pentru admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință și anularea cererii formulate de reclamanta Primăria Municipiului Brașov.

În continuare, cu referire la recursurile exercitate de recurenții Consiliul Local Brașov și Municipiul Brașov, prin primar, Înalta Curte reține că deși ambele părți au promovat calea de atac a extraordinară a recursului prin două memorii de recurs distincte, acestea au un conținut identic, context în care analiza acestora se va efectua prin considerente comune.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit, dispozițiile art. 1270 din C. civ., atunci când a reținut că, în cauză, reclamanții nu relevă niciun motiv legal pentru obligarea pârâților A. și B. la încheierea actului adițional la contractul de concesiune, și că, nefiind părți, nu le este opozabil respectivul contract de concesiune pentru a fi obligați la plata penalităților de întârziere conform art. 9 din contract.

Înalta Curte nu poate primi aceste susțineri, întrucât, deși recurenții-reclamanți invocă aplicarea greșită, de către instanța de apel, a prevederilor art. 1270 din C. civ., care guvernează principiul forței obligatorii și efectele contractului valabil încheiat între părți, totuși, prin argumentele dezvoltate, aduc în discuție doar elemente care sunt specifice situației de fapt, făcând referire la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv la contractele de vânzare cumpărare încheiate.

Sub acest aspect, dezlegând critica reclamanților privind respingerea cererii de obligare a pârâților A. și B. la încheierea unui act adițional la contractul de concesiune și la plata contravalorii redevenței pentru perioada menționată, instanța de apel a reținut că prevederile art. 1270 din C. civ. nu pot susține cererea formulată de către reclamanți, în condițiile în care între aceștia și pârâți nu a fost încheiată o convenție, prin care pârâții să se fi obligat față de reclamanți să încheie un act adițional la contractul de concesiune încheiat la 04.01.1993, aspect relevat de contractele de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2018, respectiv nr. 2044/04.05.2018 și nr. 2926/10.07.2018, prin care cumpărătorii au dobândit dreptul de concesiune, aceștia fiind obligați exclusiv față de vânzător să încheie cu concedentul un contract de concesiune pentru terenul aferent construcției.

După cum s-a arătat deja, instanța de recurs nu are competența legală de a cenzura situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, în urma coroborării și valorificării mijloacelor de probă administrate, ci doar de a exercita controlul de legalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Or, pentru a ajunge la concluzia că nu poate dispune obligarea pârâților A. și B. la semnarea actului adițional la contractul de concesiune din 01.01.1993, respectiv, la plata unei redevențe, instanța de apel a valorificat mijloacele de probă administrate în cauză, astfel că, prin criticile formulate, recurenții-reclamanți aduc în discuție, în realitate, netemeinicia deciziei recurate, chiar dacă face referire, în mod formal, și la prevederile art. 1.270 din C. civ.

În acest sens, art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "în vederea stabilirii existenței și inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare", fiind consacrată libertatea pe care o are instanța în a aprecia asupra forței probante a dovezilor. Doar legalitatea probelor poate fi cenzurată în recurs, nu și modul în care acestea au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință, neputându-se pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii mijloacelor de probă.

Simpla expunere a unor texte de lege, fără a fi arătate argumentele de drept care să conducă la concluzia interpretării sau aplicării greșite a normelor legale, nu poate conduce la concluzia că recursul este motivat.

Cum recurenții-reclamanți au indicat dispozițiile art. 1.270 din C. civ., însă nu au arătat motivele de drept pentru care apreciază că acestea au fost interpretate eronat de către instanța de apel, întreaga motivare expusă în memoriul de recurs este construită în jurul unor aprecieri subiective, cu trimitere la circumstanțele factuale ale cauzei. Or, pentru a fi incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficientă trimiterea la sediul materiei, ci trebuie să fie indicate argumentele pentru care se apreciază că instanța de apel a interpretat și aplicat, în mod greșit, normele de drept material, fără însă a tinde la schimbarea situației de fapt, astfel cum urmăresc recurenții-reclamanți.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursurile formulate de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Municipiul Brașov împotriva deciziei nr. 188Ap/2023 din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile formulate de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Municipiul Brașov împotriva deciziei nr. 188Ap/2023 din 15 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2024.