ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2025

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – Secția I Civilă la data de 14 septembrie 2023 sub nr. x/62/2023, reclamanții A, B, C și D, toți prin mandatar E, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Brașov prin Primar, au solicitat, în principal, rezoluțiunea parțială a contractului de schimb imobiliar autentificat la Biroul Individul Notarial F sub nr. 2526 din 10 septembrie 2015, în ceea ce privește transmiterea terenului situat în Brașov, str. (...), rezoluțiunea actelor adiționale la respectivul contract, mai precis la clauzele referitoare la terenul respectiv aduse prin actul adițional nr. 2672 din 19 iunie 2017, precum și obligarea U.A.T. Brașov la plata sumei de 170.300 euro, cu titlu de valoare a terenului netransmis, indexată cu coeficientul de inflație, echivalent în lei, la data efectuării efective a plății, precum și obligarea la plata dobânzii legale, iar în subsidiar, a solicitat obligarea Statului Român prin Municipiul Brașov la predarea altor bunuri imobile, aflate în proprietatea copermutantului Statul Român, prin Municipiul Brașov, în echivalentul valoric al spațiului sus-amintit, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10 octombrie 2023, reclamanții au formulat cerere precizatoare și modificatoare prin care au arătat că înțeleg să se judece cu Statul Român prin Municipiul Brașov prin Primar și cu U.A.T. Brașov prin Primar.

Sentința Tribunalului Brașov:

Prin sentința civilă nr. 69/S din 11 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov – Secția I Civilă s-au hotărât următoarele:

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B, C și D, toți prin mandatar E, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Municipiul Brașov și cu U.A.T. Brașov.

S-a dispus rezoluțiunea parțială a contractului de schimb încheiat între reclamanți și pârâtul Statul Român prin Municipiul Brașov, autentificat sub nr. 2526 din data de 10 septembrie 2015 de B.I.N. F cu privire la imobilul de la punctul 27 - spațiul cu altă destinație, împreună cu terenul aferent, situat în municipiul Brașov, Str. (...), în suprafață construită de 250 mp, suprafață utilă de 216,87 mp, neînscris în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, edificat pe terenul înscris în Cartea Funciară numărul (...), (...), respectiv (...) a localității Brașov, cu numere topografice (...), (...), ((...), (...), (...), (...))/(...), respectiv (...), precum și rezoluțiunea actului adițional autentificat sub nr. 2672 din data de 19 iunie 2017 de B.I.N. F cu privire la același imobil.

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, fiind obligat pârâtul U.A.T. Brașov la plata sumei de 170.300 euro, actualizată cu indicele de inflație, echivalent în lei la data plății, la cursul oficial al B.N.R., precum și la plata dobânzii legale de la data încheierii contractului de schimb autentificat sub nr. 2526 din data de 10 septembrie 2015 de B.I.N. F, până la data plății efective, reprezentând valoarea imobilului de la pct. 27 din contractului de schimb autentificat sub nr. 2526 din data de 10 septembrie 2015 de B.I.N. F - spațiul cu altă destinație, împreună cu terenul aferent, situat în municipiul Brașov, Str. (...), în suprafață construită de 250 mp, suprafață utilă de 216,87 mp, evaluat potrivit raportului nr. 6400 din data de 07.04.2015 de către G S.R.L. Brașov.

A fost obligat pârâtul U.A.T. Brașov la plata către reclamanți a sumei de 27.996 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, dintre care suma de 15.944 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 12.052 lei reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile nr. 69/S din 11 martie 2024 au formulat apel, pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov și Statul Român prin Municipiul Brașov, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Decizia Curții de Apel Brașov:

Prin decizia civilă nr. 1192/Ap din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă a respins apelul formulat de pârâtele Statul Român prin Municipiul Brașov și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, împotriva sentinței civile nr. 69/S din 11 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov – Secția I Civilă.

A obligat apelanții-pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial redus.

Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1192/Ap din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Brașov – Secția Civilă au declarat recurs, recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov prin Primar și Statul Român prin Municipiul Brașov.

Motivele de recurs:

Prin motivele de recurs, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au învederat că o primă critică se referă la greșita aplicare a normelor de drept material.

Astfel, atât instanța de fond cât și cea de apel au considerat că neexecutarea obligației nu este de mică însemnătate, întrucât valoarea imobilelor indicate la pct. 27 din contract este de 170.300 euro, constituind aproximativ 5,9 % din valoarea totală a imobilelor care au intrat în patrimoniul Municipiului Brașov ca urmare a schimbului imobiliar.

Această apreciere din partea instanței este contrazisă de cele stipulate în contract, unde valoarea totală a imobilelor transmise copermutanților A, B, C și D este de 2.860.550 euro.

Prin urmare, nu se poate aprecia că un procent de 5.9%, cât reprezintă valoarea spațiului cu altă destinație și terenul aferent indicat la pct. 27 din contract, în raport cu valoarea celorlalte imobile date la schimb, ar reprezenta o mare însemnătate în echilibrul prestațiilor.

Potrivit alin. (l) fraza I, din art. 1551 C. civ., ”creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate”. Interpretând per a contrario norma juridică citată, rezultă că în atare situație creditorul are dreptul la rezoluțiune doar atunci când neexecutarea este de mare însemnătate.

Pentru a decela ce înseamnă „neexecutarea însemnată" va trebui ca raportarea să se facă la fundamentul acestui „remediu" – ideea de cauză bivalentă specifică în contractele sinalagmatice, conjugată cu principiul forței obligatorii a contractului – și la faptul că rezoluțiunea reprezintă, în ierarhia tuturor „remediilor", o soluție radicală, al cărei efect este constituit de aneantizarea contractului, de dispariția acestuia, afectând în acest fel însăși securitatea acestuia.

Însemnătatea neexecutării va trebui apreciată de la caz la caz, ea reducându-se, în principiu, la dispariția interesului creditorului pentru executare ori la volatilizarea valorii economice a contraprestației, motive care îl determină pe creditorul nesatisfăcut să aprecieze că realizarea interesului contractual mutual, în general, precum și cel individual, al său, în special, nu mai este posibilă și menținerea în ființă a contractului nu se mai justifică.

Au subliniat că în prezenta cauză nu este incidentă situația unei neexecutări însemnate și nu există o neexecutare totală a unei obligații esențiale, aprecierea judecătorului intervenind numai atunci când există o neexecutare totală a unei obligații accesorii sau o neexecutare parțială a unei obligații esențiale.

Așa cum rezultă din acțiunea judiciară, solicitarea reclamanților privește doar pct. 27 din contract, și anume spațiul cu altă destinație, împreună cu terenul aferent, situat în municipiul Brașov, Str. (...), în suprafață construită de 250 mp, suprafață utilă de 216,87 mp, neînscris în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, edificat pe terenul înscris în Cartea Funciară numărul (...), (...), respectiv (...) a localității Brașov, cu numere topografice (...), (...)((...), (...), (...), (...))/(...), respectiv (...).

În sensul juridic al termenului, ”o neexecutare însemnată” ar trebui să se refere la neexecutarea în totalitate sau într-o măsură considerabilă a unei obligații contractuale considerate de părți importantă la încheierea contractului.

Dacă neexecutarea este de ”mică însemnătate”, creditorul are dreptul la reducerea proporțională a prestației sale, dacă, după împrejurări, aceasta este posibilă, iar dacă reducerea prestațiilor nu poate avea loc, creditorul nu are dreptul decât la daune-interese.

În ceea ce privește atitudinea părților contractante, respectiv a Municipiului Brașov, au arătat că, la data la care s-a făcut înscrierea în evidentele de carte funciara a imobilului "(...)", spațiul ce face obiectul punctului 27 din contractul de schimb a fost omis la înscriere, întrucât documentația de înscriere a (...) nu a fost întocmită de Primăria Municipiului Brașov, ci de deținătorii imobilului conform prevederilor legale de la momentul respectiv, sens în care, documentația a fost depusă la OCPI Brașov fără a fi verificată de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Brașov.

Au mai menționat că, prin actul adițional la contractul de schimb imobiliar, s-a convenit că, în cazul imposibilității îndeplinirii obligației Municipiului Brașov de înscriere în evidențele de carte funciară a imobilului din str. (...) până la expirarea termenului stipulat în acest sens, acesta se obligă să propună o altă variantă de înlocuire cu un alt imobil.

Conform dispozițiilor contractului de schimb autentificat sub nr. 2526 din data de 01 martie 2016 respectiv, la data de 19 septembrie 2017, transferul dreptului de proprietate va opera la data la care se vor întocmi formalitățile de intabulare a imobilului.

Raportat la aceste dispoziții contractuale, în mod greșit instanța de fond și instanța de apel au apreciat că actul juridic este afectat de un termen suspensiv.

Deși în materia contractului de vânzare-cumpărare aplicabilă și contractului de schimb operează principiul transmiterii imediate a dreptului de proprietate din momentul încheierii actului juridic, părțile pot amâna transferul acestui drept până la împlinirea unui termen suspensiv sau până la realizarea unei condiții suspensive.

Au concluzionat că având în vedere prevederea contractuală mai sus menționată, prin care părțile au stabilit că transferul dreptului de proprietate va avea loc la data înscrierii în cartea funciară, eveniment viitor și nesigur, reiese că analiza urmează a se face din perspectiva obligației afectate de această modalitate, respectiv a condiției suspensive.

Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimații- reclamanți, comunicată recurenților-pârâți s-au invocat în principal, excepția netimbrării, excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cât și privitor la alte motive nesusținute clar, iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate, cu restituirea cheltuielilor de judecată avansate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-pârâți au solicitat respingerea excepțiilor invocate și să se constate că toate criticile formulate prin motivele de recurs pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul exercitat în cauză, prin prisma excepției nulității acestei căi de atac, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția nulității pentru considerentele ce se vor exprima în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea în condițiile legii a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce înseamnă că prin această cale de atac de reformare se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor trebuie cuprinse în cererea de recurs sau într-un memoriu separat conform articolului 486 alin. (1) litera d C. proc. civ., iar lipsa acestora se sancționează cu nulitatea recursului.

Aceeași sancțiune prevăzută de articolul 489 alin. (2) C. proc. civ. operează și în cazul în care motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de articolul 488 alin. (1) din același cod.

În speță, recurenții-pârâți au arătat că pronunțarea hotărârii din apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, relevând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenții au criticat hotărârile ambelor instanțe devolutive, în esență, pentru că în mod greșit au apreciat că neexecutarea obligației de către recurenți de a preda și imobilul din strada (...) Brașov, nu este de mică însemnătate, deși în realitate, această obligație în sumă de 170.300 EUR constituia un procent de 5.9% din valoarea totală a contractului de 2.860.550 EUR.

Au mai arătat că neexecutarea a fost de mică însemnătate, neavând un caracter suficient de important, încât să justifice rezoluțiunea, făcând referire la articolul 1551 alin. (1) C. civ., care în opinia recurenților ar fi fost greșit aplicat.

Înalta Curte reține ca situație de fapt existența unui contract autentificat sub numărul 2526 din 10 septembrie 2015 prin care s-a convenit un schimb de imobile între intimații-reclamanți și Statul român prin Municipiul Brașov, cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra a trei terenuri, în schimbul dreptului de proprietate a unui număr de 40 de imobile - teren și construcții - aparținând Municipiului Brașov.

Neexecutarea contractului și solicitarea de rezoluțiune parțială a acestuia vizează un singur imobil care nu le-a fost transmis reclamanților, respectiv un spațiu cu altă destinație decât cea de locuit, împreună cu terenul aferent acestuia situat în strada (...) Brașov.

Se constată că, deși recurenții au făcut referire la textele de lege care ar fi fost greșit aplicate, criticile nu relevă autentice vicii de nelegalitate, în sensul precizării în concret și nu formal, dacă norma sau normele de drept pretins încălcate au fost greșit interpretate, înlăturate sau extinse nejustificat.

În realitate, întreaga motivare a recursului se concentrează spre a demonstra că aprecierea judecătorului apelului este eronată, deoarece nu a concluzionat că procentul de 5.9% reprezentând obligația neexecutată are o pondere nesemnificativă în raport de valoarea întregului contract, ceea ce, în opinia recurenților, ar fi condus la respingerea acțiunii în rezoluțiune parțială a contractului de schimb.

Este evident faptul că operațiunea de cântărire a caracterului însemnat sau nu al neexecutării unei obligații vizează aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, de apreciere asupra unei situații de fapt și nu de nelegalitate.

În acest sens este de precizat că înșiși recurenții au arătat în cuprinsul cererii de recurs că ”această apreciere din partea instanței” (reținerea faptului că neexecutarea nu este de mică însemnătate), este contrazisă de prevederile contractuale, unde valoarea totală a imobilelor ce au făcut obiectul schimbului este de 2.860.550 EUR, critica recurenților fiind tipică motivelor de netemeinicie a unei hotărâri.

De asemenea, după expunerea unor considerații teoretice referitoare la dreptul de opțiune al creditorului unei obligații de a cere executarea acesteia sau rezoluțiunea contractului, recurenții concluzionează că ”însemnătatea neexecutării ar trebui apreciată de la caz la caz”, făcând astfel trimitere la situația de fapt și la modul în care aceasta a fost evaluată.

Înalta Curte observă că în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții invocă și alte considerații teoretice referitoare la ceea ce presupune o neexecutare în totalitate a unei obligații contractuale, la caracterul subsidiar al reducerii prestațiilor, ca alternativă la rezoluțiunea contractului, la luarea în considerare a elementelor relative la natura contractului în vederea determinării importanței neexecutării, aspecte care nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. civ. și nici vreunui alt motiv de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din același cod, întrucât aduc în discuție doar criterii de apreciere asupra situației de fapt, fără a pune în lumină încălcări ale normelor de drept material de către instanța de apel.

În altă ordine de idei, criticile referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor contractuale cu privire la calificarea unei modalități de afectare a actului ca fiind termen suspensiv și nu condiție suspensivă nu reprezintă în realitate critici de nelegalitate, ci vizează o pretinsă greșită interpretare a clauzelor contractuale.

Or, greșita interpretare a voinței părților exprimată într-un contract este o chestiune de fapt ce scapă cenzurii instanței de recurs, întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Vechiul C. proc. civ. prevedea, într-adevăr, un caz distinct de casare în situația ”când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” (fostul art. 304 pct. 8 vechiul C. proc. civ.), însă un astfel de motiv de recurs nu a mai fost preluat și în noul cod, iar problema interpretării clauzelor unui contract și a voinței reale a părților nu echivalează greșitei aplicări a legii decât în situații excepționale, atunci când se invocă sau se aplică în mod greșit o normă legală în baza căreia se face interpretarea actului, iar recurentul critică încălcarea sau aplicarea greșită a legii în legătură cu respectiva normă, ceea ce nu este cazul în speță.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți reprezintă ”parte căzută în pretenții” conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât intimații-reclamanți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care le-au și dovedit (confirmare de plată, din data de 20 august 2024, aflată la fila 34 dosar), urmează să admită această cerere și să oblige recurenții-pârâți la achitarea în solidar a cheltuielilor de judecată în valoare de 6000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov prin Primar și Statul Român prin Municipiul Brașov împotriva deciziei civile nr. 1192/Ap din 4 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă.

Obligă, în solidar, recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov prin Primar și Statul Român prin Municipiul Brașov la plata sumei de 6000 lei, către intimații-reclamanți A, B, C, D, cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.