ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 227/P din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.I.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare și punere în vânzare de droguri de risc și deținere de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Neamț nr. 24 D/P/2006, înregistrat sub nr. 4671/103/2007 din 9 octombrie 2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L.I.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de procurare și punere în vânzare de droguri de risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în rechizitoriu că la data de 17 martie 2006, un colaborator autorizat a cumpărat de la inculpat cantitatea de 1,5 g de cannabis, iar inculpatul era cunoscut că procura și deținea droguri, pe care le vindea numai unor cunoscuți ai săi. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cumpărare și de cântărire a drogului, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor cu identitate protejată D.V.

și D.I., declarația martorei L.A., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice. În faza urmăririi penale, inculpatul nu a fost ascultat, nefiind găsit. În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri (adresa Asociației de proprietari Piatra Neamț - fila 81), proba cu martorii L.A. (fila 79) și G.A. (fila 80) și a fost ascultat investigatorul sub acoperire P. (fila 119). Martorii cu identitate protejată D.V. și D.I., precum și colaboratorul Trandafir nu au putut fi ascultați, întrucât D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț nu i-a prezentat, deși s-au făcut în acest sens mai multe solicitări, la 15 mai 2008, 12 iunie 2008, 25 septembrie 2008, 9 octombrie 2008 și 6 noiembrie 2008. D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Neamț a comunicat că ceștia sunt plecați la muncă în străinătate, fără alte date suplimentare. În faza cercetării judecătorești, inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată fixate. Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că la data de 16 martie 2006, S.C.C.O. neamț a încheiat un proces-verbal (fila 1 dosar urmărire penală), în care a arătat că a fost sesizat despre faptul că inculpatul procură droguri pe care le consumă sau le comercializează. Prin Ordonanța nr. 6A/D/2006 din 17 martie 2006, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău a autorizat, sub numele P., un investigator acoperit din cadrul S.C.C.O.

Neamț, precum și pe colaboratorul T., pentru procurarea de droguri de la inculpat (filele 5-7 dosar urmărire penală). În aceeași zi, investigatorul P. îi înmânează colaboratorului T. suma de 200 lei pentru cumpărarea de droguri de la inculpat. După 30 de minute, cei doi se întâlnesc, iar colaboratorul îi înmânează investigatorului o țiplă cu resturi vegetale de culoare maro și verde închis, spunându-i că a cumpărat-o cu suma de 200 lei de la inculpat, în zona L.E. din Piatra Neamț. Activitatea colaboratorului a fost supravegheată de investigator (fila 8 dosar urmărire penală și fila 119 dosar fond). Investigatorul P. a fost ascultat în faza judecății (fila 119 dosar fond) și a arătat în detaliu activitatea desfășurată împreună cu colaboratorul său.

Acesta din urmă nu a putut fi ascultat în faza judecății, întrucât D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț nu l-a prezentat, deși s-au făcut în acest sens mai multe solicitări, la 15 mai 2008, 12 iunie 2008, 25 septembrie 2008, 9 octombrie 2008 și 6 noiembrie 2008. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 23 martie 2006 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori Iași (filele 11-12 dosar urmărire penală), a rezultat că proba înaintată este constituită din 1,5 grame de cannabis și a fost consumată în procesul analizelor de laborator. La datele de 16 iunie 2006 și 14 decembrie 2006 (filele 14-15 dosar urmărire penală) au fost ascultați martorii cu identitate protejată D.I.

și D.V. D.I. a declarat că a cumpărat de la inculpat, în ziua de 17 martie 2006, o cantitate de cannabis de calitate superioară, pentru care a plătit suma de 200 de lei și că inculpatul este cunoscut, de mai mult timp, ca vânzător de cannabis de bună calitate. D.V. a declarat că îl cunoștea pe inculpat încă din primăvara anului 2005 ca vânzător de droguri. Inculpatul cobora în fața blocului în care locuiește și, în schimbul unor sume de bani pe care le primea pe loc, vindea droguri consumatorilor. Cei doi martori au fost ascultați doar în faza urmăririi penale. În faza judecății nu au putut fi ascultați, întrucât D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț nu i-a prezentat, deși s-au făcut în acest sens mai multe solicitări, la 15 mai 2008, 12 iunie 2008, 25 septembrie 2008, 9 octombrie 2008 și 6 noiembrie 2008. D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Neamț a comunicat că aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, fără alte date suplimentare. Prin încheierea nr. 18/ U din 29 martie 2006 a Tribunalului Neamț (fila 25 dosar urmărire penală) s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, de la 29 martie 2006 ora 16, la 27 aprilie 2006, ora 16. În baza acestei încheieri s-a emis autorizația din 29 martie 2006 (fila 26 dosar urmărire penală). În perioada autorizată, convorbirile telefonice purtate de inculpat au fost interceptate și înregistrate, apoi transcrise în procese-verbale (filele 27-40 dosar urmărire penală). În faza urmăririi penale inculpatul nu a fost ascultat.

Acesta nu a fost găsit la domiciliu (filele 17-19 dosar urmărire penală), iar din declarația martorei L.A., mama sa, (fila 20 dosar urmărire penală) a rezultat că era plecat din țară. Din adresa din 12 septembrie 2007 a Direcției Generale a Penitenciarelor București (fila 21 dosar urmărire penală), a rezultat că inculpatul nu era încarcerat. La data de 12 iunie 2008, în faza judecății, au fost ascultați martorii L.A. și G.A. (filele 79-80 dosar fond 9), care au declarat că nu-l cunosc pe inculpat ca fiind consumator sau vânzător de droguri. Deși legal citat pentru mai multe termene, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, astfel că nu a fost ascultat. Pentru evaluarea probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, instanța trebuie să verifice dacă investigatorul sub acoperire P. și colaboratorul său T. nu sunt agenți provocatori în sensul dat de jurisprudența C.E.D.O.

(Curtea Europeană) și dacă s-au respectat principiile contradictorialității, egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea probelor, garantate prin art. 6 § 1 și § 3 lit. d) din Convenție. Prima instanță a reținut că, Curtea Europeană a definit agenții provocatori ca fiind agenții infiltrați ai statului sau orice persoană ce acționează sub coordonarea sau supravegherea unei autorități, care, în activitatea desfășurată, depășesc limitele atribuțiilor conferite de lege, de a acționa în scopul descoperirii activității infracționale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracțiuni, în vedere administrării de probe în acuzare. În cauzele R. c. Lituania (hotărârea din 5 februarie 2008) și D. c. Belgia (hotărârea din 17 ianuarie 1970), Curtea Europeană a arătat că recurgerea la metode de investigație speciale nu implică, în sine, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Intervenția agenților infiltrați trebuie circumscrisă și însoțită de garanții, chiar și atunci când este vorba de represiunea traficului de stupefiante, pentru că buna administrare a justiției nu trebuie sacrificată pentru motive de oportunitate, iar exigențele de echitate consacrate în art. 6 din Convenție se aplică procedurilor care privesc toate tipurile de infracțiuni, de la cea mai simplă, la cea mai complexă. Pentru ca procedura să fie echitabilă, este necesar ca polițiștii să examineze de o manieră pur pasivă activitatea inculpatului și să nu exercite asupra acestuia o influență de natură să-l provoace să comită infracțiunea. Dacă au provocat săvârșirea infracțiunii, este necesar să se dovedească că, fără intervenția lor, aceasta ar fi fost comisă.

Dacă în perioada în care agentul face oferta, organele judiciare au suficiente informații care să le autorizeze să presupună că infracțiunea s-ar săvârși chiar fără provocare, art. 6 § 1 din Convenție nu este încălcat (cauzele E. c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 2004, S. c. Portugalia, hotărârea din 6 mai 2003). În hotărârea din 15 decembrie 2005, dată în cauza V. c. Rusia, Curtea Europeană a arătat că o operațiune de vânzare simulată de droguri trebuie considerată drept o provocare. Cu toate că această operațiune a fost derulată de o persoană particulară acționând ca agent infiltrat, ea a fost efectiv organizată și verificată de poliție. În prezenta cauză, investigatorul sub acoperire P., polițist în cadrul S.C.C.O.

Neamț, a organizat cumpărarea de la inculpat a unei cantități de cannabis. Astfel, în ziua de 17 martie 2006, colaboratorul T., un particular, a cumpărat de la inculpat cantitatea de 1,5 grame de cannabis, pentru care a plătit suma de 200 lei. Operațiunea a fost organizată și verificată de investigator. Nimic nu indică faptul că, fără intervenția lor, inculpatul ar fi vândut drogurile. La dosar nu există dovezi că inculpatul ar fi fost cunoscut, la acea dată, ca vânzător sau consumator de droguri, iar din cazierul acestuia a rezultat că nu a mai suferit condamnări. Există doar un proces-verbal încheiat la data de 16 martie 2006 (fila 1 dosar urmărire penală), de un polițist din cadrul S.C.C.O.

Neamț, în care se arată că a fost sesizat că inculpatul consumă și vinde droguri, fără a menționa cine a făcut sesizare, pentru a putea fi verificată. În aceste condiții, prima instanță a considerat că inculpatul a fost provocat să comită infracțiunea, în vederea administrării de probe în acuzare. Potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este interzis a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei infracțiuni, în scopul obținerii de probe, iar potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Astfel, prima instanță a înlăturat probele obținute prin utilizarea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului său, deoarece, prin activitatea desfășurată, aceștia l-au determinat pe inculpat să comită o infracțiune pe care, altfel, în absența manoperelor utilizate, nu ar fi săvârșit-o.

În ceea ce privește existența dovezilor că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea chiar dacă nu ar fi fost provocat, instanța a considerat că se mai impune o analiză. Așa cum s-a arătat anterior, la dosar există doar un proces-verbal încheiat la data de 16 martie 2006 (fila 1 dosar urmărire penală), de un polițist din cadrul S.C.C.O. Neamț, în care se arată că a fost sesizat că inculpatul consumă și vinde droguri, fără a se menționa cine a făcut sesizarea, pentru a putea fi verificată. Pentru că este admisă nedivulgarea sursei în scopul protejării ei sau pentru posibilitatea folosirii ei și altădată, prima instanță a verificat și celelalte probe administrate.

În cauzele E. și L. c. Regatul Unit și J. c. Regatul Unit, Curtea Europeană a arătat că atunci când informațiile divulgate de autoritățile de urmărire nu permit să se constate dacă inculpatul a fost sau nu victima unei provocări, trebuie să se verifice dacă dreptul la apărare a fost protejat corespunzător, și anume trebuie analizată respectarea principiilor contradictorialității, egalității armelor, nemijlocirii, legalității și loialității în administrarea probelor, garantate de art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție. Din acest punct de vedere, procedura nu a fost echitabilă pentru inculpat în administrarea probei cu martorii cu identitate protejată D.I. și D.V. Acești martori au fost ascultați doar în faza urmăririi penale.

În faza judecății, deși s-au făcut mai multe demersuri, nu au putut fi ascultați pentru că D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Neamț, care avea obligația să-i prezinte, nu i-a găsit. La ascultarea lor în faza urmăririi penale, inculpatul sau avocatul său nu au avut posibilitatea să-i interogheze. Acești martori au fost ascultați în lunile iunie și decembrie 2006, după începerea urmăririi penale, ceea ce presupune că inculpatul trebuia informat cu privire la învinuire și la dreptul la apărare, iar în situația în care nu era găsit trebuiau atașate la dosar dovezi că a fost căutat. Or, dovezile de căutare sunt din august și septembrie 2007 (filele 17-19 dosar urmărire penală), cu mult după începerea urmăririi penale și ascultarea martorilor.

Pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, toate elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudență constantă (G. c. Franța, hotărârea din 22 iunie 2006, L. c. Italia, hotărârea din 27 februarie 2001, V.M. și alții c. Olanda, hotărârea din 23 aprilie 1997). Art. 6 din Convenție nu impune ca acuzatul sau avocatul său să aibă dreptul de a participa la audierea unui martor și de a formula întrebări pe parcursul procedurilor desfășurate în faza urmăririi penale, dacă apărarea are acest drept în fața instanței.

Folosirea ca probe a declarațiilor date în faza urmăririi penale nu este, în sine incompatibilă cu art. 6 din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat, adică dacă inculpatul a avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie în momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii (C. c. Italia, hotărârea din 5 decembrie 2002, B. și alții c. Lituania, hotărârea din 28 martie 2002). În cauza D. c. România, hotărârea din 8 martie 2007, Curtea Europeană a arătat că în cazul imposibilității de a obține prezența unui martor în sala de judecată, instanța poate, sub rezerva drepturilor la apărare, să țină seama de depozițiile luate în faza urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât acestea îi pot apărea ca fiind coroborate cu alte probe administrate.

În prezenta cauză, nici inculpatul, nici avocatul său nu au putut interoga pe cei doi martori, nici în faza urmăririi, nici în faza judecății, astfel că o condamnare a inculpatului fondată într-o măsură determinantă pe aceste mărturii ar fi incompatibilă cu art. 6 din Convenție. Mai mult, nu trebuie omis că acești martori sunt cu identitatea protejată, astfel că, și din acest motiv, nu poate fi fondată într-o măsură determinantă o condamnare a inculpatului pe depozițiilor lor. În cauza K. c. Olanda, hotărârea din 20 septembrie 1989, Curtea Europeană a arătat că nu pot fi ignorate dificultățile incontestabile ale luptei contra traficului de stupefiante, în special în materia descoperirii și administrării probelor, și nici ravagiile cauzate de traficul de stupefiante în societate, dar a apreciat că aceste dificultăți nu pot conduce la limitarea în așa măsură a dreptului la apărare al oricărui acuzat.

Singurul martor „anonim” care a fost ascultat cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului este investigatorul sub acoperire P., însă depoziția acestuia nu poate fond o condamnare, deoarece, așa cum a rezultat din jurisprudența Curții Europene (V.M. și alții c. Olanda, hotărârea din 23 aprilie 1997, L. c. Elveția, hotărârea din 15 iunie 1992), investigatorul are o îndatorire generală de subordonare față de autoritățile executive statale, iar depoziția sa nu trebuie să întemeiez exclusiv sau într-o măsură determinantă condamnarea.

În jurisprudența sa (F. și S. c. Italia, hotărârea din 7 august 1996, G. c. Franța, hotărârea din 22 iunie 2006, Z. c. Franța, hotărârea din 13 aprilie 2006, C. c. Italia, hotărârea din 21 martie 2002), Curtea Europeană a arătat că art. 6 autorizează instanța să-și întemeieze condamnarea pe depoziție unui martor al acuzării pe care inculpatul sau avocatul său nu l-au putut interoga în nici un stadiu al procedurii, numai dacă este imposibilă localizarea martorului, fiind necesar să se demonstreze că s-au depus toate diligențele și că martorul a fost căutat activ, iar mărturia să nu fie singurul element pe care se sprijină condamnarea. Or, în cauză, s-au făcut mai multe solicitări pentru prezentarea martorilor, la 15 mai 2008, 12 iunie 2008, 25 septembrie 2008, 9 octombrie 2008 și 6 noiembrie 2008, iar D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Neamț a comunicat că aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, fără alte date suplimentare și fără nici o dovadă că au fost căutați activ. Din cele mai sus arătate, a rezultat că declarațiile martorilor cu identitate protejată și declarația investigatorului, ca și probele obținute prin activitățile investigatorului și ale colaboratorului său nu pot fi folosite. Cum pe baza proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat nu se poate stabili, fără putință de tăgadă, că acesta este consumator și vânzător de droguri, iar martorii inculpatului au declarat că nu-l cunosc cu astfel de activități, prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură nu a fost răsturnată.

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia. Împotriva sentinței penale de mai sus a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț care a arătat faptul că aceasta este nelegală și netemeinică, iar practica C.E.D.O. invocată în cauză a fost greșit interpretată și eronat aplicată. Martorii din lucrări nu au putut fi prezentați în cauză, deoarece sunt plecați în străinătate la muncă, iar martorii audiați la cererea apărătorului inculpatului sunt rude cu acesta. Pe de altă parte, din convorbirile telefonice interceptate a rezultat activitatea infracțională a inculpatului mai ales că în ultima perioadă în județul Neamț a crescut consumul de droguri.

În apel, la termenul de judecată de la data de 24 februarie 2009, instanța de apel a considerat pertinentă și utilă cauzei reaudierea celor doi martori cu identitate protejată și a colaboratorului cu numele de cod T. și având în vedere lipsa de procedură cu intimatul inculpat, a amânat cauza la 10 martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 13-14 dosarul curții de apel. La termenul de judecată de la 10 martie 2009, instanța de apel, având în vedere cererile formulate de procurorul D.I.I.C.O.T. în sensul de a se solicita relații cu privire la datele martorilor cu identitate protejată și a colaboratorului sub acoperire, precum și față de dispozițiile art. 86 2 alin. (7) C. proc.

pen. a amânat judecarea apelului la 24 martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 30-31 dosarul curții de apel. La termenul de judecată de la 24 martie 2009, instanța de apel, având în vedere că nu au sosit relațiile solicitate de la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău cu priire la datele reale ale colaboratorului T., că au venit acte de executare cu privire doar la unul din martori și față de precizările reprezentantului M.P., în sensul că mandatele de aducere pentru cei doi martori cu identitate protejată nu pot fi emise decât către Biroul Teritorial Neamț, a amânat judecarea apelului la data de 28 aprilie 2009, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 46-47 dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 28 aprilie 2009, instanța de apel pentru lipsa relațiilor solicitate de instanță privind datele reale ale colaboratorului cu nume de cod T. și față de lipsa intimatului-inculpat ce se impune a fi audiat de instanța de apel, pentru lipsa martorilor cu identitate protejată a amânat judecarea cauzei la data de 26 mai 2009, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, aflată la filele 58-59 dosarul curții de apel. La termenul de judecată de la 26 mai 2009, instanța a adus la cunoștință faptul că martorii cu identitate protejată și colaboratorul cu nume de cod T. nu pot fi prezenți în instanță, existând documente clasificate pentru acest termen de judecată, din care rezultă că aceștia sunt plecați din țară.

Apărătorul intimatului inculpat, la solicitarea instanței, a precizat că știe de la mama intimatului-inculpat că acesta este în străinătate, însă nu poate indica o adresă în acest sens și a susținut că are delegație de reprezentare în dosarul de fond. Instanța a pus în discuție citarea în vederea audierii a investigatorului sub acoperire P. Apărătorul intimatului-inculpat a arătat că acesta a mai fost audiat și la Neamț, precizând că nu se impune audierea acestui investigator, dat fiind că acesta nu va aduce lucruri noi, fiind angajat al statului, ajungându-se doar la tergiversarea cauzei și a solicitat, în eventualitatea amânării cauzei, un alt termen decât 9 iunie 2009, iar reprezentantul M.P.

a lăsat soluția la aprecierea instanței. Instanța de apel, considerând utilă și pertinentă citarea în vederea audierii investigatorului sub acoperire, cu numele de cod P., a amânat judecarea cauzei la data de 23 iunie 2009, cu citarea intimatului-inculpat, citarea investigatorului sub acoperire, cu nume de cod P., prin D.I.I.C.O.T., fără a mai fi citați martorii cu identitate protejată și colaboratorul cu nume de cod T., față de procesele-verbale întocmite pentru acest termen, din care rezultă că sunt plecați din țară, punând în vedere apărătorului intimatului-inculpat să depună delegație și pentru apel, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen, aflată la fila 69 dosarul curții de apel.

La dosarul instanței de apel, la filele 81,83, 84, au fost depuse trei cereri formulate de apărătorul ales al inculpatului, domnul avocat L.T.S., trimise prin fax, două din ele fiind înregistrate și prin registratura instanței, cereri ce au același conținut, vizând termenul de judecată de la 23 iunie 2009, în care a solicitat acordarea unui termen în cauză, deoarece se află în concediu de odihnă și nu poate asigura apărarea calificată clientului său. La termenul de judecată de la 23 iunie 2009, curtea de apel, având în vedere cererea formulată de avocat L.T.S.

prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată și constatând necesară înaintarea de către Tribunalul Neamț, a plicului în condiții de strictă confidențialitate, cu datele reale de identitate ale investigatorului cu numele de cod P., declarația dată de acesta, precum și suportul pe care a fost înregistrată declarația acestuia, a amânat judecarea cauzei pentru data de 15 septembrie 2009, dispunând repetarea procedurii de citare cu intimatul inculpat, emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț pentru a fi citat investigatorul cu nume de cod P., emiterea unei adrese la Tribunalul Neamț pentru a se înainta plicul în condiții de strictă confidențialitate, cu datele reale de identitate ale investigatorului cu numele de cod P., declarația dată de acesta, precum și suportul pe care a fost înregistrată, amendarea cu suma de 2500 lei a dl. av.

L.T.S., în baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen., față de lipsa nejustificată, întrucât avea obligația să își asigure substituirea, cu posibilitatea de a solicita scutirea de amendă ori reducerea acesteia în termen de 10 zile de la comunicare conform art. 199 alin. (2) C. proc. pen., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 85 dosarul curții de apel. La dosarul curții de apel, la filele 96-97 a fost depusă de către apărătorul inculpatului, avocat L.T.S., o cerere în care a solicitat scutirea de amendă judiciară în sumă de 2500 lei, ce i-a fost aplicată prin încheierea de ședință de la 23 iunie 2009. În motivarea cererii, petiționarul a arătat că asigură apărarea clientului său L.I.S.

încă de la instanța de fond și în apărarea acestuia a depus toate diligențele pentru a-i asigura o apărare competentă, în condițiile legii. În cursul judecării cauzei în apel, la un termen anterior a făcut cunoscut completului că la finele lunii iunie a.c. va fi pentru o perioadă de timp în concediu de odihnă, lucru consimțit, sub rezerva depunerii unei cereri în termen în acest sens. Acest lucru l-a făcut în trei rânduri, când a trimis prin fax cererea în care a adus la cunoștința completului din 23 iunie 2009, că se află în concediu de odihnă, lucru cu care face dovadă și atașează la dosar, iar pe de altă parte, a făcut cunoscut acest lucru și doamnei grefier, telefonic, când a fost sunt și încunoștințat despre judecata clientului său la acest termen, ocazia cu care, a înștiințat-o și pe dânsa să este în concediu de odihnă și a încunoștințat în scris și completul de judecată.

Față de aceste împrejurări cu toată corespondența, a solicitat a se reveni asupra măsurii dispuse cu privire la persoana și calitatea sa și să fie scutit de plata amenzii, încunoștințând că are tot interesul pentru a se judeca cu celeritate acest proces. Petiționarul a atașat cererii mai sus menționate, cererea pentru termenul de judecată de la 23 iunie 2009, prin care încunoștința instanța că se află în concediu de odihnă și nu poate asigura apărarea calificată clientului său, cerere aflată la fila 98 dosarul curții de apel. La termenul de judecată de la 15 septembrie 2009, instanța de apel, a amânat soluționarea cauzei la data de 13 octombrie 2009 pentru când se va cita intimatul inculpat la adresele menționate în concept.

În baza art. 199 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, cererea domnului avocat L.T.S. de scutire de la plata amenzii judiciare aplicate prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009 În considerentele încheierii, Curtea de Apel a arătat că, având în Hotărârea nr. 3 a Adunării Generale a Magistraților Curții de Apel Bacău din 02 septembrie 2009 prin care s-a hotărât că începând cu data de 3 septembrie 2009 la Curtea de Apel Bacău se vor soluționa numai cauzele privind măsurile preventive, cererile privind asistența juridică internațională și mandatele de arestare europene, în materie penală, cele privind măsura plasamentului minorilor prevăzută de Legea nr. 272/2004 în materie civilă și cererile privind suspendarea actelor administrativ fiscale, a amânat cauza.

De asemenea, instanța de apel a reținut că având în cererea aflată la dosarul cauzei, formulată de apărătorul intimatului inculpat, avocat L.T.S. prin care a solicitat scutirea de plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din 23 iunie 2009, instanța, verificând înregistrarea ședinței de judecată din 24 martie 2009, a constatat că încheierea este conformă cu aceasta. Având în vedere faptul că domnul avocat L.T.S. a solicitat un alt termen în afara celui din 09 iunie 2006 și nu a precizat că dorește un termen la finele lunii iunie, a apreciat că amenda aplicată prin încheierea din 23 iunie 2009 este justificată, motiv pentru care a respins cererea de scutire de la plata amenzii judiciare.

Prin Decizia penală nr. 108 de la 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 4671/103/2007, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Neamț împotriva sentinței penale nr. 227/ P din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4671/103/2007. S-a desființat sentința penală nr. 227/ P din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț și s-a reținut cauza pentru rejudecare și pe fond: În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc a fost condamnat inculpatul L.I.S., fiul lui V. și A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Pedeapsă de executat 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 lei. S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales în fața primei instanțe și în fața instanței de apel.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare pentru judecata pe fond. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia. Pentru a decide astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel și probele administrate în cauză a constatat ca fiind întemeiat apelul declarat. Cu ocazia judecării apelului, curtea de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestuia, soluția de achitare dispusă în cauză de prima instanță și motivele de apel ale parchetului, a dispus citarea cu mandate de aducere a martorilor, dar din procesele-verbale întocmite de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț a rezultat că aceștia sunt plecați în străinătate.

În această situație, în cauză devin incidente prevederile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța a dispus citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și a ținut seama de ea la judecarea cauzei. Din declarațiile martorilor a rezultat fără dubiu fapta din data de 17 martie 2006, când inculpatul a vândut unei persoane o cantitate de drog fără a fi provocată a face o astfel de faptă. Dacă inculpatul nu ar fi avut droguri sau nu ar fi dorit să le vândă nu ar fi procedat astfel. Activitatea sa și preocupările sale infracționale au rezultat din convorbirile telefonice interceptate, iar faptul că a plecat din țară la scurt timp de la comiterea faptei și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată răstoarnă prezumția de nevinovăție și a consolidat în schimb prezumția de vinovăție a inculpatului.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice elemente de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valorare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În această situație instanța este obligată să analizeze toate probele administrate, în mod conjugat și nu independent una de alta. În consecință, instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a procedat în mod corect la analiza și aprecierea probelor și implicit concluzia la care a ajuns este eronată și nu în concordanță cu situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Față de aceste aspecte, curtea de apel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Neamț împotriva sentinței penale nr. 227/P din 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4671/103/2007, a desființat această sentință și a reținut cauza pentru rejudecare. Pe fond, Curtea de Apel rejudecând cauza, a constatat vinovăția inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunilor de vânzare de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de deținere de droguri de risc prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C. pen.

a dispus condamnarea inculpatului. Curtea a aplicat în cauză și prevederile art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen., având în vedere lipsa de antecedente penale ale inculpatului și cantitatea de drog comercializată. Având în vedere periculozitatea deosebită a infracțiunilor din prezenta cauză și implicarea lor deosebită asupra tineretului ca și proliferarea acestui fenomen infracțional pe raza județului Neamț, cât și persoana inculpatului care a fugit din țară pentru a se sustrage de la pedepsirea sa, curtea de apel a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate. În consecință, în baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 de lei obținută din vânzarea cantității de drog, deoarece aceasta a fost consumată cu ocazia efectuării expertizei tehnice. De altfel acesta este și motivul pentru care a fost respinsă cererea de a efectuare a unei noi expertize tehnice. S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales în fața primei instanțe și în fața instanței de apel. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare pentru judecata pe fond. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.I.S., iar împotriva încheierii de ședință din data de 15 septembrie 2009 a fost declarat, de asemenea, în termenul legal, recurs de către apărătorul L.T.S.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat, prin apărător a criticat decizia atacată atât pentru nelegalitate, cât și pentru netemeinicie, evidențiind faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. S-a menționat că instanța de fond, analizând probatoriile dosarului, în mod corect și legal a apreciat că acestea nu dovedesc în nici un fel vinovăția recurentului, mai precis că faptele ce îi sunt imputate nu există și pe cale de consecință în condițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea acestuia. Instanța de apel prin decizia din 13 octombrie 2009 a desființat sentința penală a instanței de fond și găsind că recurentul se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni, a dispus condamnarea acestuia la câte 1 an și respectiv 5 luni închisoare, urmând ca în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen.

să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Recurentul inculpat prin apărător a arătat că, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, cu ocazia dezbaterii, că probele administrate în cauză nu fac dovada existenței acestor fapte și implicit a vinovăției inculpatului, împrejurare pe care o susține și astăzi, prin prezentul recurs formulat, în condițiile art. 385 1 și urm. C. proc. pen. Astfel, din economia probelor administrate în cauză, respectiv martorii protejați audiați în cursul cercetării penale, declarații formulate și scrise de procurorul anchetator, nesemnate de martori, procesul-verbal întocmit de către investigatorul sub acoperire, act la care a participat și colaboratorul care a făcut parte integrantă din această activitate și care nu a semnat procesul-verbal confirmând prin aceasta desfășurarea întocmai a activității sale, constatarea tehnică făcută asupra celor 1,5 gr.

de fragmente vegetale de culoare verde oliv, precum și notele telefonice ale convorbirilor înregistrate, sunt total contradictorii, nu au putut fi verificate, respectiv analizate de inculpat sau apărător și nu au dovedit în nici un mod că inculpatul recurent a comis aceste fapte și că în materialitatea lor aceste fapte există. În acest sens, recurentul-inculpat prin apărător a subliniat numeroase contradicții între cele relatate de martori și anume, locul de vânzare a drogurilor, care sunt total diferite, aserțiunile făcute de aceștia care au caracter general și folosite de anchetatori în cazuri similare, că în ciuda faptului că aceștia au arătat că inculpatul era cunoscut ca vânzător de droguri de mai multe persoane nu a putut numi nici o persoană.

Doar martorul D.V. numește pe unul din cumpărători în persoana numitului B.M.R., care cumpăra și vindea și el la rândul lui droguri de la L.I., fapt lipsit de logică pentru că este lesne de înțeles că organul de cercetare penală l-a folosit pe acesta cel puțin în calitate de martor. Instanța de apel nu a observat că, unul dintre cei doi martori audiați în cauză, D.I. este unul și același cu colaboratorul folosit în cauză, întrucât în cauză este vorba de un singur act de vânzare, iar între depozițiile lor sunt contradicții evidente, pentru că, în timp ce martorul a arătat că vânzarea s-a făcut în fața Bisericii din Cartierul P., colaboratorul numit T. a arătat că aceasta s-a făcut în zona L.E.

De asemenea a mai arătat cu privire la constatarea tehnică efectuată și neînsușită de ei, a cantității de 1,5 gr. cannabis, nu a putut fi supusă unei expertize la un nivel superior a acelui laborator, sens în care această probă nu poate fi serioasă și folosită în cauză. Referitor la convorbirile telefonice, înregistrate în cauză nu au dovedit că inculpatul recurent a săvârșit aceste fapte, cu toate acestea, în ciuda insistențelor apelanților, inculpatul a răspuns întotdeauna că nu se ocupă cu astfel de lucruri.

Doar la o simplă analiză a acestor probe, coroborate cu faptul că inculpatului și apărătorului său nu li s-au permis participarea la audierea celor doi martori, în cursul cercetării penale și nici a celei judecătorești, declarații pe baza cărora instanța de apel și-a întemeiat condamnarea, precum și a faptului că, la aceeași rezoluție, în mod greșit și subiectiv, aceeași instanță a avut în vedere și depoziția investigatorului sub acoperire care în mod singular nu putea să conducă la această convingere, dar și pentru faptul că, ofițer fiind, se află în raport de subordonare față de autoritățile statului și poziția sa este total subiectivă. În acest sens, instanța nu putea pronunța o hotărâre de condamnare, probele nu dovedeau vinovăția inculpatului, iar parte din ele au fost administrate cu încălcarea dreptului de apărare al inculpatului în primul rând.

Toate acestea în condițiile în care, din aceleași probe administrate în cauză, martori a rezultat neîndoios că inculpatul nu avea astfel de ocupații, nu consuma droguri și era puțin probabil ca acesta, după spusele unui martor și acela inconsecvent, D.V., să vândă aceste droguri în locuința părinților săi unde și domicilia, în timp ce acolo se mai aflau în mod curent cel puțin 2, 3 persoane, părinți și rude apropiate (față de care avea sentimente de jenă, rușine, teamă), sau în fața L.E., după spusele celuilalt martor, unde se perindau și era o afluență permanentă de persoane (ceea ce îi oferea o imposibilitate practică de a face astfel de tranzacții în acel loc).

Instanța de fond a analizat activitatea investigatorului și a colaboratorului sub acoperire și a găsit că aceștia sunt în sensul jurisprudenței Curții Europene și normelor de drept ale acesteia, agenți provocatori, deoarece activitatea lor nu a fost una din culpă și a fost de provocare a inculpatului să săvârșească această infracțiune și că fără intervenția acestora, inculpatul nu ar fi săvârșit această faptă, pentru că, din declarația martorilor audiați în apărare a rezultat neîndoios că, inculpatul nu era cunoscut ca un consumator de droguri, cu atât mai puțin de vânzător de aceste substanțe. În acest sens s-a considerat că inculpatul a fost provocat să săvârșească această infracțiune în vederea obținerii de probe în acuzare și pe cale de consecință, în condițiile art. 64 alin. (2) acestea fiind obținute în mod ilegal, ele neputând fi folosite în procesul penal.

În urma acestor analize, urmează a se constata că, în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției inculpatului și coroborată cu prezumția de nevinovăție care nu a fost răsturnată nici un moment față de inculpat, singura soluție corectă în acest dosar și care se impune în mod temeinic și legal fiind aceea de achitare, de admitere a recursului, de desființare a deciziei atacate și pe fond de menținere a sentinței de fond, care este legală și temeinică și care respectă legislația Curții Europene, modernă și actuală, aplicabilă și nouă în această materie. Cât privește cererea de recurs formulată de apărător, împotriva încheierii de amendare din 15 septembrie 2009, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 199 C. proc.

pen., sens în care solicită a se dispune admiterea acestuia și pe cale de consecință înlăturarea amenzii aplicate, motivat de faptul că, pe de-o parte a făcut cunoscut pentru termenul la care a lipsit că se afla în concediu de odihnă (pe o perioadă de 10 zile, fiind și singura perioadă petrecută cu familia pe anul 2009) și atunci în mod colegial nu trebuia să i se aplice această amendă, iar, pe de altă parte nu a tergiversat niciodată judecata acestei pricini, fiind interesat în soluționarea cauzei, prezentându-se în mod regulat la termenele de judecată stabilite, iar la termenul la care a lipsit și s-a dispus amendarea era deja un termen intermediar la care s-au solicitat un număr de trei obiective ce erau urmărite de instanță, termene succesive la care parchetul, ca și la instanța de apel, nu producea probele solicitate de instanță și în aceste condiții a solicitat a se dispune admiterea recursului făcut împotriva încheierii precizate, în sensul înlăturării amenzii aplicate în mod netemeinic.

La termenul de judecată, în recurs, de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării a amânat cauza la 18 februarie 2010, cu citarea recurentului inculpat, ca în precedent și cu mandat de aducere, cu menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, a lipsit recurentul inculpat L.I.S., aflat în stare de libertate, reprezentat de apărător ales, avocat L.T.S., acesta din urmă, fiind prezent și în calitatea sa de recurent petiționar. S-a referit că inculpatul a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, iar procesul-verbal atestă imposibilitatea executării acestuia, deoarece a rezultat că este plecat în Belgia de aproape 2 ani, fiind reprezentat de avocat.

Fiind întrebat de instanță, apărătorul recurentului inculpat a precizat că a fost angajat de familie, inculpatul, aflându-se în străinătate. Reprezentantul M.P. a învederat că apărătorul ales nu este angajat de inculpat sau de altă persoană care îi putea transmite această calitate, însă cunoaște termenul, astfel că prezenta cauză este în stare de judecată. Înalta Curte a apreciat, în raport cu precizările apărătorului recurentului inculpat, procedura de citare ca fiind legal îndeplinită și față de lipsa altor cereri prealabile, a constatat cauza în stare de judecată. Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că a declarat recurs și împotriva încheierii din 23 iunie 2009, prin care s-a dispus amendarea sa nejustificată, deși a trimis trei fax-uri că nu poate fi prezent, fiind în concediu cu familia, tergiversarea nefiindu-i imputabilă, întrucât la cele șapte termene, cauza nu s-a amânat din culpa sa.

În ce privește recursul declarat de inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței, ca legală și temeinică. În susținerea motivului de recurs a arătat că nu există probe certe în cauză, nici un martor nu a fost ascultat în prezența inculpatului, deși era obligatorie participarea sa activă pentru stabilirea situației de fapt, iar instanța de apel nu a depus diligențe pentru ascultarea colaboratorului, care a fost ascultat ca martor. Sub acest aspect, a invocat jurisprudența C.E.D.O. referitoare la agenții provocatori care determină o persoană să săvârșească fapte penale pentru obținerea probelor și, pe cale de consecință, sancțiunea prevăzută de art. 64 alin. (2) din C. proc.

pen. De asemenea a mai susținut că există nenumărate contradicții între declarații și că nu există nici o singură probă științifică în cauză, deoarece cantitatea de 1,5 grame droguri nu a putut fi expertizată. Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate de inculpat, cât și de petiționarul apărător au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de către recurentul inculpat L.I.S. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul de recurs invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., precum și recursul declarat de recurentul L.T.S., împotriva încheierii de ședință de la 15 septembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, în raport cu motivul invocat, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursurile inculpatului și al petiționarului, ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul inculpat L.I.S.: Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cursul procesului penal rezultă că instanța de apel în mod greșit a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului L.I.S. pentru fiecare din infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv pentru art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a unei eronate evaluări a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, nerespectând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. Înalta Curte consideră că prima instanță de control judiciar nu a făcut în mod concret o analiză asupra soluției pronunțate de prima instanță, respectiv asupra argumentelor expuse de aceasta, în raport cu mijloacele de probă ce au fost administrate, în cursul procesului penal, rezumându-se la constatări generice asupra obligațiilor ce incumbau instanței și nu a înlăturat motivat aspectele de fapt și de drept susținute în considerentele expuse.

Așadar, aprecierile făcute în sensul că „instanța este obligată să analizeze toate probele administrate, în mod conjugat și nu independent una de alta…instanța de apel apreciază că prima instanță nu a procedat în mod corect la analiza și aprecierea probelor și implicit concluzia la care a ajuns este eronată și nu în concordanță cu situația de fapt și vinovăția inculpatului” nu pot echivala cu o motivare fundamentată care să înlăture argumentele prezentate de prima instanță, cu privire la modul în care au fost administrate mijloacele de probă, respectiv a actelor efectuate de investigatorul sub acoperire și a colaboratorului său, a căror activități au fost considerate ca provocatorii pentru a fi produse acte în acuzare, în condițiile în care exista doar un proces-verbal încheiat la 16 martie 2006 de un polițist din cadrul S.C.C.O.

Neamț în care se arată că a fost sesizat că inculpatul consumă și vinde droguri, fără a se menționa cine a făcut sesizarea pentru a putea fi verificată, la declarațiile date de martorii cu identitate protejată D.I. și D.V., ascultați numai în cursul urmăririi penale, la declarația investigatorului sub acoperire P. singurul audiat în cauză, mărturia acestuia neputând fi singurul element pe care se sprijină condamnarea, la procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpat care nu pot stabili, fără putință de tăgadă, că acesta este consumator și vânzător de droguri, martorii inculpatului declarând că nu-l cunosc cu astfel de activități, în raport și cu jurisprudența C.E.D.O.

invocată. De asemenea, Înalta Curte apreciază că modul în care instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului L.I.S.

în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, doar prin referiri generice la declarațiile martorilor, la convorbirile telefonice, la împrejurarea că inculpatul a plecat din țară la scurt timp de la comiterea faptei și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a reprezentat un control propriu, coroborat asupra mijloacelor de probă indicate, întrucât nu au fost examinate analitic și sintetic mijloacele de probă administrate, respectiv nu a fost verificat fiecare din mijloacele de probă administrate, fie în cursul urmăririi penale, fie în faza judecății, în primă instanță, în sensul dacă fiecare se poate susține prin alt mijloc de probă, în scopul ajungerii la certitudinea exactității sau inexactității acestuia, a valorii probante pentru ca, apoi în procesul de sinteză să fie înlăturate motivat contradicțiile dintre acestea, operațiuni bazate pe deducții și inducții ca procedee logice, însă aplicate asupra mijloacelor de probă administrate efectiv în cauză.

Așadar, Înalta Curte consideră că instanța de apel în mod nelegal și netemeinic în calea ordinară de atac exercitată de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T, Biroul Teritorial Neamț, a admis apelul acestuia, a desființat sentința penală nr. 227/ P din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Neamț prin care inculpatul L.I.S. a fost achitat de către prima instanță pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și în rejudecare a condamnat inculpatul pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, fără a face o apreciere coroborată asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, apreciind în mod generic, fără argumente că prima instanță, nu a procedat la analiza și aprecierea probelor, pronunțând o soluț