ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4133/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4315./103/2007 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului U.C.S., pentru săvârșirea infracțiuni de vânzare de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că prin Sentința penală nr. 14, pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 31 ianuarie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul U.C.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Acesta, prin Rechizitoriul nr. 28/D/P/2006 din 21 august 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În sarcina inculpatului s-a reținut, prin actul de sesizare că, în ziua de 29 martie 2006 colaboratorul sub acoperire "C.", la indicațiile investigatorului sub acoperire "V." (autorizați fiind, conform dispozițiilor art. 224

2

alin. (2) C. proc. pen. și art. 21, 23 din Legea nr. 143/2001), au cumpărat de la inculpatul U.C.S. cantitatea de 0,70 gr hașiș cu suma de 50 RON. Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 30 martie 2006 al Laboratorului de analiză și profil al drogurilor, precursori Iași, proba era constituită din 0,70 gr. substanță solidă, cu aspect de rezină, de culoare verde-oliv, introdusă într-o foiță de staniol. În urma analizelor de laborator s-a constatat că proba era constituită din hașiș, punându-se în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă, biosintetizată de plantă cannabis.

S-a mai reținut în actul de sesizare că, din declarația colaboratorului "C.", audiat sub identitatea "D.V.", a rezultat că acesta îl cunoștea bine pe inculpat, că a cumpărat de la acesta, în realizarea activității pentru care a fost autorizat, cantitatea de 0,70 gr hașiș, că a predat țipla cu droguri investigatorului și că inculpatul se ocupa, în mod frecvent de comercializarea drogurilor pe raza municipiului Piatra Neamț.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, în cauză nu au fost administrate probe concludente, pentru stabilirea, fără dubiu a existenței infracțiunii reținută în sarcina inculpatului.

Astfel, în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul sub acoperire D.V., care a relatat că îl cunoștea de mai mulți ani pe inculpat, că știa faptul că acesta este consumator de droguri și că le comercializa pe raza municipiului Piatra Neamț; că, în data de 29 martie 2006 s-a deplasat în zona magazinului "U." de pe str. A.I. din Piatra Neamț și, găsindu-l pe inculpat, i-a solicitat o doză de hașiș, că acesta i-a dat o cantitate de hașiș, ambalată în foiță de staniol, pentru care martorul a plătit suma de 50 RON (dosar urmărire penală). În cursul judecății, martorul sub acoperire "D.V.", care este una și aceeași persoană cu colaboratorul "C.," nu a fost audiat deoarece D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț a comunicat, pentru termenele de judecată din 20 decembrie 2007 și 31 ianuarie 2008 că acesta este plecat din țară. Inculpatul U.C.S. nu a fost audiat în cursul cercetării judecătorești deoarece, de mai mult timp a părăsit țara, aflându-se în Italia, astfel cum s-a arătat în procesele-verbale întocmite de lucrătorul de poliție însărcinat cu executarea mandatului de aducere a inculpatului, iar în timpul urmăririi penale inculpatul a refuzat să dea declarație.

În cursul judecății a fost audiat, în condițiile art. 86

1

- 86

2

C. proc. pen., investigatorul sub acoperire "V.", ce a fost autorizat în cauză prin ordonanța nr. 7A/D/29 martie 2006 emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău. Acesta a declarat că, în data de 29 martie 2007 s-a întâlnit cu colaboratorul "C.", căruia i-a înmânat suma de 50 RON, că l-a văzut pe colaborator în timp ce a intrat în apartamentul inculpatului, situat la parterul unui bloc din Piatra Neamț, că acesta a ieșit după un sfert de oră și i-a predat o bucată de hașiș, învelită în staniol, spunându-i că a cumpărat-o de la inculpat. În acest sens a fost încheiat procesul-verbal din 29 martie 2006 (dosar urmărire penală).

Potrivit art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, potrivit art. 86

2

alin. (5), precum și declarația martorului consemnată în cursul judecății și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată, potrivit art. 86

2

alin. (6) teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, s-a reținut că declarațiile martorilor cu identitate protejată nu pot constitui probe suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut posibilitatea de a pune întrebări martorilor cu identitatea protejată, iar în timpul cercetării judecătorești, martorul sub acoperire "D.V." nu a putut fi audiat, astfel că prima instanță a reținut că dreptul la apărare al inculpatului a fost limitat într-o manieră incompatibilă cu garanțiile prevăzute în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 parag. 3 d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cere ca "probele incriminatorii să fie administrate în prezența acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii". Este adevărat că, în mod excepțional, pot fi folosite în proces mărturii culese în faza de urmărire penală, cu condiția ca persoana acuzată sau apărătorul acesteia să fi avut ocazia să pună întrebări martorului și să-i conteste declarația, fie la momentul la care a fost dată, fie ulterior. Însă, în prezenta cauză inclusiv instanța a fost lipsită de posibilitatea de a-l vedea pe martor, de a-i cunoaște identitatea și de a-și forma ea însăși o opinie cu privire la încrederea pe care acesta o merită. Singura probă directă, administrată în cursul judecății a constituit-o declarația investigatorului sub acoperire "V." dată în instanță, în condițiile art. 86

2

C. proc. pen.

Prima instanță a mai reținut și existența unor contradicții în cuprinsul depozițiilor martorului și investigatorului sub acoperire. Martorul a declarat că, în ziua de 29 martie 2006 s-a întâlnit cu inculpatul pe stradă, în zona magazinului U. din Piatra Neamț și i-a solicitat o doză de hașiș, cumpărând-o de la acesta, în timp ce investigatorul sub acoperire a arătat că martorul s-a deplasat la domiciliul inculpatului, că a intrat în locuința acestuia și, după un sfert de oră a revenit susținând că a cumpărat hașiș. De asemenea, în timp ce investigatorul sub acoperire a susținut că martorul "D.V.,"a intrat în apartamentul inculpatului, situat la parterul unui bloc, pentru a cumpăra hașiș, în ziua de 29 martie 2006, din procesul-verbal încheiat la 10 ianuarie 2008 de către lucrătorul de poliție împuternicit să execute mandatul de aducere a inculpatului în instanță rezultă că locuința inculpatului se află situată la etajul I al blocului. Prima instanța nu a putut verifica, în lipsa martorului sub acoperire D.V., veridicitatea declarației sale, nu a putut clarifica contradicțiile menționate mai sus și nici nu a putut stabili cu certitudine, dacă martorul nu a provocat, el însuși săvârșirea infracțiunii.

S-a mai reținut că Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 37063/2006 efectuat de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, Precursori Iași nu constituie o probă certa că inculpatul este comerciant de droguri, sau că proba analizată a fost achiziționată de la inculpat.

Pe de altă parte, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ale inculpatului sunt irelevante, întrucât redau conținutul unor conversații ce au avut loc în zilele de 8 - 9 iunie 2006, deci ulterior datei de 29 martie 2006, când s-a reținut a fi comisă infracțiunea de vânzare de droguri de risc. Oricum, ele nu conțin nici un indiciu că inculpatul este comerciant de droguri sau că ar fi pregătit ori inițiat comiterea vreunei fapte penale.

În cauză a fost efectuată, în cursul lunii aprilie 2006 (după data de 29 martie 2006) o percheziție la domiciliul inculpatului, care nu a oferit însă organelor de cercetare penală nici un indiciu în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

Prima instanță a reținut că procesul-verbal de constatare a infracțiunii a fost încheiat de către investigator, la data de 29 martie 2006, constatarea tehnico-științifică a fost finalizată la data de 30 martie 2006, au fost interceptate convorbirile telefonice ale inculpatului în luna iunie 2006, a fost efectuată o percheziție în luna aprilie 2006 și abia la data de 13 august 2007, deci după mai mult de 1 an de la ultimul act de urmărire penală, inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea și procurorul a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Prezumția de nevinovăție, consacrată de art. 5

2

C. proc. pen. și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, poartă și asupra problemei sarcinii probei: aceasta revenind Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate. Împrejurarea că elementele de probă esențiale nu au fost administrate în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, că avocatul inculpatului nu a avut posibilitatea de a cunoaște identitatea martorilor acuzării, pentru a le putea aprecia sau contesta credibilitatea, că instanța a fost în imposibilitate de a cunoaște și audia martorul sub acoperire (proba principală în cauză), că există contradicții între declarații, ce nu au putut fi clarificate, din motive obiective și că, în prezenta cauză nu au fost administrate și alte probe concludente, a format convingerea primei instanțe că infracțiunea de vânzare de droguri de risc, reținută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu există, motiv pentru care prima instanță în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe inculpat.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și pentru inculpat, avocatul care l-a reprezentat în prima instanță.

Parchetul a criticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât în cauză existau suficiente probe de vinovăție pentru a se pronunța o hotărâre de condamnare.

Inculpatul nu s-a prezentat în instanța de apel pentru a-și susține oral apelul, fiind reprezentat de apărătorul din oficiu, care a susținut că lasă soluția la aprecierea instanței în ceea ce privește nulitatea hotărârii instanței de fond, față de necitarea legală a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 80 din 27 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis ambele apeluri, a desființat în totalitate sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Neamț, pe considerentul că inculpatul U.C.S. a fost citat la adresa din P. N., str. A.I., la această adresă fiind emise și mandate de aducere. Din procesele-verbale întocmite cu ocazia activității de executare a mandatelor, s-a constat că cel însărcinat cu această activitate s-a deplasat la o altă adresă, respectiv str. A.I., în acest sens existând indicii ca adresa la care a fost citat inculpatul este cel puțin incompletă, aspect care impunea instanței să facă verificări privind domiciliul inculpatului. Din aceleași procese-verbale a rezultat că inculpatul este plecat de mai mult timp în Italia, neexistând în cauză o adresă la care să fi putut fi citat, ceea ce ar fi impus în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. și citarea prin afișare la Consiliul Local Piatra Neamț. Or, prima instanță l-a citat pe inculpat numai în strada A.I., ceea ce înseamnă că judecata a avut loc în lipsa inculpatului, nelegal citat.

Cu acea ocazie, instanța de apel a reținut că exercitarea dreptului la un proces echitabil, implică și obligația organelor judiciare de a-l fi citat pe inculpat, în condițiile expres prevăzute de lege, neavând relevanță că soluția primei instanțe a fost de achitare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4315./103/2007 și prin Sentința penală nr. 8/P/27 ianuarie 2009 s-a dispus din nou achitarea inculpatului pentru aceleași considerente expuse mai sus.

Împotriva Sentinței penale nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 a declarat apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Neamț, care a arătat că:

Probatoriul administrat în cauză este suficient și concludent pentru a forma convingerea instanței cu privire la vinovăția inculpatului U.C.S., referitor la infracțiunea reținută în sarcina sa, fără a se putea reține existența unor elemente de probă insuficiente, în special în condițiile specifice ale instrumentării infracțiunilor legate de traficul de droguri și care prezintă un pericol social deosebit.

Coroborând probele rezultate din actele de urmărire penală cu cele provenite în urma cercetării judecătorești, s-a considerat că Tribunalul Neamț avea suficiente probe concludente pentru a constata că infracțiunea a fost săvârșită cu certitudine de către inculpatul U.C.S.

Prin Decizia penală nr. 74 din 9 iunie 2009 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamț împotriva Sentinței penale nr. 8/P din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4315./103/2007.

A desființat Sentința penală nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, a reținut cauza spre rejudecare și pe fond:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de vânzare de droguri de risc, a condamnat pe inculpatul U.C.S., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 RON.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 100 RON, pentru avocat M.V.L. din cadrul Baroului Neamț, pentru fond și în sumă de 200 RON avocat V.G. din cadrul Baroului Bacău pentru apel au fost suportate din fondul M.J.L.C. și incluse în cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare pentru judecarea pe fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim-control judiciar a apreciat că în cauză există probe care să ateste vinovăția inculpatului (proces-verbal de constatare, raport de expertiză tehnică, declarațiile colaboratorului "C." și ale investigatorului "V.") în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii comise de inculpat, împrejurările concrete în care a fost comisă, dar și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împotriva aceste din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea hotărârilor în baza art. 385

9

pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen., trimiterea cauzei la instanța de apel, spre rejudecare, întrucât decizia atacată nu este motivată, instanța de apel nefăcând o analiză a probatoriilor. În subsidiar a solicitat achitarea inculpatului, întrucât probatoriul administrat și argumentele invocate de către instanță nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, faptele nefiind dovedite, iar în cauză nu sunt întrunite condițiile elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri. Într-un alt subsidiar se solicită de către recurent reindividualizarea pedepsei aplicate, urmând să se aibă în vedere săvârșirea unei singure fapte, la rugămintea investigatorului sub acoperire, dar fără să se invoce provocarea cu aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prev. de art. 385

9

pct, 9, 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul U.C.S. este fondat numai sub aspectul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.

Conform art. 1 din C. proc. pen. scopul procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege, contribuind la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se urmărească aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, în acest sens organele de urmărire penală și instanțele de judecată trebuie să aibă un rol activ și să respecte dreptul la apărare învinuitului, inculpatului și celorlalte părți.

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre definitivă, bucurându-se de prezumția de nevinovăție și nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția.

Vinovăția se stabilește într-un cadru juridic procesual penal, ceea ce presupune necesitatea de a fi capabile să fie credibile, concludente și utile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-au respectat garanțiile cu privire la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția), Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a efectuat un examen propriu al cauzei, a verificat și a dat o apreciere personală a materialului probator, în motivarea hotărârii fiind cuprinse argumentele necesare pe care se sprijină soluția dată. Instanța de prim-control judiciar a respectat întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd conținutul expunerii hotărârii, astfel încât nu este incident în cauză art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (s-a comis o eroare gravă de fapt) având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este vorba de o hotărâre greșită de condamnare.

În raport de dispozițiile art. 62, 83 C. proc. pen. cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Or, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale și care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum și probele administrate în faza judecății dovedesc, că inculpatul este autorul faptei prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv la 29 martie 2009 a vândut colaboratorului sub acoperire "C." 0,70 gr. hașiș pentru suma de 50 RON.

Întrucât martorul "C." nu a putut fi audiat nemijlocit, în mod corect prima instanță de control judiciar a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., ținând seama de această declarație la judecarea cauzei, care se coroborează cu cea a investigatorului "V." (audiat nemijlocit conform art. 86

1

alin. (7)), cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii și raportul de expertiză tehnică.

Contradicțiile existente între declarațiile celor 2 martori, au fost apreciate în mod corect, ca nefiind esențiale în stabilirea vinovăției inculpatului, practic vânzarea cantității de droguri fiind confirmată de cei doi martori, aceștia dând detalii asupra activității desfășurate de inculpat, cât și date privind aspectul fizic și porecla acestuia.

Aprecierile legate de existența unor contradicții în depozițiile investigatorului sub acoperire și ale colaboratorului autorizat în cauză și care au condus la apariția unui dubiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, așa cum a rezultat din considerentele hotărârii atacate, nu pot fi reținute la o analiză detaliată a actelor probatorii arătate, în contextul coroborării acestora cu celelalte dovezi existente la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, singurele contradicții provenite inerent din contextul audierii investigatorului și colaboratorului la intervale mari de timp, cu consecințe asupra memorării și redării detaliate a împrejurărilor percepute, nu au putut duce automat la concluzia existenței unui dubiu major, în condițiile în care aceste inadvertențe nu privesc elemente esențiale ale situației de fapt.

Relevantă sub acest aspect este chiar împrejurarea reținută de către instanța de fond cu privire la existența unei contradicții esențiale între depozițiile date de investigatorul sub acoperire "V." în fața instanței de judecată la datele de 4 decembrie 2007 și respectiv 27 noiembrie 2008.

În considerentele sentinței atacate s-a arătat că în declarația din 27 noiembrie 2008 investigatorul a arătat că l-a văzut pe colaborator intrând în scara blocului, dar nu și efectiv în locuința inculpatului, pe când în declarația din 4 decembrie 2007 a arătat că l-a văzut pe colaborator pătrunzând în locuința inculpatului.

Din analiza atentă și detaliată a celor două depoziții a rezultat însă în mod clar că nu există nici o contradicție, inadvertența aparentă rezultând pur și simplu din împrejurarea ca în cursul audierii din data de 4 decembrie 2007, investigatorul nu a fost întrebat în mod direct și detaliat, dacă l-a văzut pe colaborator intrând în scara blocului sau efectiv în locuința inculpatului.

Și la începutul declarației din data de 27 noiembrie 2008, investigatorul precizează că, după ce inculpatul l-a întâlnit pe colaborator, cei doi au intrat în locuința lui U.C.S. Abia când a fost întrebat în mod detaliat dacă a perceput personal intrarea colaboratorului în locuință, investigatorul a precizat că a observat doar intrarea în scara blocului și nu în locuința efectivă.

De altfel, această împrejurare este irelevantă în cauză, în condițiile în care U.C.S. s-a întâlnit cu colaboratorul într-un loc public, a mers împreună cu acesta în scara blocului unde locuiește și i-a vândut o cantitate de drog de risc, infracțiunea subzistând indiferent de locația în care au fost efectuate actele materiale.

De altfel, în fața instanței de recurs, în declarația dată, inculpatul recunoaște că obișnuia să ofere hașiș prietenilor, oferirea fiind, pe lângă vânzare, una dintre modalitățile prin care se realizează elementul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Oferirea de droguri în mod gratuit unei persoane este o practică des uzitată de către traficanții de droguri, tocmai pentru a-și atrage viitori consumatori, întrucât știu că drogurile dau dependență, iar persoana care devine dependentă va deveni în viitorul apropiat un client al lor, consumatorul dependent făcând tot posibilul pentru a face rost de sume de bani în vederea cumpărării drogurilor.

Oferirea de droguri constituie infracțiune indiferent dacă aceasta este făcută în mod spontan sau în baza unei relații apropiate de prietenie ori a altor relații apropiate care pot exista între două persoane și indiferent dacă într-un viitor apropiat se urmărește sau nu vreun avantaj suprem.

Pe de o parte inculpatul neagă că ar fi vândut droguri, pe de altă parte recunoaște că oferea prietenilor hașiș și era consumator, fapt care demonstrează că inculpatul nu era străin de operațiunile ce aveau ca obiect traficul de droguri.

Dând sens și dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că probele administrate reflectă adevărul, declarația inculpatului coroborându-se cu celelalte administrate în cauză, care conduc, fără dubiu, la concluzia instanței de prim control judiciar cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii pentru care este cercetat.

În raport de starea de fapt prezumată mai sus, este exclusă posibilitatea achitării inculpatului, condamnarea acestuia făcându-se pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, astfel încât nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 și art. 5

2

C. proc. pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil, recunoscut persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl are persoana inculpatului, cât și atitudinea acestuia de a se îndrepta "sub influența sancțiunii".

Funcție de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Astfel, Înalta Curte, având în vedere circumstanțele personale favorabile ale inculpatului (este la prima încălcare a legii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de recurs și a dorit să dea declarație, se bucură de o bună apreciere în familie și societate, își asigură prin mijloace proprii existența) cât și natura infracțiunii, cantitatea de drog traficată (0,70 gr.), natura drogului (hașiș) apreciază că o pedeapsă într-un cuantum redus este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursului inculpatului, va casa decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare.

Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni, conform art. 81 C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Se vor pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul U.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 3 luni închisoare, pe o durată de 2 ani și 3 luni care constituie termen de încercare.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.