ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1497/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba, în dosarul nr. 2826/107/2007, a fost condamnat inculpatul M.C.l., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. A mai fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de cultivare și deținere a drogurilor de mare risc în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 33 și 34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., iar în baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o durată de 5 ani, termen de încercare. S-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (2) C. pen., s-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de probațiune al Tribunalului Cluj și în temeiul art. 86 3 alin. (1) C. pen., au fost stabilite măsurile de supraveghere pentru inculpat. În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul M.C.l.

suma de 300 lei. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații M.G.M., L.L.V. și C.A.V. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în fapt cu privire la inculpatul M.C.l. că, acest inculpat după ce prin rechizitoriul din 6 octombrie 2005 al D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița, a fost scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., a intrat din nou într-un anturaj format din persoane care se ocupă cu consumul și traficul de droguri. Astfel, în data de 3 martie 2007, inculpatul l.G. s-a întâlnit cu inculpatul M.C.l., în apropierea Catedralei Catolice din Cluj Napoca, de la care a cumpărat cantitatea de 3 - 4 gr.

hașiș cu suma de 300 lei. O parte din cantitatea de hașiș cumpărată a fost vândută de inculpatul l.G. investigatorului sub acoperire și colaboratorului său, cunoscuți sub numele de L. și S. S-a mai reținut că în perioada Sărbătorilor de Paști în anul 2007, inculpatul l.G. a primit de la prietenul său Ș.A. cantitatea de 10 gr. hașiș, pe care acesta, la rândul său o primise printr-un serviciu de curierat de la prietenul său C.V.A., rezident în Spania. Această cantitate de hașiș a fost împărțită între Ș.A., l.G. și M.C.l., care au folosit-o la confecționarea câtorva țigări pe care le-au fumat. Tot în vederea consumului propriu, inculpații l.G. și M.C.l. au cultivat împreună în raza localității Vad, pe malul râului Someș, în locul numit „R.” mai multe semințe de cânepă, aparținând genului cannabis, care în inflorescență la maturitate conțin tetrahidrocanabirol T.H.C., substanță cuprinsă în tabelul anexă III din Legea nr. 143/2000, completată prin Legea nr. 522/2004.

Organele de poliție au găsit această cultură de cânepă, urmare a indicațiilor inculpatului l.G., fiind identificate 51 plante din genul cannabis, având 20 – 30 cm. înălțime, care nu erau ajunse la maturitate la acel moment. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M. C.l., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu se face vinovat de distribuirea vânzarea și consumul de droguri. Prin decizia penală nr. 12/ A din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului care, a fost obligat la 530 lei cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul M.C.l.

În motivele sale de recurs inculpatul a solicitat, casarea primelor două hotărâri și achitarea sa pentru ambele infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există dovezi certe că el a comis cele două infracțiuni. A mai susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este foarte mare în raport cu pedepsele aplicate celorlalți inculpați din dosar. Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate de inculpat care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului M.C.l. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Pe baza probelor administrate în cauză, primele instanțe au stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. Astfel, existența faptei de vânzare de droguri comisă la data de 3 martie 2007, a fost probată nu numai prin declarația inculpatului l.G., dar și prin declarațiile investigatorului sub acoperire care l-a recunoscut pe inculpatul M.C.l. în persoana vânzătorului de droguri, de la care, l.G. a cumpărat la această dată cantitatea de 3 - 4 gr. Hașiș, și prin procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ale inculpatului l.G. Existența faptei de deținere de droguri în vederea consumului propriu și înființarea unei culturi de cannabis a fost dovedită cu declarațiile inculpatului l.G.

care atât în faza de urmărire penală cât și în declarația dată la instanța de fond a explicat cum a primit de la inculpatul Ș.A. cantitatea de 10 gr. hașiș din care a făcut țigări pe care Ie-a fumat împreună cu Ș.A. și vărul său inculpatul M.C.I., iar el și M.C.I. au mai păstrat câte o țigară pe care au fumat-o mai târziu în timp ce se întorceau în localitatea Vlad. În legătură cu înființarea culturii de cannabis inculpatul a arătat că semințele au fost puse de el cu sapa, de față era și inculpatul M.C.I. și împreună le-au udat și îngrijit. Declarațiile inculpatului l.G. se coroborează cu constatările consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului, în locul numit „R.”, unde a fost descoperită cultura de cannabis și rapoartele de constatare tehnico - științifică nr. 381149 din 22 iunie 07 și nr. 381148 din 22 iunie 07 din care reiese că plantele identificate în acest loc prezintă caracteristicile genului Cannabis.

Apărarea inculpatului M.C.I. potrivit căreia vinovăția sa a fost stabilită numai pe baza declarației inculpatului l.G. care a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, în sensul că nu a procurat droguri de la el, este nefondată. Examinând declarația inculpatului l.G. se constată că la instanță acesta a declarat că prin intermediul inculpatului M.C.I. pe care l-a întrebat de unde ar putea cumpăra droguri, s-a întâlnit cu o cunoștință a acestuia care i-a vândut 2 gr. hașiș. Declarația nu dovedește nevinovăția inculpatului ci, implicarea inculpatului M.C.I. în traficul de droguri chiar dacă în această formă ne-am afla în prezența unei complicități. Însă, această declarație a inculpatului este nesinceră, este făcută în ideea de a-l ajuta pe inculpatul M.C.I.

și este contrazisă de declarația investigatorului sub acoperire care l-a recunoscut pe inculpatul M.C.l. în persoana celui care a vândut hașiș în data de 3 martie 2007. În concluzie, primele instanțe au făcut o justă evaluare a probelor, pe baza cărora au stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, astfel că, nu se poate reține existența vreunei erori de fapt iar, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 invocat de recurent este nefondat.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului M.C.l., instanța de recurs constată că acesta a fost just individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., de gradul concret de pericol social al faptelor comise de inculpat, de limita de pedeapsă prevăzută de legea specială pentru aceste fapte și de împrejurarea că inculpatul nu se află la prima faptă penală, acesta fiind scos de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., în anul 2005. Este adevărat că pedepsele aplicate inculpaților l.G. , L.L.V. și C.A.V.

prin aceeași sentință sunt mai reduse decât pedeapsa aplicată inculpatului recurent, însă pentru acești inculpați s-a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, beneficiind de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei iar la stabilirea modalități de executare în condițiile art. 81 C. pen., s-a avut în vedere că aceștia au executat între o lună și 3 luni în arest preventiv. Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia recurată este temeinică și legală sub toate aspectele invocate și nefiind identificat nici un alt motiv de casare care ar fi putut fi invocat din oficiu, în baza art. 385 15 pct. lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului M.C.l., ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.l. împotriva deciziei penale nr. 12/ A din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2008.