Decizia nr. 29 din 14 mai 2018

Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.035/109/2017, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 17 martie 2017, reclamanta, persoană fizică, a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând obligarea acesteia să aplice indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) şi să-i plătească diferenţele de pensie pe ultimii trei ani de la data introducerii acţiunii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost pensionată pentru invaliditate în temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), iar din data de 2.07.2014 a trecut la pensie pentru limită de vârstă, fiind nemulţumită că nu i s-a aplicat indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin Decizia nr. 286.620 din 2.07.2014 emisă de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală, arătând că indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie, aceasta neîndeplinind condiţiile, întrucât nu a fost înscrisă la pensie începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv 1.01.2011, ci a fost înscrisă la pensie de invaliditate în condiţiile Legii nr. 19/2000, începând cu data de 31.07.2006, aceasta fiind data iniţială a înscrierii sale la pensie.

Prin Sentinţa nr. 2.247 din 14 iunie 2017, instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta să aplice indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin Decizia nr. 286.620 din 2.07.2014 în beneficiul reclamantei şi să îi plătească acesteia diferenţele de drepturi de pensie, începând cu data de 21.06.2014.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, din cuprinsul sesizării nerezultând motivele invocate.

Legea nr. 263/2010:

În opinia intimatei-reclamante, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017

A susţinut intimata-reclamantă că, dacă pentru pensia anticipată, anticipată parţial şi pentru limită de vârstă există liberul arbitru, în speţă este vorba de un factor obiectiv, independent de voinţa celui care se pensionează, pentru că îşi pierde capacitatea de muncă din motive care nu au legătură cu activitatea de muncă; în acest sens a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 680 din 26 iunie 2012

Apelanta-pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere.

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Invocând practica judiciară majoritară

S-a arătat că este neîntemeiat argumentul caselor judeţene de pensii, potrivit căruia dispoziţiile art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile în cazul celor pensionaţi anterior intrării în vigoare a acestei legi, pentru care înscrierea iniţială la pensie a avut loc în baza Legii nr. 19/2000 sau chiar a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 3/1977).

Această susţinere, conform căreia textul de lege ar avea în vedere numai persoanele înscrise la pensie pentru prima dată după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, este neîntemeiată, deoarece reclamanţii au fost înscrişi pentru prima oară la pensie pentru limită de vârstă, începând cu o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Ca atare, aceştia beneficiază de indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din acest act normativ, întrucât noţiunea de „înscriere iniţială la pensie” nu include şi pensia de invaliditate.

Opinează instanţa de trimitere că o interpretare contrară ar conduce la încălcarea principiului egalităţii, deoarece un element aleatoriu, cum este pierderea capacităţii de muncă, nu justifică un tratament diferit între persoane pentru care legea impune aceleaşi condiţii de pensionare pentru limită de vârstă.

Mai mult, arată completul care a formulat sesizarea, Curtea Constituţională a statuat, în considerentele Deciziei nr. 680 din 26 iunie 2012, că legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca în privinţa acordării pensiei de invaliditate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 437 din 29 octombrie 2013

În ceea ce priveşte Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, completul care a formulat sesizarea susţine că prin aceasta s-a stabilit numai că data înscrierii iniţiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată, fără a se referi însă la pensia de invaliditate. Instanţa supremă nu a analizat, aşadar, problema dacă înscrierea la pensia de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 constituie sau nu înscrierea iniţială la pensie, raportat la dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 263/2010.

Instanţa de trimitere a menţionat şi punctul de vedere opus, minoritar

S-a reţinut, în această opinie, că intimatei-reclamante nu i s-a întocmit o altă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, care să substituie decizia de invaliditate, întrucât numărul deciziei este acelaşi, iar în cuprinsul deciziei pentru limită de vârstă este menţionată şi data înscrierii iniţiale la pensie. Date fiind dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, decizia de pensionare pentru limită de vârstă este definitivă sub acest aspect – data naşterii iniţiale a dreptului la pensie, întrucât s-a contestat doar cuantumul pensiei din perspectiva neaplicării indicelui de corecţie menţionat în Legea nr. 263/2010.

Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţia României, republicată, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materie şi de a stabili data de la care operează recalcularea, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la principiul neretroactivităţii legii.

În situaţiile în care dreptul iniţial la pensie s-a născut anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecţie nu este aplicabil, fiind fără relevanţă juridică nepunerea în plată a deciziei de pensionare, sub aspectul stabilirii datei la care s-a născut dreptul iniţial la pensie, întrucât, potrivit textelor legale amintite, a operat doar suspendarea efectelor deciziei de pensionare cu privire la plata drepturilor băneşti.

Făcând referire la jurisprudenţa altor instanţe, instanţa de trimitere a menţionat Decizia nr. 6.151 din 28.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca încadrându-se în orientarea majoritară a Curţii de Apel Piteşti, precum şi sentinţele nr. 2.054 din 2.09.2014 a Tribunalului Gorj, nr. 389 din 2.06.2016 a Tribunalului Bihor, nr. 1.262 din 21.05.2014 a Tribunalului Constanţa şi nr. 185 din 29.01.2015 a Tribunalului Timiş, precum şi deciziile nr. 2.256 din 5.05.2015 şi nr. 3.000 din 2.06.2016 ale Curţii de Apel Craiova, nr. 398 din 18.06.2014 a Curţii de Apel Suceava şi nr. 321 din 4.05.2015 a Curţii de Apel Braşov, ca fiind contrare acestei orientări.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea formulată şi a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii”.

Instanţa supremă a statuat, cu acest prilej, că: „În situaţiile în care dreptul iniţial la pensie s-a născut anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010, indicele de corecţie nu este aplicabil, fiind fără relevanţă juridică nepunerea în plată a deciziei de pensionare sub aspectul stabilirii datei la care s-a născut dreptul iniţial la pensie întrucât, potrivit textelor sus-menţionate, a operat doar suspendarea efectelor deciziei de pensionare cu privire la plata drepturilor băneşti”.

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, din analiza cărora se desprind următoarele orientări jurisprudenţiale şi de opinie:

S-au pronunţat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanţe: Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă (Decizia nr. 616 din 3 februarie 2015), Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 174 din 24 martie 2016), Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 118 din 1 februarie 2016), Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă (Decizia nr. 1.057 din 26 noiembrie 2015), Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă (deciziile nr. 1.002 din 22 noiembrie 2017 şi nr. 939 din 17 noiembrie 2015), Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă (Decizia nr. 158 din 20 ianuarie 2016), Tribunalul Olt – Secţia I civilă (Sentinţa nr. 1.160 din 11 septembrie 2014) şi Tribunalul Ilfov.

Instanţele care au judecat în această materie au respins cererile de acordare a indicelui de corecţie cu prilejul acordării pensiei pentru limită de vârstă, în condiţiile în care solicitantul beneficiase de pensie de invaliditate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, următoarele argumente principale fiind invocate:

S-au pronunţat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanţe: Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (deciziile nr. 2.687 din 2.05.2017, nr. 6.151 din 29.11.2016, nr. 3.529 din 12.06.2017 şi nr. 5.055 din 20.10.2017), Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă (deciziile nr. 314 din 19 mai 2015 şi nr. 876 din 31 mai 2017), Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale (sentinţele nr. 6.955 din 9.10.2017, nr. 3.679 din 8.04.2016 şi nr. 1.043 din 15.02.2017), Tribunalul Giurgiu -Secţia civilă (Sentinţa nr. 355 din 14.09.2017) şi Tribunalul Ialomiţa.

Aceste instanţe au admis cererile de calculare a indicelui de corecţie cu prilejul acordării pensiei pentru limită de vârstă solicitanţilor care beneficiaseră de pensie de invaliditate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, următoarele argumente principale fiind invocate:

Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile legale supuse interpretării prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013

Prin Adresa nr. 293/C/363/III-5/2018 din 8.03.2016, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată că sesizarea este inadmisibilă, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt întrunite cerinţele de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, ce constituie temeiul sesizării.

Prin aceste dispoziţii legale sunt instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Piteşti, învestit cu soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de tribunal, în primă instanţă, într-un litigiu în materie de asigurări sociale.

În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010:

Pe acest temei, decizia instanţei de apel ce urmează a fi pronunţată este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, prin raportare şi la dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea de Apel Piteşti este legal învestită cu soluţionarea unui apel împotriva unei hotărâri pronunţate de tribunal într-o cauză în care se solicită obligarea casei judeţene de pensii să aplice indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, precum şi să plătească diferenţele de pensie pe ultimii trei ani de la data introducerii acţiunii, actualizate cu indicele de inflaţie.

Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluţia pe fond depinde de interpretarea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010.

În ceea ce priveşte condiţia noutăţii, instanţa de trimitere a opinat că ar fi îndeplinită, deoarece asupra chestiunii de drept invocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat.

Trebuie subliniat însă că noutatea unei chestiuni de drept nu este subsumată condiţiei referitoare la statuarea anterioară a instanţei supreme asupra chestiunii de drept.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reliefat, în mod constant, caracterul distinct al condiţiei noutăţii faţă de condiţia privind statuarea anterioară a instanţei supreme asupra chestiunii de drept sau ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare.

Îndeplinirea condiţiei noutăţii chestiunii de drept trebuie raportată la scopul declanşării mecanismului de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, ce rezidă în preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare la nivelul instanţelor judecătoreşti (control a priori), spre deosebire de mecanismul pe care îl presupune recursul în interesul legii, acela de a înlătura o astfel de practică neunitară, deja existentă (control a posteriori).

Caracterul de noutate se pierde, iar cerinţa de admisibilitate nu este îndeplinită, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.

Se constată că problema de drept supusă dezlegării a făcut obiectul a numeroase decizii pronunţate de curţile de apel, însă această jurisprudenţă este anterioară Deciziei nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiunii de drept. Analiza deciziilor înaintate de curţile de apel relevă faptul că a existat o jurisprudenţă care a cristalizat o opinie majoritară, potrivit căreia înscrierea la pensie de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 constituie înscrierea iniţială la pensie, şi o opinie minoritară, conform căreia înscrierea la pensie de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 nu constituie înscrierea iniţială la pensie, în sensul dispoziţiilor art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 (a se vedea supra pct. VI).

A fost identificată o singură decizie, pronunţată ulterior datei de 4 decembrie 2017, la 8 februarie 2018, de un complet din cadrul Curţii de Apel Piteşti (instanţa de trimitere), din considerentele căreia rezultă că, într-o cauză de acelaşi fel cu cea din litigiul pendinte, s-a dat deplină eficienţă modului în care instanţa supremă a tranşat chestiunea de drept prin Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017.

După publicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 71 din 16 octombrie 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 4 decembrie 2017, când a devenit obligatorie dezlegarea dată chestiunii de drept pentru toate instanţele, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu există jurisprudenţă neunitară.

Se apreciază, aşadar, că nu este îndeplinită condiţia noutăţii chestiunii de drept.

Nici condiţia referitoare la nestatuarea asupra chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este îndeplinită.

Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că instanţa de trimitere, referindu-se la incidenţa Deciziei nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţine că aceasta priveşte interpretarea art. 170 din Legea nr. 263/2010, în sensul stabilirii dacă indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut anterior intrării în vigoare a legii, dar numai pentru situaţia în care data înscrierii iniţiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată, iar nu şi pentru situaţia în care înscrierea iniţială la pensie derivă dintr-o decizie de pensionare pentru invaliditate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de trimitere, în argumentarea opiniei sale cu privire la chestiunea de drept analizată, recurge la o distincţie pe care textul legal nu o conţine, anume aceea că sintagma „înscriere iniţială la pensie” nu include şi înscrierea la pensia de invaliditate. Regula de interpretare logică, exprimată prin adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, adică unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, presupune ca generalitatea formulării unui text de lege să conducă la generalitatea aplicării lui.

În plus, observaţia instanţei de trimitere face abstracţie de interpretarea pe care o cuprinde dispozitivul Deciziei nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, care nu limitează aplicarea normei legale doar pentru cazul în care înscrierea iniţială la pensie derivă dintr-o decizie de pensionare anticipată, emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Prin dispozitivul acestei decizii s-a stabilit că: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii”.

Pentru a statua astfel, instanţa supremă a reţinut, la paragraful 49, în contextul verificării condiţiei privind caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată, că existenţa opiniilor divergente în materie, întemeiate pe argumente derivând din acelaşi text de lege, conferă chestiunii de drept un grad suficient de mare de dificultate „cu consecinţa aplicării sau nu a indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 şi deciziilor de pensionare emise anterior intrării în vigoare a legii”.

Prin decizia menţionată, cu privire la fondul sesizării, s-a constatat, cu titlu prealabil, că art. 170 din Legea nr. 263/2010 nu a intrat în vigoare odată cu celelalte dispoziţii ale legii, respectiv la 1.01.2011, ci a fost amânată la data de 1.01.2012, aşa cum s-a prevăzut în cuprinsul art. 193 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Ulterior, termenul de intrare în vigoare a art. 170 din Legea nr. 263/2010 a fost prorogat din nou, la data de 1.01.2013, prin dispoziţiile art. II art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, cu modificările ulterioare.

S-a constatat incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. I şi II din Legea nr. 19/2000, având corespondent în art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV din Legea nr. 263/2010; art. 92 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, dispoziţii similare regăsindu-se în art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; art. 52 din Legea nr. 19/2000, corespondent fiind art. 64 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum şi dispoziţiile similare prevăzute de art. 104 din Legea nr. 263/2010.

Interpretând sistematic şi teleologic textele de lege menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că data înscrierii iniţiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată, că plata acesteia se suspendă pe perioada în care asiguratul se află în una dintre situaţiile prevăzute de lege şi că, la împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

Concluzionând, instanţa supremă a reţinut că recalcularea cuantumului pensiei anticipate, prin adiţionarea altor stagii de cotizare realizate după pensionarea anticipată, nu conduce la naşterea unui alt drept iniţial la pensie, ci doar la recalcularea cuantumului acesteia, ca urmare a transformării pensiei dintr-o categorie în alta.

Această hotărâre prealabilă a avut ca situaţie premisă, în litigiul pendinte în care s-a dispus sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea chestiunii de drept, existenţa unei decizii de pensionare anticipate emise pe temeiul Legii nr. 19/2000, care se transformă în pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010. Chestiunea de drept este identică şi pentru situaţia în care are loc transformarea pensiei de invaliditate, stabilită în baza Legii nr. 19/2000, în pensie pentru limită de vârstă în condiţiile legii noi. Aceasta, pentru că, şi în cazul analizat, se invocă modul de interpretare şi aplicare ale art. 170 din Legea nr. 263/2010, care, în ceea ce priveşte sintagma „înscriere iniţială la pensie”, are o formulare generică, ceea ce înseamnă că se referă la prima înscriere la pensie în sistemul public de pensii, indiferent de natura pensiei acordate (invaliditate, anticipată ş.a.), şi nu distinge cu privire la situaţia în care anumite categorii de pensii se transformă, în condiţiile legii, în pensii pentru limită de vârstă.

Prin raportare la elementul temporal, identificat ca fiind data iniţială a înscrierii la pensie (fără a fi menţionat un anume tip de pensie), instanţa supremă a statuat în mod clar, prin hotărârea prealabilă mai sus menţionată, că indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii, fără a limita această statuare numai pentru situaţia existenţei unei decizii de pensionare anticipată.

Prin interpretarea efectuată s-a statuat, cu valoare de principiu, asupra normei care a făcut obiectul chestiunii de drept în scopul preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare în cauzele în care se ridică problema incidenţei prevederilor art. 170 din Legea nr. 263/2010.

De asemenea este nepertinent argumentul instanţei de trimitere, desprins din considerentele Deciziei nr. 680 din 26 iunie 2012 pronunţate de Curtea Constituţională, potrivit căruia s-ar încălca principiul egalităţii, prin aceea că un element aleatoriu, cum este pierderea capacităţii de muncă, nu justifică un tratament diferit între persoane pentru care legea impune aceleaşi condiţii de pensionare pentru limită de vârstă.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3” din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, stabilind că acordarea pensiei de invaliditate va fi realizată în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată. Ca urmare, prevederile legale constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 680 din 26 iunie 2012 nu au legătură cu dispoziţiile legale cu caracter tranzitoriu care fac obiectul chestiunii de drept supuse analizei.

Sub aspectul respectării principiului egalităţii în faţa legii, în legătură cu dispoziţiile legale analizate, prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 698 din 27 noiembrie 2014, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 95 alin. (1), art. 102 alin. (2

În considerentele acestei decizii Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, în privinţa reglementării prevăzute de art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, referitoare la calculul punctajului mediu anual, a celei cuprinse în art. 170 din aceeaşi lege, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.

În paragraful 18 al Deciziei nr. 698 din 27 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a reliefat că indicele de corecţie la care se referă art. 170 din Legea nr. 263/2010 avea ca scop corectarea diferenţelor între cei pensionaţi înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Având în vedere problema de drept lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, se consideră că nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiaşi dispoziţii legale ori de câte ori părţile din litigiul pendinte nu se află într-o situaţie juridică identică cu aceea care a condus la pronunţarea, deja, a unei hotărâri prealabile în rezolvarea aceleiaşi chestiuni de drept.

În consecinţă, nu se poate reţine niciun argument pentru care Decizia nr. 71 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, să nu se aplice în ceea ce priveşte modul de interpretare a art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 tuturor categoriilor de pensii, deci şi pensiilor de invaliditate.

Revine instanţei de trimitere sarcina aplicării concrete a legii, în funcţie de circumstanţele proprii litigiului cu care este sesizată.

Având în vedere interpretarea dată de instanţa supremă asupra aceloraşi dispoziţii legale, printr-o hotărâre prealabilă anterioară, precum şi absenţa unor elemente noi, care să prefigureze o nouă abordare a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, se constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanşarea procedurii privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,