Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 951/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Tribunalul Gorj – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 martie 2020, în Dosarul nr. 14.725/318/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă decizia menţionată prin care s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen, îşi mai produce efectele ca urmare a modificării legislative a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018).

Art. 182 din Codul de procedură civilă „Împlinirea termenului”

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 27 septembrie 2019 cu nr. 14.725/318/2019 reclamanta X a solicitat instanţei de tutelă, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească numele de familie al minorei după numele său, ca urmare a lipsei acordului pârâtului Y.

În motivare, reclamanta a susţinut că, la data de 20 iulie 2019, a născut-o pe minoră în urma unei relaţii pe care a oficializat-o cu actualul ei soţ. A mai arătat că se afla în procedură de divorţ cu fostul ei soţ la data când a conceput-o pe minoră.

Pentru acest motiv Serviciul de stare civilă din cadrul Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu nu a putut elibera certificatul de naştere al minorei, prezumându-se că aceasta a fost concepută în timpul căsătoriei cu fostul soţ al reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 449 alin. (3) din Codul civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentinţa Civilă nr. 7.587/2019 din 25 noiembrie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a respins cererea reclamantei de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 997 din Codul de procedură civilă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada caracterului vremelnic al măsurii solicitate, neputându-se dispune pe calea ordonanţei preşedinţiale decât măsuri provizorii.

Or, stabilirea numelui minorei impune o măsură definitivă, iar nu una provizorie.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, prin care a susţinut, în esenţă, că acţiunea a fost respinsă fără a se avea în vedere dispoziţiile legale incidente şi interesul superior al minorei.

Tribunalul Gorj – Secţia I civilă a reţinut că apelul a fost transmis prin fax, în ultima zi a termenului, la ora 20,12, astfel cum rezultă din data transmiterii efectuate prin fax, fiind înregistrat la instanţă a doua zi, conform rezoluţiei menţionate pe cererea de apel, motiv pentru care a invocat excepţia tardivităţii apelului.

Asupra admisibilităţii sesizării, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:

Litigiul este în curs de judecată, tribunalul urmând a soluţiona pricina în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauza se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului.

Cât priveşte admisibilitatea din perspectiva condiţiei reprezentate de ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, tribunalul a reţinut că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei.

Autorul sesizării a reţinut că excepţia tardivităţii reprezintă un impediment procesual cu un efect final peremptoriu faţă de obiectul cauzei, iar soluţionarea acestei excepţii depinde de interpretarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă dezlegarea dată prin această decizie îşi mai produce efectele ca urmare a modificării art. 183 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, tribunalul a apreciat că urmează să se pronunţe în ultimă instanţă, iar pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii apelului este necesară lămurirea chestiunii de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 183 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se preciza dacă actul transmis prin fax sau e-mail este în termen numai dacă ora primirii faxului sau a e-mailului, astfel cum aceasta este atestată de calculatorul sau faxul de primire al instanţei, este anterioară orei de încetare a activităţii instanţei, conform interpretării date prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sau această decizie îşi încetează efectele, potrivit art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă şi, prin urmare, data trimiterii actelor de procedură prin fax sau poştă electronică va coincide cu data şi ora primirii faxului sau e-mailului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, fiind irelevant dacă ora de primire se încadrează sau nu în programul de lucru al registraturii instanţei.

Chestiunea de drept de dezlegarea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.

Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificate la data sesizării.

Părţile nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie de către instanţa de sesizare.

Completul de judecată al instanţei de sesizare, făcând trimitere la paragrafele 101, 102 şi 104 ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat că s-ar putea aprecia că intenţia legiuitorului de a modifica soluţia legislativă anterioară care nu permitea să se considere data e-mailului sau a faxului ca dată de depunere în termen a actului, dacă acesta era transmis după ora la care activitatea înceta la instanţă, este evidenţiată de faptul că aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităţilor alternative la modalitatea depunerii la registratura instanţei, alături de depunerea prin poştă sau serviciul de curierat rapid, depunerea la unitatea militară sau la administraţia locului de deţinere, astfel cum reiese din art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă.

Sub acest aspect, art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sprijină o asemenea interpretare, deoarece acest text de lege nu se aplică în cazul trimiterii actelor de procedură prin fax sau poştă electronică. În cazul acestor trimiteri, dispoziţiile art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabilesc data şi ora la care se consideră depuse actele de procedură transmise prin aceste mijloace electronice. Aşa fiind, art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă va prevala faţă de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, s-ar putea interpreta că nu se poate acorda transmiterii actelor prin fax sau poştă electronică aceleaşi valenţe ca în cazul actelor depuse la oficiul poştal, serviciul de curierat rapid sau la alt serviciu specializat de comunicare. Aceasta întrucât, în ipoteza acestora din urmă, care nu presupun o depunere personală şi directă la instanţă, dovada datei la care actul se depune de partea interesată este realizată de către o terţă persoană care intervine în lanţul cauzal (dintre parte şi instanţă) pentru a conferi siguranţa şi certitudinea cu privire la data depunerii. În schimb, în cazul actelor transmise prin fax sau poştă electronică (de asemenea care nu presupun o depunere personală şi directă la instanţă) nu mai există această verigă intermediară pentru confirmarea primirii actului.

Completul de judecată al instanţei de sesizare a apreciat că, din perspectiva probei depunerii în termen a actului de procedură, distincţia între depunerea actului personal, printr-un mijloc de comunicare electronic şi de către un terţ (serviciul poştal sau de curierat), este una artificială. În mod indiscutabil metodele moderne de comunicare asigură un plus de acurateţe cu privire la data comunicării actului.

De asemenea probele oferite de instrumentele electronice sunt mai dificil de contestat decât constatările oricărui agent intermediar. Pe de altă parte, acceptarea interpretării contrare ar face inutilă modificarea art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, în sensul recunoaşterii acestor mijloace tehnice de transmitere ca modalităţi alternative de depunere a actelor de procedură.

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti şi Târgu Mureş au comunicat că nu au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor din care au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie s-a apreciat că Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu mai produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 (Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal – în opinie majoritară, Judecătoria Buhuşi, Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Negreşti-Oaş, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, Judecătoria Braşov, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Secţia a IV-a civilă, Secţia a V-a civilă, Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Secţia a III-a civilă, Secţia a IV-a civilă, Secţia a V-a civilă, Secţia a VI-a civilă, Secţia a VII-a civilă, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi judecătoriile din circumscripţia sa – în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa şi judecătoriile din circumscripţia sa, Tribunalul Ilfov şi judecătoriile din circumscripţia sa, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă – în opinie majoritară, Judecătoria Galaţi – în opinie majoritară, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Tecuci – în opinie majoritară, Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Judecătoria Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pătârlagele, Curtea de Apel Timişoara – Secţia a II-a civilă, Tribunalul Caraş-Severin – în opinie majoritară, Tribunalul Arad – Secţia a II-a civilă, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Babadag, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, Tribunalul Mehedinţi – Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Vânju Mare şi, în opinie majoritară, instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Suceava).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept produce efecte în continuare, chiar dacă dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 (Tribunalul Bacău – Secţia I civilă, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Roman, Tribunalul Cluj – Secţia civilă, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Zalău, Judecătoria Baia Mare, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, Tribunalul Teleorman – Secţia civilă, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Paşcani, Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, Judecătoria Timişoara – în opinie majoritară, Tribunalul Arad – Secţia I civilă – în opinie majoritară, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Dolj şi judecătoriile din circumscripţia sa şi Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal).

Curţile de apel Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea, Ploieşti Suceava şi Timişoara au comunicat că au identificat practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Hotărârile transmise de curţile de apel Bucureşti, Ploieşti şi Suceava au fost pronunţate în procese/executări silite începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, iar hotărârea transmisă de Curtea de Apel Iaşi vizează o cerere de apel transmisă prin e-mail în ultima zi a termenului, în timpul programului de lucru al instanţelor, fiind astfel irelevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

În sensul primei opinii sunt următoarele hotărâri definitive:

În sensul celei de-a doua opinii sunt următoarele hotărâri definitive:

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 27 din această decizie s-a reţinut că: trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă, şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului.

Aceste considerente se regăsesc şi în Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi art. 183 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Prin Decizia nr. 464 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 17 august 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen.”

La nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Judecătorii-raportori au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi că actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen.

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestei dispoziţii legale: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din cuprinsul normei enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii formale prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite.

În acest sens, se reţine că Tribunalul Gorj a fost legal învestit cu soluţionarea căii de atac a apelului declarat de reclamantă împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu, în primă instanţă, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanţă preşedinţială.

Cauza în care a fost formulată prezenta sesizare se află în curs de judecare, în apel, pe rolul secţiei civile din cadrul Tribunalului Gorj (instanţa de trimitere).

Potrivit Încheierii de sesizare din 11 martie 2020, prima instanţă a calificat acţiunea în cadrul căreia a fost formulată întrebarea prealabilă ca fiind o cerere de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă, iar părţile nu au criticat această împrejurare în apel.

Fiind astfel clarificat temeiul de drept al acţiunii, devin incidente dispoziţiile art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea pronunţată de prima instanţă este supusă numai apelului, dacă nu se prevede altfel prin legi speciale, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, care prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În consecinţă, nefiind incidentă o lege specială, care să cuprindă norme derogatorii de la art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, cauza urmează a fi soluţionată în ultimă instanţă, deoarece în materia în care a fost declanşată această procedură judiciară hotărârea ce urmează a se pronunţa este supusă numai apelului, astfel încât hotărârea ce va fi pronunţată în apel este definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să judece litigiul în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reţine că şi aceasta este îndeplinită în cazul sesizării de faţă.

În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii.

În cauză, deşi sesizarea pune în discuţie chestiuni de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale procedurale în legătură cu soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, în condiţiile în care art. 1.000 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabileşte un termen de decădere în care poate fi formulată calea de atac a apelului, consecinţele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află.

Astfel, de interpretarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea excepţiei tardivităţii apelului, care constituie o chestiune ce trebuie rezolvată prioritar analizei pe fond a acestei căi de atac.

În corelaţie cu această condiţie de admisibilitate, deşi art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”, în doctrină s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei probleme de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar, fiind susceptibilă, în aceste condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare.

Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, în condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42).

Realizând, în lumina acestor consideraţii, analiza caracterului veritabil al chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că titularul sesizării evidenţiază dificultăţile de interpretare a art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă apărute în practică ulterior modificării aduse art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în contextul în care Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cuprinde, în considerentele sale, mai multe paragrafe în privinţa cărora se impune a se determina dacă rezolvarea de principiu dată chestiunii de drept, care viza interpretarea aceloraşi norme legale, în forma anterioară modificărilor aduse acestora prin Legea nr. 310/2018, rămâne sau nu aplicabilă şi noii reglementări a art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă consistentă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, fiind identificate un număr de şapte hotărâri judecătoreşti prin care problema de drept supusă interpretării a fost soluţionată diferit, unele instanţe opinând în sensul aplicării raţionamentului expus în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, inclusiv în cazul litigiilor începute ulterior modificării art. 183 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, iar alte instanţe au apreciat că, ulterior acestor modificări legislative, căile de atac transmise prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului, după terminarea programului de lucru al instanţei, au fost depuse în termen.

Este de observat, de asemenea, faptul că, în urma consultării instanţelor, au fost transmise opinii teoretice care evidenţiază ambele variante posibile de interpretare, anterior prezentate, iar argumentele invocate susţin teze antinomice. Altfel spus, înţelegerea noii soluţii legislative consacrate de Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018, s-a dovedit a fi oarecum anevoioasă, cu potenţial de a da naştere unor interpretări diverse şi chiar contradictorii în jurisprudenţă.

Aşadar, deşi există rigori ale determinării aplicării în timp a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se remarcă tendinţe de interpretare jurisprudenţială diferite generate fie de modalitatea de determinare a efectelor în timp ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fie de unele considerente ale acesteia, care au suscitat controverse în privinţa aplicabilităţii lor pentru identitate de raţiune.

Luând în considerare dificultatea de interpretare generată de corelarea dispoziţiilor legale menţionate, care prefigurează apariţia unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, se apreciază chestiunea de drept supusă dezlegării ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate.

Astfel, problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislaţia care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare.

Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din perspectiva celor expuse, în ceea ce priveşte comunicarea actelor de procedură prin fax sau e-mail, ulterior pronunţării Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au intervenit modificări legislative, art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă fiind modificat prin Legea nr. 310/2018, ceea ce este de natură să confere caracter de noutate interpretării dispoziţiilor procedurale menţionate.

În consecinţă, această condiţie este îndeplinită, câtă vreme textele de lege ce suscită lămuriri nu au făcut obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor procedurale de unificare a jurisprudenţei, printr-o hotărâre obligatorie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul problematicii semnalate de instanţa de sesizare, devenind actuală cerinţa de a se da o rezolvare de principiu modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept analizate.

În acest sens, prin Decizia nr. 52 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2020, s-a reţinut cu privire la efectele Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „Această decizie a avut, aşadar, de rezolvat o altă situaţie, aceea a actelor depuse la instanţă prin fax sau poştă electronică, instanţa supremă reţinând că acestea nu pot cădea sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi prevederile art. 183 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd, în mod expres, că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, deoarece, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară. Ca atare, şi considerentele pe care decizia se sprijină trebuie privite în contextul obiectului de analiză asupra căruia instanţa s-a pronunţat”.

Autorul sesizării supune dezlegării instanţei supreme următoarea chestiune de drept ce face obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă decizia menţionată prin care s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen, îşi mai produce efectele ca urmare a modificării legislative a art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.

Preliminar, întrucât actul de sesizare nu enunţă în mod riguros chestiunea de drept, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sarcina de a analiza şi evalua întregul conţinut al cererii cu care a fost sesizată şi de a stabili, în raport cu acesta, limitele învestirii sale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine, aşadar, că este necesară fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanţa supremă a fost învestită, reţinând că instanţei de trimitere îi este utilă lămurirea aspectului dacă, ulterior modificării art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, în ipoteza transmiterii unei căi de atac – în ultima zi a termenului calculat potrivit art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă – dar care nu primeşte dată certă în condiţiile stabilite de art. 199 din Codul de procedură civilă, în aceeaşi zi, fiind trimisă ulterior orei la care încetează activitatea instanţei, constituie sau nu o excepţie de la regula consacrată de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Aşadar, problema de drept punctuală din litigiul pendinte vizează efectele transmiterii unei căi de atac – act de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanţă – prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului procedural de decădere, în cazul în care ora primirii, evidenţiată de calculatorul sau faxul instanţei, este situată după ora la care activitatea încetează în mod legal la instanţă, anume dacă actul este socotit a fi făcut în termen.

Dat fiind că într-un cadru de analiză mai larg sesizarea a fost fundamentată pe preexistenţa dezlegărilor regăsite în Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe conţinutul noilor reglementări ale art. 183 din Codul de procedură civilă şi pe necesitatea de a lămuri, în aplicarea dispoziţiilor art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă, în ce măsură noile soluţii legislative ale Codului de procedură civilă au condus la încetarea aplicabilităţii dezlegărilor deciziei anterior menţionate, tot cu titlu preliminar se impun a fi reliefate unele considerente teoretice referitoare la efectele în timp ale hotărârilor prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, potrivit art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă: „dispoziţiile art. 518 se aplică în mod corespunzător”. Potrivit acestei ultime dispoziţii legale, hotărârea pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.

Or, potrivit art. I pct. 24 din Legea nr. 310/2018, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Acest text relevă neechivoc modificarea art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, astfel că, în prezenţa acestui eveniment legislativ care se circumscrie sferei celor menţionate în cuprinsul art. 518 din Codul de procedură civilă, se constată că efectele obligatorii ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu pot fi extinse asupra normelor care nu au constituit obiect al interpretării, problema încetării efectelor acestei hotărâri fiind astfel lămurită.

Întrucât normele interpretate prin această decizie sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispoziţiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanşării lor, iar hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În consecinţă, cad sub incidenţa efectelor obligatorii ale acestei decizii doar litigiile declanşate anterior modificării aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.

De asemenea, lămurirea împrejurării dacă modificările aduse art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă lipsesc sau nu de valabilitate statuările anterioare ale instanţei supreme, inserate în cuprinsul considerentelor acestei decizii obligatorii, presupune verificarea aspectului dacă aceste considerente cu caracter decizoriu au ca premisă o situaţie juridică similară, întrucât numai în ipoteza unei dezlegări de principiu a unei probleme de drept, identice, un astfel de raţionament poate fi aplicat mutatis mutandis şi, prin urmare, se impune a fi rezolvată o problemă de compatibilizare a aplicării considerentelor deciziei menţionate cu noua formă a textelor de lege interpretate, iar nu şi în ipoteza în care normele legale interpretate au suferit modificări de esenţă.

Efectele dispoziţiilor de modificare a unei dispoziţii legale sunt individualizate de art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că dispoziţiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Modificarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parţial în acelaşi domeniu, impune ca norma modificată să nu poată fi interpretată şi aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, ci în acord cu scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actului normativ modificator.

Trebuie observat că, în esenţă, interpretarea prevederilor art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, realizată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut ca premisă caracterul derogatoriu de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a art. 183 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa aplicării metodei interpretării restrictive a ultimei norme de drept, care nu reglementa şi ipoteza comunicărilor de acte de procedură realizate prin fax sau e-mail.

Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele „depunerii” actelor de procedură la instanţă, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacelor moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În consecinţă, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului, poate fi considerat ca fiind depus în termen numai dacă ora depunerii – care, în lipsa altor dispoziţii legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din Codul de procedură civilă şi art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 – se situa înăuntrul programului de lucru al instanţelor.

Astfel, potrivit art. 182 şi art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deşi nu îndeplineau condiţia de a fi fost depuse la instanţă de parte personal sau prin reprezentant şi nici de a fi fost transmise instanţei prin poştă, curier, fax sau poştă electronică până la ora la care activitatea instanţei încetează în mod legal.

Spre deosebire de forma avută de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la momentul adoptării Codului de procedură civilă, actuala formă a acestei norme, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, stabileşte neechivoc faptul că actul de procedură, trimis prin fax sau e-mail, înăuntrul termenului prevăzut de lege, este socotit a fi făcut în termen.

Astfel, potrivit actualei forme a art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităţilor alternative celei a depunerii actelor de procedură la registratura instanţei, alături de depunerea prin poştă sau serviciul de curierat rapid,