ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București și Comisia de Disciplină UNPIR Bihor, anularea Deciziei nr. 36 din 9 noiembrie 2012 emisă de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București în Dosarul nr. 36/2012, pronunțată în contestația sa împotriva Deciziei nr. 4 din 21 iunie 2012 a pârâtei Comisia de Disciplină UNPIR Bihor. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, după expunerea stării de fapt, că prin Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR Bihor a fost soluționată Sesizarea sa nr. 190 din 16 mai 2012, cu drept de contestație la Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București.

Contestația sa împotriva acestei decizii a fost soluționată în sensul respingerii ca nefondată, prin Decizia nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR București. A arătat că această soluționare cu toate procedurile sale este viciată, atât Decizia nr. 8 din 23 martie 2012, cât și Decizia nr. 36/2012 sunt semnate de președintele de ședință C.I., nu de tot completul, care formează Comisia, așa cum cere legea și cum este semnată Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a UNPIR Filiala Bihor. A mai arătat reclamantul că în componența Comisiei Superioare de Disciplină apare o terță persoană în calitate de raportor, despre care reclamantul a aflat că este consilier juridic în cadrul UNPIR București, care nu are nimic în comun cu atribuțiile Comisiei Superioare de Disciplină, care este independentă.

A considerat că toate deciziile, convocările și procedurile sunt viciate și falsificate. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 12 februarie 2013, pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR a invocat în principal excepțiile inadmisibilității și prematurității, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1206 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel București a respins excepțiile de inadmisibilitate și prematuritate și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.V.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Prin Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a Comisiei de Disciplină a UNPIR Filiala Bihor, pronunțată în Dosar nr. 372012, a fost admisă excepția necompetenței sale materiale în privința soluționării sesizării formulate de reclamant împotriva practicianului în insolvență G.I., în considerarea calității acestuia de vicepreședinte al Consiliului de Conducere a Filialei Bihor UNPIR. S-a reținut că în privința acestuia competența de soluționare a plângerilor revine Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR. Împotriva acestei decizii a formulat contestație reclamantul, soluționată prin respingere de către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, prin Decizia nr. 36 din 9 noiembrie 2012. Pentru a dispune astfel, a reținut că numitul G.I.

avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului de Conducere al Filialei UNPIR Bihor, atât la momentul sesizării, cât și în prezent, astfel că atributul cercetării disciplinare aparține Comisiei Superioare de Disciplină. S-a mai reținut că pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București a soluționat prin decizia contestată nu sesizarea disciplinară adresată de reclamant inițial Comisiei de Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, ci exclusiv contestația acestuia împotriva deciziei prin care s-a reținut necompetența filialei, acestea fiind de altfel și limitele analizei făcute de pârâta anterior menționată. Examinând excepțiile inadmisibilității, respectiv prematurității invocate de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București, Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate.

Temeiul invocat de pârâtă în susținerea excepției l-ar constitui interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, potrivit căruia "În afară de atribuțiile prevăzute la art. 53 din O.U.G., Consiliul național de conducere al Uniunii are următoarele atribuții: soluționează contestațiile împotriva hotărârilor Comisiei superioare de disciplină privind membrii comisiilor de disciplină ale filialelor și ai consiliilor de conducere ale filialelor". Curtea a reținut că textul nu este aplicabil în speță, el referindu-se la situația în care Comisia Superioară de Disciplină se pronunță, ca instanță de fond, asupra fondului sesizării disciplinare; în prezenta cauză este vorba de o situație atipică în care Comisia Superioară de Disciplină se pronunță asupra unei contestații împotriva hotărârii filialei în materie disciplinară, însă nu cu privire la fondul sesizării, ci exclusiv asupra unei decizii de declinare.

Prin urmare, în opinia instanței, contestația împotriva hotărârii de declinare are natura unui recurs ierarhic, astfel că el însuși constituie procedura prealabilă vizată de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția prematurității, s-a reținut că aceasta fiind fundamentată pe același text invocat mai sus, considerentele redate privind inaplicabilitatea textului se verifică în egală măsură. Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele: Nesemnarea Deciziei nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR de către toți membrii completului disciplinar Curtea a reținut că, atâta timp cât o atare procedură de contestare nu are caracter jurisdicțional, ea nu reprezintă altceva decât un recurs ierarhic, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă cu privire la semnarea deciziei redactate de către toți membrii completului, cât timp minuta a fost semnată de toți membrii.

În ceea ce privește Decizia nr. 8/2012, Curtea a reținut că aceasta nu face obiectul prezentei cauze. Comportamentul abuziv și acțiunile nelegale desfășurate de practicianul în insolvență în derularea procedurii privind pe debitoarea SC S.S. SRL. Curtea a subliniat că aceste aspecte, care țin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze, instanța având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a contestației, contestație care viza declinarea de competență, nicidecum fondul sesizării reclamantului. Chiar dacă reclamantul a reiterat în cuprinsul contestației sale împotriva deciziei filialei aspecte care țin de fondul sesizării, contestația nu poate viza decât soluția pronunțată de filială prin decizia contestată de reclamant, or soluția filialei a fost exclusiv de reținere a necompetenței sale.

În ceea ce privește problema competenței în soluționarea sesizării reclamantului, instanța a reținut justețea soluției Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR, care nu a făcut altceva decât să confirme soluția filialei cu privire la competență. Prin urmare, așa cum corect a stabilit Comisia de Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, soluție menținută de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, abaterile disciplinare ale membrilor consiliului de conducere al filialei, ipoteză întrunită în speță, nu sunt de competența Comisiei de Disciplină a filialei, ci a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPI, ca instanță de fond, comisie care ulterior face doar propuneri de sancționare, care sunt supuse aprobării plenului Congresului Uniunii.

2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, a declarat recurs S.V., considerând-o netemeinică și nelegală, arătând, în esență, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3. Soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Cu privire la critica referitoare la nesemnarea Deciziei C.S.D.

nr. 36/2012 de întregul complet disciplinar se rețin următoarele: În materia cercetării abaterilor disciplinare săvârșite de practicienii în insolvență se aplică normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, de Statutul profesiei, precum și de Regulamentul privind procedura disciplinară. Prin urmare, este vorba de norme speciale ce derogă de la cadrul general instituit de normele Codului de procedură civilă. În Regulamentul privind procedura disciplinară, prevăzut în Anexa nr. 3 din Statutul UNPIR, nu există o prevedere expresă care să instituie obligativitatea semnării hotărârilor disciplinare de întregul complet care a participat la analizarea plângerii disciplinare și nici nu există o dispoziție care să menționeze că normele acestuia se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Singura regulă privind semnarea actelor de procedură este cea instituită de art. 18 care precizează că încheierea se semnează de președintele completului. Având în vedere această regulă, prin analogie, aceeași se aplică și pentru semnarea hotărârilor disciplinare. În practică este însă instituită regula ca minuta soluției disciplinare să fie semnată de toți membrii completului de analiză disciplinară. Așa cum corect s-a reținut, câtă vreme finalitatea redactării și comunicării soluției disciplinare este de a lua la cunoștință de motivele ce au stat la baza emiterii respectivei decizii în vederea creării oportunității cenzurării acesteia de către instanțele de control judiciar, lipsa semnăturii tuturor membrilor completului nu este de natură a vătăma interesul legitim al celui înștiințat.

Cu privire la celelalte critici referitoare la comportamentul abuziv și acțiunile nelegale desfășurate de practicianul în insolvență în derularea procedurilor de insolvență privind debitoarea SC S.S. SRL, în mod judicios s-a argumentat că aceste aspecte, care țin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze, instanța având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a contestației, contestație care viza declinarea de competență, nicidecum fondul sesizării reclamantului-recurent. Prin Decizia contestată, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR ca organ de soluționare a contestației împotriva deciziei de declinare a filialei, Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București nu a făcut altceva decât să confirme că îi aparține competența să soluționeze sesizarea reclamantului-recurent, ca instanță de fond, însă nu a și procedat la soluționarea sesizării, care urmează a fi soluționată.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.V. - administrator al SC S.S. SRL Negrești Oaș împotriva Sentinței nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ