ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 417/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

decembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Disciplină a

UNPIR București și Comisia de Disciplină UNPIR Bihor, anularea Deciziei nr. 36

din 9 noiembrie 2012 emisă de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR

București în Dosarul nr. 36/2012, pronunțată în contestația sa împotriva

Deciziei nr. 4 din 21 iunie 2012 a pârâtei Comisia de Disciplină UNPIR Bihor.

În motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat, după expunerea stării de fapt, că prin Decizia nr.

4 din 21 iunie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR Bihor a fost

soluționată Sesizarea sa nr. 190 din 16 mai 2012, cu drept de contestație la

Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București.

Contestația sa

împotriva acestei decizii a fost soluționată în sensul respingerii ca

nefondată, prin Decizia nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de

Disciplină a UNPIR București.

A arătat că această

soluționare cu toate procedurile sale este viciată, atât Decizia nr. 8 din 23

martie 2012, cât și Decizia nr. 36/2012 sunt semnate de președintele de ședință

C.I., nu de tot completul, care formează Comisia, așa cum cere legea și cum

este semnată Decizia nr. 4 din 21 iunie 2012 a UNPIR Filiala Bihor.

A mai arătat

reclamantul că în componența Comisiei Superioare de Disciplină apare o terță

persoană în calitate de raportor, despre care reclamantul a aflat că este

consilier juridic în cadrul UNPIR București, care nu are nimic în comun cu

atribuțiile Comisiei Superioare de Disciplină, care este independentă.

A considerat că toate

deciziile, convocările și procedurile sunt viciate și falsificate.

Prin întâmpinarea

înregistrată la dosarul cauzei în data de 12 februarie 2013, pârâta Comisia

Superioară de Disciplină a UNPIR a invocat în principal excepțiile

inadmisibilității și prematurității, iar în subsidiar a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

de fond

Prin Sentința nr.

1206 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel București a respins excepțiile de

inadmisibilitate și prematuritate și a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamantul S.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 4

din 21 iunie 2012 a Comisiei de Disciplină a UNPIR Filiala Bihor, pronunțată în

Dosar nr. 372012, a fost admisă excepția necompetenței sale materiale în

privința soluționării sesizării formulate de reclamant împotriva practicianului

în insolvență G.I., în considerarea calității acestuia de vicepreședinte al

Consiliului de Conducere a Filialei Bihor UNPIR.

S-a reținut că în

privința acestuia competența de soluționare a plângerilor revine Comisiei

Superioare de Disciplină a UNPIR.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație reclamantul, soluționată prin respingere de

către pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, prin Decizia nr. 36 din

9 noiembrie 2012.

Pentru a dispune

astfel, a reținut că numitul G.I. avea calitatea de vicepreședinte al

Consiliului de Conducere al Filialei UNPIR Bihor, atât la momentul sesizării,

cât și în prezent, astfel că atributul cercetării disciplinare aparține

Comisiei Superioare de Disciplină.

S-a mai reținut că

pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR București a soluționat prin decizia

contestată nu sesizarea disciplinară adresată de reclamant inițial Comisiei de

Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, ci exclusiv contestația acestuia împotriva

deciziei prin care s-a reținut necompetența filialei, acestea fiind de altfel

și limitele analizei făcute de pârâta anterior menționată.

Examinând excepțiile

inadmisibilității, respectiv prematurității invocate de pârâta Comisia

Superioară de Disciplină a UNPIR București, Curtea le-a apreciat ca

neîntemeiate.

Temeiul invocat de

pârâtă în susținerea excepției l-ar constitui interpretarea dispozițiilor art.

30 alin. (1) lit. i) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei

de practician în insolvență, potrivit căruia "În afară de atribuțiile

prevăzute la art. 53 din O.U.G., Consiliul național de conducere al Uniunii are

următoarele atribuții: soluționează contestațiile împotriva hotărârilor

Comisiei superioare de disciplină privind membrii comisiilor de disciplină ale

filialelor și ai consiliilor de conducere ale filialelor".

Curtea a reținut că

textul nu este aplicabil în speță, el referindu-se la situația în care Comisia

Superioară de Disciplină se pronunță, ca instanță de fond, asupra fondului

sesizării disciplinare; în prezenta cauză este vorba de o situație atipică în

care Comisia Superioară de Disciplină se pronunță asupra unei contestații

împotriva hotărârii filialei în materie disciplinară, însă nu cu privire la

fondul sesizării, ci exclusiv asupra unei decizii de declinare.

Prin urmare, în

opinia instanței, contestația împotriva hotărârii de declinare are natura unui

recurs ierarhic, astfel că el însuși constituie procedura prealabilă vizată de

art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

excepția prematurității, s-a reținut că aceasta fiind fundamentată pe același

text invocat mai sus, considerentele redate privind inaplicabilitatea textului

se verifică în egală măsură.

Pe fondul cauzei s-au

reținut următoarele:

Nesemnarea Deciziei

nr. 36 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR de

către toți membrii completului disciplinar

Curtea a reținut că,

atâta timp cât o atare procedură de contestare nu are caracter jurisdicțional,

ea nu reprezintă altceva decât un recurs ierarhic, astfel că nu îi sunt

aplicabile prevederile Codului de procedură civilă cu privire la semnarea

deciziei redactate de către toți membrii completului, cât timp minuta a fost

semnată de toți membrii.

În ceea ce privește

Decizia nr. 8/2012, Curtea a reținut că aceasta nu face obiectul prezentei

cauze.

Comportamentul abuziv

și acțiunile nelegale desfășurate de practicianul în insolvență în derularea

procedurii privind pe debitoarea SC S.S. SRL.

Curtea a subliniat că

aceste aspecte, care țin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze,

instanța având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a

contestației, contestație care viza declinarea de competență, nicidecum fondul

sesizării reclamantului.

Chiar dacă

reclamantul a reiterat în cuprinsul contestației sale împotriva deciziei

filialei aspecte care țin de fondul sesizării, contestația nu poate viza decât

soluția pronunțată de filială prin decizia contestată de reclamant, or soluția

filialei a fost exclusiv de reținere a necompetenței sale.

În ceea ce privește

problema competenței în soluționarea sesizării reclamantului, instanța a

reținut justețea soluției Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR, care nu a

făcut altceva decât să confirme soluția filialei cu privire la competență.

Prin urmare, așa cum

corect a stabilit Comisia de Disciplină a Filialei Bihor a UNPIR, soluție menținută

de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR, abaterile disciplinare ale

membrilor consiliului de conducere al filialei, ipoteză întrunită în speță, nu

sunt de competența Comisiei de Disciplină a filialei, ci a Comisiei Superioare

de Disciplină a UNPI, ca instanță de fond, comisie care ulterior face doar

propuneri de sancționare, care sunt supuse aprobării plenului Congresului

Uniunii.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, a declarat recurs S.V.,

considerând-o netemeinică și nelegală, arătând, în esență, că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Curți

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Cu privire la critica

referitoare la nesemnarea Deciziei C.S.D. nr. 36/2012 de întregul complet

disciplinar se rețin următoarele:

În materia cercetării

abaterilor disciplinare săvârșite de practicienii în insolvență se aplică

normele speciale prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, privind organizarea

activității practicienilor în insolvență, de Statutul profesiei, precum și de

Regulamentul privind procedura disciplinară.

Prin urmare, este

vorba de norme speciale ce derogă de la cadrul general instituit de normele

Codului de procedură civilă.

În Regulamentul

privind procedura disciplinară, prevăzut în Anexa nr. 3 din Statutul UNPIR, nu

există o prevedere expresă care să instituie obligativitatea semnării

hotărârilor disciplinare de întregul complet care a participat la analizarea

plângerii disciplinare și nici nu există o dispoziție care să menționeze că

normele acestuia se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Singura regulă

privind semnarea actelor de procedură este cea instituită de art. 18 care

precizează că încheierea se semnează de președintele completului.

Având în vedere

această regulă, prin analogie, aceeași se aplică și pentru semnarea hotărârilor

disciplinare.

În practică este însă

instituită regula ca minuta soluției disciplinare să fie semnată de toți

membrii completului de analiză disciplinară.

Așa cum corect s-a

reținut, câtă vreme finalitatea redactării și comunicării soluției disciplinare

este de a lua la cunoștință de motivele ce au stat la baza emiterii respectivei

decizii în vederea creării oportunității cenzurării acesteia de către

instanțele de control judiciar, lipsa semnăturii tuturor membrilor completului

nu este de natură a vătăma interesul legitim al celui înștiințat.

Cu privire la

celelalte critici referitoare la comportamentul abuziv și acțiunile nelegale

desfășurate de practicianul în insolvență în derularea procedurilor de

insolvență privind debitoarea SC S.S. SRL, în mod judicios s-a argumentat că

aceste aspecte, care țin de fondul sesizării, nu fac obiectul prezentei cauze,

instanța având de dezlegat doar legalitatea măsurii de respingere a

contestației, contestație care viza declinarea de competență, nicidecum fondul

sesizării reclamantului-recurent.

Prin Decizia

contestată, pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR ca organ de

soluționare a contestației împotriva deciziei de declinare a filialei, Comisia

Superioară de Disciplină a UNPIR București nu a făcut altceva decât să confirme

că îi aparține competența să soluționeze sesizarea reclamantului-recurent, ca

instanță de fond, însă nu a și procedat la soluționarea sesizării, care urmează

a fi soluționată.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a

hotărârii atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.V. - administrator al SC S.S. SRL Negrești Oaș împotriva

Sentinței nr. 1206 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ