ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamantul C.O. a formulat contestație

împotriva Deciziei nr. 5 din 27 aprilie 2012 a Comisiei Superioare de

Disciplină a UNPIR, solicitând anularea ei și menținerea Hotărârii nr. 15 din 7

decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a UNPIR - Filiala Suceava.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

sancțiunea aplicată prin hotărâre încalcă prevederile art. 3 lit. e) și art. 14

lit. i) din Codul de etică; Comisia Superioară de Disciplină a reținut ca faptă

de concurență neloială afirmațiile reclamantului făcute în calitate de asociat

coordonator al M. IPURL Suceava în cuprinsul raportului de activitate publicat

în BIP din 13 octombrie 2011, raport care a fost întocmit în baza art. 21 din

Legea nr. 85/2006, având ca unic scop informarea creditorilor societății

debitoare asupra stadiului dosarului de insolvență la data la care instanța de

judecată a dispus înlocuirea practicianului în insolvență E.C. SPRL (devenită

S.R.I. SPRL), iar fapta de concurență neloială imputată constă în afirmația

referitoare la reaua credință cu care practicianul anterior a luat măsurile

expuse în cuprinsul raportului de activitate.

Prin întâmpinare, Comisia Superioară de

Disciplină a UNPIR a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că

soluția disciplinară a fost una corectă, bazându-se pe expresiile folosite de

reclamant în raportul lunar de activitate publicat în BPI din 13 octombrie

2011; instanțele de judecată la care se referă cererea introductivă nu s-au

pronunțat asupra relei credințe incriminate de reclamant la adresa fostului

administrator, ci strict asupra măsurilor privind derularea procedurilor de

insolvență asupra debitoarei.

Curtea a pus în discuția părților și a dispus

introducerea în cauză a Societății Românești de Insolvență SPRL, iar aceasta

din urmă a înțeles să formuleze o cerere reconvențională la cererea principală,

solicitând anularea Deciziei nr. 5 din 27 aprilie 2012 a CSD a UNPIR și

dispunerea unei măsuri de sancționare a reclamantului conformă cu gravitatea

faptelor.

În motivarea acestei cereri, calificată de

Curte ca fiind o cerere de intervenție principală, respectiv o contestație

îndreptată împotriva aceleiași decizii a CSD a UNPIR atacată și prin cererea

principală, se arată că reclamantul, prin comportamentul său, a încălcat Codul

de etică profesională în repetate rânduri, între care și în situația în care

s-a ajuns la aplicarea sancțiunii "avertismentului scris". Aceasta

este apreciată ca fiind o sancțiune neconformă cu gravitatea faptelor reclamantului.

Prin Sentința civilă nr. 1774 din 31 mai

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația principală formulată de

reclamantul C.O., în calitate de asociat coordonator al S.P.M. IPURL, în

contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din

România - Comisia Superioară de Disciplină și intervenienta S.R.I. SPRL și a

respins ca tardivă contestația formulată de intervenienta S.R.I. SPRL, în

contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din

România - Comisia Superioară de Disciplină și cu reclamantul C.O..

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că analiza făcută de CSD a UNPIR asupra plângerii

disciplinare și aprecierea asupra sancțiunii aplicate sunt corecte și subsumate

prevederilor legale invocate, precum și faptul că prevederile art. 14 lit. i)

din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvență nu

condiționează constatarea faptei de concurență neloială de producerea unui

rezultat constând în prejudicierea activității practicianului concurent și care

ar trebui dovedită de către acesta din urmă.

Curtea a apreciat că, în virtutea

principiilor de etică profesională anterior citate, reclamantul era dator să se

abțină de la comunicarea prin BPI a unor afirmații de natura celor constatate

și sancționate.

Pentru aceste motive, Curtea a respins

contestația principală ca neîntemeiată.

În ceea ce privește contestația formulată de

S.R.I. SPRL pe calea cererii de intervenție principală, Curtea a constatat că,

potrivit art. 101 alin. (4) din Statutul UNPIR, în forma în vigoare la data

emiterii Deciziei nr. 5/2012, contestația împotriva Deciziei trebuia formulată

în 30 de zile de la comunicarea acesteia. Or, Decizia nr. 5/2012 a fost

comunicată E.C. SPRL la data de 22 octombrie 2012, iar contestația a fost

formulată de S.R.I. SPRL, fosta E.C. SPRL, la data de 25 martie 2013 (data

poștei).

Dată fiind depășirea termenului legal, Curtea

a respins contestația ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul C.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul solicită modificarea sentinței

recurate în sensul admiterii ca temeinică și legală a contestației formulate de

acesta, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii

Deciziei nr. 5, pronunțată în Dosarul nr. 2/2012 de C.S.D. a filialei UNPIR

București, ca fiind nefondată și nedovedită, menținerii Hotărârii nr. 17 din 7

decembrie 2012 dată de Comisia de disciplină din cadrul UNPIR Suceava, ca fiind

legală și temeinică și anulării sancțiunii avertisment scris dată de C.S.D. a

filialei UNPIR București practicianului în insolvență C.O., în calitate de

asociat coordonator al S.P.M. IPURL Suceava.

În motivarea recursului declarat se arată că

din motivarea instanței de judecată, cuprinsă în dispozitivul sentinței

recurate, se desprinde cu ușurință faptul că singurul temei constatat de

instanța de control judiciar, pentru care s-a dispus sancționarea

reclamantului, constă în încălcarea prevederilor dispozițiilor art. 14 lit. i),

motivat de utilizarea sintagmei rea credință - raportat la activitatea

desfășurată de fostul practician în insolvență - S.R.I. SPRL (fosta E.C.

S.P.R.L.) - în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 în

cuprinsul Dosarului nr. 2712/86/2011* aflat pe rolul Tribunalului Suceava.

Mai arată recurentul că, raportat la

motivarea instanței de control judiciar Curtea de Apel București asupra acestui

aspect, respectiv abținerea reclamantului de la comunicarea în BPI a raportului

în cauză, motivat de natura afirmațiilor constatate și ulterior sancționate,

apreciază că reținerea instanței de judecată asupra acestui aspect duce în mod

evident la cenzurarea realității faptice constatate de acesta atât din punct de

vedere procedural, cât și financiar, precum și a situației existente la data

întocmirii raportului în cauză, îngrădind în mod vădit dreptul creditorilor de

a cunoaște realitatea procedurii și încălcând implicit dreptul la un proces

echitabil față de participanții în favoarea cărora se desfășoară întreaga

procedură de insolvență, în sensul îndeplinirii prevederilor art. 2 din Legea

nr. 85/2006.

Recurentul mai arată că afirmația instanței

de control judiciar, asupra condiționării faptei de concurență neloială prin

producerea unui prejudiciu, apare ca fiind nefondată și contrară celor dispuse

prin însăși sancțiunea reținută, deoarece, în condițiile în care nu există

prejudiciu, în mod normal nu există sancțiune, iar abaterea reținută nu s-a

produs.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în

speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Instanța de contencios administrativ a fost

învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect anularea Deciziei nr. 5

din 27 aprilie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR și menținerea

Hotărârii nr. 15 din 7 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a UNPIR -

Filiala Suceava.

Prin Decizia nr. 5 din 27 aprilie 2012,

Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR s-a pronunțat asupra contestației

formulate de E.C. SPRL împotriva Hotărârii nr. 15 din 7 decembrie 2012 a

Comisiei de Disciplină a Filialei UNPIR Suceava (hotărâre prin care a fost

respinsă, ca nefondată, sesizarea în materie disciplinară a E.C. SPRL împotriva

practicianului în insolvență C.O., asociat coordonator al M. IPURL), modificând

această hotărâre, în sensul admiterii plângerii disciplinare și aplicării

practicianului în insolvență C.O. a sancțiunii "avertismentului

scris".

În motivarea Deciziei sale, Comisia Superioară

de Disciplină a UNPIR a reținut că, pe fondul înlocuirii E.C. SPRL din

calitatea de administrator judiciar provizoriu al debitoarei SC D.P. SA cu M.

IPURL, a apărut între cei doi profesioniști o stare de tensiune legată de

preluarea procedurii. În BPI din 13 octombrie 2011 C.O., în numele

administratorului judiciar M. IPURL, a publicat raportul lunar de activitate al

acestuia, pe care l-a depus și în fața instanței de judecată și în cuprinsul

căruia a făcut afirmații referitoare la administratorul judiciar provizoriu

E.C. SPRL, conform cărora demersurile acestuia au reprezentat o aplicare cu rea

credință a atribuțiunilor legale, lezând interesele creditorilor societății

aflate în procedura falimentului, referindu-se expres la trei situații de

aplicare cu rea credință a unor dispoziții legale.

Aceste afirmații au fost de natură a crea o

îndoială asupra activității practicianului în insolvență care, cu invocată

rea-credință, dar fără ca aceasta să fie dovedită, și-ar fi îndeplinit

obligațiile contractuale.

Reținându-se că nu au fost depuse dovezi cu

privire la exercitarea cu rea-credință a mandatului încredințat E.C. SPRL, s-a

apreciat că utilizarea acestei sintagme a fost neavenită, fiind de natură a

dăuna bunului mers al activității și prestigiului contestatoarei E.C. SPRL,

indicând o atitudine nestatutară a celui reclamat, care intră sub incidența

dispozițiilor art. 3 lit. e) și art. 14 lit. i) din Codul de etică.

Pentru acest motiv, s-a aplicat sancțiunea

disciplinară a "avertismentului scris", în temeiul art. 73 și art. 74

din O.U.G. nr. 86/2006.

Contestând această Decizie a Comisiei

Superioare de Disciplină a UNPIR, reclamantul a susținut că faptele invocate,

și anume cele rezultate din cuprinsul raportului de activitate publicat în BPI

din 13 octombrie 2011, nu pot intra sub incidența art. 3 lit. e) și art. 14

lit. i) din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvență.

Potrivit art. 3 lit. e) din codul citat,

membrii UNPIR trebuie să-și desfășoare activitatea cu bună credință și cu

respectarea cerințelor unei concurențe loiale, iar potrivit art. 14 lit. i),

este interzisă orice faptă de concurență neloială cum ar fi comunicarea de

afirmații mincinoase relative la un concurent, de natură să dăuneze bunului

mers al activității practicianului concurent.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că reclamantul a afirmat,

în mai multe rânduri, în cuprinsul raportului de activitate făcut public prin

BPI amintit, reaua credință cu care ar fi acționat fostul administrator

judiciar numit pentru debitoarea SC D.P. SA Suceava - E.C. SPRL (devenită

S.R.I. SPRL), în exercitarea atribuțiilor sale de administrator judiciar

provizoriu, referindu-se la aplicarea cu rea-credință a unor prevederi din

legea insolvenței, care a condus la lezarea intereselor creditorilor și la

blocarea activității societății supuse procedurii.

În mod corect a reținut curtea de apel că,

deși reclamantul se referă la hotărâri judecătorești care, în opinia sa,

confirmă referirile sale referitoare la reaua credință cu care a acționat E.C.

SPRL, cum ar fi Decizia nr. 130 din 13 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava,

Decizia nr. 1229 din 9 martie 2012 a aceleiași instanțe, Încheierea nr. 159 din

19 aprilie 2011 a Tribunalului Suceava, Sentința nr. 1735 din 25 septembrie

2012 a aceleiași instanțe, aceste hotărâri judecătorești sunt nerelevante în

sensul pretins de către reclamant.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea

de Apel a reținut că analiza făcută de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR

asupra plângerii disciplinare și aprecierea asupra sancțiunii aplicate sunt

corecte și subsumate prevederilor legale invocate și că prevederile art. 14

lit. i) din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvență nu

condiționează constatarea faptei de concurență neloială de producerea unui

rezultat constând în prejudicierea activității practicianului concurent și care

ar trebui dovedită de către acesta din urmă.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte

apreciază că, în virtutea principiilor de etică profesională anterior citate,

reclamantul era dator să se abțină de la comunicarea prin BPI a unor afirmații

de natura celor constatate și sancționate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

C.O. împotriva Sentinței civile nr. 1774 din 31 mai 2013 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5

decembrie 2014.

Procesat de GGC - CL