ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Soc. P.P.C.M. IPURL Iași, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Filiala Iași, anularea Deciziei nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței, în esență, că plângerea formulată de contestatoarea A.B.R.

SA a făcut obiectul dosarelor nr. 596/99/2010 și 2178/99/2010 în care s-a emis Ordonanța nr. 576 și Deciziile nr. 299 și 566, rămase definitive și irevocabile, respingându-se motivele invocate de reclamantă, care sunt aceleași din contestația nr. 11 din 31 ianuarie 2011 înaintată spre competență soluționare Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNPIR, cu adresa nr. 12 din 02 februarie 2011. A mai arătat reclamanta că, anterior emiterii Sentinței comerciale nr. 853/S din 21 septembrie 2010 a Tribunalului Iași s-au făcut invitații în vederea "negocierii" procedurilor de lichidare a SC T. SRL Iași, respectiv prin Casa de avocatură "B.G.", iar vicepreședintele A.B.R. SA a declarat reprezentantului legal al lichidatorului că dacă nu va renunța de bună voie la lichidarea societății în cauză, va face demersuri la UNPIR în vederea înlocuirii și sancționării lichidatorului, fapt care s-a și întâmplat.

S-a mai arătat prin acțiune că a solicitat o copie a Deciziei nr. 75 din 07 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 1124/99/2010, în care Soc. P.P.C.M. era intervenient, iar refuzul comunicării acesteia a determinat necolaborarea cu lichidatorul A.P.C. SPRL. A considerat că decizia este baza legală a înlocuirii lichidatorului în vederea recuperării cheltuielilor de procedură efectuate de Soc. P.P.C.M. IPURL Iași, a onorariului aferent perioadei de activare ca lichidator al SC T. SRL Iași, a cărei valoare este estimată la 10.000 RON. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare, Codul privind conduita etică, profesională și disciplină a UNPIR, Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 28 octombrie 2011, pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active și, în consecință, respingerea cererii, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate; respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă; și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. S-a arătat în acest sens că reclamantul acționează în calitate de "lichidator al SC T. SRL", calitate ce nu corespunde consorțiului procesual instituit în procedura disciplinară și că dispozițiile art. 69 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență instituie ca formă juridică unică a acțiunii în justiție contestația față de decizia Comisiei superioare de disciplină și în niciun caz contestația în anulare prevăzută de art. 317 pct. 1 C. proc.

civ. Pe fondul cererii de chemare în judecată a arătat că acțiunile desfășurate de reclamantă constituie o încălcare a principiilor fundamentale ale practicianului în insolvență prevăzute de Codul privind conduita etică profesională și disciplinară a UNPIR, respectiv, art. 3 lit. "g", precum și lit. "h" raportat la dispozițiile art. 68 lit. "e" din O.U.G. nr. 86/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prin Sentința nr. 692 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității acțiunii; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Soc. P.P.C.M.

IPURL Iași în contradictoriu cu pârâtele UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Filiala Iași, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină că dispozițiile art. 74 alin. (6) din O.U.G. nr. 86/2006, republicată, conferă persoanei lezate dreptul de a formula acțiune în contencios administrativ împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină, iar prin decizia contestată, sancțiunea disciplinară a fost aplicată reclamantei Soc. P.P.C.M. IPURL Iași. A apreciat instanța fondului ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, motivat de faptul că acțiunea cu care reclamanta a investit instanța este o acțiune în contencios administrativ și nu o contestație în anulare, cum în mod eronat afirmă pârâta.

Sub aspectul situației în fapt, s-a reținut că prin Hotărârea nr. 3 din 23 septembrie 2010 emisă de UNPIR - Filiala Iași s-a dispus respingerea plângerii disciplinare formulată de creditoarea A.B.R. SA împotriva S.C.P.C.M. SPRL întrucât Comisia de Disciplină nu are competența necesară de a califica activitatea profesională a unui practician în reorganizare și lichidare, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să ateste reaua-credință. S-a reținut că prin Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină a fost admisă contestație formulată de creditoare, dispunându-se suspendarea pe o perioadă de 3 luni a calității de practician în insolvență a S.C.P.C.M. S.P.R.L.

și a reprezentantului legal al S.C.P.C.M. S.P.R.L., G.A.R. A constatat instanța fondului că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt neîntemeiate întrucât Comisia Superioară de Disciplină nu a fost investită cu analiza acelorași motive pe care creditoarea A.B.R.

SA le-a invocat și în fața instanțelor judecătorești care s-au pronunțat prin Ordonanța nr. 576 din 06 aprilie 2010 și Deciziile 566/2010 și 299/2010, acele cauze având ca obiect suspendarea executării și anularea Hotărârii AGA nr. 3 din 30 noiembrie 2009 a SC T. SRL S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că celelalte motive de nelegalitate invocate în cuprinsul acțiunii, privitoare la refuzul de comunicare a Deciziei nr. 75 din 07 februarie 2011 din dosarul nr. 1124/99/2010, înlocuirea lichidatorului judiciar, neînțelegerile intervenite între reclamantă și noul lichidator, A.P.C.S.P.R.L., nu au niciun fel de relevanță sub aspectul legalității deciziei Comisiei Superioare de Disciplină, întrucât nu au legătură cu faptele ce au făcut obiectul contestației formulate de creditoarea A.B.R.

SA În ceea ce privește precizările înregistrate la instanță la data de 25 ianuarie 2012, ca răspuns la întâmpinare, a constatat judecătorul fondului că este neîntemeiată cererea de constatare a tardivității contestației A.B.R. S.A, întrucât aceasta a fost înregistrată sub nr. 11 din 31 ianuarie 2011, cu respectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 20 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, comunicarea hotărârii către A.B.R. SA fiind efectuată la data de 05 ianuarie 2011. De asemenea, nu s-a reținut nici pretinsa încălcare a dreptului constituțional la liberă practică prin aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării calității de practician în insolvență pe o perioadă de 3 luni, întrucât în privința examinării concordanței acesteia cu normele constituționale competența revine Curții Constituționale și nu instanței judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.P.P.C.M. IPURL Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă S.P.P.C.M. IPURL Iași a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind legală și temeinică Decizia nr. 13/2011 emisă de UNPIR -Comisia Superioară de Disciplină deși în cuprinsul acesteia nu se precizează nicio normă legal care ar fi fost încălcată de către societatea reclamantă, nu există nicio hotărâre judecătorească care să ateste reaua-credință a societății și nici dovada cauzării vreunui prejudiciu creditoarei A.B.R. SA.

Totodată recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât în decizia de sancționare atacată nu se precizează în ce mod au fost încălcate de către societate principiile fundamentale ale practicianului în insolvență, nu există nicio dovadă sau probă obiectivă privind necompetența sa profesională, încălcându-se astfel principiul prevăzut de art. 3 lit. h) din Codul de etică profesională. Susține recurenta că aspectele învederate de creditoarea SC A.B.R. SA și reținute în decizia de sancționare, apreciată ca legală și temeinică de către instanța de fond, nu vizează în mod concret conduita lichidatorului și încălcări ale Statutului și Codului de etică profesională, ci sunt chestiuni de ordin procedural pentru care petenta avea la dispoziție alte căi de atac prevăzute de lege, respectiv opoziția la tabelul creditorului conform prevederilor Legii nr. 31/1990.

Consideră recurenta că modalitatea concretă de efectuare a procedurii de lichidare a SC T. SRL este atributul și răspunderea exclusivă a lichidatorului, activitatea acestuia din urmă neputând fi cenzurată de forul profesional prin intermediul Comisiilor de Disciplină și în consecință apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond prin sentința atacată legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare aplicată acesteia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., O.U.G. nr. 86/2006, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 82/1991. Intimata Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamantă susținând că nu a făcut o încadrare juridică în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de lege și în consecință consideră că recursul formulat în cauză ar fi nemotivat.

Pe fond intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică, susținând în esență că decizia de sancționare emisă de Comisia superioară de disciplină a fost fundamentată din punct de vedere judiciar, constatându-se și reținându-se în sarcina recurentei-reclamante săvârșirea în mod deficitar a actelor de procedură și efectuarea de acte de dispoziție neconforme precum și invocarea unor dispoziții legale neaplicabile situațiilor juridice generate de o lichidare voluntară. Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimată, constatând că recursul formulat în cauză este motivat, criticile formulate de recurenta-reclamantă putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cât și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele". Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare. În fapt, prin Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 emisă de UNPIR - Comisia Superioară de Disciplină a fost admisă contestația formulată de creditoarea A.B.R.

SA împotriva Hotărârii nr. 3 din 23 septembrie 2010 emisă de UNPIR Filiala Iași prin care a fost respinsă plângerea disciplinară a aceleiași creditoare împotriva S.C.P.C.M. SPRL cu privire la unele acte de lichidare efectuate la SC T. SRL de către lichidator considerate nelegale. Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Decizia nr. 13 din 29 aprilie 2011 sunt neîntemeiate. Aceleași critici de nelegalitate au fost invocate și în prezentul recurs, instanța de control judiciar apreciindu-le în raport de întregul material probator cât și de dispozițiile legale incidente, ca fiind nefondate.

Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentei privind neindicarea în concret a prevederilor legale imputate acesteia se constată că sancțiunea disciplinară aplicată recurentei-reclamante prin decizia atacată a fost dispusă în urma analizării atitudinii și comportamentului recurentei-reclamante din punct de vedere al eticii disciplinare, respectiv a dispozițiilor Codului privind conduita etică și profesională a UNPIR, constatându-se crearea de către lichidator a unor stări tensionate ce exced normelor care reglementează activitatea și profesia practicienilor în insolvență cât și încălcarea principiilor fundamentale, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. g) și lit. h) privind respectarea prevederilor legislației aplicabile activității desfășurate cât și competența profesională, reglementată de dispozițiile art. 68 lit. c) din O.U.G.

nr. 86/2006 cu modificările și completările, ceea ce a impus aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 (trei) luni a calității de practician în insolvență. Nu pot fi reținute întrucât sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora la aplicarea sancțiunii au fost avute în vedere o serie de hotărâri judecătorești ulterioare plângerii disciplinare instanța de fond reținând în mod corect faptul că respectivele sentințe judecătorești au fost aduse direct în fața instanței de control judiciar aceste acte noi nefiind depuse nici la instanța disciplinară locală și nici la Comisia Superioară de Disciplină astfel că nu au fost reținute în vederea soluționării cauzei.

Pe de altă parte, în ceea ce privește hotărârile judecătorești invocate, instanța de fond a reținut în mod corect, faptul că obiectul cauzelor respective l-a constituit examinarea legalității actelor și măsurilor dispuse de către lichidatorul SC T. SRL astfel că nu se poate susține că aceleași fapte au fost reținute ca fiind abateri disciplinare.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin decizia de sancționare disciplinară s-ar fi reținut în mod eronat crearea de confuzii cu privire la prevederile legale aplicabile în derularea procedurii de insolvență, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, constatând că faptele reținute pe larg în decizia sancționatorie reflectă săvârșirea în mod deficitar a unor acte de procedură cât și invocarea unor dispoziții legale neaplicabile situațiilor juridice generate de o lichidare voluntară, aspecte care reflectă încălcarea principiilor fundamentale ale activității practicianului în insolvență prevăzute de Codul privind etica profesională și disciplinară a UNPIR conform art. 3 lit. g) privind respectarea prevederilor legale ale legislației aplicabile activității desfășurate de membrii UNPIR precum și lit. h) privind competența profesională, reglementată de dispozițiile art. 68 lit. e) din O.U.G.

nr. 86/2006 cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică urmând a fi menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă UNPIR din România - Comisia Superioară de Disciplină. Respinge recursul declarat de S.P.P.C.M. IPURL Iași împotriva Sentinței nr. 692 din 1 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2013. Procesat de GGC - AM