ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5221/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Petoti S.R.L. a chemat în judecată pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 12/II.3 din data de 06.12.2014, înregistrate la UNPIR sub nr. x/17.12.2014, dispusă de Consiliul Național de Conducere al UNPIR în dosarul nr. x/2013, decizie comunicată la data de 17.07.2017, prin care CNC a dispus respingerea contestației sale formulată împotriva Deciziei nr. 23/10.01.2014 emisă de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR

- anularea Deciziei nr. 23/10.01.2014, înregistrate la UNPIR sub nr. x/14.01.2014, dispusa de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2013 prin care a fost respinsă plângerea formulată de aceasta împotriva practicianului în insolvență A., în calitate de asociat coordonator al B. și împotriva B.

- suspendarea din profesie a practicianului în insolvență A., în calitate de asociat coordonator al B.

- suspendarea B..

Prin sentința nr. 1829 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins capătul de cerere privitor la sancționarea pârâtei B., ca inadmisibil;

- a respins acțiunea, în rest, formulată de reclamanta S.C. Petoti S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Consiliul Național de Conducere al UNPIR, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR, ca neîntemeiată;

- a obligat reclamanta să plătească pârâtelor B. și A. suma de 6837,91 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1829 din 17 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. Petoti S.R.L. a formulat recurs.

După reluarea situației de fapt și a considerentelor hotărârii recurate, se susține că S.C. PETOTI S.R.L nu a solicitat instanțelor de disciplina ale UNPIR verificarea legalității operațiunilor practicianului în insolvență, ci a solicitat acestora constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către practicianul în insolventa A., în calitate de asociat coordonator al B., administrator judiciar al S.C. C. S.R.L în perioada 10.01.2012-11.12.2012.

Se precizează că cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 3, alin. (3) din Regulamentul privind procedura disciplinara, Anexa 3 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolventa, care prevede că:

"(3) Constituie abatere disciplinară grava încălcare a dispozițiilor O.U.G și ale Statutului privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa ce prevăd expres o astfel de calificare.", iar in cuprinsul acesteia a arătat cu exactitate care sunt prevederile legale încălcate de către practicianul în insolventa.

Astfel, recurenta subliniază că nu a solicitat UNPIR înscrierea în tabelul de creanțe al S.C. C. S.R.L a creanței neînregistrată, în mod eronat, de către practicianul în insolventa, nu a solicitat eliminarea din tabelul de creanțe al creditoarei D. S.A., ci a arătat acesteia prevederile legale încălcate de către practicianul in insolventa, abaterile săvârșite din culpă în exercitarea profesiei de practician în insolventa și deciziile instanțelor de judecata, solicitând acestora sancționarea practicianului in insolventa A. și a B. pentru abaterile săvârșite, întrucât acestea au fost cenzurate și de către judecătorul sindic.

Relevant însă pentru cauza, este faptul ca judecătorul sindic a constatat faptul că au existat probleme în activitatea practicianului în insolventa, cenzurând o parte din acțiunile acestuia. Aceasta activitate în mod evident a creat o situație mai grea societății recurente, motiv pentru care s-a considerat a fi în drept să solicite sancționarea acestui practician în insolventa.

În speța, recurenta S.C. PETOTI S.R.L amintește că a invocat în cuprinsul acțiunii o serie de fapte exercitate de practicianul in insolventa, în mod cert aducătoare de prejudicii, însă judecătorul fondului a înțeles greșit aceasta chestiune, considerând că atât timp cât acestea s-au remediat ulterior nu mai pot constitui abateri disciplinare, deși acestea priveau chestiuni importante, aducătoare de prejudicii atât material cât și morale și care au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

În continuare recurenta reia situația de fapt și elementele concrete pe care le consideră abateri disciplinare și care au fost menționate pe larg în cererea de chemare în judecată:

Deși in data de 24.08.2012 S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de înscriere la masa credală a averii debitorului S.C. F. S.R.L., iar practicianul în insolventa A., în calitate de asociat coordonator al B. avea obligația conform prevederilor art. 15, alin. (1), punctul i din Statut să comunice UNPIR "aparenta stare de incompatibilitate", aceasta a făcut-o abia la data de 15.11.2012, la 82 zile de la cererea formulata de C. S.R.L., adică la 52 zile după depășirea termenului stabilit pentru comunicare în Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa. Contrar susținerilor instanței de fond, în toata aceasta perioadă, practicianul în insolventa a exercitat, în mod efectiv, activitatea de administrare a S.C. C. S.R.L., astfel încât nu pot fi reținute argumentele expuse de instanța de fond.

După analiza în detaliu a celor 12 fapte apreciate ca fiind abateri disciplinare, recurenta consideră că argumentația instanței de fond este una netemeinica, analiza făcută de judecătorul fondului faptelor deduse judecații fiind una superficiala, întrucât instanța a concluzionat că administratorului judiciar al S.C. C. S.R.L, prin asociatul sau coordonator, doamna ing. A. a fost de buna credința, deși înscrisurile administratorului judiciar depuse de recurentă dovedesc contrariul.

Astfel, instanța de fond reține, în motivarea deciziei de respingere a cererii formulate de către recurentă, faptul ca "(...) eventuala interpretare data normelor de drept de o maniera invalidata de judecătorul sindic nu echivalează cu încălcarea legislației, câtă vreme practicianul a acționat cu diligenta, in limitele competentei prevăzute de lege. Or, in condițiile in care reclamanta nu a probat existenta unei hotărâri judecătorești ramase definitive, prin care, pe de-o parte sa se fi invalidat un act al paratei, iar pe de alta sa se retina reaua-credință a acesteia sau culpa grava (asimilabila relei-credințe) nu poate fi reținuta nerespectarea principiului profesional invocat. (...)" (pag. 7 din cuprinsul sentinței nr. 1829/17.04.2018).

Aprecierea instanței de fond nu este obiectiva, atâta timp cat, în virtutea prevederilor art. 15 din C. civ. "Niciun drept nu poale fi exercitat in scopul de vătăma sau păgubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credințe ".

Or, prin invocarea și depunerea Hotărârii nr. 985/20.09.2013, hotărâre irevocabila, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2011, atașată cererii de chemare în judecata care face obiectul prezentului dosar, recurenta susține că a făcut dovada relei-credințe a lichidatorului judiciar.

Apreciază că, raportat la prevederile art. 17, alin. (3) si alin. (4) din C. civ., care statuează ca:" (3) Fapta este săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.(4) Atunci când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție. ", fapta B. este săvârșita cu intenție, culpa fiind gravă.

Reaua-credință sau culpa gravă, cum o definește instanța de fond este indubitabila, în condițiile în care practicianul în insolventa susține că nu a notificat creditoarea D. S.A., iar instanța de judecata constată că aceasta a fost notificata la data de 06.03.2012.

Instanța de fond susține că nu este îndeajuns să ai o suma de recuperat de la debitorul aflat in insolventa sau să o soliciți, aceasta trebuie sa fie si înscrisa in tabelul creditorilor. Recurenta precizează că este de acord cu aceasta concluzie, dar în susținerile sale a invocat motivele frauduloase de care s-a folosit B. pentru a nu înscrie creanța lui S.C. C. S.R.L. și in antiteza de a înscrie creanța lui D. S.A., ceea ce nu a fost avut în vedere.

Ceea ce consideră evident până în prezent, este faptul că în procedura insolventei, în perioada 10.01.2012-11.12.2013 din motive necunoscute, s-a purtat o lupta asiduă între administratorul judiciar și asociații S.C. C. S.R.L., iar S.C. PETOTI S.R.L și ceilalți creditori reali ai societății debitoare, au fost victime colaterale. Astfel, susține că părțile afectate de activitatea practicianului în insolvență au fost nevoite sa se judece timp de 6 ani pentru a dovedi că acesta nu si-a îndeplinit atribuțiunile, le-a îndeplinit cu întârziere, cu rea credința, acțiunile dânsei afectând atât creditorii cat si debitoarea deopotrivă. In aceasta procedura au fost pur si simplu anchetați, verificați, interogați, acuzați de fapte ilicite fără nicio baza obiectiva, de către administratorul judiciar.

Deși instanța de fond apreciază că acțiunile sau inacțiunile practicianului în insolventa pot fi cenzurate de către judecătorul sindic, recurenta arată totodată faptul că instanțele de disciplina ale UNPIR sunt singurele în măsura să analizeze atitudinea practicianului în insolventa, faptul ca în numeroase procese acesta aduce probe false și ca niciodată nu a fost pedepsit pentru aceste lucruri, acestea fiind singurele instanțe care au competenta necesară să analizeze și să constate abaterile săvârșite de practicienii în insolventa prin încălcarea Codul de etica si deontologie profesionala.

In aceste condiții, solicită reanalizarea întregului material probatoriu dedus judecații, aprecierea în mod corect a faptelor pârâtelor, ce au provocat un prejudiciu societății, cu consecința admiterii recursului și a casării sentinței atacate, urmând a fi admisa acțiunea introductiva de instanța, prin care solicita anularea actului administrativ Decizia nr. 12/11.3 din data de 06.12.2014, anularea actului administrativ Decizia nr. 23/10.01.2014, suspendarea din profesie a practicianului in insolventa A. și suspendarea B..

1.4. Apărările formulate în cauză:

1.4.1 Intimații pârâți B.. și A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Sub un prim aspect au invocat nulitatea recursului în raport de prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., susținând că, în ipoteza în care cererea de recurs nu este semnată de către parte, mandatarul acesteia sau avocat, intervine sancțiunea procedurală a nulității.

Verificând cererea înregistrata la Curtea de Apel București, partea precizează că, în cuprinsul acesteia, se menționează că societatea recurenta este reprezentata legal prin administrator G. si avocat H.. In partea finala a memoriului de recurs (pag. 18) se menționează: S.C. PETOTI S.R.L. prin adm. G. Av. H..

Cu toate acestea, partea susține că cererea nu este semnata de dl avocat H., dar poarta stampila societății și o semnătura care nu aparține dlui G., întrucât în exercițiul atribuțiilor specifice intimatei B., precum și in alte cadrul altor litigii inițiate de partea adversa a putut întâlni și a luat act de caracterele semnăturii dlui G., care nu se regăsesc pe prezenta cerere de recurs.

În continuare, intimații susțin că cererea de recurs este nulă și din perspectiva prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile avansate față de soluția Curții de Apel București vizează netemeinicia hotărârii judecătorești și nu cuprind elemente care sa permită încadrarea demersului juridic pe unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De altfel, la motivarea în drept a cererii, recurenta nici nu încadrează memoriul său pe unul dintre cazurile individualizate in art. 488 C. proc. civ., ci reia enumerarea unor dispoziții legale din legi speciale preluate direct din conținutul acțiunii introductive.

In consecință, nu sunt identificate in mod expres dispoziții de drept substanțial care ar fi fost încălcate de Curtea de Apel București la momentul pronunțării hotărârii și nici nu cuprinde punctual argumentația pe care ar trebui sa se fundamenteze aprecierile contestatoarei din punct de vedere al prevederilor legale încălcate.

Asupra criticilor invocate în recurs, intimații susțin că demersul Petoti S.R.L. este nesusținut, având un caracter subiectiv în condițiile in care autorul prezintă în manieră personală, cauzele care l-au determinat să formuleze plângerea disciplinară, deși înscrisurile prezentate, precum si hotărârile judecătorești invocate atesta o cu totul altă realitate juridică.

Mai susține că pretinsele abateri disciplinare sesizate de S.C. Petoti S.R.L. reprezintă acte de procedură îndeplinite în virtutea Legii 85/2006, cu profesionalism și bună-credință, în considerarea respectării legii, a principiilor fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvență în conduita sa, nefiind comisă vreo faptă ce ar avea caracteristicile unei abateri disciplinare.

Niciuna dintre criticile formulate nu poate fi asimilată vreunei abateri disciplinare prevăzută în Codul de Etică sau Statutul profesiei de practician în insolvență.

Toate presupusele fapte invocate sunt supuse cenzurii judecătorului-sindic pe calea contestațiilor reglementate de art. 14 alin. (7), art. 21 alin. (2) și 73 din Legea 85/2006, aspect cunoscut și exercitat de petentă în cadrul dosarelor asociate enumerate mai sus, iar soluțiile instanței de judecata confirmă inexistenta unei conduite culpabile a lichidatorului judiciar.

Hotărârile judecătorești invocate în prezentul demers și depuse la dosarul instanței de fond definesc atitudinea de o vădita rea-credinta a contestatorului -reclamant S.C. Petoti S.R.L., în demersul său.

1.4.2 Intimatul pârât Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A fost invocată excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în temeiurile prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recurenta aduce doar argumente de netemeinicie în susținerea demersului său.

Relativ la critica recurentului potrivit căreia judecătorul fondului ar fi făcut o apreciere greșită și superficială a cauzei, intimatul susține că nu poate fi reținută. Dimpotrivă, din sentința pronunțată rezultă în mod evident, raportat la speța supusă judecății, că instanța de fond a făcut o analiză atentă, detaliată și concisă.

Totodată, se arată că prezenta cauză are drept obiect anularea Deciziei CNC nr. 12/II.3 din 06.12.2014, iar faptele a căror nelegalitate ar fi condus la invalidarea soluției disciplinare, așa cum acestea au fost supuse analizei instanței de fond constau în: neînscrierea în totalitate a creanței S.C. Petoti S.R.L. în tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitoarei S.C. C. S.R.L; favorizarea creditorilor bancari I. S.A., J. și parțial K. S.A.; denunțarea antecontractelor de vânzare-cumpărare nr. x/28.11.2011 și y/09.01.2012 întocmite cu S.C. C. S.R.L înainte de a se deschide procedura insolvenței.

În materia constatării abaterilor disciplinare și aplicării sancțiunilor disciplinare, instanțele de disciplină ale Uniunii au o competență strictă, reglementată de dispozițiile art. 73 O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 120 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.

Potrivit art. 73 constituie abateri disciplinare: "a) îndeplinirea de activități specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare; b) divulgarea secretului profesional, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege; c) nerespectarea obligației de asigurare de răspundere profesională; d) neplata primei de asigurare; a) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională; f) desfășurarea de activități politice în cadrul UNPIR și cu ocazia manifestărilor organizate de aceasta; g) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor Congresului UNPIR la două congrese succesive la care au fost convocați; h) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor adunărilor generale ale filialelor la două adunări generale succesive la care au fost convocați; i) neplata cotizației și a contribuției conform art. 44; j) declararea incorectă a veniturilor obținute ca urmare a desfășurării activității de practician în insolvență și, implicit, plata unei contribuții anuale pe tranșe de venituri neconforme cu realitatea; k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR și în Registrul formelor de organizare; l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare; m) necalcularea și nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4, din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență; n) declanșarea de către practicianul în insolvență a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare; o) exercitarea de către practicianul în insolvență incompatibil a oricărei activități prevăzute la art. V în competența practicienilor în insolvență compatibili."

Din analiza acestor prevederi, raportat la faptele care sunt reproșate practicianului în insolvență, așa cum acestea au fost menționate în plângerea disciplinara, este evident că doar aspectele privind conduita necorespunzătoare, ori încălcarea obligațiilor profesionale, pot conduce la aplicarea de sancțiuni disciplinare.

Faptele reproșate reprezintă acte de procedură efectuate de practician în baza mandatului legal încredințat și anume acela de administrator judiciar/lichidator judiciar al debitoarei.

Pentru aceste fapte sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, potrivit cărora în materia insolvenței controlul judecătoresc al actelor de procedură este efectuat de către judecătorul-sindic.

Prin urmare, faptele care au fost reproșate practicianului în insolvență nu sunt în competența de sancționare a instanțelor de disciplină ale Uniunii, sentința de fond, dar și hotărârile disciplinare fiind pronunțate cu respectarea prevederilor legale.

Cu privire la cele 12 argumente folosite de recurentă în susținerea recursului (calificate ca fiind posibile încălcări ale legislației de către practicianul în insolvență), parte din acestea urmează a fi înlăturate de la analiza prezentului recurs întrucât sunt aspecte noi, invocate direct în recurs, și care nu au fost supuse analizei instanțelor de disciplină și nici instanței de fond.

Referitor la așa zisa incompatibilitate a practicianului în insolvență, concluziile instanței de judecată sunt corecte, fiind evident că practicianul nu a încălcat dispozițiile art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006, potrivit cărora acesta nu poate fi concomitent administrator judiciar și lichidator al unui debitor și al creditorului acestuia.

În primul rând, intimatul susține că starea de incompatibilitate nu a existat niciodată, aceasta fiind infirmată de soluțiile judecătorești din care rezultă că S.C. C. S.R.L. nu a avut calitatea de creditor al debitoarei S.C. F. S.R.L., astfel că practicianul în insolvență nu s-a aflat sub incidența dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 86/2006 pentru a se putea aplica o sancțiune disciplinară.

În cel de-al doilea rând, se poate observa că practicianul în insolvență a gestionat corect procedura de insolvență, a informat instanța de judecată și filiala din care face parte de aparenta stare de incompatibilitate.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Asupra excepțiilor nulității recursului invocate de intimați:

Intimații pârâți B.. și A. au invocat excepția nulității recursului pe două paliere și anume, în primul rând, pentru nesemnarea cererii de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) rap. la art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., semnătura părții, a mandatarului său, a avocatului sau a consilierului juridic, după caz, pe cererea de recurs este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Din verificarea prezentei cereri de recurs, se constată că poartă semnătura și ștampila societății recurente, prin reprezentantul său legal. Cum intimații nu au înțeles să denunțe înscrisul procedural ca fals, în condițiile prev. de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită excepția nulității, așa cum a fost invocată.

În al doilea rând, excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de casare prev. de art. 488 C. proc. civ. a fost invocată în ambele întâmpinări formulare, astfel că, privind aceeași problemă de drept, va fi analizată printr-o argumentație comună.

Este evident că potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate la punctele 1-8 din acest text de lege.

Argumentele recurentei reclamante pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, chiar dacă în cuprinsul memoriului de recurs, nu s-a procedat la o încadrare efectivă a criticilor în cazul de casare menționat mai sus, se constată că susținerile recurentei, în sensul că elementele de fapt enumerate au fost apreciate greșit ca neconstituind abatere disciplinară, pot fi analizate din perspectiva motivului de casare indicat.

1.2 Asupra recursului declarat:

Cu prioritate, recurenta a susținut că nu a solicitat instanțelor de disciplina ale UNPIR verificarea legalității operațiunilor practicianului în insolvență, ci a solicitat acestora constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către practicianul în insolvență A., în calitate de asociat coordonator al B., administrator judiciar al S.C. C. S.R.L în perioada 10.01.2012-11.12.2012.

Din verificarea documentelor dosarului, se constată că prin Decizia nr. 23/10.01.2014, pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR a respins plângerea formulată de recurenta reclamantă împotriva practicianului în insolvență A., în calitate de asociat coordonator al B., ca neîntemeiată.

S-a reținut, în esență, că verificările realizate în cadrul procedurii disciplinare nu se pot extinde și asupra legalității actelor de procedură exercitate de pârâtă în cauza de face obiectul dosarului nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Iași. Cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate, s-a reținut că pârâta a acționat cu bună-credință, înștiințând instanța de judecată cu privire la apariția stării de incompatibilitate, ulterior solicitând personal înlocuirea, împrejurare care denotă că aceasta nu a avut intenția de a păstra calitatea de administrator la cele două debitoare.

Ulterior, prin Decizia nr. 12/II.3/12.06.2016, pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Consiliul Național de Conducere al UNPIR a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 23/10.01.2014, pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR, ca neîntemeiată.

Așa cum rezultă din contestația administrativă, precizată și completată, adresată Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR și aflată la dosar fond, recurenta reclamantă a sesizat mai multe aspecte derulate în cadrul dosarului de faliment x/2011, în care A., a fost desemnată administrator judiciar al C. S.R.L. și care în opinia recurentei constituie abateri disciplinare ale practicianului în insolvență.

Aceste elemente de fapt, care în opinia recurentei constituie abateri disciplinare, au fost reluate mai detaliat în cererea de chemare în judecată și reiterate în prezentul recurs.

Din această perspectivă, nu pot fi primite apărările intimatului Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, care a susținut că aspectele invocate în recurs sunt noi, invocate direct în recurs, și care nu au fost supuse analizei instanțelor de disciplină și nici instanței de fond.

Deși formulate într-o altă manieră în cadrul contestației administrative, se observă că faptele pentru care se solicită constatarea abaterilor disciplinare, sunt aceleași cu cele sesizate în fața primei instanțe și sunt identice cu cele invocate în prezentul recurs.

Deosebit de aspectele procedurale, se constată că în conformitate cu prevederile art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006, "constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) îndeplinirea de activități specifice profesiei pentru persoane cu interese contrare; b) divulgarea secretului profesional, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege; c) nerespectarea obligației de asigurare de răspundere profesională; d) neplata primei de asigurare; e) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională; f) desfășurarea de activități politice în cadrul UNPIR și cu ocazia manifestărilor organizate de aceasta; g) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor Congresului UNPIR la două congrese succesive la care au fost convocați h) neparticiparea fără motive temeinice a membrilor adunărilor generale ale filialelor la două adunări generale succesive la care au fost convocați; i) neplata cotizației și a contribuției conform art. 44; j) declararea incorectă a veniturilor obținute ca urmare a desfășurării activității de practician în insolvență și, implicit, plata unei contribuții anuale pe tranșe de venituri neconforme cu realitatea; k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR și în Registrul formelor de organizare; l) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (10) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare; m) necalcularea și nevirarea, în primele 10 zile ale lunii pentru încasările din luna anterioară, a procentului de 2% prevăzut de art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență; n) declanșarea de către practicianul în insolvență a unor măsuri asigurătorii sau a procedurii de executare silită asupra fondului de lichidare; o) exercitarea de către practicianul în insolvență incompatibil a oricărei activități prevăzute la art. 1

1

în competența practicienilor în insolvență compatibili,,

De observat că atât Instanța Superioară de Disciplină cât și Consiliul Național de Conducere din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, au stabilit, în cadrul procedurilor administrative derulate în fața lor, că verificările realizate în cadrul procedurii disciplinare nu se pot extinde și asupra legalității actelor de procedură exercitate de pârâtă în cauza de face obiectul dosarului nr. x/2011, aflat pe rolul Tribunalului Iași, acestea rămânând în sfera de verificare a judecătorului sindic.

Această concluzie a fost validată și de instanța de fond, care a statuat că legiuitorul nu a înțeles să includă în sfera abaterilor disciplinare, pe aceea a îndeplinirii actelor de procedură de către practicianul de insolvență, în mod nelegal, actele în discuție fiind cenzurabile doar pe calea controlului exercitat de judecătorul sindic, după cum rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Însă, din prevederile art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 așa cum au fost citate mai sus, rezultă că pe lângă abaterile disciplinare săvârșite de practicienii în insolvență, față de corpul profesional din care aceștia fac parte, legiuitorul a statuat, în egală măsură, că reprezintă abatere disciplinară și încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională.

Or, Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență împreună cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență și Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență și membrii ei își desfășoară activitatea.

Iar, acest cod de conduită cuprinde o serie de principii fundamentale și de reguli de a căror respectare, practicianul în insolvență este ținut în relațiile profesionale cu participanții la procedurile de insolvență, inclusiv cu debitorii și creditorii din dosarele de faliment aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care aceștia sunt desemnați să își desfășoare activitatea.

Astfel, alături de o serie de principii generale de conduită aplicabile activității corpului profesional cum ar fi independența, integritatea morală, respectarea secretului profesional, evitarea conflictului de interese și a concurenței neloiale, practicienii în insolvență, trebuie să respecte, potrivit codului de conduită și prevederile legale ale legislației aplicabile activității pe care o desfășoară.

Concret, în conformitate cu prevederile art. 16 din Codul privind Conduita Etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România:"Membrii persoane fizice și societăți profesionale vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară în calitatea lor de practicieni în insolvență."

Totodată, art. 19 din același act normativ prevede că:

"Membrii Uniunii vor informa Secretariatul general al Uniunii, în cel mult 30 de zile, cu privire la intrarea în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 28 alin. (1) din O.U.G."

În aceste condiții este evident că nici instanțele administrative disciplinare și nici prima instanță de judecată nu au analizat faptele invocate de recurenta reclamantă în plângerea sa, în raport de aceste dispoziții ale codului de conduită.

Așadar, formula succintă și lacunară adoptată, în sensul că legiuitorul nu a înțeles să includă în sfera abaterilor disciplinare, pe aceea a îndeplinirii actelor de procedură de către practicianul de insolvență, este contrară textelor de lege citate mai sus.

Așa cum a susținut și recurenta, aceasta nu a solicitat verificarea legalității măsurilor adoptate de lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de faliment, ci a menționat mai multe împrejurări de fapt, care, în opinia sa, ar constitui abateri disciplinare pentru încălcarea conduitei profesionale.

Este adevărat că legalitatea procedurilor de insolvență este verificată și validată de judecătorul sindic și de instanța de judecată ierarhic superioară, însă aspectele legate de activitatea practicianului în insolvență prin prisma atribuțiilor sale și a modului cum acesta își îndeplinește sarcinile specifice, poate constitui obiect al cercetării disciplinare.

De altfel, din interpretarea sistematică a art. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ("Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora,,), rezultă că judecătorul sindic verifică legalitatea procedurii, prin prisma contestațiilor supuse analizei sale, iar creditorii și debitorul urmăresc oportunitatea măsurilor adoptate în cadrul dosarului de faliment.

Dar, aceste dispoziții legale nu lipsesc de conținut prevederea legală în baza căreia practicienii în insolvență pot fi cercetați disciplinar pentru abaterile săvârșite cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor desfășurate în cadrul dosarelor aflate pe rolul instanțelor.

Este de principiu că practicienii în insolvență sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar activitatea acestora trebuie să se înfăptuiască în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate.

Or, art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 și Codul de conduită al acestei profesii nu exclud săvârșirea de abateri disciplinare în cadrul desfășurării activității specifice de lichidare și faliment, neputându-se reține, în mod formal, că o atare activitate nu intră în sfera de verificare a comisiei de disciplină.

Instanța de control judiciar nu neagă faptul că unele dintre faptele amintite de recurenta reclamantă în plângerea sa ar putea viza aspecte ce nu pot face obiectul unei verificări pe acest palier. Însă unele cu siguranță pot fi supuse analizei din perspectiva săvârșirii unor abateri disciplinare, cum ar fi încălcarea unor prevederi ce stabilesc îndeplinirea unor atribuții într-un termen legal, acceptarea votului unui creditor care a fost înlăturat din lista creditorilor, prezentarea unor situații de fapt nelegale pentru a-și justifica măsurile dispuse, încălcarea regimului conflictului de interese etc.

Însă, se constată că toate aceste elemente de fapt invocate de parte nu au fost analizate nici de comisiile administrative de disciplină și nici de instanța de fond, reținându-se, în mod formal, că ele nu pot face obiectul verificării, astfel că ele nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, decât cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Este adevărat, instanța de fond a mai reținut și faptul că este posibilă o coroborare a art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 cu Codul deontologic, apreciind însă că principiul respectării prevederilor legale, cuprins în Codul deontologic, presupune ca practicienii în insolvență să aplice normele de drept incidente atribuțiilor pe care le exercită și să o facă cu bună-credință, eventuala interpretare dată normelor de drept de o manieră invalidată de judecătorul sindic nu echivalează cu încălcarea legislației, câtă vreme practicianul a acționat cu diligență, în limitele competenței prevăzute de lege. Instanța de fond a apreciat, totodată, că pentru a se reține reaua-credință sau culpa gravă este necesar să existe o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, prin care, pe de o parte să se fi invalidat un act al pârâtei, iar pe de altă parte să se rețină reaua-credință a acesteia sau culpa gravă (asimilabilă relei-credințe).

Or, Înalta Curte constată că, în condițiile în care unele acte realizate de practicianul în insolvență au fost invalidate în mod definitiv, era rolul instanței disciplinare să verifice dacă îndeplinirea respectivelor acte cu încălcarea normelor legale era rezultatul unei rele-credințe sau ale unei grave neglijențe. Nu era necesar ca aceste aspecte să fie stabilite în cadrul unui alt litigiu de vreme ce forma de vinovăție a practicianului în insolvență prezenta relevanță doar pentru angajarea răspunderii disciplinare.

În consecință, lipsa unei hotărâri judecătorești rămase definitive, prin care să se rețină reaua-credință sau culpa gravă (asimilabilă relei-credințe), nu dispensa instanța disciplinară de obligația de a realiza ea însăși o astfel de analiză cu privire la atitudinea subiectivă a practicianului în insolvență, în raport de normele legale încălcate.

Totodată, sub aspectul conflictului de interese atât în deciziile administrative pronunțate, cât și în hotărârea recurată s-a reținut că lichidatorul judiciar a informat instanța asupra situației de incompatibilitate și s-a dispus înlocuirea sa.

Totuși din verificarea susținerilor recurentului, se observă că acesta a invocat, nu lipsa de informare a instanței, ci faptul că a fost efectuată cu încălcarea termenului legal de 30 zile prev. de art. 19 din Codul de conduită. Or, în cauză nu s-a analizat activitatea pârâtei în perioada de 82 de zile de la momentul apariției stării de incompatibilitate, până la data înlocuirii, știut fiind că art. 73 lit. o) din O.U.G. nr. 86/2006 prevede ca abatere disciplinară "exercitarea de către practicianul în insolvență incompatibil a oricărei activități prevăzute în competența practicienilor în insolvență compatibili"

Cum toate aspectele invocate de recurentă și reținute mai sus nu au fost analizate nici în faza administrativă și nici de prima instanță, Înalta Curte nu poate să exercite controlul judiciar, ceea ce justifică soluția de anulare a deciziilor și trimiterea cauzei la instanța superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată din perspectiva celor de mai sus.

Ca atare, se va face aplicarea prevederilor art. 497 și 498 alin. (2) C. proc. civ., urmând a se admite recursul în sensul celor de mai sus, cu consecința casării hotărârii recurate și, în rejudecare admiterea acțiunii cu consecința anulării actelor administrative disciplinare atacate și trimiterii cauzei la instanța superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată de recurenta reclamantă.

Cu ocazia soluționării plângerii, instanța disciplinară va reține intrarea în puterea de lucru judecat a soluționării excepțiilor procedurale ce nu au fost atacate prin prezentul recurs, iar pe fond va analiza fiecare dintre cele 12 fapte invocate de recurentă ca presupuse abateri disciplinare, din perspectiva prevederilor art. 73 lit. e) și o) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu codul de conduită al profesiei de practician în insolvență.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. art. 497 și 498 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea excepțiilor nulității recursului invocate de intimați, precum și admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța superioară de disciplină, pentru a se analiza plângerea formulată de recurenta reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursului, invocate de intimatele-pârâte B. și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România- Consiliul Național de Conducere.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. Petoti S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1829 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte hotărârea recurată și, în rejudecare, admite acțiunea:

Anulează Deciziile nr. 12/II.3 din data de 06.12.2014 dispusă de Consiliul Național de Conducere al UNPIR și nr. 23/10.01.2014, dispusa de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR.

Obligă pârâtele la soluționarea pe fond a plângerii formulate de reclamantă.

Respinge cererea de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.