ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3668/2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 21.01.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantele A. și B. au solicitat - în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), Consiliul Național de Conducere al UNPIR și UNPIR-Instanța Superioară de Disciplină - anularea Deciziei nr. 26/2018 emisă de Instanța Superioară de Disciplină în dosar nr. x/2018, prin care s-a dispus suspendarea dreptului practicianului în insolvență A. de a-și exercita profesia pe o perioadă de 3 luni.

Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă, iar ulterior, în ședința publică din 15.04.2019, pârâții au invocat excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, în temeiul considerentelor care au stat la baza invocării excepției prematurității.

Prin sentința nr. 336 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâți și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta A. este asociat coordonator al reclamantei B., având și calitatea de membru în Consiliul de conducere al UNPIR - Filiala Mureș.

A mai reținut că acțiunea disciplinară a fost exercitată împotriva B., reprezentată de asociatul coordonator A., și a fost soluționată de UNPIR-Instanța Superioară de Disciplină prin Decizia nr. 26/2018.

A reținut instanța de fond că O.U.G. nr. 86/2006 nu definește care sunt atribuțiile instanței superioare de disciplină în exercitarea cărora aceasta emite decizii, dar a apreciat - în lumina prevederilor C. proc. civ., pe care l-a considerat drept comun în materie - că prin decizie se înțelege hotărârea pronunțată de o instanță de control, iar prevederea legală care impune ca decizia instanței superioare de disciplină să fie contestată la Curtea de Apel București nu limitează posibilitatea unei căi de atac administrative, ci asigură controlul instanței de judecată asupra hotărârii pronunțate în ultimul grad de jurisdicție al organelor administrative din cadrul profesiei.

A invocat judecătorul fondului prevederile art. 66

3

coroborat cu art. 66

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, reținând că acțiunea disciplinară îndreptată împotriva practicienilor în insolvență care nu sunt membri ai consiliilor filialelor UNPIR sau ai instanțelor locale de disciplină se soluționează în primă instanță de instanța locală de disciplină, împotriva hotărârii acesteia putându-se formula contestație la instanța superioară de disciplină.

În schimb, atunci când este vorba de membri ai consiliilor filialelor UNPIR sau ai instanțelor disciplinare locale, acțiunea disciplinară se soluționează în primă instanță, conform art. 66

1

alin. (3) lit. c) din Ordonanță, de instanța superioară de disciplină, hotărârea sa putând fi atacată la Consiliul de conducere al UNPIR, potrivit art. 47 alin. (2) din Statutul profesiei.

A concluzionat instanța de fond, dând propria interpretare art. 66

1

alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006, prin raportare la dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, că acțiunea în contencios administrativ poate fi exercitată împotriva deciziei organului administrativ care produce efecte definitive, în cauză această decizie fiind emisă de Consiliul Național de Conducere al UNPIR, ca ultim organ de jurisdicție disciplinară.

Or, câtă vreme împotriva hotărârii pronunțate de instanța superioară de disciplină se poate exercita o cale de atac administrativă, soluția din această cale de atac fiind supusă cenzurii instanței de contencios administrativ, curtea de apel a admis excepția inadmisibilității și a respins ca atare acțiunea reclamantelor.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele A. și B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentele au arătat, în esență, că sentința este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, cu încălcarea art. 21 și art. 126 din Constituția României, art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 6 din Legea nr. 554/2004, precum și cu încălcarea art. 66

1

alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

În esență, au susținut că prin nicio lege organică nu s-a prevăzut obligativitatea atacării deciziilor instanței superioare de disciplină a UNPIR la Consiliul Național de Conducere al Uniunii. Dimpotrivă, legea organică reprezentată de O.U.G. nr. 86/2006, aprobată prin Legea nr. 254/2007, stabilește în mod neechivoc că deciziile instanței superioare de disciplină se atacă la Curtea de Apel București. Nu există nicio prevedere legală care să dispună că neatacarea deciziilor instanței superioare de disciplină la Consiliul Național de Conducere al UNPIR ar reprezenta un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ.

În plus, instanțele de judecată au apreciat ca fiind admisibile acțiunile în suspendarea executării actului administrativ ce face obiectul prezentului dosar.

Stabilind obligativitatea unei căi de atac administrative, instanța de fond a adăugat la lege, astfel de cale de atac nefiind prevăzută în legea organică, iar atribuția de soluționare a unei astfel de contestații nu este prevăzută printre atribuțiile Consiliului Național de Conducere stabilite de art. 58 din O.U.G. nr. 86/2006. Pe de altă parte, au fost nesocotite prevederile art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative.

Subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., au invocat faptul că a fost încălcată competența generală a instanțelor de judecată conferită de art. 126 din Constituție în raport cu organele profesiei de practician în insolvență, întrucât soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă încalcă prevederile legale ce stabilesc competența Curții de Apel București în soluționarea acțiunii în anularea deciziilor instanței superioare de disciplină.

Dispozițiile legale au fost greșit interpretate, prevederile art. 66

1

alin. (1) din Ordonanță nefăcând vreo distincție în sensul reținut de către instanța de fond, după cum deciziile instanței superioare de disciplină se referă doar la plângerile formulate împotriva deciziilor instanțelor locale de disciplină, nu și la soluționarea plângerilor împotriva membrilor consiliilor filialelor Uniunii.

Au fost încălcate regulile de procedură, câtă vreme dispozițiile art. 47 alin. (2) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență prevăd că hotărârile instanței superioare de disciplină sunt definitive și executorii.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., se constată că aceasta este nefondată, întrucât acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.

Atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a instanței supreme s-a arătat că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", în sensul art. 488 din C. proc. civ., se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și de legile organice.

Prin urmare, o astfel de depășire a atribuțiilor are loc atunci când instanța de judecată săvârșește acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte puteri a statului de drept, ceea ce nu este cazul în speță.

În schimb, atributul interpretării legii aparține instanței de judecată și nu se subsumează motivului de casare mai sus menționat, o eventuală interpretare/aplicare greșită (inclusiv prin "adăugare la lege") sau o încălcare a unei norme juridice circumscriindu-se motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., iar nu de pct. 4.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență și ale Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, adoptat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România la 29.09.2007, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că, potrivit art. 73 din Constituția României, "(3) Prin lege organică se reglementează: (...); t) celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.", legea fundamentală permițând delegarea legislativă (prin ordonanțe de urgență ale guvernului), dar în condițiile art. 115 alin. (4)-(6).

Înalta Curte constată că atribuțiile suplimentare jurisdicționale ale Consiliului Național de Conducere al UNPIR au fost stabilite prin hotărârea UNPIR de adoptare a Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, iar nu prin lege organică sau ordonanță de urgență, în condițiile mai sus menționate, însă reamintește că actul administrativ (cu caracter individual sau normativ) se caracterizează prin executorialitate și este prezumat ca fiind legal până la anularea sa ori până la admiterea unei excepții de nelegalitate cu privire la acesta, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, după caz, ceea ce în speță nu s-a solicitat.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte reține că recurenta a invocat, circumscrise acestui motiv, încălcarea dreptului de acces la o instanță (accesul liber la justiție), precum și încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești "în raport cu organele profesiei de practician în insolvență".

Această din urmă critică nu este fondată.

Acțiunea în anularea unui act administrativ cu caracter individual este de competența instanțelor de judecată specializate în contencios administrativ, conform art. 52 din Constituție ["(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. (2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (...)."] și art. 94-96 din C. proc. civ. coroborate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ contestat în cauză nu se încadrează în categoria celor exceptate expres de la controlul judiciar, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, art. 66

1

din O.U.G. nr. 86/2006 stipulează că pe lângă Consiliul Național de Conducere al UNPIR funcționează Instanța Superioară de Disciplină, iar împotriva deciziilor Comisiei persoana care se consideră vătămată poate formula acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată, în acest context, că judecătorul fondului nu s-a preocupat de împrejurarea că acțiunea disciplinară a fost pornită la sesizarea Consiliului de conducere al Filialei Alba a UNPIR împotriva societății B. (care are doi asociați coordonatori), în considerarea calității de practician în insolvență (exercitată în forma asocierii profesionale), iar nu împotriva reclamantei A. în calitatea ei de membru al Consiliului Filialei Mureș a UNPIR, pentru a fi măcar incidente prevederile art. 47 alin. (2) teza I din Statutul adoptat de UNPIR, la care instanța a făcut referire.

De asemenea, contrar chiar dispozițiilor art. 47 alin. (2) teza a II-a din Statut, în conformitate cu care hotărârile Comisiei Superioare de Disciplină sunt definitive și executorii, instanța de fond a reținut, fără temei, că acțiunea în contencios administrativ poate fi exercitată doar împotriva deciziei Consiliului "ca ultim organ de jurisdicție disciplinară", aceasta fiind cea "care produce efecte definitive".

Or, așa cum am arătat deja, legiuitorul primar a stipulat în art. 66

1

din O.U.G. nr. 86/2006 că împotriva deciziilor Comisiei Superioare de Disciplină - în oricare dintre situațiile expuse în alin. (3) al aceluiași articol, întrucât textul nu distinge (deci, atât în cazul contestației la hotărârea comisiei locale de disciplină privind practicianul în insolvență, cât și în cazul plângerii formulate direct la Comisia superioară împotriva membrilor Consiliului Național de Conducere al UNPIR, a membrilor consiliilor filialelor și ai instanțelor disciplinare locale) - persoana lezată poate formula acțiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.

Or, acest termen este incompatibil cu derularea în paralel a unei proceduri de contestare administrativă obligatorie, aptă să se finalizeze printr-o hotărâre care să constituie unicul obiect posibil al acțiunii în contencios administrativ prevăzute expres de legiuitor.

Nu rezultă nici analiza pe care judecătorul ar fi trebuit să o facă în ceea ce privește susținerile referitoare la împrejurarea că - și în măsura în care prin hotărârea UNPIR de adoptare a Statutului (iar nu prin legea organică), Consiliului Național de Conducere al UNPIR i s-au stabilit atribuții suplimentare de soluționare a unor contestații în anumite situații speciale (de altfel, neincidente în speță, așa cum am arătat mai sus) - acest Consiliu nu reprezintă o veritabilă instanță disciplinară, la nivelul Consiliului existând deja o instanță de acest fel, respectiv Comisia Superioară de Disciplină.

În plus, a ignorat faptul că legea fundamentală statuează cu privire la caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative, în art. 21 ["(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (...). (4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite."].

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1), potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 336 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR