ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5319/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, B. și C., anularea Deciziei nr. 16 din 23.06.2017 pronunțate de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR, admiterea contestației formulate de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 23 din 20.03.2017 pronunțate în Dosarul nr. x/2016 de Instanța Locală de Disciplină din cadrul UPIR-Filiala București în ceea ce privește respingerea plângerii și aplicarea pentru pârâții practicieni în insolvență B. și C. a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006 privind Organizarea activității practicienilor în insovență, respectiv în principal excluderea definitivă din UNPIR, însoțită de pierderea calității de practician în insolvență și, în subsidiar, aplicarea oricărei sancțiuni administrative mai blânde.

Prin sentința civilă nr. 4980 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UNPIR și excepția inadmisibilității ultimului capăt de cerere, invocate de pârâtă, ca nefondate.

A respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în consecință, modificarea, în parte, a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive și al menținerii celorlalte dispoziții.

3.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că prin cererea introductivă a invocat nu numai nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 13 alin. (1), art. 22 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 85/2006, dar mai ales nesocotirea dispozițiilor art. 4, 5, 15, art. 16 și art. 41 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 86/2006.

Instanța de fond s-a limitat la a analiza dispozițiile Legii nr. 85/2006, omițând să aibă în vedere existența unei distincții între practicienii în insolvență numiți într-o procedură și cei nenumiți, precum și faptul că doar cei numiți pot realiza acte în procedura în cauză.

Numirea lichidatorului se face, conform art. 24 din Legea nr. 85/2006, de către judecătorul sindic și poate fi înlocuit printr-o hotărâre a Adunării Creditorilor adoptată conform art. 15 raportat la art. 17 alin. (1) lit. b), art. 19 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Conform art. 4 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 86/2006, un practician în insolvență nu-și poate exercita activitatea în două forme de organizare simultane, deci nu poate fi în același timp titular al unui cabinet individual și, în egală măsură, colaborator în cadrul unei societăți profesionale.

Or, în cauză, este necontestat și dovedit că D. este titular al D., nefiind înregistrată în evidențele UNPIR ca fiind colaborator al E., colaborarea putându-se face doar între avocatul D. și E., în cadrul căreia D. poate exercita doar activități specifice profesiei de avocat.

Pe de altă parte, prin acțiune a arătat că intimații persoane fizice, practicieni în insolvență și asociați ai E., au încălcat interdicțiile impuse de art. 41 din O.G. nr. 86/2006, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere și nu l-a analizat, considerând în mod injust faptul că nu s-ar mai impune analiza acestui aspect, față de puterea de lucru judecat a hotărârilor terțe.

În mod evident, acest fapt reprezintă o încălcare a normelor de drept material, în condițiile în care terțele hotărâri invocate nu au dezlegat problema interdicției prevăzute de art. 41 din O.G. nr. 86/2006, iar, pe de altă parte, obiectul plângerii disciplinare l-a reprezentat tocmai încălcarea acestei interdicții, dispozițiile Legii nr. 85/2006 fiind invocate în justificarea lipsei unei numiri legale a practicianului în insolvență D. în procedura ce face obiectul dosarului civil nr. x/2008 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă.

Față de această situație, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 10 și art. 11 din C. civ., care arată că normele care restrâng exercițiul unor drepturi civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și respectiv că nu se poate deroga prin acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică.

Dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 86/2006 cuprind norme care restrâng drepturile civile ale lichidatorului judiciar, prin aceea că se abat de la dreptul comun privind regulile mandatului și ale delegării, încălcarea acestor interdicții din partea intimaților constituind un abuz de drept, prevăzut de art. 15 C. civ., prin exercitarea excesivă și nerezonabilă a unui drept contrar bunei-credințe, astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 14 C. civ., care arată că exercitarea cu bună credință a drepturilor trebuie efectuată în acord cu ordinea publică, ordinea publică presupunând respectarea întocmai a normelor legale, art. 24 din Legea nr. 85/2006 și art. 41 din O.G. nr. 86/2006.

Astfel, D. putea ține și prezida adunarea creditorilor F.-în lichidare din data de 17.02.2016 doar dacă avea la acel moment calitatea de practician în insolvență cu forma de exercitare ca asociat sau angajat în interiorul profesiei la E., și nicidecum în calitate de avocat colaborator, o asemenea situație nefiind întrunită în cauză.

3.2. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurenta-reclamantă că, pe de o parte, instanța de fond a citat dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind condițiile de numire și de înlocuire a lichidatorului judiciar într-o procedură de insolvență, însă a omis a le avea în vedere atunci când a reținut că D. este titular al unui cabinet individual de insolvență, care nu a fost numit practician în insolvență în procedura de insolvență a F.-în lichidare.

Instanța de fond nu a fost învestită cu analiza legalității colaborării dintre E. și D., însă și-a motivat soluția pe analiza unei asemenea colaborări, omițând însă a avea în vedere că, în evidențele UNPIR, D. nu figurează ca și colaborator sau angajat al E., ci ca și titular al unui cabinet profesional propriu, C.I.I. D., motivarea fiind, astfel, străină de natura cauzei.

A apreciat recurenta că soluția instanței de fond este nemotivată cu privire la incidența dispozițiilor art. 41 din O.G. nr. 86/2006, instanța de fond neaducând niciun argument real, concret și întemeiat în drept, care să justifice nepronunțarea pe acest aspect. De asemenea, în cuprinsul motivării sentinței recurate, nu se regăsește niciun element din care să rezulte cum a ajuns instanța de fond la concluzia că E. putea delega atribuția ținerii ședințelor adunării creditorilor către un terț, fie avocat, fie practician în insolvență cu formă de organizare proprie și distinctă.

4.1. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că prima instanță în mod corect a reținut faptul că există putere de lucru judecat în ceea ce privește aspectul privind secretariatul ședinței Adunării Creditorilor din 17.02.2016, în raport cu sentința civilă nr. 4697 din 28 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 407 din 3 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

4.2. Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru că recurenta a invocat sumar incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 și pct. 6 C. proc. civ., însă criticile sale nu se pot circumscrie acestor motive de casare.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond în mod corect a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate în Dosarul nr. x/2008.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv, recurenta-reclamantă a apreciat, în esență, că instanța nu ar fi analizat incidența dispozițiilor art. 41 din O.G. nr. 86/2006 și că nu ar fi arătat cum a ajuns la concluzia că E. putea delega atribuția ținerii ședințelor adunării creditorilor către un terț, fie avocat, fie practician în insolvență cu formă de organizare proprie și distinctă.

Însă, după cum reiese din considerentele hotărârii recurate, prima instanță a răspuns argumentelor reclamantei, reținând faptul că aspectele privind -calitatea de reprezentant al lichidatorului judiciar E. a doamnei avocat D., -calitatea de practician în insolvență a acesteia precum și -calitatea de membru al lichidatorului judiciar au fost stabilite, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 4697 din 28 iunie 2016 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sentință care a fost menținută, devenind definitivă, prin decizia Curții de Apel București, secția a VI-a civilă nr. 407 din 3 octombrie 2016.

Astfel, contrar alegațiilor recurentei, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., fiind expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

5.2. De altfel, recurenta-reclamantă invocă nerespectarea și neanalizarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 41 din O.G. nr. 86/2006 și în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este, de asemenea, nefondat.

Demersul recurentei-reclamante urmărește, în esență, a se constata nelegalitatea ședinței Adunării Creditorilor debitoarei S.C. Băneasa S.A. din data de 17.02.2016, care ar fi fost condusă de o altă persoană decât reprezentanții lichidatorului judiciar E., cu consecința aplicării unei sancțiuni disciplinare asociaților acestui lichidator, practicienii în insolvență C. și B..

Reține Înalta Curte că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Alin.(2) al art. 430 C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar, conform alin. (4), autoritatea de lucru judecat este provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului.

În jurisprudența, Înalta Curte, secția contencios administrativ și fiscal (exempli gratia Decizia nr. 2787 din 12 iunie 2014) a arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Or, în cauză, instanța de fond a valorificat aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat de Tribunalul București prin sentința sentința civilă nr. 4697 din 28 iunie 2016, definitivă prin decizia Curții de Apel București, secția a VI-a civilă nr. 407 din 3 octombrie 2016, prin care s-a constatat că modalitatea de organizare a ședinței Adunării Creditorilor din data de 17.02.2016 a fost legală, în sensul că persoana care a prezidat adunarea era legitimată ca practician în insolvență și își desfășura activitatea în calitate de membru al E..

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

5.3. Concluzionând, Înalta Curte constată, după cum reiese din argumentele recurentei-reclamante, expuse la pct. 3 al prezentei decizii, că aceasta solicită a se relua analiza respectării legalității Adunării Creditorilor F.-în lichidare din data de 17.02.2016 pentru aceleași motive care au făcut deja obiectul studiului unor hotărâri pronunțate anterior.

Dezlegările date în această privință se impun și în prezenta cauză în temeiul principiului mai sus enunțat, fără a mai fi necesară reiterarea lor, astfel că se poate concluziona că sentința pronunțată de instanța de fond se impune a fi menținută.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 430 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ., în prezenta cale de atac nu pot fi reținute cele invocate de recurenta-reclamantă prin motivele de casare, deoarece efectul pozitiv al lucrului judecat nu presupune repunerea în discuție a soluțiilor anterioare.

Dimpotrivă, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune prin însăși soluția pronunțată în primul proces și prin considerentele hotărârii care are legătură cu noul proces.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autoritățile nu pot repune în discuție o problemă soluționată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis și alții contra Greciei). De asemenea, prin Hotărârea din 06.12.2007 în cauza Beian împotriva României s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

5.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4980 din data de 18 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.