ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 957/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta în contradictoriu cu pârâții UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină și UNPIR - Instanța Locală de Disciplină Timișoara, a solicitat, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 47 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență - Anexa I la Hotărârea UNPIR nr. 3/2007, suspendarea executării Deciziei nr. 42/08.12.2017 pronunțată de UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină (UNPIR - ISD), comunicată la data de 23.01.2018 și a Hotărârii nr. 15/04.07.2017 pronunțată de UNPIR - Instanța Locala de Disciplină Timișoara (UNPIR - ILD Timișoara), menținută prin Decizia nr. 42/08.12.2017, până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul având ca obiect anularea acestora - Dosar nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 1116 din 12 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UNPIR - Instanța Locală de Disciplină Timișoara ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta A., titular al Cabinetului Individual de Insolvență A. - membru U.N.P.I.R., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor din România - Instanța Locală de Disciplină Timișoara, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează, în esență, următoarele aspecte:

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.: "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" și "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării celor două hotărâri emise de pârâte și că prin prisma argumentelor expuse, criticile formulate nu sunt de natură a naște, la o analiză sumară a actului, un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia.

Recurenta apreciază că a dovedit existența cazului bine justificat.

Potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, art. 2 lit. t) "cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Consideră recurenta, că în cererea de suspendare, în cauză, sunt o serie de împrejurări legate de situația de fapt și de drept de natură să conducă la o serioasă îndoială cu privire la legalitatea Deciziei nr. 42/08.12.2017 pronunțată de UNPIR - ISD și a Hotărârii nr. 15/04.07.2017 pronunțată de UNPIR - ILD Timișoara menținută prin Decizia nr. 42/2017.

Astfel, prin Hotărârea nr. 15/04.07.2017 (UNPIR - ILD) menținută prin Decizia nr. 42/2017, recurenta a fost sancționată disciplinar pentru altă pretinsă abatere decât cea menționată în sesizarea/plângere nr. 20/06.02.2017 și pentru care a fost efectiv cercetată urmare a sesizării formulată de UNPIR filiala Bihor înregistrată la ILD Bihor sub nr. x/06.02.2017.

A arătat recurenta că în ceea ce o privește s-a încălcat dreptul la apărare, principiile legalității, contradictorialității și oralității privind cercetarea disciplinară de către Instanța Locală de Disciplină Timișoara.

În Decizia nr. 42/08.12.2017 UNPIR - ISD nu a analizat absolut deloc acest motiv invocat în contestație, ci doar s-a mărginit la a relua motivarea Hotărârii nr. 15/2017 într-un mod trunchiat așa încât să acopere aceasta împrejurare care arată o serioasă îndoială asupra legalității Hotărârii nr. 15/2017.

Această modalitate de abordare asupra motivelor din contestație reprezintă ea însăși o împrejurare de natură să creeze la rândul său o îndoială serioasă asupra legalității Deciziei nr. 42/08.12.2017.

Procedând sumar la verificarea motivării și a temeiniciei hotărârilor atacate se poate constata cu ușurință că UNPIR - ILD Timișoara a sancționat-o disciplinar pentru altă pretinsă abatere decât cea care face obiectul sesizării/plângerii formulate de către UNPIR filiala Bihor.

Se mai arată de asemenea că au existat și încălcări ale dreptului la apărare determinate de imposibilitatea legală de a-și spune punctul de vedere față de fapta pentru care a fost sancționată prin Hotărârea nr. 15/2017 și de a administra probe, drept garantat constituțional - art. 24 din Constituție, protejat și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și încălcări ale legalității cercetării disciplinare: cât timp a fost cercetată pentru o pretinsă abatere și ulterior a fost sancționată pentru o altă abatere, cercetarea disciplinara este nelegală.

Dreptul la apărare reprezintă cel mai important mijloc de respectare a drepturilor particularilor într-un raport de drept public.

- Instanța de fond a examinat în mod greșit motivele și probatoriul propus de către reclamanta-recurentă.

Nu s-a motivat de ce au fost înlăturate apărările sale, întreaga motivare fiind una generică, instanța s-a rezumat doar să concluzioneze că nu sunt îndeplinite condițiile fără să arate în mod special cu privire la particularitățile speței concrete, de ce anume nu sunt îndeplinite condițiile și pentru care anume motive instanța a înlăturat apărările și probele propuse.

În speță ne aflăm în fața unui caz bine justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; coroborat cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, prezumția de legalitate a actului administrativ fiind o prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrarie ceea ce în prezenta speță, s-a probat.

Referitor la modalitatea de soluționare a contestației în Dosarul nr. x/2018, a arătat că această durată în sine este de natură a-i crea pagube iminente și de nereparat.

Intimata-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (ISD) a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, reiterând apărările de la instanța de fond.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 42/08.12.2017 pronunțată de UNPIR - ISD s-a soluționat contestația reclamantei împotriva Hotărârii nr. 15/04.07.2017 și s-a dispus respingere contestației și menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii nr. 15/04.07.2017.

Prin Hotărârea nr. 15/04.07.2017 pronunțată de UNPIR - ILD Timișoara s-a decis: "Dispune aplicarea (...) a sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a membrului UNPIR al Filialei Bihor, A. (...), pentru săvârșirea faptei ce constituie concurența neloială, respectiv pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 și a Codului privind Conduita Etică."

Prin Decizia nr. 37/11.10.2017 pronunțată de UNPIR - ISD s-a dispus "suspendarea executării Hotărârii nr. 15/04.07.2017 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină Timișoara, în Dosarul disciplinar x/2017, până la soluționarea de către Instanța Superioară de Disciplină a contestației formulată împotriva hotărârii sus-menționate.

Potrivit prevederilor alin. (1) art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului poate fi acordată "(1) În cazuri bine Justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare", astfel că recurenta a solicitat suspendarea executării celor două acte administrative în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța de fond a îndeplinit exigențele motivării sentinței civile, arătând în considerente elementele de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția de respingere, în concordanță cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prin raportare la caracterul particular de abordare a speței întemeiată pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, instanța de fond a grupat argumentele și a răspuns printr-un considerent comun, iar nemulțumirea recurentei constă în realitate în motivele de respingere care au format convingerea instanței de fond, iar nu în lipsa lor.

Referitor la critica întemeiată pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că la nivel de aparență, printr-o pipăire a fondului există indicii care conturează elemente de conduită de arbitrariu din partea autorității pârâte care au analizat situația de fapt și de drept și au sancționat disciplinar pe recurentă.

Astfel, fără a intra în cercetarea fondului, se constată că prin sesizarea formulată împotriva recurentei-reclamante de către Președintele UNPIR - Filiala Bihor înregistrată la Instanța Locală de Disciplină Bihor nr. 02/06.02.2017 se pretinde că aceasta nu a respectat disp. art. 115 alin. (4) și art. 121 pct. 18 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și art. 15 lit. d) din Codul de etică profesional și disciplină ale UNPIR.

Prin Hotărârea nr. 15/4.07.2017 pronunțată de UNPIR - ILD Timișoara s-a dispus aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a reclamantei-recurentă pentru săvârșirea faptei ce constituie concurență neloială, respectiv pentru încălcarea disp. art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 și a Codului privind Conduita Etică [art. 14 lit. o)] total distincte prin conținut și articole.

În conformitate cu art. 121 pct. 18 din Statut (aprobat prin Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 - Anexa I - în vigoare la momentul sesizării) - fost art. 104 pct. 18: "Art. 121 - Constituie abateri următoarele fapte: (...) 18, solicitarea decontării din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, constituie încălcarea principiilor din Codul de conduită etică".

În conformitate cu art. 15 lit. d) din Codul de etică profesională și disciplină al UNPIR (aprobat prin Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 - Anexa II): "Art. 15 - Este interzisă orice formă de folosire a practicii anticoncurențiale de către membrii UNPIR, sub sancțiunea excluderii din profesie, după cum urmează: (...) - d) solicitarea decontării din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (2

1

) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare".

În conformitate cu art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006: "Art. 38 - (3) Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvență, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile alin. (2) constituie concurență neloială și se sancționează conform prevederilor art. 40".

În conformitate cu art. 14 lit. o) din Codul de Etică Profesională și Disciplină al UNPIR - Anexa II la Hotărârea UNPIR nr. 3/2007: "Art. 14 - Este interzisă orice faptă de concurență neloială săvârșită de membrii Uniunii prin: (...) o) depunerea sau acceptarea, în mod repetat, de oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006".

Este fără putință de tăgadă că reclamantei căreia nu i s-a comunicat această nouă sesizare și pretinsă încălcare i-a îngrădit dreptul la apărare și aceasta creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ [art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004], mai ales că sancțiunea aplicată de instanța disciplinară este una care restrânge drepturi și anume, dreptul la muncă, iar conform art. 41 din Constituția României, acesta nu poate fi îngrădit - suspendarea pentru 3 luni a dreptului de a profesa fără ca reclamanta să-și poată face apărări și probe în cunoștință de cauză (nu s-a comunicat schimbarea termenului legal al cercetării disciplinare) - echivalează cu o aparență de nelegalitate a procedurii în fața instanței disciplinare.

Cât privește condiția prejudiciului iminent raportat la prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și aceasta este îndeplinită.

Se reține astfel că restrângerea dreptului de a profesa prin suspendarea exercitării profesiei de practician în insolvență nu a avut o justificare legală și nu a fost necesară pentru apărarea ordinii publice (ordinii de drept), conform art. 53 din Constituția României.

Pe de altă parte, statutul incert al recurentei-reclamante este prejudiciabil pentru societățile din dosarele de insolvență în care a fost numită să exercite atribuții legale conform sentințelor și înscrisurilor anexate .

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele reținute mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțată o sentință nelegală și netemeinică, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând va admite cererea de suspendare a actului administrativ până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2018, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței nr. 1116 din 12 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea Deciziei nr. 42/08.12.2017 pronunțată de UNPIR - Instanța Superioara de Disciplina (UNPIR - ISD) și a Hotărârii nr. 15/04.07.2017 pronunțată de UNPIR - Instanța Locală de Disciplină Timișoara până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul x/2018

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV