ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Instanța Superioară de Disciplină, B. - practician în insolvență, C. - practician în insolvență, D. - practician în insolvență, E. - practician în insolvență, a solicitat anularea deciziei nr. 19 din data de 25.09.2020 a Instanței Superioare de Disciplină U.N.P.I.R. comunicată la data de 10.12.2020, prin intermediul căreia s-a respins sesizarea disciplinară împotriva pârâtului B..

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1320 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții E., B., C., D. și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență-Instanța Superioară de Disciplină, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1320 din data de 28.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu consecința admiterii cererii astfel cum a fost formulată. Prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că viciile motivării sunt de natură a atrage nulitatea instituită de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și derivă din contradictorialitatea manifestată la nivelul considerentelor hotărârii atacate. Concret, aceasta rezidă din inconsecvența raționamentului instanței de fond care, după ce reproduce temeiurile de drept care consacrau starea de incompatibilitate a practicianului în insolvență împotriva căruia s-a plâns, a reținut faptul că pentru nici una dintre cele două cauze de incompatibilitate invocate "..reclamanta nu a precizat textul legal care îl prevede..." . Aceeași deficiență a motivării rezidă și din faptul că, deși a expus clar situația de fapt care atrăgea o anumită încadrare juridică, cum este cea derivată din faptul că în perioada scursă între cele două proceduri de insolvență, intimatul a îndeplinit atribuții specifice unei persoane dintre organele de conducere ale societății, în ciuda faptului că mandatul său încetase odată cu pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii, situație care atrăgea incidența incompatibilității prevăzuta de art. 28 alin. (3) teza finală din O.U.G. nr. 86/2006, instanța de fond a conchis doar că nu s-a indicat temeiul legal. Și în privința conflictului de interese care genera în condițiile art. 29 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006 obligația practicianului în insolvență de a se abține de la dobândirea calității de administrator judiciar în cea de a doua procedură, instanța de fond și-a motivat soluția în aceeași modalitate, deși situația de fapt, dovedită, vadea preexistența și a acestei stări de incompatibilitate a intimatului. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 lit. o) și ale) art. 28 alin. (3), precum și art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006. Astfel, situația de fapt pe deplin dovedită, contura existența unui conflict de interese astfel cum acesta este definit de Secțiunea a 4 a art. 11 din Codul de Etică Profesională și Disciplină a UNPIR - anexa 2 la statut, în măsura în care intimatul, practician desemnat în a doua procedură de insolvență a aceleași debitoare trebuia să analizeze activitatea acesteia și să se pronunțe cu privire la cauzele apariției celei de a doua stări de insolvență cu indicarea persoanelor responsabile de aceasta. Perioada ce trebuia analizată de practicianul în insolvență, respectiv cei doi ani anteriori deschiderii celei de a doua proceduri, se suprapunea însă perioadei în care intimatul exercitase supravegherea activității debitoarei și avizase toate actele acesteia în prima procedură de insolvență, dar și perioadei în care intimatul practician în inolvență gestionase patrimoniul societății, făcând plăți însemnate din conturile falitei, pentru o perioadă îndelungată, în ciuda faptului că mandatul său încetase ca efect al pronunțării hotărârii de închidere a primei proceduri de insolvență. Ca atare, la momentul deschiderii celei de a doua proceduri de insolvență era cât se poate de actuală obligația intimatului de a se abține, obligație derivată atât din văditul conflict de interese expus mai sus, cât și din incompatibilitatea grefată pe exercitarea fără mandat de către intimat a unei poziții asimilabile organului de conducere al societății în perioada prezumată de legiuitor drept suspectă (art. 28 alin. (3) teza finală din O.U.G. nr. 86/2006). De altfel, terminologia utilizată de legiuitor, aceea de funcții sau poziții similare, conduc la concluzia că domeniul de aplicare a normei ce consacră incomplatibilitatea vizează și persoanele care exercita în fapt atribuții de conducere fără a deține și vreo funcție în acest sens. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți B. și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină au formulat întâmpinări față de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea UNPIR, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate prin întâmpinări și prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19 din data de 25.09.2020 a Instanței Superioare de Disciplină U.N.P.I.R. comunicată la data de 10.12.2020, prin intermediul căreia s-a respins sesizarea disciplinară împotriva pârâtului B.. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență că, atât timp cât prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat exclusiv anularea deciziei nr. 19 din 25.09.2020 nu și obligarea pârâtei Instanța Superioară de Disciplină la soluționarea celei de-a doua sesizări, nu sunt incidente prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu s-a atacat un act emis de Instanța Locală de Disciplină sau de către membrii acesteia. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că viciile motivării sunt de natură a atrage nulitatea instituită de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și derivă din contradictorialitatea manifestată la nivelul considerentelor hotărârii atacate. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că inconsecvența raționamentului instanței de fond rezultă din faptul că, după ce a reprodus temeiurile de drept care consacrau starea de incompatibilitate a practicianului în insolvență împotriva căruia s-a plâns, a reținut faptul că pentru nici una dintre cele două cauze de incompatibilitate invocate "..reclamanta nu a precizat textul legal care îl prevede..." . Pe de o parte, Înalta Curte constată că deși prima instanță a consemnat faptul că reclamanta nu a precizat textul legal care prevede starea de incompatibilitate/conflict de interese a primului motiv, această stare de incompatibilitate a pârâtului B. a fost analizată de către Instanța Superioară de Disciplină din perspectiva dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, iar de către instanța de fond din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea practicienilor în insolvență, care a concluzionat că, recurenta-reclamantă nu a precizat temeiul legal în baza căruia practicianul în insolvență poate fi asimilat cu una dintre persoanele care au deținut calitatea de administrator, asociat, acționar, director sau membru în consiliul de administrație ori alte funcții sau poziții similare la S.C. F. S.R.L. pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006. De fapt, la acest temei legal s-a referit prima instanță atunci când a constatat că recurenta-reclamantă nu a precizat textul de lege care prevede starea de incompatibilitate a intimatului-pârât B.. Pe de altă parte, Înalta Curte fiind datoare potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., a da o calificare juridică corectă solicitărilor părților, constată că, de fapt, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și se încadrează în punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Din această perspectivă însă, recursul este nefondat, considerentele explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. Reține Înalta Curte că, cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 lit. o) și ale) art. 28 alin. (3), precum și art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, conform dispozițiilor art. 73 lit. o) din O.U.G. nr. 86/2006 "constituie abateri disciplinare următoarele fapte: o) exercitarea de către practicianul în insolvență incompatibil a oricărei activități prevăzute la art. 1 1 în competența practicienilor în insolvență compatibili." Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență: "(1 1 ) Practicienii în insolvență incompatibili nu pot exercita atribuțiile prevăzute de lege în competența lor și nu pot fi aleși în organele de conducere ale UNPIR și filialelor acesteia, pe perioada existenței stării de incompatibilitate." Conform art. 28 alin. (3) din același act normativ: "Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvență la o persoană juridică persoana care a deținut calitatea de administrator, asociat, acționar, director sau membru în consiliul de administrație ori alte funcții sau poziții similare la acea persoană juridică." Potrivit dispozițiilor art. 29 din același act normativ: "în cadrul procedurii insolvenței, practicianul este obligat să se abțină, sub sancțiunea suspendării din profesie, dacă: a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut și în Codul de etică profesională; b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din C. proc. civ., cu excepția celui prevăzut la art. 27 pct. 7." Analizând sentința recurată în raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că, de fapt, recurenta-reclamantă critică maniera în care au decurs raporturile comerciale dintre părțile litigiilor din materia insovenței, concluziile judecătorului sindic și tinde la o reverificare a probelor administrate în cadrul procedurii de insolvență pentru a demonstra că practicianul în insolvență a acționat în mod nelegal, ceea ce excede cadrului procedurii disciplinare. De asemenea, Înalta Curte constată că atribuțiile exercitate de intimatul-pârât B. în calitatea sa de administrator judiciar, nu pot fi considerate ca fiind exercitate în calitate de organ de conducere al S.C. F. S.R.L., atât timp cât intimatul-pârât B. a fost numit administrator judiciar în cadrul procedurii generale de insolvență, iar organului de conducere al societăți comerciale a fost constituit în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Așa fiind, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a principiilor de drept ce guvernează procesul de drept administrativ.

Temeiul de drept al soluției ponunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1320 din 28 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.