ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 și precizată la data de 10.03.2021, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România –Instanța Superioară de Disciplină și Comisia de Disciplină Timișoara, anularea deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de Instanța Locală de Disciplină Timișoara.

Hotărârile instanței de fond Prin sentința civilă nr. 688 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanța Superioară de Disciplină în soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de U.N.P.I.R.-Instanța Locală de Disciplină Timișoara, în contradictoriu cu intimații Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România –Instanța Superioară de Disciplină și Comisia de Disciplină Timișoara, și a dispus anularea deciziei nr. 14 din 15.03.2019 a Instanței Superioare de Disciplină, precum și a deciziei nr. 8 din 16.11.2018 a Instanței Locale de Disciplină Timișoara.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină, prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul A. ca nefondată și al menținerii, ca temeinică și legală a deciziei nr. 14 din 15.03.2019, pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România ("U.N.P.I.R.") și a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, pronunțată de Instanța Locală de Disciplină ("I.L.D.") Timișoara. Printr-un prim set de argumente, recurenta a învederat că hotărârea dată de instanța fondului a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în contextul în care decizia nr. 14 din 15.03.2019 a fost pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină ca urmare a contestației formulate împotriva deciziei nr. 8 din 16.11.2018, ce a fost emisă de Instanța Locală de Disciplină Timișoara într-o procedură ce a implicat, pe de o parte, pe contestatorul - reclamant A., iar, pe de altă parte, Consiliul de Conducere al UNPIR Filiala Maramureș. În acest context, în opinia recurentei, cercetarea judecătorească, administrarea probelor, dezbaterile și pronunțarea hotărârii atacate nu au fost realizate de Curtea de Apel București într-un cadru procesual pasiv complet, în sensul că nu fost date în contradictoriu cu reclamantul inițial (Consiliul de Conducere al UNPIR Filiala Maramureș) ca semnatar al plângerii disciplinare care a generat hotărârile instanțelor disciplinare din cadrul UNPIR, motiv pentru care recurenta a apreciat că procedura și judecata au fost viciate. Printr-un alt set de critici, recurenta a susținut că, în analiza realizată din perspectiva art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, prima instanță a lipsit de conținut o atare normă legală, plecând, în raționamentul expus, de la aprecieri subiective care nu au niciun fundament și care nu au fost puse in dezbaterea părților, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul-intimat limitându-se la a învedera, cu titlu de motiv de nelegalitate al deciziilor disciplinare, doar încălcarea dreptului la apărare ca urmare a necomunicării unor documente în procedura de cercetare disciplinară de către I.L.D. Timișoara. A argumentat recurenta că dispozițiile art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 2442/2016 privind procedurile de agreare și selecție a practicienilor în insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală fac trimitere la criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, motiv pentru care ofertanții practicieni în insolvență trebuie să își structureze oferta tehnică și financiară cu respectarea criteriilor prevăzute de norma legală mai sus menționată. Astfel, în opinia recurentei, în mod neîntemeiat și fără să arate cum a ajuns la aceasta concluzie, instanța de fond a decis că acele criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 sunt aproape imposibil de aplicat în formularea ofertelor în cadrul procedurii de selecție organizate de ANAF, dat fiind că se raportează la aspecte extrem de concrete relativ la persoana debitorului, care nu sunt puse la dispoziția ofertanților de către ANAF, informațiile rezumându-se la un simplu extras ORC, respectiv la pagina de interne a MFP. Totodată, recurenta a învederat că intimatul - reclamant nu a dat dovadă de diligențe în formularea ofertei tehnice depuse la ANAF, fiind culpa sa exclusivă că s-a limitat la culegerea de informații doar de pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor și din extrasul Oficiului Național al Registrului Comerțului, deși avea și alte posibilități de informare, precum informațiile furnizate de alte numeroase site-uri specializate sau pagina de internet a instanțelor de judecata (www.x.ro) și nu a făcut dovada că ar fi solicitat de la ANAF informații suplimentare cu privire la debitorii pentru care dorea să depună oferte. A mai arătat recurenta că instanța de fond nu a realizat o verificare reală a aspectelor de fapt deduse judecății, limitându-se la simpla însușire a punctului de vedere al intimatului – reclamant, ignorând a analiza dacă, la stabilirea nivelului onorariului, reclamantul a avut în vedere toți factorii reglementați de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 în determinarea gradului de complexitate a activității. În opinia recurentei, instanțele disciplinare au reținut corect că, deși este posibil la momentul întocmirii ofertelor ca practicianul să nu dețină informații concrete despre patrimoniul sau situația economico-financiară și juridică a debitorului pentru care depune oferta, totuși, acesta trebuia să țină cont de faptul că avea obligația legală și profesională să își îndeplinească atribuțiile și obligațiile exclusive pe care procedura de insolvență le prevede. A mai menționat recurenta că reclamantul a folosit o practică constantă de ofertare derizorie, care nu ține cont, în mod obiectiv, de criteriile stabilite de O.U.G. nr. 86/2006, pentru a câștiga selecții de oferte organizate de ANAF și pentru a obține ulterior un venit din fondul de lichidare al UNPIR mult mai mare, prin aplicarea defectuoasa a legii, iar o astfel de conduită a reprezentat o practică comercială contrară uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piața de profil, aducând, totodată, atingere prestigiului profesiei de practician în insolvență. Concluzionând, recurenta a arătat că prima instanță nu și-a motivat în niciun fel concluziile la care a ajuns cu privire la faptul ca ofertanții nu ar dispune de suficiente informații concrete cu privire la persoana debitorului și nu a arătat la cel fel de distorsiuni se referă în raționamentul logico – juridic expus. A mai criticat recurenta și argumentele primei instanțe privind neîntrunirea, în comportamentul reclamantului, a ipotezei reglementate de art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006. Referitor la așa-zisa încălcare a dreptului la apărare invocata de intimatul – reclamant, recurenta a susținut că, în raport de reperele de fapt ale cauzei (pe care le-a enumerat), un atare motiv de anulare a deciziilor disciplinare a fost, în mod evident, neîntemeiat, întrucât intimatul - reclamant a beneficiat atât de asistența și de reprezentare profesională, dar și de o transparență totală în ceea ce privește activitatea de cercetarea disciplinară înfăptuită de ambele instanțe disciplinare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul – reclamant A. a solicitat respingerea căii de atac promovate de recurentă, ca nefondată și menținerea sentinței recurate, susținând, în esență, că din perspectiva art. 494, coroborat cu art. 478 C. proc. civ., calea de atac exercitată ar fi inadmisibilă întrucât evocarea vicierii cadrului procesual din punct de vedere al participanților nu este posibilă decât în etapa judecării fondului, și nu pentru prima dată în recurs, în sensul că nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. A mai arătat intimatul că, în etapa judecării fondului nu s-a invocat necitarea Consiliului de Conducere al UNPIR, așadar aceasta este inadmisibilă în recurs. În opinia intimatului, chiar și în ipoteza în care ar fi fost admisibilă critica privind stabilirea defectuoasă a cadrului procesual (fără ca recurenta să invoce în clar o excepție de procedură), aceasta este vădit nefondată, câtă vreme pe tărâmul contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține emitentului actului a cărui anulare se cere și nu petentului ce a declanșat procedura disciplinară. A mai arătat intimatul că potrivit art. 16 indice 1 din Legea nr. 544/2004 ar fi fost posibilă solicitarea introducerii în cauză a Consiliului de Conducere al UNPIR, însă prevederile în discuție stabilesc în sarcina instanței o prerogativă, iar nu o obligație. Totodată, intimatul a învederat că în calea extraordinară de atac a recursului reformarea hotărârii atacate se poate realiza numai pentru nelegalitate, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, motiv pentru care, întrucât prin susținerile expuse în memoriul de recurs recurenta-pârâtă a reluat o parte din motivele invocate pe fondul cauzei, pretinzând instanței de recurs o reevaluare a probatoriului existent la dosar, astfel de argumente nu îndeplinesc exigențele prevăzute în C. proc. civ. pentru a se înscrie în motivele de casare enumerate în mod limitativ la alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.. În atare condiții, intimatul a opinat că încadrarea motivelor de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a fost realizată pur formal de recurentă, deoarece așa-zisele argumente nu reprezintă o critică adecvată a hotărârii atacate, ci doar o înșiruire de opinii cu privire la sentința Curții de Apel București. A mai arătat intimatul că instanța de fond și-a motivat soluția, cu argumente de fapt și de drept raportate vădit la probatoriul cauzei, dovedind o cunoaștere și înțelegere completă a acestuia. În ceea ce privește aspectul central al soluției date de Curtea de Apel București din perspectiva chestiunii încălcării dreptului la apărare al reclamantului, în procedura administrativă, intimatul face trimitere la faptul că prin notele de ședință depuse la termenul din 29.10.2018 a solicitat comunicarea înscrisurilor constând în ofertele depuse la ANAF pentru selecțiile de practicieni în insolvență, solicitarea fiind consemnată și în încheierea ILD de la 29.10.2018, ILD aprobând această solicitare și dispunând depunerea acestor documente la dosarul cauzei. Cât privește critica recurentei-pârâte că nu există o cerere de comunicare a acestor înscrisuri după soluționarea în fond sau ulterior, intimatul a arătat că nu s-a contestat în procedura administrativă ori la instanța de fond existența solicitării de probatorii, ci doar că s-a considerat, în mod eronat, de către instanțele de disciplină, că documentele solicitate ar fi fost cunoscute. La judecarea în calea de atac administrativă, Instanța Superioară de Disciplină nu numai că nu a sancționat încălcarea dreptului la apărare de către ILD dar a concluzionat: "Așadar înscrisurile solicitate spre a fi comunicate erau cunoscute de către pârât din calitatea sa de participant la selecție și din perspectiva declarării sale ca și câștigător în raport cu toci ofertanți." În realitate, înscrisurile solicitate spre a fi comunicate erau ofertele concurente, care nu se publică pe site și nici nu au fost puse la dispoziția pârâtului, în pofida admiterii acestora ca probatorii, motiv pentru care încălcarea principiului contradictorialității, parte a dreptului la un proces echitabil, a fost corect reținută de prima instanță.

Cererea de intervenție Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2021, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Filiala Maramureș a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în favoarea recurentei Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, iar în urma administrării probelor necesare cauzei, admiterea recursului formulat de către Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR împotriva sentinței civile nr. 688/27.04.2021 a Curții de Apel București, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În opinia Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență - Filiala Maramureș, hotărârea pronunțată de către instanța de fond este una netemeinică și nelegală, câtă vreme judecarea cauzei s-a făcut în lipsa uneia dintre părțile dosarului de cercetare disciplinară, respectiv Filiala Maramureș a U.N.P.I.R. A mai arătat petenta că a aflat de existența acestui litigiu într-o etapă în care singura cale procedurală de a-și exprima punctul de vedere o reprezintă formularea cererii de intervenție, pe care a apreciat-o admisibilă, în condițiile art. 63 C. proc. civ. Totodată, intervenienta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 426 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în pronunțarea hotărârii și argumentarea ei, prima instanță nu a făcut referire la probele administrate de pârâtă și nu a prezentat motivul pentru care acestea nu au fost considerate temeinice. A mai arătat intervenienta că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată de către aceasta întrucât motivarea hotărârii este copiată integral din cuprinsul sentinței civile nr. 1099/06.11.2020 pronunțată în dosar nr. x/2020 a Curții de Apel București, hotărâre pronunțată într-o cauză similară, apreciind că instanța de fond nu a făcut o verificare reală și concretă a probelor aflate la dosarul cauzei Cu referire la încălcarea dreptului la apărare în fața instanțelor de disciplină, intervenienta a învederat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material și cu reținerea inexactă a situației de fapt, cât timp la toate termenele stabilite de către instanțele de disciplină, reclamantul - pârât în procedura disciplinară a avut posibilitatea de a studia dosarul cauzei și de a-și susține apărările pe care le considera relevante. Aceste susțineri au fost ridicate inclusiv în fața Instanței Superioare de Disciplină și au fost respinse, motivat în mod corect de faptul că nu existența acestor documente a condus la sancționarea disciplinară a intimatului, câtă vreme sancționarea nu s-a făcut raportat la onorariile celorlalți ofertanți, ci la încălcarea prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006. Cu privire la aspectele de fond ale cauzei, respectiv încălcarea prevederilor art. 38 și 40 din O.U.G. nr. 86/2006, intervenienta a arătat că își însușește criticile evocate de Instanța Superioară de Disciplină în cadrul recursului formulat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea și sentința recurate, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România- Instanța Superioară de Disciplină este fondat, pentru următoarele considerente: Analizând, cu titlu prealabil, apărările intimatului – reclamant (calificate de acesta cu ocazia dezbaterilor publice de la termenul la care instanța de recurs a reținut cauza spre soluționare, drept apărări de fond) prin care acesta a invocat caracterul inadmisibil al recursului formulat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină (denumită în cele ce urmează UNPIR - ISD), în considerarea prevederilor art. 494, coroborate cu art. 478 C. proc. civ., precum și faptul că argumentele evocate nu îndeplinesc exigențele prevăzute în C. proc. civ. pentru a se înscrie în motivele de casare enumerate în mod limitativ la alin. (1) al art. 488 dintr-un astfel de act normativ, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate. Din analiza prevederilor art. 494, coroborate cu art. 478 C. proc. civ., rezultă că acestea nu reglementează un fine de neprimire a căii extraordinare de atac a recursului, ci doar limitele în cadrul cărora se derulează procedura de soluționare a recursului. Cum prin prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești, precum cea atacată în cauza pendinte, pot fi atacate cu recurs, iar potrivit prevederilor art. 458 C. proc. civ., calea de atac poate fi exercitată de părțile aflate în proces, recursul exercitat de pârâtă este admisibil. Totodată, din analiza argumentelor de ordin critic formulate în memoriul de recurs, rezultă că acestea au o structură ce permite calificarea lor drept argumente prin care se tinde la invocarea nelegalității hotărârii atacate din perspectiva ipotezelor vizate de motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. (evocate, de altfel, și de către recurentă). Examinând argumentele aduse de recurenta-pârâtă în susținerea incidenței cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază fondate, reținând că potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 (forma modificată prin Legea nr. 212/2018, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) instanța de contencios administrativ avea, contrar celor evocate de intimat, obligația de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, în măsura în care raportul juridic dedus judecății o impunea. De asemenea, conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Prin cererea de chemare în judecată, intimatul – reclamant a învestit instanța de contencios fiscal cu o acțiune ce privește legalitatea deciziei nr. 14 din 15.03.2019, emisă de Instanța Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și a deciziei nr. 8 din 16.11.2018, emisă de Instanța Locală de Disciplină Timișoara în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară inițiată prin formularea de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala Maramureș, prin Consiliul de Conducere al Filialei a unei plângeri disciplinare împotriva intimatului - reclamant pentru încălcarea prevederilor art. 3 lit. b) și e), coroborate cu prevederile art. 6-7, art. 13-14, lit. c), respectiv art. 16 lit. a) din Codul de etică profesională și disciplină, și pentru nerespectarea art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 raportat la art. 42 din Codul de etică profesională și disciplină și raportat la art. 120 lit. c) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, coroborate cu art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006. Potrivit prevederilor art. 16 – 25 din Anexa 4 ("Regulament privind procedura disciplinară") a Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, aprobat prin Hotărârea nr. 3/2007 a UNPIR ("Statutul"), procedura disciplinară implică inclusiv participarea persoanei care a formulat plângerea, din întreaga structură a antereferitelor prevederi statutare rezultând că procedura disciplinară este una bazată inclusiv pe principiul contradictorialității părților, a căror citare este impusă. Totodată, se reține că art. 21 alin. (1) din Anexa 4 la Statut: Decizia disciplinară este obligatorie față de părți și de organele profesiei, de la data pronunțării sau comunicării, dacă partea nu a fost prezentă la data pronunțării. În raport de aspectele învederate anterior, Înalta Curte apreciază că, întrucât raportul juridic dedus judecății implică verificarea legalității deciziilor date în soluționarea unei proceduri disciplinare derulate în condițiile sus indicatelor prevederi statutare, o atare verificare impunea derularea procedurii contencioase și în contradictoriu cu partea titulară a plângerii disciplinare. În urma analizării cadrului procesual pasiv stabilit în fața instanței de fond, Înalta Curte observă că acesta a fost reprezentat doar de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România –Instanța Superioară de Disciplină și Comisia de Disciplină Timișoara, fără ca litigiul pendinte să se fi desfășurat în contradictoriu și cu Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala Maramureș, prin Consiliul de Conducere al Filialei. De asemenea, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 36 C. proc. civ., ce impun participarea la proces a acelor subiecte de drept ce sunt parte în raportul de drept material. În acest context, Înalta Curte apreciază că raportul juridic dedus judecății în litigiul pendinte nu poate fi soluționat fără participarea Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala Maramureș, prin Consiliul de Conducere al Filialei. Aprecierea instanței asupra unui litisconsorțiu procesual pasiv necesar în raportul juridic dedus judecății se circumscrie dreptului și, în același timp, obligației instanței de a verifica, din oficiu, în tot cursul judecății, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant sub aspect subiectiv, verificare care, raportându-se strict la acest cadru, nu aduce atingere principiului disponibilității. În contextul în care chestiunea stabilirii cadrului procesual pasiv reprezintă un aspect ce ține de verificarea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, în raport de obiectul cauzei pendinte se impunea o clarificare a acestuia, iar atâta vreme cât acesta nu a fost pus în discuția părților, conform prevederilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., continuarea și finalizarea etapei procesuale a fondului a fost realizată în mod nelegal de prima instanță, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că, potrivit art. 494, coroborat cu art. 478 C. proc. civ., în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, apreciind incident cazul de casare de ordine publică reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România- Instanța Superioară de Disciplină, va casa sentința civilă nr. 688 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, nemaifiind necesară analiza restului motivelor de recurs evocate. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să clarifice cadrul procesual pasiv impus de obiectul cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și ulterior, în măsura în care nu devin incidente prevederile ultimei teze a unui astfel de text normativ, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, să analizeze acțiunea reclamantului în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs și toate înscrisurile depuse la dosar de toate părțile raporturilor juridice deduse judecății.