ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4831/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.02.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, repunerea în termen a contestației formulate împotriva Deciziei din 15.10.2021 pronunțate de Instanța Superioară de Disciplină UNPIR București, în condițiile art. 184 alin. (2) C. proc. civ.

La solicitarea instanței, reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză și a numitului B., în calitate de pârât, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1053 din 24 mai 2022, Curtea a respins excepția tardivității cererii de repunere în termen și a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată.

A admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca tardivă.

A obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimitere cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a reiterat situația de fapt, apreciind că hotărârea recurată a încălcat normele constituționale de acces liber la justiție, prevăzute de art. 21 din Constituția României, și a interpretat eronat dispozițiile art. 47 alin. (1) din Statutul UNPIR, dispoziții reluate în O.U.G. nr. 86/2006. Astfel, autoritatea administrativă avea obligația de a trimite din oficiu contestația la instanța competentă. A invocat recurentul o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție dintr-o cauză similară, în opinia sa.

A apreciat că și cererea de repunere în termen a fost greșit soluționată, în condițiile în care ar fi trebuit admisă pentru motive care țin de aplicarea principiului al accesului liber la justiție și la căile de atac.

A opinat că și cuantumul onorariului de avocat acordat pârâtului B. este disproporționat în raport cu volumul de muncă depus de avocatul acestuia, care nu a făcut altceva decât să copieze apărările formulate de UNPIR.

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, criticile recurentului neputându-se încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale neputându-se subsuma ipotezei prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. I.2 al prezentei decizii, a prezentat situația de fapt și s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția primei instanțe și la a face aprecieri cu privire la încălcarea dreptului de acces la justiție, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța ar fi pronunțat o soluție nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Invocarea unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui motivare a căii de atac, situația de fapt din respectivul dosar nefiind aceeași cu cea din cauza de față.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pârâtului B., instanța de control judiciar reține că, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a stabilit că,

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În raport cu caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanța supremă prin decizia menționată, potrivit art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că susținerile recurentului vizând modalitatea de apreciere asupra cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1053 din 24 mai 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.