ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1459/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2018 pe rolul Curții de Apel București (veche) – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Filiala Alba - Consiliul de Conducere, anularea Deciziei nr. 23/21.09.2018, pronunțate de către Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR București în Dosarul nr. x/2018 și menținerea, ca temeinică și legală, a Deciziei nr. 15/22.02.2018, pronunțate de Instanța Locală de Disciplină - Filiala UNPIR Alba, în Dosarul nr. x/2015, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel București (veche) – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Filiala Alba-Consiliul de Conducere, a anulat Decizia nr. 23/21.09.2018 a Instanței Superioare de Disciplină a UNPIR și a obligat pârâta UNPIR la plata către reclamanta a sumei de 5.100 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 11 din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Instanța Superioară de Disciplină, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației formulate de A.. Recurenta-pârâtă arată că prin Decizia nr. 2671/12.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România – Instanța Superioară de Disciplină împotriva sentinței civile nr. 1932/05.06.2019, constatându-se că prima instanță nu a analizat toate susținerile relevante din cererea de chemare în judecată, din perspectiva stabilirii sau nu a existenței unor fapte de concurență neloială și nici susținerile UNPIR, care afirmă că dispozițiile art. 14 din Codul de etică, în forma invocată de reclamanta A. nu se aplică, fiind astfel încălcat dreptul părților la un proces echitabil și fiindu-le cauzată o vătămare personală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție. În opinia recurentei-pârâte, sentința atacată, dată în rejudecare, este nemotivată și pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că nici în rejudecare nu au fost analizate toate aspectele dispuse prin decizia de casare. Judecătorul fondului concluzionează asupra inexistenței faptelor repetate pe care instanța de disciplină le-a sancționat, fără însă a le identifica și nu mai procedează la analiza celorlalte aspecte de nelegalitate. Prima instanță nu a analizat nici susținerile UNPIR referitoare la incidența disp. art. 14 din Codul de Etică și nici criticile care se circumscriau motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, astfel cum s-a dispus prin Decizia de casare nr. 2671/2022. Hotărârea primei instanțe este criticabilă, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, raționamentul este greșit, întrucât chiar reclamanta recunoaște că a depus repetat oferte apreciate ca fiind derizorii, urmare cărora a câștigat licitațiile organizate de Comisia de selecție din cadrul ANAF, conform Ordinului nr. 2442/2016. Data de 25.09.2017 nu reprezintă data la care a fost săvârșită abaterea disciplinară, ci doar data înscrisului/dovezii care atestă depunerea în mod repetat a ofertelor derizorii, anterior acestei date și anume 6 oferte pentru 6 societăți debitoare pentru care ANAF a organizat selecție de practicieni în insolvență, solicitând un onorariu de 35 RON/lună, exclusiv TVA și un onorariu de succes de 0,001% din sumele distribuite creditorilor. Același raționament trebuie realizat și pentru data de 27.11.2017, dată la care a fost emisă de către ANAF adresa nr. x, de unde rezultă că au mai fost depuse 2 oferte cu un onorariu chiar mai mic. Prin urmare, susține recurenta-pârâtă, faptele reținute sunt individualizate în chiar înscrisurile depuse în susținerea plângerii disciplinare, reținându-se greșit, în rejudecare că nu sunt individualizate faptele săvârșite în mod repetat de reclamantă. Sumele solicitate sunt derizorii, astfel că nu necesită probe suplimentare pentru a dovedi această împrejurare, de unde rezultă nerespectarea disp. art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006. Onorariul solicitat de reclamantă este flagrant derizoriu, cel puțin prin comparație cu oferta financiară formulată în cadrul aceleiași selecții de către alți practicieni în insolvență, respectiv 299 RON lunar și 300 RON lunar. Onorariul de 10 RON lunar sau 30 RON lunar nu se poate constitui într-un onorariu onest, întrucât este imposibil ca suma de 120 sau 420 RON pe an să poată acoperi costurile/cheltuielile de funcționare ale profesiei. Chiar dacă practicianul în insolvență nu a fost sancționat de judecătorul sindic în cadrul procedurii de insolvență, aceasta nu "legalizează" ofertarea repetată de onorarii derizorii, fiind încălcate disp. art. 38 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 86/2006, practica contravenind uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe, reprezentând, în realitate, concurență neloială în raport cu ceilalți colegi practicieni în insolvență, iar art. 3 lit. e) și f) din Codul privind Conduita Etică obligă la abținerea de la concurență neloială și de la practici anticoncurențiale.

Apărările formulate în cauză În prezenta cauză, nu au fost formulate apărări.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Analiza motivelor de casare Critica întemeiată pe dis part. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată, Înalta Curte reținând că prin Decizia nr. 2671/12.05.2022 s-a dispus admiterea recursului formulat de pârâta UNPIR – instanța superioară de disciplină împotriva sentinței civile nr. 1932/05.06.2019, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele motive de nelegalitate esențiale, fiind exemplificată aplicarea prevederilor art. 14 din Codul de Etică, în forma arătată de reclamantă, urmând ca în rejudecare să se analizeze toate aspectele, inclusiv cele susținute prin criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În rejudecare, instanța de fond a analizat parțial chestiunea incidenței prev. de art. 14 din Codul de Etică, numai prin prisma motivelor invocate de reclamantă și a concluzionat fără să motiveze, faptul că nu au fost individualizate faptele repetate și nici abaterea săvârșită, deși la dosar au fost depuse și avute în vedere de Instanța Superioară de Disciplină, prin Decizia nr. 23/21.09.2018, pagina 24 vol. I Dosar nr. x/2018, cele două adrese emise de ANAF nr. 51912/25.09.2017 și nr. 65105/27.11.2017, din care rezultă că reclamanta a depus 6 oferte pentru data de 25.09.2017 și 2 oferte pentru data de 27.11.2017. În plus, lipsa individualizării faptelor nu se regăsește printre motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive, iar instanța de fond avea obligația în rejudecare, să respecte decizia de casare și să se pronunțe cu privire la toate susținerile și apărările părților. Față de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se dispună admiterea recursului pârâtei, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere toate argumentele părților, inclusiv cele întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs.