ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2019 pe rolul Curții de Apel București sub numărul de dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța anularea Deciziei nr. 1/09.04.2019 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța în dosarul nr. x/2019 și a Deciziei nr. 40/15.11.2019 pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2019. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 660 din 20 iulie 2020, a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România Instanța Superioară de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța, a dispus anularea deciziei nr. 1 din 9 04 2012 si a deciziei nr. 40 din 15 11 2019 și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 6.500 RON (onorariu de avocat) și 50 RON (taxă de timbru), fiecare dintre pârâte urmând a plăti câte 1/2 din cheltuielile de judecată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 660 din 20 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, au promovat recurs pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România, Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România Filiala Constanța - Instanța Locală de Disciplină. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. 1. Criticile formulate de recurenta Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România- Filiala Constanța- Instanța Locală de Disciplină, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat în esență următoarele: Instanța de fond în mod greșit a reținut că instanțele disciplinare ar fi stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de reclamanta-intimata în cadrul procedurilor derulate de ANAF prin raportare stricta la cuantumul acestuia, fără a avea în vedere criteriile legale stabilite de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Mai retine instanța de fond ca instanțele disciplinare nu ar fi analizat efectiv criteriile legale prin raportare la care ar trebui stabilit onorariul. Totodată instanța de fond retine ca singurul argument concret adus prin hotărârile instanțelor de disciplina referitor la criteriul pe baza căruia au stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de intimata - reclamanta prin oferte, se refera la localitatea în care se afla sediul profesional al reclamantei intimate și aria teritorială în care au fost depuse si administrate procedurile. În aceeași idee, s-a învederat că potrivit art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 și art. 120 pct. 5 din Statut, încălcarea principiilor fundamentale de etica profesionala definite de Codul de etica profesionala constituie abatere disciplinară și se sancționează conform art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006 si art. 122 din Statut cu suspendarea calității de practician in insolvență pe o perioada cuprinsă între 3 luni și un an. Instanța de fond a făcut o greșită interpretare si aplicare a disp. art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Acest text de lege trebuie interpretat în contextul legislației specifice profesiei de practician in insolventa si mai ales tinând cont de specificul activității profesiei de practician in insolvență. Astfel, în Raportul Consiliului Concurenței privind investigația Sectorială pe piața serviciilor oferite de practicienii în insolvență pe teritoriul României, declanșată în baza ordinului Președintelui nr. 51/05.02.2013 - pagina 72 - se menționează ca: "Onorariul practicianului în insolvență reprezintă prețul pentru activitatea efectuată de acesta într-un dosar, preț care ar trebui stabilit în funcție de o serie de elemente de cost, de la cele care practic măsoară prestația intelectuală a acestuia și care se circumscriu gradului de complexitate al dosarului (prevăzut de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006) până la costurile privind consumabilele, costurile fixe, la care se adaugă o marjă de profit." Așa cum în mod corect retine și Consiliul Concurentei în urma analizei efectuata, un onorariu serios trebuie să fie capabil să acopere atât prestația intelectuală a practicianului în insolventa, prestație care va fi în funcție de gradul de complexitate al dosarului, dar si costurile directe generate de derularea activității intelectuale, respectiv costurile consumabilelor, deplasări, la care se adaugă si o marja de profit. S-a arătat că practicianul în insolvență nu prestează muncă benevolă, ci desfășoară activitate pentru obținerea unui profit. În mod greșit a reținut instanța de fond ca instanțele disciplinare nu ar fi răspuns argumentului reclamantei - intimate potrivit căruia ofertele care conțin un cuantum foarte redus al onorariului de succes ar fi fost determinate de faptul ca societățile in privința cărora a fost propus un astfel de onorariu nu dețin bunuri si nu desfășoară nicio activitate, ceea ce, in oponia reclamantei - intimate, ar fi determinat ca in realitate, cuantumul onorariului de succes obținut sa tinda spre zero. În același sens se învederează că, chiar dacă societatea debitoare nu are bunuri si nu desfășoară activitate, nu înseamnă ca administratorul/lichidatorul judiciar nu desfășoară activitate, pentru ca onorariul sau să tinda spre zero, ci înseamnă ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desfășoară activitate, însă într-un volum mai scăzut. La asta se refera criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, nicidecum nu se refera la faptul ca practicianul poate stabili un onorariu de 0 RON. În fine, recurenta arată că din analiza înscrisurile depuse la fond, în raport de argumentele expuse, se observă că reclamanta - intimata a ofertat în mod repetat onorarii derizorii, onorarii care nu respectă cerințele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Practica reclamantei - intimate este de natura să prejudicieze practicienii care depun oferte cu buna credința, cu respectarea actelor normative care reglementează activitatea de practician in insolventa, precum si hotărârile si deciziile Uniunii. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurenta a arătat faptul că s-a solicitat din partea UNPIR, la termenul de judecata din data de 22.06.2020, cenzurarea cheltuielilor de judecată avansate de reclamanta A., urmând a fi apreciate de instanța în raport de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat in aceasta cauza. În cauza de față, nu au fost expuse în cuprinsul sentinței recurate considerentele pentru care instanța a apreciat ca întemeiată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata in cuantumul solicitat. Așa cum rezulta din cadrul sentinței recurate nu există niciun paragraf prin care instanța de fond sa fi analizat motivele noastre si implicit sa exprime vreun raționament judiciar. Motivarea hotărârii oferă pârtilor criterii in raport de care poate formula critici fara de hotărârea atacata,dar totodată oferă si instanței superioare criterii in raport de care poate exercita controlul judiciar al hotărârii atacate si poate formula propriile motive,in baza cărora desființează sau modifica hotărârea atacata. Fata de aceste aspect, recurenta a apreciat că sentința recurată nu respectă exigentele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. si art. 6 paragraf 1 din convenția Europeana a drepturilor Omului, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 2. Prin criticile expuse prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România a apreciat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, motivat de următoarele aspecte: În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invederat că în mod greșit, instanța de fond a reținut că reclamanta A. a fost sancționată de ambele instanțe disciplinare pentru comiterea faptei de concurență neloială prevăzută de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Din perspectiva criticilor legate de încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, se arată că fapta de concurență neloială săvârșită de reclamantă constă în depunerea în mod repetat de oferte de onorariu care nu îndeplinesc criteriile avute în vedere de acest articol și, nicidecum ceea ce a reținut curtea de apel, în sensul în care aceasta ar fi fost sancționată pentru comiterea faptei de concurență neloială prevăzuta de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Se observă că norma legală citată are scopul de a proteja practicienii în insolvență care își desfășoară cu bună credință profesia de faptele unor colegi care nu înțeleg să respecte normele deontologiei profesionale. Or, reclamanta a afirmat că depunea de oferte fără a ține seama de niciun factor prevăzut de lege, prin propunerea unor onorarii ridicol de mici, în speranța că va obține desemnarea sa de către funcționarii ANAF care bifau efectuarea unui punctaj, fără a avea capacitatea legală prevăzută de norme să declare nule ofertele. Instanțele de disciplină sunt obligate să asigure respectarea de către membrii Uniunii a principiilor fundamentale de etică profesională, potrivit Codului privind Conduita Etică, să urmărească respectarea regulilor deontologice privind concurența neloială și să acționeze prin măsuri disciplinare aplicate în baza analizării sesizărilor primite. Conform art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 (dispoziție reluată și în Statut), încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională definite de Codul de etică profesională constituie abatere disciplinară și se sancționează conform art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006 (dispoziție reluată și în Statut) cu suspendarea calității de practician în insolvență pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și 1 an. Prin urmare, acesta este temeiul de drept avut în vedere de instanțele disciplinare la sancționarea practicianului în insolvență. Curtea de Apel punctează, în mod greșit, că instanțele disciplinare nu au răspuns argumentului reclamantei care a arătat că ofertele care conțin un cuantum al onorariului de succes care tinde spre zero sunt determinate de faptul că societățile în privința cărora a fost propus un astfel de onorariu nu dețin bunuri și nu desfășoară nicio activitate și că era firesc să solicite acest onorariu de succes derizoriu pentru a câștiga un punctaj cât mai mare. Se arată în continuare că reclamanta-intimată s-a limitat la consultarea unor informații financiare afișate pe site-ul ANAF cu privire la debitorii pentru care oferta, fără să cunoască în mod cert dacă aceștia dețin sau nu bunuri, dacă au sau nu activitate. Reclamanta afirmă doar că societățile pentru care a ofertat nu aveau bunuri și nici activitate. Or, este în atribuțiile participantului la selecție să meargă pe teren și să obțină informații concrete în loc să se limiteze să formuleze din fața calculatorului o ofertă financiară derizorie, pe care să o câștige în detrimentul colegilor care au depus diligente să obțină informații concrete, înaintând oferte financiare pertinente. Totodată, onorariile de acest tip, care nu acoperă costurile procedurii, pot genera comportamente neadecvate în privința gestionării procedurii și pot naște suspiciuni cu privire la întreaga profesie. De altfel, practica Curții de Apel București, în cazuri similare, a fost de respingere a contestațiilor formulate de practicienii în insolvență ce au fost sancționați disciplinar pentru concurență neloială - sentința nr. 1005/18.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, precum și sentința nr. 3157/29.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017. 3. Prin recursul promovat recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România - Instanța Superioară de Disciplină a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prezentând critici comune cu recurenta Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România, recurenta-pârâtă a susținut că sentința atacată este nelegală, în esență, sub următoarele aspecte: Sub un prim aspect, recurenta a susținut că soluția instanței de fond este greșită întrucât a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 38 alin. (2), art. 40, art. 73 lit. e), art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 3, art. 13, art. 14, art. 42 din Codul de etica profesionala și disciplina al UNPIR si art. 21, art. 120 pct. 5, art. 122 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa, fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Sub un alt aspect arată că instanțele disciplinare au menționat în mod expres cuantumul ofertelor financiare lunare și procentuale formulate de practicianul în insolvență A. ca fiind foarte scăzut și au argumentat că aceste oferte formulate de reclamantă în cursul anului 2018 nu sunt întâmplătoare și nici nu reprezintă cazuri izolate de ofertare, ci reprezintă continuarea unei practici îndelungate, o practică ce contravine uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe din această profesie și care produce sau poate să producă pagube membrilor UNPIR din mai multe perspective. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România Filiala Constanța - Instanța Locală de Disciplină, pentru netimbrare, precum și excepțiile tardivității și nulității pentru nemotivare, a tuturor celor trei recursuri, e excepții care au fost respinse așa cum reiese din practicaua przentei decizii. De asemenea, intimata-reclamantă a depus, prin Serviciul Registratură, în copie xerox, dovada cheltuielilor de judecată. 1.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează să le respingă pentru considerentele ce vor succede: Înalta Curte apreciază, că soluția instanței de fond dată în judecarea fondului și care face obiectul criticilor din recurs, anume cea de admitere a acțiunii reclamantei, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu este în deplin acord cu dispozițiile legale incidente, astfel cum au fost acestea analizate și reținute în considerentele prezentului control judiciar. Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor de Insolvență din România - Filiala Constanța- Instanța Locală de Disciplină au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate (lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă). În altă ordine de idei, având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate invocate de către recurente, Înalta Curte va proceda la prezentarea și analizarea acestora în mod grupat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de pârâte ca temei de drept al recursurilor, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Astfel fiind, criticile recurentelor, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reținere greșită de către instanța fondului a faptului că reclamanta ar fi fost sancționată pentru faptele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 însă, în realitate aceasta ar fi fost sancționată pentru fapte de concurență neloială care constă în depunerea în mod repetat de oferte de onorarii care nu îndeplinesc criteriile avute în vedere de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Este locul aici a aminti faptul că, sub aspectul circumstanțelor cauzei, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 1/9.04.2019, a fost admisă plângerea UNPIR - Filiala Constanța în contradictoriu cu practicianul în insolvență A. dispunându-se aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea faptei de concurență neloială, respectiv încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 și a Codului de Conduită Etică. Astfel, s-a reținut în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurență neloială prevăzută de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 față de sumele derizorii ofertate de reclamantă raportate la cheltuielile pe care trebuie să le facă un practician în îndeplinirea procedurilor de insolvență. S-a mai stabilit că în cadrul unui dosar al Tribunalului Buzău reclamanta a ofertat un onorariu de 145 de RON și un onorariu de succes de 0,00000001%. Deși societatea nu avea bunuri iar reclamanta nu a intrat în posesia niciunui bilanț contabil sau unui document de evidență contabilă, aceasta nu a propus încheierea procedurii conform prevederilor art. 174 din Legea 85/2014, ci a propus trecerea la faliment, cerere care a fost admisă de Tribunalul Buzău. Instanța a desemnat-o pe reclamantă în calitate de lichidator judiciar cu un onorariu de 1500 de RON. Instanța disciplinară a concluzionat că reclamanta s-a folosit de o ofertă derizorie pentru a câștiga selecția organizată de DGRFP în detrimentul celorlalți ofertanți pentru ca ulterior să obțină un onorariu mult mai mare în aceeași procedură de insolvență prin aplicarea defectuoasă a legii. Intimata - reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1/9.04.2019 a Instanței Locale de Disciplină - filiala UNPIR Constanța care a fost respinsă prin Decizia nr. 37/14 iunie 2019 a UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină. Prin Decizia nr. 40/15.11.2019 pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR a respins contestația formulată împotriva deciziei de sancționare disciplinară. În prezenta speță, intimata-reclamanta a solicitat anularea celor două decizii, respectiv Deciziei nr. 1/09.04.2019 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină a Filialei UNPIR Constanța în dosarul nr. x/2019 și a Deciziei nr. 40/15.11.2019 pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2019. Împrejurările de fapt reținute pe baza aprecierii coroborate a probatoriului - ce nu mai pot fi reexaminate în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate - au fundamentat raționamentul judiciar al instanței de fond, potrivit cu care instanțele de disciplină nu au analizat complexitatea activităților cerute pentru gestionarea procedurilor de insolvență reținute în deciziile contestate și nici nu au avut în vedere factorii prevăzuți de lege pentru stabilirea nivelului onorariului. Din analiza pretențiilor deduse judecății, raportat la actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente, Înalta Curte constată că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, respectiv a probat îndreptățirea de a obține anularea actelor administrative pretins vătămătoare, în sensul art. 73 lit. e), art. 38 alin. (2) din O.U.G și art. 3, art. 14 și art. 42 din Codul de Etică al practicianului în insolvență. Este de observat că, pentru a se reține în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurență neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, recurentele trebuiau să verifice și să argumenteze depunerea repetată de către intimata-reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Astfel, din deciziile instanțelor disciplinare reiese că reclamanta a formulat oferte de onorarii fixe începând cu suma de 145 RON lunar, 190 RON, 195 RON, 199 RON, 295 RON, suma cea mai mare oferită fiind de 450 RON, în timp ce onorariile variabile sunt practic inexistente în condițiile în care cea mai mare sumă oferită este de 0,000001%, iar cea mai mică oferită în cele nouă situații supuse analizei în urma sesizării este de 0,000000001%. De asemenea, recurenta Instanță Locală de Disciplină a Filialei 1 UNPIR Constanța a reținut că aceste onorarii sunt sume derizorii raportate la cheltuielile pe care trebuie să le facă în îndeplinirea sarcinilor și formalităților din cadrul procedurii, ținând seama și de aria teritorială în care sunt supuse ofertele și administrate procedurile - Călărași Tulcea Buzău Brașov, în condițiile în care sediul profesional este în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Tot astfel, prin Decizia nr. 40/15 noiembrie 2019, recurenta Instanța Superioară de Disciplină din cadrul UNPR a reținut că, deși dispozițiile legale nu stabilesc o sumă minimă pentru onorariu, indică criteriile în funcție de care se poate determina un onorariu minim. Or, așa cum a reținut instanța fondului pentru a se reține în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurență neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, instanțele disciplinare trebuiau să verifice și să argumenteze depunerea repetată de către reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. De asemenea, instanțele disciplinare trebuiau să își motiveze soluția întemeiată pe dispozițiile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, atât în privința onorariului fix, cât și in privința onorariului de succes, instanțele disciplinare nu au analizat efectiv criteriile legale prin raportare la care ar trebui stabilit onorariul, respectiv numărul de salariați ai debitorului, riscul privind conflictele de muncă, cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani, valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor, valoarea creanțelor, numărul debitorilor, numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât, valoarea patrimoniului, potrivit evaluării, natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare. Or, este de necontestat faptul că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În jurisprudența comunitară s-a reținut în mod constant că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis și de circumstanțele fiecărui caz. În aceste condiții, înainte de pronunțarea hotărârii de aplicare a sancțiunii, comisia de disciplină se impunea să efectueze o veritabilă cercetare a abaterii reținute. Este de remarcat aici că instanțele disciplinare au plecat de la premisa că onorariul solicitat de reclamantă nu ține seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 însă nu au motivat în niciun fel incidența criteriilor legale invocate. Astfel, reclamanta a formulat apărări referitoare la aspectul reținut de către prima instanță disciplinară în sensul că nu este temeinică stabilirea faptei de concurență neloială prin raportare la desemnarea de către judecătorul sindic și fixarea onorariului de către acesta, în condițiile în care anterior a participat la procedură fiind desemnat pe baza selectării ofertei sale. Or, aspectele învederate în apărare de reclamantă, deși esențiale pentru stabilirea răspunderii sale disciplinare, nu au fost efectiv examinate. Prin raportare la criteriile prevăzute la art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 reiese că factorul determinat pentru stabilirea valorii onorariului cuvenit administratorului/lichidatorului judiciar este complexitatea și dificultatea parcurgerii procedurilor de administrare/lichidare. Totodată, art. 38 alin. (3) din același act normativ, stabilește că depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvență, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile alin. (2) constituie concurență neloială și se sancționează conform prevederilor art. 40. Or, așa cum a reținut instanța fondului pentru a se reține în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurență neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, instanțele disciplinare trebuiau să verifice și să argumenteze depunerea repetată de către reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Se observă că ofertele financiare pe care practicianul în insolvență le-a depus în cadrul dosarelor nu reprezintă un onorariu derizoriu, de natură a conduce la restrângerea, împiedicare sau denaturarea concurenței libere între practicieni de insolvență. La întocmirea documentației de participare la procedura organizată de creditorul bugetar în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 2442/2016, au fost avute în vedere atât bilanțurile publicate de societatea debitoare pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice, bilanțuri din care se pot extrage doar informații minimale cu privire la criteriile prevăzute de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, cât și nivelul onorariilor acordate de instanțele locale din raza administrațiilor publice cu privire la care a depus oferte de participare. Nu se poate afirma că, prin depunerea ofertelor de către intimata s-au produs pagube altor practicieni ofertanți în cadrul procedurilor, în condițiile în care onorariile propuse de ceilalți participanți la procedura organizată de organul fiscal sunt inferioare, ca si valoare, onorariilor propuse de intimată, astfel că nu poate reține în cauză în sarcina sa producerea unei pagube altor participanți la procedură și nici săvârșirea unei fapte de concurență neloială. Instanțele de disciplină trebuiau să analizeze fiecare procedură de insolvență reținută pentru aplicarea sancțiunii și să facă aplicarea în concret a factorilor stabiliți de lege pentru a concluziona în sensul respectării sau nu a cerințelor legale referitoare la concurența neloială. În ansamblul argumentelor care au fundamentat soluția așa cum bine a punctat judecătorul fondului, singurul argument concret adus prin hotărârile instanțelor disciplinare referitor la criteriul pe baza căruia au stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de reclamantă prin oferte se referă la localitatea în care se află sediul profesional al reclamantei și aria teritorială în care sunt depuse ofertele și administrate procedurile. Potrivit disp. art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență,"(3) Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvență, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile alin. (2) constituie concurență neloială și se sancționează conform prevederilor art. 40 ". Alin. (2) al art. 38, despre care se face vorbire, statuează următoarele: "(2) La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse:a) numărul de salariați ai debitorului;b) riscul privind conflictele de muncă;c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani;d) valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor;e) valoarea creanțelor, numărul debitorilor;f) numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât;g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;h) natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor;i) nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare" Potrivit art. 40 din același act normativ, la care se face trimitere, în exercițiul atribuțiilor sale practicianul în insolvență se abține de la orice faptă de concurență neloială și de la orice practică anticoncurențială, astfel cum sunt prevăzute acestea în Statut și în Codul de etică profesională, sub sancțiunea suspendării sau excluderii din profesie". Conform art. 78 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, constituie abateri disciplinare următoarele fapte:/.../e) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională. Constituie abateri următoarele fapte:/.../4. încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii. Potrivit art. 3 lit. e) din Codul de Etică Profesională și Disciplină al UNPIR, principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvență în conduita lui, în relațiile profesionale cu ceilalți, sunt:/.../e) concurența neloială - membrii Uniunii își vor exercita activitatea cu bună-credință și cu respectarea cerințelor unei concurențe loiale; Instanța reține că onorariile incriminate au fost stabilite prin ofertarea lor în procedura ANAF, în conformitate cu prevederile art. 17 din Ordinul nr. 2442/2016 privind procedurile de agreare și selecție a practicienuilor in insolvență de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, text potrivit căruia " (1) La stabilirea nivelului onorariului de către ofertant vor fi avute în vedere prevederile art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și va fi exprimat prin raportare la toate atribuțiile prevăzute de legea insolvenței în sarcina administratorului/lichidatorului judiciar, neputând fi modificat ulterior în cadrul procedurii. (2) Onorariul propus prin oferta depusă va respecta condițiile prețului prevăzute de art. 1.660 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Orice ofertă care nu respectă aceste condiții va fi descalificată. Sunt considerate astfel de oferte cele cu onorariul lunar și/sau onorariul de succes cu valoare 0 (zero), precum și cele vădit disproporționate raportat la societățile debitoare față de care se dorește selectarea în vederea susținerii în calitatea de administrator/lichidator judiciar. (3) Onorariul procentual (de succes) se va aplica exclusiv la sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii, indiferent de orice alte mențiuni contrare exprimate de ofertant la momentul depunerii ofertei". În analiza faptei imputată intimatei-reclamante, curtea subliniază mai întâi specificul procedurii derulată de ANAF, în cadrul căreia desemnarea practicianului câștigător se face după regulile procedurii competitive, în cadrul căreia, în stabilirea punctajului, nivelul onorariului ofertat este de cele mai multe ori determinant. Așadar, coroborând prevederile legale menționate cu faptul că oferta intimatei-reclamante nu a fost descalificată, deși exista posibilitatea luării acestei măsuri sancționatorii reiese că ANAF nu a considerat că prețul ofertat de reclamantă este neserios. Mai mult decât atât, considerând serioasă oferta formulată de aceasta a desemnat-o câștigătoare și prin raportare la punctajul obținut prin aplicarea celorlalte criterii. Ca atare, nu se poate susține că oferta formulată de reclamantă, inclusiv sub aspectul onorariului, ar fi fost derizorie. Totodată, simpla depărtare geografică de locul în care sunt situate sediile societăților supuse procedurii lichidării/dizolvării nu poate conduce la concluzia univocă a comiterii faptei de concurență neloială, nefiind suficientă pentru a concluziona caracterul derizoriu al onorariului, câtă vreme nu este coroborat cu alte elemente concrete. În aceste condiții, în lipsa unor suficiente informații care să le permită o justă fundamentare a onorariului, respectiv în lipsa oricăror alte criterii, efectiv aplicabile și nota bene verificabile, fără loc de discreționar, sau a unor onorarii minimale stabilite la nivel de reglementare în profesie, instanța apreciază că - cel puțin în procedura derulată de ANAF -jocul cererii și ofertei în cadrul procedurii competitive este decisiv, iar pragul către concurența neloială este unul echivoc, astfel încât nu poate fundamenta o sancționare disciplinară. Atât reglementările legale cât și cele de la nivelul profesiei trebuie să găsească un echilibru între eventualele distorsiuni ce pot interveni pe piață și asigurarea accesului la toate informațiile relevante pentru justa fundamentare a ofertelor, echilibru în lipsa căruia nu se poate reține întrunirea condițiilor răspunderii disciplinare. Or, activitatea pe care a desfășurat-o intimata-reclamantă, inclusiv din perspectiva ofertelor formulate/remunerațiilor practicate în cadrul dosarelor de insolvență în care a fost desemnată sau la desemnarea cărora a participat, a respectat dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 13 și 14 din Codul etic al practicianului în insolvență, art. 21 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolvență. Cât privește criticile formulate de recurenta-pârâtă în privința soluției din fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, soluție care nu a presupus și o aplicare din partea instanței a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în legătură cu onorariul avocațial, nu vor fi primite. Preliminar analizării acestei critici, Înalta Curte subliniază că norma menționată este una ce se regăsește în C. proc. civ., ea privind drepturi și obligații asociate procedurii judiciare, astfel că reprezintă o normă de procedură, iar nu una apartenentă dreptului material spre a fi aptă a intra în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată, stabilită în sarcina pârâților recurenți, reflectă o corectă aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. - care prevede că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." - în condițiile în care, prin raportare la soluția de admitere a acțiunii, recurenții se situează pe poziția procesuală de părți care au pierdut procesul. În ce privește solicitarea de reducere "la un cuantum rezonabil" a cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința recurată, Înalta Curte constată că nu se evidențiază nici un criteriu de natură a permite analiza și eventuala reținere a pretinsului caracter nerezonabil al sumei acordate cu acest titlu părții adverse din proces. În absența unor astfel de repere de analiză concrete, nu există temei spre a se reforma sub acest aspect sentința atacată. Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondate recursurile astfel cum au fost susținute prin criticile analizate în precedent. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., vor fi respinse recursurile autorităților pârâte, urmând ca soluția pronunțată în fond să fie menținută.