ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Instanța Superioară de Disciplină, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Instanța Locală de Disciplină Alba și practician de insolvență B., anularea Deciziei nr. 06/16.02.2018 a UNPIR-ISD, admiterea contestației pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 09/29.11.2017, cu consecința admiterii plângerii pe care a formulat-o împotriva practicianului în insolvență B. și aplicarea unei sancțiuni disciplinare practicianului în insolvență.

1.2. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare după casare, pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 07.06.2019.

Prin Sentința civilă nr. 391 din 29 octombrie 2019, Curtea a admis acțiunea.

A anulat în parte Decizia de plată cu sancțiuni multianuale nr. x/2015 cu privire la suma de 514.805,77 RON și a dispus plata acestei sume către reclamantă.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut recurenta-reclamantă că ambele instanțe de disciplină consideră că aspectele la care a făcut referire nu vizează în mod concret conduita lichidatorului, nu constituie încălcări ale Statutului și Codului de etică profesională și nu reprezintă săvârșirea în mod deficitar a unor acte de procedură. Se află în situația în care lichidatorul judiciar poate întreprinde orice în dauna societății falite, deoarece nimeni nu cenzurează activitatea acestuia, instanțele de disciplină pasează răspunderea către judecătorul sindic, iar acesta, sub argumentul imparțialității, înțelege activitatea lichidatorului judiciar ca fiind "managerială".

Hotărârea recurată este nelegală dacă respingerea contestației se întemeiază doar pe împrejurarea că nu ar fi indicat un articol din Legea nr. 85/2006, care se referă la remunerația lichidatorului judiciar, în condițiile în care instanța însăși face referire în considerentele sentinței la Legea nr. 85/2006.

Curtea susține că nu ar fi precizat care este legislația aplicabilă activității încălcate de practicianul în insolvență, însă, în situația concretă expusă, împrejurarea că nu a indicat art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu poate constitui motiv legal de respingere a contestației. Era vorba despre încălcări ale Legii nr. 85/2006 aplicabile în situația S.C. C.-în faliment.

Chiar dacă plângerea inițială s-ar fi referit doar la încasarea nelegală a onorariul de succes, era suficient să se constate că cele 3 principii indicate în precizarea plângerii, al integrității morale, al respectării prevederilor legale și al competenței profesionale, au fost încălcate.

În continuarea susținerilor sale, recurenta a prezentat situația de fapt referitoare la procedura de faliment privind S.C. C. S.A., precizând că societatea a încasat în procedura falimentului aproximativ 1.800.000 RON, creanțele tabelare definitive fiind de circa 576.000 RON, iar diferența a fost cheltuită de lichidatorul judiciar cu și/sau fără aprobările creditorului AJFP Alba. Suma încasată la masa credală a fost distribuită integral încă din luna mai 2017, dată de la care societatea falită nu mai are creditori, dar lichidatorul judiciar încasează în continuare remunerația și onorariul de succes.

Toate aspectele pe care le-a învederat în plângere sunt corecte, vizează conduita lichidatorului judiciar și constau în săvârșirea în mod deficitar a unor acte de procedură cu consecința vătămării intereselor acționarilor, reprezentând încălcări ale Statutului și Codului de etică profesională.

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România-Instanța Superioară de Disciplină a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Și intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului ridicată din oficiu.

4.1. Astfel, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că deși, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera situația de fapt, aspecte avute în vedere de comisiile de disciplină pârâte și la a prezenta demersurile sale, fără, însă, a circumstanția în niciun mod critica sa și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate. Nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății și nu poate conduce la o nouă judecată în fond. Instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței nr. 574 din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - NN