Decizia nr. 3120/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1005/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din Romania și Instanța Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din Romania a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: anularea Deciziei nr. 28 pronunțată la data de 17 mai 2019 de instanța superioară de disciplină din cadrul UNPIR în cadrul dosarului nr. x/2019 și, pe cale de consecință, respingerea plângerii formulate de Consiliul de conducere al Filialei UNPIR Alba; revocarea suspendării dispuse pentru o perioadă de 3 luni pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 14. alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Codul privind Conduita Etică; obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Aspecte procedurale Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Instanței Locale de Disciplină Cluj, emitenta Hotărârii nr. 3/21 martie 2019 prin care a fost sancționată disciplinar reclamanta.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1005 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România; a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins în rest acțiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR CLUJ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România; admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 3/21 martie 2019 pronunțate de Instanța locală de disciplină din cadrul UNPIR Cluj și a Deciziei nr. 28 pronunțată la data de 17 mai 2019 de Instanța superioară de disciplină din cadrul UNPIR; anularea deciziei de suspendare pe o perioadă de 3 luni pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 14. alin. (1) și alin. (2) lit. c) din codul privind Conduita Etică; obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, atât în prima instanță cât și în recurs. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 4.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din simpla lecturare a sentinței civile recurate, se desprinde fără echivoc ideea potrivit căreia sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, raportat la modalitatea în care prima instanță a soluționat contestația sub aspectul legalității procedurii de citare și de comunicare a actelor de procedură, în fața instanței locale de disciplină din cadrul UNPIR Cluj. Prin intermediul contestației formulate, recurenta a arătat în principal încălcarea față de aceasta a normelor de citare, precum și a normelor de comunicare a actelor de procedură, în cadrul procedurii de cercetare disciplinară. După ce Instanța locală de disciplină Cluj a rămas în pronunțare la termenul de judecată din data de 25.10.2018, ulterior s-a dispus repunerea cauzei pe rol și efectuarea unor adrese către ANAF pentru a comunica ofertele financiare depuse de către B. la selecțiile organizate de Comisiile de Selecție în conformitate cu prevederile OPANAF nr. 2442/2016 pentru perioada 19.09.2017 - 27.09,2018, fără ca reclamanta să fie citată cu privire la repunerea cauzei pe rol si la stabilirea unui nou termen de judecată si fără să aibă cunoștință de decizia de a se administra noi probe în cauză. Practic, din momentul în care comisia locală de disciplină a rămas în pronunțare, reclamanta nu a mai avut cunoștință de evenimentele ulterioare, respectiv de faptul că instanța a repus cauza pe rol și judecă în continuare cauza, a dispus administrarea unor probe suplimentare, probe pe care nu a avut ocazia să le discute în contradictoriu și nici nu a avut ocazia să propună contraprobe. Ca atare, nu a avut cunoștință despre repunerea cauzei pe rol, iar această modalitate de administrare a procedurii disciplinare a avut ca și efect direct și imediat încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor și a principiului dreptului la apărare, principiu consacrat atât la nivel constituțional, cât și la nivelul C. proc. civ. Recurenta a indicat suplimentar în acest sens prevederile art. 19 alin. (3) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, care prevăd că "Lipsa părților regulat citate nu împiedică soluționarea cauzei, instanța de disciplină putându-se pronunța pe baza actelor și a dovezilor administrate în cauză." Per a contrario, lipsa părții nelegal citate împiedică soluționarea cauzei. Nu în ultimul rând, nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării. Cu toate acestea, această stare de fapt nu a fost analizată de către instanța de fond, iar sentința pronunțată nu cuprinde niciun motiv cu privire la aceste aspecte invocate pe larg în cuprinsul contestației, aspecte care constituie totodată cel mai grav viciu al procedurii disciplinare, fapt care în mod indubitabil atrage sancțiunea anulării deciziilor emise în aceste condiții. 4.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 4.2.1. In primul rând, este nelegală modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor de drept material care au condus la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România în prezenta cauză. Recurenta a arătat că raționamentul instanței de fond este eronat, raportat pe de o parte la prevederile art. 36 C. proc. civ. și pe de altă parte la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, dar și la prevederile art. 66 1 din O.U.G. nr. 86/2006. Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006, UNPIR este persoană juridică de utilitate publică, autonomă și fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvență, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță de urgență. Sediul UNPIR se află în municipiul București. Potrivit art. 52 din același act normativ, organele de conducere ale UNPIR sunt Congresul UNPIR, președintele UNPIR, Adunarea reprezentanților permanenți și Consiliul național de conducere al UNPIR. Art. 66 indice 1 alin. (1) arată modalitatea în care funcționează Comisia Superioară de Disciplină și anume pe lângă Consiliul național de conducere funcționează Instanța superioară de disciplină. Ca atare, din perspectiva legii contenciosului administrativ, emitentul actului este UNPIR, acesta fiind persoană juridică de utilitate publică, persoană care poate acționa exercitând forța publică la nivel legislativ, dar și în mod individual la nivel disciplinar prin Instanța superioară de disciplină. Din perspectiva O.U.G. nr. 86/2006, instanța superioară de disciplină este un organism specializat al UNPIR, care funcționează pe lângă consiliul național de conducere și care se ocupă, printre altele, cu soluționarea contestațiilor împotriva hotărârilor comisiilor locale de disciplină, astfel cum este cazul în speța de față. Ca atare, raportat la modalitate de organizare a Instanței Superioare de Disciplină dar și raportat la statutul UNPIR de persoană juridică de utilitate publică, cadrul procesual a fost stabilit în mod corect, decizia contestată fiind emisă de UNPIR prin Instanța Superioară de Disciplină, motiv pentru care se impune casarea sentinței civile pronunțate în cauză și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a UNPIR. 4.2.2. În al doilea rând, este nelegală modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor de drept material referitoare la presupusa identitate dintre o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată și asociatul coordonator al acesteia. Interpretarea greșită a normelor de drept material sub acest aspect a condus la greșita soluționare a contestației, atât în ceea ce privește verificarea modalității de citare în cauză a B.-ului și a recurentei persoană fizică, cât și în ceea ce privește verificarea calității procesuale sale pasive în calitate de persoană fizică, în cadrul acțiunii disciplinare. Potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 86/2006, "Formele de organizare a profesiei de practician în insolvență cu personalitate juridică dobândesc personalitate juridică la data înregistrării în Registrul formelor de organizare ținut de UNPIR." Mai departe, potrivit art. 7 alin. (5) din același act normativ, "SPRL este titulară a unui patrimoniu propriu. Obligațiile și răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul propriu", iar potrivit art. 21 alin. (3), "prevederile prezentului capitol privitoare la SPRL se aplică si B., în măsura compatibilității lor". In atare condiții, este evidentă aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care o persoană juridică, cu personalitate juridică proprie și distinctă de cea a asociatului persoană fizică, este în continuare identificată sub toate aspectele cu persoana fizică și invers. Sub aspectul îndeplinirii procedurii de citare, lipsa identității între cele două persoane putea fi percepută cel mai bine prin sediul diferit pe care societatea B. îl avea față de asociatul acesteia A.. Ca atare, instanța de recurs nu poate valida raționamentul potrivit căruia, procedura de citare realizată la sediul persoanei juridice echivalează cu procedura de citare la sediul persoanei fizice având calitatea de asociat în persoana juridică. În ceea ce privește repercusiunile asimilării persoanei juridice cu persoana fizică -asociat sub aspectul modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanei fizice A., prima instanță în mod cu totul eronat a validat concluziile comisiei superioare de disciplină, care vin în vădită contradicție cu prevederile art. 36 C. proc. civ. După cum se poate lesne observa, comisia superioară de disciplină face o gravă confuzie între calitatea procesuală pasivă a unei persoane și calitatea acesteia de pârât într-o cauză. Astfel, în opinia comisiei superioare de disciplină, calitatea procesuală pasivă este dată de modul în care reclamantul a înțeles să formuleze cerere de chemare în judecată, adică dacă reclamantul a indicat o anumită persoană ca fiind pârât într-o cauză, automat acea persoană are calitate procesuală pasivă. In mod evident, un astfel de raționament deficitar este în totală contradicție cu prevederile legale incidente în cauză, respectiv cu prevederile art. 36 C. proc. civ.. Ca atare, pentru a se analiza dacă o persoană are sau nu calitate procesuală pasivă într-o cauză, trebuie să se analizeze identitatea dintre parte și subiectul raportului juridic litigios și nu identitatea între parte și persoana pârâtului indicată printr-o cerere de chemare în judecată. Cu privire la fondul excepției lipsei calității procesuale pasive, recurenta a arătat că nu a deținut calitate procesuală pasivă în procedura de cercetare disciplinară. Conform art. 28 alin. (2) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvența, din 29/09/2007: "Asociații, practicienii colaboratori și practicienii salarizați în interiorul profesiei exercită profesia de practician în insolvența în numele societății." Astfel, a fost suspendată în mod greșit din cadrul profesiei de practician în insolvența deoarece la licitațiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvență B., iar nu recurenta în nume personal, adică practicianul in insolventa participant a fost B. și nu practicianul in insolventa A., cele doua entități fiind distincte din punct de vedere juridic. Prin urmare, societatea este cea care răspunde în situația în care se constată o abatere disciplinară, deoarece aceasta are personalitate juridică distinctă, iar practicianul în insolvență/asociatul coordonator exercită activitate doar în numele societății, nu si în nume personal. In speță, societatea B. este cea a depus ofertele la care face referire Consiliul de Conducere al UNPIR Alba și nu recurenta, în calitate de practician în insolvență. Faptul că recurenta și societatea B. nu sunt una și aceeași persoană reiese inclusiv din faptul că cele două persoane sunt înscrise în mod distinct în tabloul practicienilor în insolvență. Ca atare, o eventuală răspundere disciplinară a societății B. nu se poate răsfrânge în mod direct asupra asociatului acesteia, fără ca măcar această sancțiune să nu fie aplicată în principal societății. Răspunderea pentru fapta de concurență neloială este în fapt o răspundere delictuală specială personală și care nu se poate răsfrânge asupra unei alte persoane care nu a săvârșit nicio faptă. Nici asimilarea făcută de instanța de fond cu alte forme de exercitare a profesiilor liberare nu este tocmai exacta, în condițiile în care se face o trimitere sumară la formele de exercitare a profesiilor de avocat și de executor judecătoresc, fără a se distinge între existența mai multor forme de exercitare a profesiei, în cadrul diferitelor profesii, diferența între aceste forme de organizare fiind exact cheia de boltă a acestei spețe, respectiv problematica existenței, pe de o parte, a unor forme de organizare care se asimilează profesionistului (cabinet de avocat, cabinet individual de insolvență, birou executor judecătoresc) și, pe de altă parte, existența unor persoane juridice înființate de profesionist, persoane care au în schimb personalitate juridică proprie și distinctă de cea a persoanei fizice care a înființat-o (Societatea Civilă de Avocatură, întreprindere Profesională Unipersonală cu Răspundere Limitată, Societate Civilă Profesională de Executori Judecătorești, etc.) 4.2.3. In al treilea rând, este nelegală modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor de drept material referitoare la fondul cauzei. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006, reținând în mod eronat faptul că practicarea unor onorarii în cuantum de 299 de RON sau 349 de RON pentru întreaga procedură nu respectă criteriile menționate în acest text de lege și nu poate răspunde nevoilor de funcționare ale unui cabinet de insolvență, orice profit fiind exclus. Așa cum a arătat și în cuprinsul contestației și cum a demonstrat în prezenta cauză, toate onorariile fixe ofertate au reprezentat onorarii lunare și nu onorarii pentru întreaga procedură de insolvență. Sunt greșite aprecierile potrivit cărora sunt încălcate prevederile art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006 raportat la ofertarea unui onorariu de 299 de RON sau 349 de RON și pretinderea ulterioară din fondul de lichidare a unui onorariu de 4.000 de RON, astfel încât oferta formulată în aceste condiții să fie declarată câștigătoare. În realitate, onorariile cuprinse în oferte, au fost de 299 de RON/lună și de 349 de RON/lună, iar mai apoi solicitarea de decontare din fondul de lichidare s-a bazat pe un calcul aritmetic al lunilor în care a fost asigurată administrarea societății de către B., înmulțit cu onorariul lunar aprobat de către creditori. Nu a existat așadar nicio faptă de concurență neloială, onorariile ofertate fiind onorarii lunare și nu globale, astfel cum instanțele disciplinare și instanța de fond au reținut eronat. Acest fapt reiese fără echivoc chiar din cuprinsul ofertelor formulate și depuse la dosarul cauzei, precum și din deciziile de desemnare a ofertelor ca fiind câștigătoare (anexa 5 - ofertele formulate, anexa 6 - procesele-verbale de selecție întocmite, anexa 7 - voturile exprimate de ANAF în cadrul adunărilor creditorilor - documente anexate contestației.) Nu a existat, așadar, nicio faptă de concurență neloială, B. decontând din fondul de lichidare, exact onorariul ofertat în cadrul selecției de oferte, înmulțit cu numărul de luni aferent procedurii respective. Nu în ultimul rând, pe lângă netemeinicia celor reținute cu privire la onorariile fixe practicate de B., analiza onorariilor fixe nu fac obiectul sesizării inițiale și nici a unei precizări ulterioare a acesteia. Pe scurt, aspectele legate de onorariile fixe practicate nu au făcut nici obiectul sesizării și nici obiectul apărărilor sau a probelor administrate în fața instanței de disciplină inferioare, problematica onorariilor fixe apărând pentru prima dată în cuprinsul deciziei instanței din cadrul UNPIR Cluj. Așadar, ambele instanțe de disciplină și în special comisia superioară de disciplină, în motivarea soluționării contestației, rețin cu privire la fondul cauzei aspecte care nu au fost nici învederate de către reclamantă, nici avute în vedere de către instanța de fond și pe cale de consecință fața de care nu s-au făcut apărări până în prezent în această cauză. Pe scurt, sesizarea UNPIR Alba și implicit limitele în care trebuia să se judece această cauză au vizat practicarea de către B. a unui onorariu de succes derizoriu în cazul a 8 debitori, respectiv un onorariu de 0,0000001%. Acesta era așadar obiectul prezentei cauze, și față de această situație instanțele disciplinare trebuiau să se pronunțe dacă reprezintă sau practicarea unei concurențe neloiale. Așadar, ca și expresie a principiului disponibilității părților, instanțele disciplinare au fost chemate să se pronunțe cu privire la cuantumul onorariului de succes în 8 dintre cauzele instrumentate de societatea B.. Cu toate acestea, instanța superioară de disciplină a înțeles să se raporteze în soluționarea prezentei cauze la cuantumul onorariilor fixe practicate de societatea B. în 7 cauze în care societatea a deținut calitatea de practician în insolvență. Ca atare, contrar celor sesizate de UNPIR Alba și de cele discutate în fața instanței de fond, comisia superioară de disciplină a analizat onorariile fixe practicate de B., fără să facă nicio referire la onorariile de succes, omițând astfel să se pronunțe chiar cu privire la obiectul acestei cauze. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinări, deși recursul le-a fost comunicat în termen.

Soluția instanței de recurs 6.1. Aspecte de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță Prin plângerea formulată de Consiliul de Conducere al UNPIR - Filiala Alba, s-a solicitat aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a membrului UNPIR al Filialei Cluj, A., având număr matricol IC 4066, pentru săvârșirea faptei ce constituie concurentă neloială, respectiv, pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) și art. 76 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. Prin Hotărârea nr. 3 din data de 21 martie 2019, pronunțată de pârâta Instanța Locală de Disciplină Cluj (ILD Cluj), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de practicianul în insolvență A. și s-a dispus aplicarea sancțiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni a membrului UNPIR al Filialei Cluj, A., pentru săvârșirea faptei ce constituie concurență neloială, respectiv, pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) și art. 76 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, coroborate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România. Împotriva Hotărârii nr. 3/21.05.2019 emisă de Instanța Locală de Disciplină Cluj, A. în calitate de practician în insolvență și de asociat coordonator al B. a formulat contestație care a fost înregistrată pe rolul Instanței Superioare de Disciplină sub nr. x/2019. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, contestatoarea a arătat că a fost suspendată în mod greșit din cadrul profesiei de practician în insolvență, deoarece la licitațiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvență B.. și nu A. în nume personal, cele două entități fiind distincte din punct de vedere juridic. A susținut că Instanța Locală de Disciplină s-a pronunțat fără citarea practicianului în insolvență, iar toate probele administrate în cauză au fost efectuate cu încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor, cu nerespectarea dreptului la apărare, dar și a dreptului de acces la un proces echitabil, cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, cât și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe fond, a susținut, în esență, că un onorariu minim de 670 RON/lună respectă criteriile impuse de dispozițiile legale, că modul de calcul al onorariilor propuse de către practicianul în insolvență în cadrul licitațiilor organizate de ANAF, nu este și nu poate fi reglementat de către UNPIR, pentru că ar însemna că organizația profesională, impune statului principiile de desfășurare al licitațiilor organizate de ANAF. A mai arătat că interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2016 este pur subiectivă și nu se face distincție între cele două onorarii, lăsând la latitudinea practicianului în insolvență tipul de onorariu practicat și că singurul în măsură să aprecieze dacă onorariul propus de către B. era unul serios este ANAF, care, în măsura în care considera că aceasta era unul neserios, putea descalifica oferta înaintată. Prin Decizia nr. 28 din 17.05.2019 pronunțată de pârâta Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins contestația, ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ. 6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă 6.2.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a invocat, pe calea acestui motiv de recurs, nepronunțarea primei instanțe cu privire la critica necitării reclamantei în fața instanței disciplinare după repunerea cauzei pe rol. Deși în fața primei instanțe a susținut și critica legată de necomunicarea hotărârii comisiei de disciplină (cu privire la care prima instanță a răspuns în sensul că la dosar există dovada confirmării de primire, asumată prin semnătură, iar reclamanta a formulat în termen legal contestație împotriva hotărârii pronunțate de instanța locală de disciplină, ceea ce dovedește că a luat cunoștință despre această hotărâre), această critică nu a mai fost reiterată în fața instanței de recurs. Înalta Curte constată că prima instanță, într-adevăr, a avut în vedere la soluționarea criticii exclusiv perioada de dinaintea repunerii cauzei pe rol de către instanța disciplinară. Cu toate acestea, soluționând direct în recurs acest motiv de critică, Înalta Curte constată că există câteva erori materiale în susținerile recurentei; cauza a fost repusă pe rol la termenul din 22 noiembrie 2018, iar nu la cel din 25 octombrie 2018. Dincolo de acest aspect, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 7 martie 2019, a fost prezentul apărătorul ales al societății B., apărător ce a fost ales de către asociatul coordonator al societății, recurenta din cauza de față. Or, chiar dacă în mod formal există o încălcare a regulilor procedurale privind citarea, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit o vătămare procesuală, cât timp în mod evident, ca unic asociat al acestei societăți, a avut cunoștință de termenul acordat la data de 7 martie 2019. Prin urmare, acest motiv de casare este nefondat. 6.2.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6.2.2.1. Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a legii sub acest aspect. Astfel, cum în mod corect a statuat prima instanță, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă este conferită de calitatea de emitent al actului administrativ contestat, iar în cazul de față Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență nu este emitenta actelor administrative contestate, acestea fiind emise de către Instanța Superioară de Disciplină, respectiv de către Instanța Locală de Disciplină Cluj în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 86/2006 și potrivit prevederilor Statutului practicienilor în insolvență, doar aceste instanțe de disciplină având aptitudinea de a sta în proces în calitate de pârâte. Din punct de vedere al calității procesuale în materia contenciosului administrativ, ceea ce prezintă relevanță este capacitatea de drept administrativ exprimată prin conținutul atribuțiilor autorităților publice chemate în judecată în calitate de pârâte, indiferent dacă acestea au sau nu personalitate juridică sau dacă sunt sau nu de utilitate publică. Înalta Curte constată că niciuna din prevederile legale invocate prin cererea de recurs nu conduc la răsturnarea raționamentului făcut de prima instanță, care este realizat cu respectarea legii. 6.2.2.2. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor de drept material aplicabile unei presupuse identități între întreprinderea profesională unipersonală cu răspundere limitată și asociatul coordonator al acesteia. Recurenta a invocat acest motiv de recurs din două perspective: pe de o parte, din perspectiva modalității de citare în cauză a B.-ului și a recurentei persoană fizică în fața instanței de disciplină; pe de altă parte, din perspectiva verificării calității procesuale sale pasive în calitate de persoană fizică, în cadrul acțiunii disciplinare. În ceea ce privește modalitatea de citare în cauză a B.-ului și a recurentei persoană fizică în fața instanței de disciplină, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat. Așa cum s-a statuat deja anterior, este evident că practicianul în insolventă A. a avut efectiv cunoștință de existența dosarului neputându-se susține așadar că a suferit vreo vătămare. Faptul că societatea B. și reclamanta, în calitate de practician în insolvență, figurau înscrise în tabloul practicienilor în insolvență cu adrese diferite, nu este relevant, în condițiile în care reclamanta nu a fost vătămată de această formalitate, în sensul că a luat efectiv cunoștință de dosarul disciplinar și a avut posibilitatea să își formuleze apărări. Prima instanță a mai subliniat și faptul că în fața comisiei superioare de disciplină, reclamanta a fost citată la noua adresa cu care figurează înscrisă în tabloul practicienilor în insolvență, orice eventuală vătămare fiind astfel reparată și că la dosar există dovada confirmării de primire a hotărârii de fond, asumată prin semnătură, împotriva căreia reclamanta a formulat în termen legal contestație împotriva hotărârii pronunțate de instanța locală de disciplină, ceea ce dovedește că a luat cunoștință despre această hotărâre. Din perspectiva verificării calității procesuale pasive a reclamantei în calitate de persoană fizică, în cadrul acțiunii disciplinare, Înalta Curte constată că motivul de recurs este fondat. Astfel, prima instanță a reținut că, din economia prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 86/2006 rezultă că B. ia ființă prin actul unilateral de voință al unui singur practician în insolventă și își desfășoară activitatea profesională prin practicianul constituitor, situație în care B. se identifică, în concret, cu practicianul în insolvență prin voința căruia B. s-a constituit. Înalta Curte nu poate susține această afirmație, cât timp, conform art. 28 alin. (2) din Anexa 4 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvența, din 29/09/2007: "Asociații, practicienii colaboratori și practicienii salarizați în interiorul profesiei exercită profesia de practician în insolvența în numele societății." Astfel, acest argument teoretic avut în vedere de prima instanță nu poate fi reținut. Cu privire la fondul excepției lipsei calității procesuale pasive, recurenta a arătat că nu a deținut calitate procesuală pasivă în procedura de cercetare disciplinară, cât timp sesizarea este îndreptată împotriva sa, în calitate de reprezentant legal al formei de exercitare a profesiei B.., iar la licitațiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvență B. și nu recurenta în nume personal, adică practicianul in insolventa participant a fost B. și nu practicianul in insolventa A., cele doua entități fiind distincte din punct de vedere juridic. Înalta Curte constată că acest motiv este suficient pentru admiterea recursului și casarea sentinței, cu respingerea acțiunii disciplinare. Prin urmare, atâta timp cât la licitațiile organizate de către ANAF a participat societatea de insolvență B., în cazul unei abateri disciplinare comise în cadrul participării la aceste licitații, societatea este cea care răspunde, deoarece aceasta are personalitate juridică distinctă, iar practicianul în insolvență/asociatul coordonator exercită activitate doar în numele societății, nu si în nume personal. Faptul că recurenta și societatea B. nu sunt una și aceeași persoană reiese inclusiv din faptul că cele două persoane sunt înscrise în mod distinct în tabloul practicienilor în insolvență. Deși acest motiv este suficient pentru admiterea acțiunii, pentru o completă soluționare a cauzei, Înalta Curte va proceda la analizarea și a ultimului motiv de recurs. 6.2.2.3. Motivul de recurs referitor la greșita aplicare a legii pe fondul cauzei Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este fondat, în mod eronat atât instanțele disciplinare, cât și prima instanță de judecată raportându-se la oferta făcută de practician ca fiind făcută pe întrega procedură, în condițiile în care, în mod evident, aceasta avea în vedere un onorariu lunar. Acest aspect reiese, de exemplu, în mod cert din mențiunea făcută în tabelul privind ofertele practicienilor în dosarul nr. x/2018 al Comisiei de Selecție a Practicienilor în Insolvență din cadrul AJFP Bistrița Năsăud. Instanța de recurs constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 86/2006, reținând în mod eronat practicarea unor onorarii în cuantum de 299 de RON sau 349 de RON pentru întreaga procedură și pretinderea ulterioară din fondul de lichidare a unui onorariu de 4.000 de RON, astfel încât oferta formulată în aceste condiții să fie declarată câștigătoare. În realitate, onorariile cuprinse în oferte, au fost de 299 de RON/lună și de 349 de RON/lună, iar mai apoi solicitarea de decontare din fondul de lichidare s-a bazat pe un calcul aritmetic al lunilor în care a fost asigurată administrarea societății de către B., înmulțit cu onorariul lunar aprobat de către creditori. Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reține săvârșirea unei fapte de concurență neloială, onorariile ofertate fiind onorarii lunare și nu globale. În ceea ce privește motivul legat de faptul că instanța de disciplină s-ar fi pronunțat cu privire la altceva decât a fost sesizată, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit art. 16 alin. (1) și (6) din Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 din 29 septembrie 2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România: "(1) Procedura disciplinară se declanșează la cererea oricărei persoane fizice sau juridice interesate din punct de vedere al interesului juridic. (...) (6) Instanțele de disciplină ale Uniunii pot fi sesizate de președintele Uniunii, Consiliul național de conducere al Uniunii, consiliul de conducere al filialei sau se pot autosesiza." 6.3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România și Instanța Locală de Disciplină din Cadrul UNPIR Cluj; va anula Decizia nr. 28 pronunțată la data de 17 mai 2019 de Instanța superioară de disciplină din cadrul UNPIR și Hotărârea nr. 3/21 martie 2019 pronunțată de pârâta Instanța Locală de Disciplină din cadrul UNPIR Cluj; va menține în rest sentința atacată (cu privire la admiterea excepției lipsei calității proceasuale pasive a pârâtei UNPIR).