Decizia nr. 1090/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1787/2014 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2014 sub nr. 1249/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B., C., D., E. și F., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele G. și H. anularea Deciziei nr. 2/III/3 din 22 februarie 2013 dată de Comisia Naționala de Conducere al UNPIR (CNC), precum și anularea Deciziei nr. 28 din 9 septembrie 2011 a CSD din cadrul UNPIR, pentru netemeinicie și nelegalitate.

Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 1787 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtele G. și H., ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză Împotriva Sentinței nr. 1787 au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E. și F., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că soluția, așa cum a fost pronunțată și motivată de către instanță, este nelegală, dată cu încălcarea, aplicarea greșită a legii, fiind rezultatul unor interpretări greșite a actului juridic dedus judecății. Au susținut că, instanța de fond a omis a delimita faptele și actele care, în fapt, reprezintă acte de procedura, de actele și faptele reclamate și care întrunesc elementele constitutive ale unei fapte ce reprezintă abateri disciplinare, săvârșite de lichidator, atât în spiritul O.U.G. nr. 86/2006, dar și a Codului de Etică (care se aplică în cazul oricărei profesii) și care nu sunt supuse decât controlului instanțelor de disciplină. Prin plângere, au sesizat atât fapte ce se circumscriu sferei de competență a instanței, în ce privește controlul acestora, însă au semnalat și fapte ce intră în domeniul de reglementare a art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 și art. 3 din Codul de Etică al practicianului în insolvență. S-a susținut că, față de acest ansamblu de norme, care reglementează o categorie de fapte ce atrag răspunderea disciplinară a practicianului în insolvență, următoarele fapte și acte săvârșite de lichidatorul … și sesizate prin plângere, au constituit și constituie abateri disciplinare, pe care instanța, greșit, le-a recalificat ca fiind acte de procedura, respectiv: a) Refuzul nejustificat și ostentativ al lichidatorului G., de a le înscrie în Tabel, chiar dacă acest refuz a fost corectat de instanță, componența morală a faptei așa cum a fost descrisă mai sus, subzistă și este de natură să atragă sancționarea ei în baza art. 3 lit. b) din Codul de Etică Profesională. b) Refuzul nejustificat, abuziv, de a îi identifica, deși erau creditori identificabili, prin neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 (întrucât debitorul nu a depus actele prevăzute de art. 28 alin. (1) din aceeași lege) și pe cale de consecință nenotificarea lor conform art. 61 alin. (3) din aceeași lege, acest fapt reprezintă abatere disciplinară, prevăzuta și sancționată de art. 3 lit. g) din Codul de Etică Profesională. c) Cea mai gravă abatere disciplinară, a lichidatorului G. este lipsa de competență profesională (art. 3 lit. h) din Codul de Etică Profesională), întrucât a dispus scoaterea la vânzare a bunurilor imobile ale societății, construcții (spații comerciale), fără ca, în prețul de vânzare, să fi fost incluse și valoarea terenurilor de sub construcții. Astfel, în perioada 2012 - iulie 2013, lichidator G., a efectuat un număr de 19 publicații de vânzare ale bunurilor imobile, fără ca prețul acestora să fie legal determinat. Abia începând cu luna septembrie 2013, publicațiile de vânzare aveau ca preț al bunurilor ce avea în componență și valoarea terenurilor de sub construcții. Mai mult, rapoartele de evaluare a construcțiilor, cât și rapoartele suplimentare de evaluare a terenurilor, au fost efectuate de o persoană fără calitate legală, de evaluator judiciar în construcții, care să fie autorizat ANVAR și de către Ministerul Justiției. Având în vedere că faptele prezentate reprezintă abateri disciplinare, în mod greșit instanța de fond, le-a calificat simple acte de procedură și care exced normelor cuprinse în O.U.G. nr. 86/2005 și Codului de Etică Profesională. Au opinat că, întreg comentariul făcut de instanța de fond la art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, raportat la art. 3 lit. g) și h) din Codul de Etică Profesională, este unul total subiectiv, judecătorul încercând să disimuleze faptele săvârșite de către lichidator G., schimbând în totalitate natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, în fapte și acte de procedură, fiind eludată în totalitate componența morală a faptelor ce constituie abateri disciplinare sesizate prin plângere. Au solicitat admiterea recursului, modificarea Sentinței nr. 1787/2014 a Curții de Apel București, în sensul admiterii contestației formulată împotriva Deciziei nr. 2/III/3 din 22 februarie 2013 a Consiliului Național de conducere a UNPIR, în sensul admiterii plângerii formulate împotriva Deciziei nr. 28 din 9 septembrie 2011 a Comisiei Superioare de Disciplina a UNPIR și trimiterea cauzei la Organul Jurisdicțional de fond, respectiv Comisia Superioara de Disciplina a UNPIR pentru rejudecarea cauzei.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esență că în mod temeinic s-a respins acțiunea, față de toate probele administrate. Intimata-pârâtă G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se constata că toate actele de procedură îndeplinite în calitate de lichidator al SC I. SA au fost conform prevederilor legale.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în ședință publică, pentru data de 8 noiembrie 2016. La data de 4 noiembrie 2016 s-a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul recurentelor-reclamante formulată de petenții J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE:, FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., WW., XX, YY., prin care s-a solicitat admiterea recursului. Prin încheierea din data de 7 martie 2017 cererea de intervenție accesorie a fost respinsă conform motivelor expuse pe larg în cuprinsul acesteia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează. În cauză au fost supuse controlului de legalitate Decizia nr. 28 din 9 septembrie 2011 a Comisiei Superioară de Disciplină din cadrul UNPIR și Decizia nr. 2/111/3 din 22 februarie 2013 dată de Comisia Națională de Conducere a UNPIR. Prin Decizia nr. 28 din 9 septembrie 2011, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNPIR a respins ca neîntemeiată plângerea disciplinară formulată de reclamantele A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâta G., reținând pe de o parte că faptele sesizate țin de controlul de legalitate al instanței de judecată, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.U.G. 86/2006. În Decizia nr. 2/111/3 din 22 februarie 2013, Comisia Națională de Conducere a UNPIR a respins contestația formulată de reclamante împotriva Deciziei nr. 28 din 9 septembrie 2011 a Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNPIR, ca nefondată. Din analiza pretențiilor deduse judecății, raportat la actele și lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente, Înalta Curte constată că reclamantele nu au făcut dovada susținerilor lor, respectiv nu au probat îndreptățirea lor de a obține anularea actelor administrative pretins vătămătoare, în sensul art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006 și art. 3 din Codul de Etică al practicianului în insolvență, dispoziții pe care și-au întemeiat cererea. În cauză pârâta G. a fost desemnată lichidator judiciar al SC I. SA prin încheierea nr. 159 la data de 20 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/86/2010. Anterior desemnării, la data de 30 septembrie 2008 pârâta G. efectuase și depusese în Dosarul y/40/2007 un raport de expertiză contabilă pentru SC I. SA. Din cele expuse anterior, se constată că nu au fost încălcate prevederile art. 30 alin. (1) și art. 73 din O.U.G. nr. 86/2006, neputându-se reține incompatibilitatea practicianului în insolvență pentru faptul că ar fi întocmit un raport de expertiză contabilă pentru aceeași debitoare, întrucât între data depunerii raportului și data desemnării ca lichidator au trecut mai mult de 2 ani. Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentelor-reclamante în sensul că intimata G. ar fi săvârșit diferite abateri care încalcă Codul de Etică Profesională al Practicianului în insolvență și O.U.G. nr. 86/2006, respectiv „integritatea morală, respectarea prevederilor legale și competența profesională”, având în vedere că reprezintă o reiterare a cererilor formulate în fața judecătorului sindic. Verificarea încălcării normelor de drept specifice procedurii insolvenței prin îndeplinirea de acte de procedura nelegale de către practicianul în insolvență aparține judecătorului sindic. Înalta Curte constată că nu există abatere disciplinară rezultată din faptele practicianului în insolvență și care să încalce prevederile legale invocate de către recurente, care să conducă la anularea actele administrative pretins vătămătoare. În mod corect a reținut și judecătorul fondului faptul că, atât timp cât practicianul în insolvență își desfășoară activitatea sub controlul de legalitate exercitat de instanța de judecată, prin judecătorul sindic, analizarea impactului unor sentințe judecătorești, colaterale derulării procedurii, asupra legalității deschiderii procedurii insolvenței sau asupra legalității actelor procedurale efectuate de intimată în dosarul debitoarei, excede competențelor instanțelor de disciplină ale UNPIR și deci, instanței de contencios investita cu verificarea legalității procedurii disciplinare. În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursului, ca nefondat.