ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5607/2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și UNPIR Instanța Superioară de Disciplină, anularea Deciziei nr. 44/31.10.2014 pronunțate de UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014, comunicată cu poșta la data de 20.11.2014, ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimata B. S.A. împotriva Deciziei nr. 31/15.07.2014 pronunțate de UNPIR - Filiala București - Instanta Locală de Disciplină în dosarul nr. x/2012, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a acestei ultime decizii și cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3327 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină. A anulat decizia nr. 44/31.10.2014 emisă de pârâta UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014 și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a arătat, în esență, că motivul pentru care actul litigios (decizia nr. 44/31.10.2014) este considerat nelegal este reprezentat de lipsa motivării, în esență observându-se împrejurarea că nici soluția de admitere a contestației și nici soluția de trimitere a cauzei la Instanța Locală de Disciplină Constanța nu sunt motivate în fapt și în drept.

Astfel, referitor la soluția de admitere a contestației, se susține că ILD București a avut în vedere doar decizia Curții de Apel Ploiești, fără a fi însă cercetate toate faptele sesizate cu caracter defectuos sau neprofesionist din activitatea practicianului în insolvență. Restul dizertației, referitoare la competențele instanțelor disciplinare și la necesitatea realizării unei analize riguroase care presupune o analiză temeinică a materialului probator și a susținerilor părților, au caracter general, fără nicio relevanță din perspectiva cerinței motivării adecvate a actului administrativ, nearătându-se ce fapte nu au fost analizate dintre cele menționate în sesizări și pentru care nu se poate reține ca relevantă aceeași decizie a Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, contrar celor menționate în decizia litigioasă, curtea de apel a reținut faptul că decizia nr. 31/15.07.2014 nu se bazează exclusiv pe cele decise de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 10088/25.11.2013, ci menționează, referitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind notificarea creditorilor cunoscuți ai debitoarei, faptul că aceasta nu a fost probată de reclamanți.

Dimpotrivă, adaugă menționata decizie, "pârâta a depus la dosarul cauzei copia de pe BPI în care s-a publicat notificarea deschiderii procedurii, în limba română și în limba engleză. De asemenea, s-a probat și faptul că deschiderea procedurii a fost publicată și într-un ziar de largă circulație, respectiv ziarul Bursa. Afirmația reclamantului, conform căreia a aflat de la terți de deschiderea procedurii, nu poate fi luată în considerație. Atâta timp cât notificarea a fost publicată în BPI și într-un ziar de circulație, nimeni nu poate invoca necunoașterea. Cu toate acestea, aspectele care puteau să fie influențate de această necunoaștere a fost clarificată prin intermediul instanței, respectiv reclamanții au fost repuși în termen sau li s-a recunoscut creanța și au fost înregistrați în tabelul de creanțe. Instanța locală de disciplină nu găsește nicio vină în activitatea pârâtei. În ceea ce privește așa zisa nerespectare a instrucțiunilor date de instanța de judecată, referitoare la întocmirea tabelului rectificat în termenul prevăzut de hotărârea judecătorească, aceasta nu poate fi invocată ... Aceasta a respectat dispozițiile legale, procedând la verificarea pe fond a cererilor de înscriere la masa credală așa cum dispune art. 66 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Și în acest caz sincopele sau unele analize care nu au fost pe placul unor titulari au fost contestate iar instanța s-a pronunțat în consecință. Instanța locală de disciplină nu vede în aceasta vină sau rea credință. A fost un punct de vedere al practicianului în insolvență pe care judecătorul sindic l-a cenzurat.

Convocarea adunării creditorilor a făcut obiectul unor contestații la instanțele de judecată competente, acestea clarificând situația prin hotărârile care s-au dat.

Instanța locală de disciplină apreciază că adunarea creditorilor s-a făcut corect fiind luați în considerație numai acei creditori a căror creanță a fost certă și legitimă, deci a creditorilor cunoscuți, conform art. 13 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

Concluzionând, instanța locală de disciplină apreciază că acuzele pe care cei doi reclamanți le aduc pârâtei au fost și sunt de competența instanței de judecată specializată care legal cenzurează activitatea practicienilor în insolvență. Oricare dintre părțile participante la procedura de insolvență care se consideră lezată sau nemulțumită de o măsură luată de practicianul în insolvență o poate contesta, solicitând instanței să respingă sau să cenzureze în parte măsura contestată. Reclamanții, fără excepție, au venit în fața instanței locale de disciplină cu aceleași probleme pe care le-au ridicat și în fața instanțelor de judecată specializate. Or, instanța locală de disciplină nu se poate poziționa deasupra instanțelor civile de judecată. Răspuns la toate cele invocate de reclamanți se regăsește în Decizia 10088 a Curții de Apel Ploiești, care a dispus repunerea în funcție a pârâtei.

Solicitarea reclamanților ca pârâta să fie suspendată pe o perioadă de un an, invocându-se art. 92 pct. 5 și art. 94 din Statutul de funcționare al UNPIR, nu are aplicabilitate. Văzând textul de lege, constatăm că acesta dispune suspendarea în cazul în care practicianul în insolvență a încălcat principiile fundamentale de etică profesională și disciplină a Uniunii. Coroborat cu dispozițiile art. 3 din Codul de etică, instanța locală de disciplină apreciază că pârâta nu a încălcat niciunul dintre cele 8 principii fundamentale".

Aceste argumente reprezintă, în opinia instanței, o motivare proprie a Instanței Locale de Disciplină București, care a reținut o anumită situație de fapt, înlăturând argumentele petenților, la care a raportat cele decise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, considerând că nu sunt întrunite condițiile pentru a aprecia existența unor abateri disciplinare, care să justifice sancționarea disciplinară a practicianului în insolvență.

Or, o analiză din această perspectivă lipsește cu desăvârșire din decizia litigioasă.

Totodată, în ceea ce privește soluția de trimitere a cauzei către Instanța Locală de Disciplină Constanța, aceasta nici nu se regăsește în considerentele deciziei contestate, lipsind cu desăvârșire orice referire, orice explicație și orice temei legal. Potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din Hotărârea nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și a Codului de etică profesională și disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, coroborate cu art. 66

1

din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, în forma în vigoare la data emiterii deciziei nr. 44/31.10.2014, instanța superioară de disciplină, între alte atribuții, dispune strămutarea plângerilor disciplinare, în condițiile stabilite de Regulamentul privind procedura disciplinară și aplicarea sancțiunilor, sau orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiției disciplinare.

Această normă reglementează competența funcțională a instituției, dar nu înlătură obligația emitentului actului de a motiva această măsură, motivare din care să reiasă împrejurările în care s-a dispus strămutarea, cine a solicitat această măsură, de ce a fost apreciată ca oportună și în ce temei.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Instanța Superioară de Disciplină a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în tot a contestației formulate de reclamanta A. și menținerii ca temeinică și legală a Deciziei nr. 44/2014 emisă de UNPIR - Instanța Superioară de Disciplină.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esență, că prin Decizia nr. 44/31.10.2019, Instanța Superioara de Disciplină a soluționat contestația formulată S.C. B. cu sediul în Luxemburg, reprezentată convențional de C., împotriva Deciziei nr. 31/15.07.2014 pronunțată de Instanța Locală de Disciplină București în dosar nr. x/2012, în contradictoriu cu practicianul în insolvență A., reprezentant legal al D., cu sediul profesional în municipiul Giurgiu.

Analizând Decizia nr. 31/15.07.2014, precum și actele aflate la dosar, Instanța Superioară de Disciplină a considerat că sunt întemeiate criticile aduse de către contestatoare și a admis contestația pentru considerentele menționate in Decizie, dispunând totodată si trimiterea dosarului în vederea soluționării pe fond de către Instanța Locală de Disciplină Constanța.

Pentru a se pronunța astfel Instanța Superioară de Disciplină a constatat că în soluționarea cauzei Instanta Locala de Disciplina București a avut în vedere doar o parte dintre înscrisurile depuse de părți in probatoriu, si anume doar decizia pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești prin care s-a soluționat înlocuirea din oficiu din poziția de practician în insolvență în procedura privind debitoarea S.C. E. S.R.L. D., legal reprezentată de A., rezultând necercetarea de către Instanța Locala de Disciplina București a tuturor faptelor sesizate ca având caracter defectuos sau neprofesionist din activitatea practicianului în insolvență A..

În argumentarea deciziei, s-a mai arătat că, deși instanța superioară de disciplină își însușește opinia instanței locale, în sensul că instanțele disciplinare nu se pot substitui controlului de legalitate exercitat de către judecătorul-sindic și de instanțele de control judiciar, totuși această stare de fapt nu are menirea să golească de conținut scopul pentru care instanțele disciplinare au luat ființă și nici să treacă în derizoriu sau în nelucrare atribuțiunile primite de către acestea prin acte normative ce reglementează profesia de practician în insolvență, motiv pentru care este necesar că în soluționarea unei plângeri disciplinare sa fie efectuată o temeinică analiză asupra întregului material probator și a tuturor susținerilor părților, condiție esențială pentru pronunțarea unei decizii legale și temeinice.

Curtea de apel in mod greșit a apreciat ca instanța superioară de disciplină nu si-a motivat decizia de admitere a contestației, "lipsind cu desăvârșire orice referire, orice explicație si orice temei legal".

Cu privire la decizia Instanței Superioare de Disciplina privind trimiterea cauzei în vederea soluționării pe fond la Instanța Locală de Disciplină Constanța, trebuie observat că nu este vorba despre strămutarea la cerere a dosarului conform prevederilor art. 13 si urm. din Procedura disciplinara (Anexa 3 la Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență din 29.09.2007), neexistând vreo cerere înregistrată in acest sens.

Instanța Superioara de Disciplina, in exercitarea rolului său activ, a trimis cauza pentru rejudecare unei alte instanțe locale de disciplină, alta decât cea care a pronunțat decizia desființată, tocmai pentru a asigura o judecata temeinică si nepărtinitoare, considerând in mod întemeiat ca Instanța Locala de Disciplina București nu mai poate forma un complet pentru a pronunța o astfel de hotărâre, in condițiile in care s-a pronunțat deja cu privire la plângerea reclamantelor, făcând astfel aplicarea prevederilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul privind procedura disciplinară ("Strămutarea se poale dispune și pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare"). Trimiterea cauzei pentru rejudecare s-a impus si din perspectiva celor mai sus arătate, respectiv cercetarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar, in condițiile in care competenta soluționării pe fond a plângerii cădea in sarcina instanțelor locale de disciplina organizate in interiorul profesiei.

Prin urmare, hotărârea recurată apreciază in mod nelegal că recurenta ar fi trebuit sa isi motiveze decizia de strămutare, in primul rând pentru ca nu s-a dispus strămutarea, ci doar trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte Instanțe Locale de Disciplină.

Pe de altă parte, chiar daca s-ar fi dispus strămutarea, o astfel de decizie nu ar fi trebuit motivata, asa cum in mod greșit apreciază curtea de apel (a se vedea dispozițiile art. 13 din aceeași Procedura Disciplinara: "Art. 13.- (I) Când una dintre părți are două rude sau afini până la gradul al III-lea inclusiv printre membrii instanței locale de disciplină, cealaltă parte poate să ceară strămutarea sesizării disciplinare. (2) Strămutarea pricinii se mai poate cere și pentru motive de bănuială legitimă. Bănuiala se socotește legitimă ori de câte ori se poate presupune că nepărtinirea membrilor comisiei de disciplină ar putea fi știrbită din cauza conflictului de interese, împrejurărilor pricinii, calității părților sau conflictelor locale. (3) Strămutarea se poate dispune și pentru imposibilitatea constituirii completului de analizare a plângerii disciplinare. (4) Cererea de strămutare se depune la instanța superioară de disciplină. (5) în caz de admitere, soluționarea sesizării disciplinare se trimite unei alte instanțe locale de disciplină de același grad. (6) Hotărârea de strămutare se dă fără motivare si nu este supusă niciunei căi de atac."

A mai precizat recurenta că dosarul de rejudecare s-a format deja pe rolul Instanței Locale de Disciplina Constanța care l-a suspendat până la soluționarea prezentei contestații.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Prin rezoluția din 11 octombrie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 noiembrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare a arătat, în sinteză, că instanța de fond s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și a făcut o amplă și completă analiză a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă prin contestație.

Totodată, față de cele reținute anterior, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 10088/25.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în mod corect prima instanță a arătat că Instanța Superioară de Disciplină trebuia să verifice dacă au mai rămas alte motive de soluționat în raport cu cele deja dezlegate de instanțele judecătorești.

A depus ulterior și concluzii scrise în același sens.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

De asemenea, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În acest context legal, Înalta Curte constată că, deși prin decizia nr. pronunțată în primul ciclu procesual, pricina a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că "soluția pronunțată de instanța de fond nu este rezultatul cercetării motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă în raport cu toate circumstanțele concrete ale cauzei și cu prevederile legale incidente față de obiectul pricinii", dându-se și îndrumări în sensul că, în rejudecare, "instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate și să valorifice toate apărările și susținerile părților, precum și toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție", judecătorul fondului nu s-a conformat acestor cerințe, contrar prevederilor art. 501 alin. (1), (3) din Codul de procedură.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 44/31.10.2014, pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2014, s-a dispus doar trimiterea dosarului la Instanța Locală de Disciplină în vederea soluționării pe fond a contestației intimatei pârâte, aspect dezlegat deja de instanța de casare.

În rejudecare, instanța a pornit de la premisa eronată că Decizia nr. 44/31.10.2014 emisă de Instanța Superioară de Disciplină nu este motivată.

Or, lecturând decizia, Înalta Curte constată că aceasta este suficient motivată, prezentând considerentele pentru care s-a apreciat că se impune trimiterea pentru soluționarea în fond a contestației de către o instanță locală de disciplină (singura măsură dispusă) și permițând părților să îi cunoască conținutul și să formuleze apărări, precum și instanței de contencios administrativ să exercite controlul judiciar de legalitate.

Din sentința recurată nu rezultă nici analiza proprie a judecătorului în baza căreia a ajuns la concluzia nelegalității măsurii de trimitere a contestației spre rejudecare în fond de către o instanță locală de disciplină, acesta rezumându-se la a reproduce paragrafe întregi din decizia nr. 10088/25.11.2013 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. x/2012) și din Decizia nr. 31/15.07.2014 a ILD București, fără a face vreo corelare punctuală a împrejurărilor reținute prin acestea cu motivele invocate în contestația S.C. B. sau o motivare corespunzătoare cu privire la raportul dintre cele două proceduri speciale (a insolvenței și disciplinară), față de cele susținute prin întâmpinările pârâtelor.

În sfârșit, instanța de fond a realizat o argumentare întemeiată pe reglementarea legală a strămutării, deși a reținut (corect) că în cauză nu este vorba de o strămutare, fără a arăta în schimb de ce măsura trimiterii la o altă instanță locală ar fi nelegală în raport cu prevederile art. 8 lit. e) din Anexa 4 "Regulament privind procedura disciplinară" a Statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență aprobat prin Hotărârea UNPIR nr. 3/2007 republicată, în conformitate cu care Instanța Superioară de Disciplină poate lua "orice alte măsuri necesare înfăptuirii justiției profesionale".

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii în ceea ce privește aspectele expuse mai sus - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență - Instanța Superioară de Disciplină împotriva sentinței civile nr. 3327 din 12 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.