ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 03.06.2013 sub nr. x/2013, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - A.F.P. Sector 4, a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr. x/10.04.2013 și a somației nr. x/10.04.2013, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.05.2014, contestatoarea a depus la dosar o cerere completatoare, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și repunerea sa în termen cu privire la această solicitare.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții față de capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea somației nr. x/10.04.2013 și a titlului executoriu nr. x/10.04.2013, iar față de capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012, emisă de această intimată, a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 7646 din 17.09.2014, Judecătoria Sector 4 a admis excepția necompetenței materiale cu privire la cererea formulată de către contestatoare în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, având ca obiect anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin notele de ședință din 08.12.2014, Adminstrația Finanțelor Publice Sector 4 a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, susținând că nu are calitatea de emitent al deciziei criticate în cauza de față.

Prin sentința civilă nr. 854 din 24 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus după cum urmează:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de contestatoarea A. împotriva pârâtei Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive, reținându-se că obiectul judecății în cauză îl reprezintă anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor;

A admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatoarea A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației la executare, repunerea în termenul de formulare a contestație la executare și anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor.

În motivarea recursului, se arată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București a fost formulată contestație la executare în contradictoriu cu intimata ANAF - AFP Sector 4 București, prin intermediul căreia s-a solicitat anularea titlului executoriu nr. x din 10.04.2013 și a Somației de executare nr. x din 10.04.2013, iar în cursul acestui proces, respectiv odată cu depunerea întâmpinării, recurenta-contestatoare a luat cunoștință despre emiterea Deciziei nr. 311/12.07.2012 a D.G.F.P. Bihor, ce a stat la baza întocmirii actelor contestate, și anume titlul executoriu și somația, solicitând în respectivul proces repunerea în termenul de formulare a contestației la executare.

Prin Decizia nr. 311 din 12.07.2012 emisa de către D.G.F.P. Bihor, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) și c) și art. 28 din O.G. nr. 92/2003, a fost stabilită obligația recurentei în solidar cu societatea B. S.R.L. la plata sumei de 2.720.883 RON.

Recurenta-contestatoare susține că, în raport cu dispozițiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, conform cărora în termen de 30 de zile de la comunicare, partea interesată poate promova contestație, data de la care a început să curgă termenul pentru promovarea acțiunii în cauză era 29.04.2014, dată la care i-a fost comunicată decizia împreună cu apărările formulate de A.N.A.F. - A.F.P. Sector 4 București.

Susține că, pentru respectarea procedurii administrative prealabile, a înaintat intimatei A.N.A.F. Bihor contestația la executare, solicitând anularea deciziei, sens în care a depus la dosar dovada comunicării contestației la executare și răspunsul organului fiscal, făcând dovada parcurgerii procedurii prealabile, situație în care apreciază că excepția inadmisibilității contestației la executare a fost nelegal admisă de instanța de fond.

De asemenea, arată că parcurgea procedurii prealabile administrative nu este obligatorie în cazul contestării unor titluri executorii emise de A.N.A.F. Sector 4 București, astfel cum reiese din dispozițiile art. 85 alin. (1), art. 110 alin. (3), art. 120 alin. (1), art. 86 alin. (4) și art. 172 Codul de procedură fiscală.

Susține că, în speță, Curtea de apel a fost învestită doar cu contestația la executare formulată împotriva Deciziei nr. 311/12.07.2012, astfel că A.N.A.F. -A.F.P. Sector 4 București nefiind emitent al actului contestat nu avea nici o calitate procesuală în acest dosar.

Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată împotriva somației și titlului executoriu, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta-contestatoare critică soluția pronunțată sub aspectul rezolvării ce a fost dată excepției inadmisibilității acțiunii și din perspectiva parcurgerii procedurii prealabile, susținând că a produs dovezi în acest sens, criticile astfel formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la fondul litigiului, solicită anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012, prin care a fost obligată, în solidar cu societatea B. S.R.L., în calitate de fost administrator statutar, la plata sumei de aproximativ 2,5 milioane RON, susținându-se că o asemenea răspundere nu putea fi angajată fără existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârșită de persoanele vizate și prejudiciul produs, cu atât mai mult cu cât, prin dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societății.

Consideră că răspunderea sa patrimonială nu poate fi atrasă doar ca urmare a unei invitații transmise pe site-ul A.N.A.F., despre care în mod obiectiv nu avea cum să ia cunostință, precum și în urma unor invitații transmise, dar care nu au ajuns la domiciliul său, câtă vreme, interpretând coroborat dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și ale și 27 din același act normativ, reiese că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societății debitoare în temeiul dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: provocarea insolvabilității societății debitoare, iar aceasta să se facă prin înstrăinare sau ascundere, cu rea credință, a unor bunuri ale societății.

În speță arată că nu s-a probat existența faptei și nici săvârșirea acesteia ori vinovăția persoanei chemate să răspundă, pentru stabilirea acestor aspecte fiind necesară administrarea de dovezi, sarcina probei revenind D.G.F.P. Bihor.

Deși au fost legal citate, intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare în cauză și nu au formulat apărări.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 07 aprilie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În speță, contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Acest petit al cererii de chemare în judecată a fost formulat prin cererea completatoare a acțiunii inițiale.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță care a luat act și de completarea acțiunii cu capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012.

Aceeași instanță a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cererii privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 7646 din 17.09.2014.

Ca urmare, se reține că obiectul judecății în cauză îl reprezintă exclusiv pretenția recurentei-reclamante privind anularea Deciziei nr. 311/12.07.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

O primă observație este aceea că pretinsa necompetență a instanței a fost invocată pentru prima dată direct în calea de atac a recursului, or aceasta putea fi valabil invocată și analizată în fața primei instanțe la primul termen de judecată cu părțile legal citate.

Pe de altă parte, este de menționat că excepția necompetenței materiale a instanței se invocă și se susține de către recurentă pe un temei eronat, și anume prin acreditarea ideii că obiect al prezentului litigiu îl constituie contestația la executare formulată împotriva somației și titlului executoriu, ceea ce nu se verifică în cauză, raportat la considerentele mai sus arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului excepției inadmisibilității este corectă, criticile recurentei fiind nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în interpretarea normelor care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale, prevăzută de dispozițiile art. 205-218 Codul de procedură fiscală, practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță supremă, a statuat în mod constant asupra caracterului acesteia de procedură administrativă prealabilă obligatorie, cu caracteristică sui generis, prevăzută ca o condiție de exercițiu a acțiunii judiciare.

Acest cadru normativ derogă de la regimul de drept comun reglementat de Legea nr. 554/2004, astfel încât regularitatea și obiectul demersurilor procesuale efectuate de recurenta-contestatoare nu pot fi apreciate prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) din această lege.

Astfel, spre deosebire de Legea nr. 554/2004 unde se prevede expres ce se întâmplă în cazul în care autoritatea publică nu soluționează plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege, în Codul de procedură fiscală nu este instituită o asemenea posibilitate, fiind obligatoriu ca organul de soluționare a contestației să se pronunțe prin emiterea unei decizii și, numai această decizie, să poată fi contestată la instanța de contencios administrativ fiscal competentă.

Numai în acest fel se poate da eficiență caracterului obligatoriu al contestației administrative în materie fiscală, căci instanța de judecată nu se poate substitui autorității publice în soluționarea contestației administrative, întrucât în materia contenciosului administrativ fiscal instanța poate doar să verifice modalitatea în care autoritatea publică a soluționat respectiva contestație administrativă.

Atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cât și deciziile Curții Constituționale au reconfirmat calificarea contestației prevăzute de art. 205 Codul de procedură fiscală ca fiind "cale administrativă de atac", o procedură administrativă prealabilă obligatorie, în lipsa îndeplinirii ei, considerându-se că acțiunea în anularea deciziei de impunere contestată în procedura administrativă este inadmisibilă.

În același context, se cere a fi amintite și norma de la art. 193 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia:

"(1) Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Or, în speță, legea fiscală prevede în mod expres îndeplinirea unei proceduri prealabile anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Deși recurenta-contestatoare a invocat îndeplinirea procedurii prealabile, nu a produs dovezi din care să reiasă acest aspect, comunicarea contestației la executare către organul fiscal la data de 24.09.2014, respectiv mult după înregistrarea cererii de chemare în judecată din data de 03.06.2013, nefiind aptă a îndeplini cerințele prevăzute de legiuitor în privința procedurii prealabile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a sesizat că procedura prealabilă a contestației administrativ fiscale, reglementată prin dispozițiile art. 205 și următoarele Codul de procedură fiscală a fost instituită în scopul verificării legalității actului administrativ fiscal, în cadrul recursului grațios sau ierarhic, practica consolidată în această materie a instanței supreme fiind în sensul că această procedură administrativă este obligatorie, și nu facultativă, partea neavând deschisă calea acțiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ fiscal, cât timp nu a parcurs această procedură.

Având în vedere că în caz nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile de către recurenta-contestatoare, celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs formulate, referitoare la fondul pricinii deduse judecății, nu se mai impun a fi analizate, raportat și la ceea ce s-a judecat la prima instanță și formează obiect la judecata în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 854 din 24 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.