ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Comisia pentru stabilirea despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren și construcție demolată din Pitești, str. B.V. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin contractul de cesiune autentificat din 14 ianuarie 2011, reclamantul a cumpărat drepturile privind restituirea în echivalent a imobilului teren și construcție demolată, situat în municipiul Pitești, str. B.V.

stabilite numitei B.V.A. prin dispoziția Primarului Municipiului Pitești din 24 ianuarie 2007. Dosarul aferent dispoziției evocate a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și alin. (2) Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Mai arată, instanța de fond că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape, respectiv analizarea dosarului de către Secretariatului Comisiei Centrale sub aspectul legalității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării; etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, urmată de valorificarea titlului în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În cauză, se reține că din anul 2007 și până în prezent, dosarul a parcurs doar etapa analizării în privința legalității privind cererile de restituire în natură, reclamantul fiind indiscutabil vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, prin nesoluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Din acest punct de vedere, Curtea de apel apreciază că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu reglementează un termen de finalizare a procedurii administrative de evaluare și emitere a titlului de despăgubire, interpretarea se face prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional, în sensul soluționării efective a cererilor de acordare a despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 10/2001, într-un termen rezonabil.

Așa fiind, în opinia judecătorului fondului, nu poate fi acceptată apărarea pârâtei potrivit căreia, dosarul va fi soluționat în ordinea stabilită prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, absolut aleatorie, necenzurabilă, contrară normelor comunitare prioritare, incidente fiind și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul român prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-un prim set de critici susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal a fost obligată la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii și nici de aspectele referitoare la stabilirea criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens arată recurenta că nu poate fi reținută culpa sa privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale a emis decizia din 2008 prin care a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, care nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Secretariatul comisiei centrale, decizie de care instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii recurate. În opinia recurentei soluționarea dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact implicit și asupra principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile.

Mai susține recurenta că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului comisiei centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, și urmează a fi soluționat cu respectarea ordinii de înregistrare și după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabilește un termen pentru soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorității emitente. Totodată, susține recurenta că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită, așa încât în speță nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de soluționare a dosarului de despăgubiri prin invocarea complexității procedurilor administrative și criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului, aferent dispoziției din 2007 emisă de Primăria Municipiului Pitești.

Este de necontestat că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel, atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Chiar daca Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea unei notificării și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire Depășirea unui termen rezonabil în soluționarea acestui dosar a fost greșit justificată în recurs prin aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubiri, dat fiind că această decizie nu constituie o justificare pertinentă pentru prelungirea unei proceduri administrative pe un interval de 10 ani, și nu poate fi opusă astfel cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceasta este îndreptățită potrivit legii.

Totodată, Înalta Curte constată că atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se circumscrie noțiunii de refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate de recurentă sub acest aspect. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul român prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.