ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4682/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, și

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

C.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Comisia pentru stabilirea

despăgubirilor și pe cale de consecință a obligat pârâta să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul teren și construcție demolată din Pitești,

str. B.V.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin contractul de cesiune

autentificat din 14 ianuarie 2011, reclamantul a cumpărat drepturile privind restituirea

în echivalent a imobilului teren și construcție demolată, situat în municipiul Pitești,

str. B.V. stabilite numitei B.V.A. prin dispoziția Primarului Municipiului Pitești

din 24 ianuarie 2007.

Dosarul aferent dispoziției

evocate a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută de dispozițiile

art. 16 alin. (1) și alin. (2) Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Mai arată, instanța de

fond că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape, respectiv analizarea

dosarului de către Secretariatului Comisiei Centrale sub aspectul legalității restituirii

în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării; etapa emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, urmată de valorificarea titlului în

condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauză, se reține că

din anul 2007 și până în prezent, dosarul a parcurs doar etapa analizării în privința

legalității privind cererile de restituire în natură, reclamantul fiind indiscutabil

vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, prin nesoluționarea cauzei într-un

termen rezonabil.

Din acest punct de vedere,

Curtea de apel apreciază că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu reglementează un termen

de finalizare a procedurii administrative de evaluare și emitere a titlului de despăgubire,

interpretarea se face prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional, în sensul soluționării

efective a cererilor de acordare a despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 10/2001,

într-un termen rezonabil.

Așa fiind, în opinia judecătorului

fondului, nu poate fi acceptată apărarea pârâtei potrivit căreia, dosarul va fi

soluționat în ordinea stabilită prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei centrale

pentru stabilirea despăgubirilor, absolut aleatorie, necenzurabilă, contrară normelor

comunitare prioritare, incidente fiind și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, și

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul român prin

Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în

esență, următoarele:

Printr-un prim set de

critici susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal a fost obligată la emiterea

deciziei privind titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, cu motivarea încălcării

principiului procesului rezonabil, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune

parcurgerea mai multor etape obligatorii și nici de aspectele referitoare la stabilirea

criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind acordarea

de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În acest sens arată recurenta

că nu poate fi reținută culpa sa privind durata de soluționare a dosarelor de despăgubire,

deoarece, în exercitarea atribuțiilor sale a emis decizia din 2008 prin care a stabilit

ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, care nu face altceva decât să

respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubiri

înregistrate la Secretariatul comisiei centrale, decizie de care instanța de fond

nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii recurate.

În opinia recurentei soluționarea

dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar duce la încălcarea

drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact implicit și asupra principiului

acordării unor despăgubiri juste și echitabile.

Mai susține recurenta

că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte

din categoria dosarelor transmise Secretariatului comisiei centrale înainte de intrarea

în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, și urmează a fi soluționat cu respectarea ordinii

de înregistrare și după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea

nr. 247/2005, act normativ care nu stabilește un termen pentru soluționarea dosarelor

privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea

autorității emitente.

Totodată, susține recurenta

că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării

procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005

și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită, așa încât în speță

nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru considerentele arătate în

continuare.

În primul rând Înalta

Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de soluționare

a dosarului de despăgubiri prin invocarea complexității procedurilor administrative

și criteriului aleatoriu în privința ordinii de soluționare a dosarelor privind

acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, constatând

că în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta nu a respectat dispozițiile

art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit

obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea

dosarului, aferent dispoziției din 2007 emisă de Primăria Municipiului Pitești.

Este de necontestat că

omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul

căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce

la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită,

poate să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel, atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Chiar daca Legea nr. 247/2005

nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII

al legii, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația de a

respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura

administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului

și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.

Pentru respectarea termenului

rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să

răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă

a debutat în anul 2001 prin formularea unei notificării și nici până în prezent

nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire

Depășirea unui termen

rezonabil în soluționarea acestui dosar a fost greșit justificată în recurs prin

aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia centrală pentru stabilirea

despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubiri,

dat fiind că această decizie nu constituie o justificare pertinentă pentru prelungirea

unei proceduri administrative pe un interval de 10 ani, și nu poate fi opusă astfel

cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea

și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceasta este îndreptățită

potrivit legii.

Totodată, Înalta Curte

constată că atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ

și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul

emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se circumscrie noțiunii de

refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, așa

încât vor fi înlăturate și criticile formulate de recurentă sub acest aspect.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică

și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul român prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.