ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4472/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 27/F-CC din 8 august 2012,

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu

pârâtul G.B. - Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a se pronunța

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Un prim aspect

reținut, în prealabil, de judecătorul fondului a fost cel referitor la cadrul

procesual cu care a fost învestită instanța, reținându-se, în acest sens, că

reclamantul a înțeles să renunțe la judecata față de pârâta chemată inițial să

stea în proces, așa încât s-a apreciat că sancțiunea amenzii nu poate fi

discutată decât în raport de actualul pârât și aceasta începând cu momentul

dobândirii calității de președinte al A.N.R.P., respectiv al C.C.S.D. Această

apreciere s-a impus, în opinia judecătorului fondului, atât în raport de

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dar și față de faptul că

reclamantul a chemat în judecată persoana fizică ce deține, în prezent,

calitatea de președinte al C.C.S.D., prin identificarea acesteia.

În acest context, a

apreciat instanța de fond că o astfel de obligație se poate fixa numai în

măsura în care condițiile stabilite de lege sunt îndeplinite începând cu data

de 31 mai 2012, data numirii pârâtului G.B. în calitate de conducător al

autorității în sarcina căreia s-a impus emiterea actului administrativ.

În raport de această

dată acțiunea a fost apreciată ca fiind nefondată ca urmare a adoptării O.U.G.

nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012, acte normative prin care s-a suspendat

emiterea titlurilor de despăgubire începând cu 15 martie 2012, inițial pentru o

perioadă de 6 luni care, ulterior, a fost prelungită până la 15 mai 2013 (art.

III).

Date fiind aceste

dispoziții legale, consideră judecătorul fondului că neexecutarea hotărârii

judecătorești, după numirea pârâtului în funcție, nu poate fi imputată

acestuia, nefiind consecința unei stări de pasivitate sau de refuz de

îndeplinire a obligațiilor impuse, așa încât se apreciază că cererea se impune

a fi respinsă.

Concluzionează

judecătorul fondului în sensul că deși este real că emiterea titlului de

despăgubire trebuia să se facă în termen de 30 de zile, termen ce a început să

curgă de la 12 octombrie 2011, obligația fiind activă până la data de 15 martie

2012 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012), actualul pârât nu poate fi

sancționat întrucât în acest răstimp nu a îndeplinit calitatea la care se

referă dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Sentinței

civile nr. 27/F-CC din 8 august 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul

C.G., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, printr-o

primă critică formulată susține recurentul că în mod greșit instanța a reținut

că a renunțat la judecată față de pârâta chemată inițial în proces în

condițiile în care doar a informat instanța de judecată care este numele

persoanei care exercită funcția de președinte al autorității publice pârâte.

Printr-o altă critică

formulată pe fondul cauzei susține recurentul că în mod greșit instanța de fond

a respins cererea datorită adoptării O.U.G. nr. 4/2012 și a Legii nr. 117/2012,

în condițiile în care se impune ca titlurile executorii să fie aduse la

îndeplinire într-un termen cât mai scurt, iar neexecutarea hotărârilor judecătorești

în condițiile legii, indiferent de calitatea părților, face posibil ca statul

român să fie condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în

circumstanțe similare celor deja soluționate de aceasta.

În acest sens,

consideră recurentul că cele două acte normative invocate de instanța de fond

nu pot fi opuse cu succes prezentei acțiuni, întrucât acestea nu produc efecte

în fața unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate

anterior promulgării lor, iar hotărârea recurată echivalează cu o încălcare a

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât lipsește de

conținut și de putere executorie hotărârea judecătorească în legătură cu care a

solicitat aplicarea amenzii pentru neexecutare.

Consideră recurentul

că ne aflăm în situația în care o instanță consideră că prin adoptarea celor

două acte normative invocate, statul român nu mai este obligat să pună în

executare o sentință irevocabilă, în sensul emiterii unui act administrativ, cu

toate că în actele normative invocate nu se face niciun fel de trimitere la

hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate anterior legilor de instanță.

instanței de recurs

Examinând hotărârea

primei instanțe prin prisma criticilor înfățișate de recurent, față de

prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține

că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în

continuare arătate.

În primul rând,

Înalta Curte urmează a înlătura critica referitoare la greșita stabilire de

către instanța de fond a cadrului procesual pasiv, în condițiile în care

recurentul, prin cererea depusă în data de 15 iunie 2012 la dosarul de fond, a

solicitat expres scoaterea din cauză a fostului președinte al C.C.S.D., D.D. și

introducerea în cauză a pârâtului G.B., ceea ce, cum corect a reținut și

instanța de fond, reprezintă o precizare a acțiunii sub aspectul cadrului

procesual pasiv. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din

Legea contenciosului administrativ, care instituie răspunderea personală a

conducătorului autorității publice pentru neexecutarea în termenul legal a unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în mod corect instanța de

fond și-a limitat analiza doar la perioada în care funcția de președinte al

C.C.S.D. a fost exercitată de către acest ultim pârât, începând cu data de 29

mai 2012.

Constatând că

instanța de fond a aplicat corect legea la soluționarea cauzei, nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 invocate de recurent, Înalta Curte va înlătura și

restul criticilor formulate pe fondul cauzei prin cererea de recurs.

Astfel, este de

necontestat că ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 233/F-CONT a Curții de

Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 4682 din 12 octombrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

legătură cu executarea căreia recurentul a promovat prezenta acțiune, prin

O.U.G. nr. 4 din 5 martie 2012 activitatea de emitere a titlurilor de

despăgubire a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni, perioadă de suspendare

ce a fost prelungită, ulterior, prin Legea nr. 117/2012 până în 15 mai 2013.

Înalta Curte constată

că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 și ulterior a Legii nr.

117/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de

despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate

persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare

este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor

măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului

de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot

a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să

aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale

celor îndreptățiți.

Înalta Curte, în

acord cu instanța de fond, constată că incidența celor două acte normative este

evidentă, reclamantul fiind titularul unui drept care este afectat de un termen

suspensiv - și nu se poate cere realizarea acestui drept (emiterea titlului -

decizia de despăgubire) înainte de împlinirea termenului, așa încât va înlătura

critica formulată prin cererea de recurs pe acest aspect.

Perioada în litigiu,

astfel cum rezultă din precizarea formulată de recurent la data de 15 iunie

2012, se suprapune peste perioada de suspendare a activității C.C.S.D. de

emitere a titlurilor de despăgubire, precum și faptul că în perioada de

pasivitate a pârâtei este cuprinsă inclusiv perioada de judecata în cauză,

apreciind astfel neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În contextul

criticilor formulate de recurent, Înalta Curte subliniază faptul că în

jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a explicat că atunci când autoritățile

sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație,

în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele

specifice fiecărui caz, precum și atitudinea autorităților, de eventuala

inerție a acestora (cauzele Fociac c/România și Sanglier c/ Franța).

Această răspundere

funcționează, așadar, numai ca sancțiune a stării de inerție, or, în litigiul

de față, fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului și a autorității

publice pe care o reprezintă de emitere a titlurilor de despăgubire, nu se

poate reține existența unei atitudini de pasivitate care să fie sancționabilă,

așa încât nu vor fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate considerentele

expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.G., împotriva Sentinței nr. 27 din 8 august 2012 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ