ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4683/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 11 februarie

2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să emită decizie reprezentând

titlu de despăgubire aferent dispoziției din 2006 emisă de Primăria municipiului

Pitești.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin contractul de cesiune din 15 noiembrie 2010 a cumpărat

drepturile ce fac obiectul dosarului înregistrat de la C.F. și C.P., cărora li s-a

recunoscut dreptul la restituirea în echivalent a imobilului teren și construcție

demolată situat în Pitești, str. T.V.

Reclamantul a mai arătat

că dosarul transmis comisiei în anul 2006 nu a fost încă soluționat, neparcurgând

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005, din culpa pârâtei care

a tergiversat emiterea titlului de despăgubiri.

Prin sentința nr. 220/F-Cont

din 30 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut în esență că, din anul 2006, dosarul corespunzător

imobilului în discuție a parcurs doar etapa analizării legalității cererii de restituire

în natură, reclamantul, care s-a subrogat în drepturile creditorilor C.F. și C.P.,

fiind prejudiciat prin pasivitatea manifestată de pârâtă care nu a soluționat cauza

într-un termen rezonabil.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat

că dosarul corespunzător imobilului pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii,

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, nu

a parcurs etapa evaluării, întrucât această procedură este condiționată de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin propria decizie din

16 septembrie 2008, neputându-se reține existența unei tergiversări.

De asemenea pârâta a arătat

că soluția este netemeinică și pentru considerentul că s-a dispus direct obligarea

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, deși nu a fost parcursă

procedura de evaluare, etapă în care sunt implicate și alte entități și care nu

poate fi soluționată în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, din probele dosarului

rezultă cu evidență intenția pârâtei de tergiversare a soluționării dosarului înregistrat

în anul 2006, reținând că autoritatea avea obligația, pentru respectarea termenului

rezonabil, să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe,

cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, procedura administrativă a debutat în

anul 2001 prin formularea notificării de către cedenți și nici până în prezent nu

s-au finalizat etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili în actul normativ susmenționat un termen în interiorul căruia să se

deruleze fiecare etapă a procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii,

nu poate conduce la ideea că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în cadrul marjei ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar și să manifeste

pasivitate.

În consecință, Curtea

constată că instanța de fond a reținut în mod corect împrejurarea că pârâta a lăsat

în nelucrare dosarul corespunzător dispoziției din 2006, depășind cu mult termenul

rezonabil de soluționare a cererii.

Nu este întemeiată nici

critica privind măsura dispusă de instanță direct, de emitere a titlului de despăgubiri

în condițiile în care nu contestă legalitatea respingerii cererii de restituire

în natură și respectiv a propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent,

eliberarea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri constituind o etapă a procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 220/F-Cont din 30 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.